Drumetie montana in abruptul nord-vestic al Bucegilor,22 aprilie 2017

Saptamana ce tocmai a trecut a adus o serie de vesti triste pentru miscarea alpina si turistica ,in general.
Spre exemplu, cand urcam spre cascada Moara Dracului, sambata trecuta,pe 22 aprilie 2017, murea,in Masivul Retezat ,Dor Geta Popescu,o fetita care facuse multe varfuri de 4000-5000 de metri.
Evit sa mai comentez aici despre acest trist caz,nu din lipsa de curaj,ci pentru ca am vazut pe facebook ce rai suntem noi,romanii. Rai de gura,am vrut sa zic.Mi-am exprimat,cat de cat,parerea,pe "ghiveciul" virtual numit facebook, si evident ca mi s-a spus sa ma las de munte si sa mai las sentimentalismele.
Eu pot sa spun ca locul si rolul meu in aceasta societate este cel pe care cred eu ca vreau sa-l am ,si nu cel pe care cred unii ca trebuie sa-l am.Tocmai de aceea le raspund ca ma las de munte cand vreau eu,nu cand doresc unii si altii.
Am urcat din nord-vestul masivului Bucegi, aproape de finalul culoarului Rucar-Bran, respectiv din localitatea Poarta,care devine an de an tot mai aglomerata de "case de vacanta" si pensiuni.
De aici cuteza catre inalturi cateva trasee turistice ,marcate,spre "potcoava" Bucegilor.
Noi am pornit aproape de capatul drumului forestier care uneste satul Poarta de intrarea in traseele spre Culmile Clincea ,Ciubotea si spre Valea Gaura.
Ninsese mult iar eu aveam o stare de apasare,ciudata.Parca presimteam niste vesti teribile. Zapada era mare inca de pe drumul forestier.Niste disperati incercau sa urce,cu 4X4,pe drumul acela,insa nu au reusit.
Laurentiu,amicul meu,si-a parcat masina jos,aproape de bariera. Brazii erau incarcati cu zapada,parca era luna ianuarie.
Am mers greoi iar Iulian,colegul nostru de drumetie era mai sprintar,deschizand urme.
Sunt bune si aceste excursii,prin paduri si pe la poalele muntior,atunci cand vremea este proasta sau cand sunt mari  pericole de avalanse,asa cum au fost in zilele respective.Aceste drumetii pe la poale iti arata multe semne,inclusiv cat de limitati suntem noi,ca fiinte umane,desi uneori vrem parca sa inghitim globul,sa le aratam noi lumii intregi cine suntem noi. O idee despre cum (nu)stim sa privim muntii,cu mentalul ,si nu numai cu ochii,este o alta veste proasta,si de data asta,socanta, veste care venea din indepartatul Nepal, care ne anunta ca marele alpinist Ueli Steck murise ,cazand de pe muntele Nuptse.
Revizuirea comportamentelor noastre de asa zisi cuceritori este din cand in cand ,necesara. Nu imi plac extremele,adica nici sa stai acasa cu sarmaua-n gat,si sa te uiti la aberatia de libertate a unor televiziuni jalnice,dar nici sa nu te uiti pe ce munte calci sau cu ce munte vrei tu sa te pui.
Marcajul cu cruce rosie este foarte bine distribuit,spre Valea Gaura,si traseul presupune acum un efort considerabil,pe curba de nivel.Zapada,stratul,creste direct proportional cu altitudinea,astfel ca odata ajunsi pe la 1400-1500 metri,stratul de omat are deja un metru.In aceste conditii,sa vrei sa intri in caldarile superioare ale Vaii Gaura,ar insemna sa-ti bati joc de propria-ti soarta.
Scriind acum aceste randuri si odata cu ele,urcand virtual,prin amintirea pe care excursia mi-o poarta,ma gandesc la un alt ilustru alpinist,Walter Kargel,trecut si el intr-o alta lume.
Astfel de vesti nasoale te intorc pe dos,oricat de dur si de rece ai incerca sa pari sau sa fi.
Mi-aduc aminte ca am cumparat prima data ,o carte de-a lui Kargel,in 1990,de la libraria de langa magazinul "Muzica",carte care se chema "Drumuri spre culmi".La inceput am fost cumplit de dezamagit pentru ca era o carte tehnica, din care nu intelegeam nimic.
Apoi,inscriindu-ma la Clubul Alpin Roman,in anul 1991,m-au lamurit altii ce inseamna acele desene,acele cercuri,cercuri taiate,paranteze drepte si altele de genul.Erau regrupari,regrupari in scarite,hornuri,fisuri etc.
Datorita acestei carti ,a lui Kargel,am nimerit,impreuna cu un prieten de club,Bogdan Pascal, intrarea in Valea Malinului,prin Valcelul Ascuns a lui Thedoru. Eram "mari exploratori",incantati de isprava noastra.
Abia in anul 2016 am citit memoriile lui Kargel, si el avand de-a lungul anilor,multe accidente urate,prin munti.Tine totul de destin,de soarta,de atentia pe care tu o acorzi unui traseu pe munte? Vezi doar gloria ta personala,oare vezi mai departe? oare iti doresti doar like-uri si atat? Cauti o epatare ,cauti o competitie sau ce cauti? Mi-ar placea sa ne raspundem noi insine la aceste intrebari.
Noi am ajuns destul de greu in Saua Polite,la 1600 metri.Mai era mult pana in Poiana Vaii Gaura.Era deja ora 16:00 si am decis intoarcerea.
Zapada cazuta facea un joc misterios si hilar cu asperitatile terenului.Forme,umbre,perdele,se conturau ,punandu-ne imaginatia in miscare.Oare nu e bine si asa,sa te bucuri de niste forme ale unei zapezi abundente,prin padure? Oare trebuie doar sa cuceresti? De ce vrei sa cuceresti?
Ma bucur ca Laurentiu este un coechipier prudent si grijuliu.
Cand am coborat jos,la masina,o mare parte din zapada se topise.
In Poarta am luat cina la un restaurant care se numeste "La Cristi",si pe care il recomand,ca tot sunt ghid.
Laurentiu a remarcat foarte bine ca acest traseu ,pe care l-am strabatut doar pe sfert,prin paduri, spre marea vale Gaura, este foarte potrivit pentru o zi caniculara de vara.