duminică, 23 ianuarie 2011

PRIMA INCERCARE DE ASCENSIUNE PE VALEA MALINULUI DIN 2011

Valea Malinului este o vale alpina situata in Abruptul nordic Costila,Masivul Bucegi.
Are gradul tehnic de dificultate 1B.
Posibiltatile de acces sunt urmatoarele:fie dinspre est,prin Valcelul Poienitei,apoi coborare in talveg,printr-un horn denumit Hornul mare de la Scara,fie pe la nord,printr-un valcel a carei denumire e justificata pe deplin,pentru ca e tare ascuns(Valcelul Ascuns al lui Theodoru),fie direct,tot pe la nord,si paralel cu Valcelul Ascuns,direct pe firul Vaii Malin,varianta greoaie datorita a doua intreruperi de panta care sunt ceva mai "tehnice".
Echipa din 22 ianuarie 2011 a fost alcatuita din Daniel Negoita si Ciprian Teodorescu.
Amandoi am convenit sa mergem la Busteni cu acceleratul de sase si zece care costa 30 de lei pana in localitatea amintita.
La Busteni era cald ,abruptul Bucegilor era in ceata si ningea foarte slab,zapada fiind foarte mica.Am urcat pe traseu clasic,pe la Troita,Plaiu Munticelu,pe triunghi rosu,spre Poiana Costilei.Am pornit pe la noua si douazeci.Bancuta de la Troita nu mai exista,inca un semn ca mare parte din romani nu vor sa se insanatoseasca ,ci sa ramana bolnavi...............
Pana la Poiana Costilei am facut 2 ore,ajungand aici la unsprezece.Zapada era cam de 30 de centimetri.
A survenit o neintelegere.Cum abia ne cunoscuseram prin intermediul lui Cezar Jipa,caruia ii multumesc,partenerul meu de tura nu a avut incredere in mine si "s-a luat dupa" un vechi prieten,care i-a comunicat lui Daniel ca sa nu urce prin Valcelul Ascuns al lui Theodoru,ca e oribil,ci sa urce prin Valcelul Poienitei,apoi coborare prin Hornul mare de la scara.
Aici fac o paranteza care nu se refera nici la frustrari personale,nici la filozofari de 2 bani,nici la mandrie prosteasca sau lauda.
Este vorba doar de stricta mea experienta montana,stransa ca o "avutie" intangibila,pe parcursul a doua decenii jumate de mers pe munte.
Stiam foarte clar si bine cele 2 variante de intrat in Valea Malinului. Pe cea cu saritorile mari ,de jos,nu o incercasem.Ca o parere strict personala,intrarea in Valcelul Ascuns al lui Theodoru,mi se pare mie cea mai rezonabila.De ce? Simplu:urci putin prin valcel,apoi traversezi stanga o brana.Valcelul nu are panta mare,nu are saritori,dar are balarii.Aaa,nu va plac balariile,atunci,ce sa zic,nu prea agreati muntele decat la modul "gently".
Daniel a tinut-o pe a lui cu intrarea pe la Hornul mare de la scara iar eu am tinut-o pe-a mea(de idee e vorba)cu Valcelul lui Theodoru.
Am cedat eu,dar nu nervos,ci spunandu-i ca nu vreau sa par un dictator de buzunar,impunand eu ceva.Am incercat sa fiu chipurile diplomat,dar cu consecinte proaste pentru amandoi.Adica am pierdut ceva ore pentru o incapatanare si o ne-incredere....
Mai dau un exemplu din viata personala,si cu asta gata,termin cu discutiile in afara articolului.
Am un prieten,George Florescu,cu care ma catar de 16 ani.El e mai mare ca mine cu zece ani si a mers mult,dar are si mai multa experienta de viata decat mine.Tot imi spune ca sa nu fac aia,sau ailalta,ca unele lucruri pe care le fac nu sunt bune.Din pacate,ceea ce mi-a spus George Florescu s-a adeverit ,dezastruos pentru mine,dar eu nu l-am ascultat.....
Ceea ce am vrut sa zic aici,se refera la lipsa increderii si cam atat.
Continuind cu tura ,"am ales"varianta lui Daniel.Iata-ne,astfel,in "drumul"paralel cu Valcelul Poienitei.Orice om care merge mai serios pe munte,stie sau a auzit de Poiana Costilei.
Ei bine,de la un stalp de marcaj,vechi si ruginit,care se afla in apropierea stanei,pornim spre vest,prin padure.Panta e la inceput domoala,apoi zarim in stanga,din ce in ce mai bine conturat ,Valcelul Poienitei,cea mai tampita varianta de urcat spre Hornul mare de la scara.De ce zic asta?Daca in timpul verii e cat de cat mai fain,iarna e si periculos pentru ca e o panta foarte inclinata,uneori ajungand si la 65-70 de grade.Acuma era gheata foarte multa si pamant inghetat.Efortul e mare si energiile se risipesc.In loc sa ti le pastrezi pentru o vale tentanta si frumoasa cum e Malin,ti le dai pentru un valcel underground in care exista niste brazi falnici si cam atat.
Va las de-acuma in compania pozelor de pe marele valcel al Poienitei.
Pe la jumatatea valcelului ne-am pus coltarii,ca nu se mai putea altfel.
Astfel,am urcat in siguranta pana la obarsia valcelului Poienitei,de unde ,repet ,putem cobori in Malin printr-un rapel facut de la un brad imens.Hornul pe care trebuia sa coboram era plin de gheata.Daca l-am fi coborat,si nu era greu,aveam o cordelina de 40 de metri,nu l-am mai fi putut urca,doar cu pioletii,iar ca sa lasam acolo cordelina si sa ne tragem apoi de ea,mi s-ar fi parut cam riscant.Explic toate astea pentru ca noi venisem "la o zi" si nu mai aveam timp sa urcam valea Malinului,pana sus.Coborarea ,tot pe valcel,am facut-o in vreo 30 de minute,iar urcarea ,in 90 de minute.Sunt aproximativ 400 de metri diferenta de nivel.
Am ajuns apoi la stana din Poiana Costilei,unde am mancat.
Ca o concluzie,pot spune ca nu mi-am dorit ,nu imi voi dori niciodata sa-l denigrez sau sa-l atac pe Daniel Negoita pentru ca a luat o astfel de decizie,pripita in viziunea mea.Vreau doar sa spun ca atunci cand pornesti la drum cu cineva,indiferent ca e in perete ,pe poteci sau intr-o casnicie,trebuie sa existe un gram de incredere.Fara el,drumul devine incert,poate o povara.
In anii 90 ,pe tren sau pe munte se faceau relatii de prietenie foarte usor,bazate pe incredere si entuziasm.Daca intrebi in ziua de azi pe cineva,pe tren sau pe munte:"ce faci,cum te simti,unde mergi?" se uita ciudat la tine si se intreaba "ce-o mai vrea si asta?".
Daniel este un tip deschis,jovial si prietenos,care chiar isi doreste sa cunoasca vai alpine,fara a face din asta o lauda tampita.Merge pe munte,simplu si modest,ceea ce reprezinta pentru el un mare avantaj.Sper sa mai iesim si sa facem vai alpine sau mai stiu eu ce trasee.
In Busteni am ajuns la cinci si am mai stat la o bere.Acuma mai avem de asteptat cu vaile,iar s-a pus zapada....