vineri, 3 iulie 2009

Un varf greu,care ramane in inimile noastre....

Djighit inseamna in kargaza calaretul.de aici decurg mai multe intelesuri.






ziua de 5 august 2006 ne-am propus-o pentru escalada varfului.ne-am trezit pe la opt,dar am plecat tarziu,pe la 11:30.vremea a fost foarte buna,un soare puternic arzandu-ne fata.

eu dormisem doar vreo 2 ore pentru ca mi-a fost ingrozitor de frig.



urcam doua coame cu gheata,apoi traversam o custura cu prize bune,de culoare maronie.gasim chiar un piton.escaladam primul" jandarm"si gasim un alt piton.pe primul jandarm e foarte friabil.e deja ora 15:00 si abia am trecut de primul jandarm.am mai urcat un "jandarm."







rapelam.fostul coechipier spune ca trebuie sa coboram,desi eu sunt in forma.de cand a plecat,e imbufnat,nu stiu ce are.orgoliul stupid al lui imi da la iveala ca nu vrea sa urc cat a urcat bogdan in urma cu un an,adica in 2005.coborarea ma face foarte indignat si botos si la un moment dat imi vine si rau,adica ameteala.cand ajung la cort,trebuie sa stau pe o piatra,caci nu mai ma pot tine pe picioare.culmea e ca unii care sunt mari alpinisti(cataratori,in general) au un rau de altitudine atat de puternic incat ei trebuie sa se intoarca.eu am mancat non stop aici,fara sa vomit si nici capul nu m-a durut.se pare ca pentru toti exista o limita scrisa genetic.


francezii si cei din omsk(rusia) au urcat pe o creasta si i-am intrebat cum a fost pe creasta aia si cele 2 frantuzoaice au spus ca "tres facile"iar noi,ca dobitocii,am fost incantati de raspuns.nu o sa mai ma iau niciodata dupa frantuzoaice!!!era sa ne coste viata si asta nu vrea nimeni...

pe la sase dimineata rusii pleaca spre djighit.merg atat de bine incat am o stare teribila de frustrare.pe la opt,bucatarul expeditiei,adica eu,ciprian teodorescu,fierb niste orez.abia fierbe.

inca de la plecare ,zapada e beton.eu,smecher,cobor cu un singur piolet.cand ma vede fostul coechipier,inlemneste."ce faci ma,esti edlanger?"cu eforturi ingrozitoare,scot si celalalt piolet.e pe naiba mai bine.dau in betonul ala de zapada si abia se infig sculele.ce ne facem???




dam de o crevasa care imi intoarce stomacul pe dos si psihicul la fel.coechipierul reuseste sa se puna pe spate si o trece intr-un mod bizar,tarsaindu-se.eu nu o pot trece,nu o pot sari.gasesc o metoda:infig rucsacul intr-un piton de gheata,sar crevasa(va dati seama,de sus ,in jos,nu orizontal)imi iau rucsacul.cristi serban cade intr-o crevasa,imediat ce am trecut-o pe aceea.situatia e tragico-comica pentru ca el s-a intepenit ca un dop,pana la umeri.bat un piton si il filez pe coechipier ca sa iasa de acolo.ne filam reciproc si ,dintr-o data ,coechipierul cade intr-o crevasa.iar,aceleasi operatiuni.iar ne asiguram reciproc,pana cand,in fine,panta se inmoaie,dand de un platou de zapada.la un moment dat,cand sa-l traversez si eu,aud un parait dedesubtul meu.era un pod fals de zapada,cu niste hauri adanci.Doamne,am scapat si de asta.cineva ne-a purtat sambetele dar am avut eu ac de cojocul aceluia.prin diferite secrete....


suntem la capatul ghetarului onthor,aproape de saua onthor,care face legatura cu ghetarul kelthor.de epuizare,cristi cade in cap,la propriu.eu sunt ca o carpa.imi tremura picioarele si propun sa luam o pauza.mai avem doua ciocolate minuscule si le mancam.dupa ce soarele ,apoi ninsoarea si-au facut de cap,acuma incepe ploaia cu traznete.ne punem izoprenele pe cap si ne uitam ca tampii la munti.
coboram la 3150 de metri si aici punem cortul.la 19:30 instalam adapostul.eu prepar niste spaghete cu sos,luat de la o knorbitza,apoi scot niste crutoane carate cu mine de la bucuresti.mancam cu o pofta uriasa,apoi preparam un praf de la redis nutritie,un energizant.
tot corpul ma mananca,nu m-am spalat de noua zile si ma tot gandesc la viorela.am o paleta larga de sentimente,de la dorul de vio ,la dorul de casa(cam ciudat,eu care...),la plictiseala,la semnul mare de intrebare al intoarcerii....
pe 7 august 2006 plictisul a fost foarte mare,nefacand altceva decat sa mancam ultimele alimente.dar,pe la orele serii,s-a intors de pe crestele tian-shanului un grup numeros de alpinisti de pe rostov pe don.am stat la palavre cu ei si dis de dimineata,pe 8 august 2006,o fata si un baiat din grup ne invita la o cafea,apoi la breakfast.Doamne,ce buna e o cafea fierbinte dupa 15 zile de nebaut!!!!
cum sunt pofticios,incepusera sa imi faca cu ochiul mai toate mancarurile rusilor.ma abtineam cat puteam.
am coborat mai la vale,ca sa asteptam baiatul cu calul.dar nu a mai venit nici un baiat cu nici un cal...
am luat-o foarte deprimati,pe jos,caci noi ne asteptam la altceva.in plus,eram cam terminati de oboseala.
ajungem la nea belek,seful iurtelor,in vreo patru ore.mie imi vine ameteala de foame.belek o roaga pe nevasta-sa sa ne dea mancare,ne invita in iurta,taie niste paine si pune niste kumaz.
ce e kumazul??
ha,ha,e un lapte care detine taria unei beri negre!!!! e un lapte de capra alcoolizat.e foarte bun ,dar te ametesti dupa 2 cani.belek ne-a mai dus cu caii vreo 3 km,pana in tabara de baza,la 2544 m altitudine.aici ne-a invitat seful rezervatiei karacol national park sa bem ceva cu el.
era o iurta mare si ce am facut eu?
pe o masuta ramasesera niste firimituri de paine si le-am mancat.cand a vazut asa ceva seful,a taiat o paine si mi-a dat niste mustar.si am mancat paine cu mustar si el a deschis o votca si am baut cu ala votka.cristi inlemnise.dupa episodul asta,coechipierul s-a dus la corturi si si-a cumparat 13 beri si s-a facut varza cu carnati.abia se tinea pe picioare.eu am intrat in vorba cu un tinerel din kazahstan,din alma-ata,fosta capitala.acuma ,astana e capitala kazahstanului.
eu i-am spus ca mi-e foame si ca-i platesc ceva de mancare si el mi-a dat niste fructe uscate si niste biscuiti.pe la zece seara a venit daktari sa ne ia,masina aceea din anii '50.
pe la unu noaptea am ajuns in karacol.
cand m-am uitat intr-o oglinda,m-am speriat: aveam fata umflata,arsa de soare si o barba destul de mare.slabisem opt kilograme.
pe 9 august 2006 am vorbit cu vio ,de la o posta din karacol.sunt multumit.la turkestan yurtcamp e full si nu imi mai place.plecam spre chiolpon-ata,o statiune celebra a kargaziei,aflata pe malul lacului issik-kul.

2 comentarii:

  1. da, e vorba de o expeditie foarte periculoasa care tb bine planificata. Experienta fiecaruia e pe primul loc...interesanta aventura, poate nu prea placuta.Si distantele sint mari acolo

    RăspundețiȘtergere
  2. crevasele au fost cele care ne-au scos din minti.....totul parca era minat cu crevase..Doamne-fereste-ne de caderi in crevase.a fost un element nou care mi-a bulversat experienta.

    RăspundețiȘtergere