joi, 16 noiembrie 2017

De la Valea Larga la Posada, pe creasta Muntilor Baiului, 11 noiembrie 2017

Sambata ,11 noiembrie 2017 ,am plecat din nou spre Valea Prahovei, impreuna cu domn profesor ,care a venit cu 2 elevi ,dar si cu un amic,tot profesor.
Eu l-am adus pe Bogdan,un fotograf profesionist,dar si prieten mai vechi.
Am coborat in Halta Valea Larga si am urcat pe Valea lui Bogdan,o vale din Muntii Baiului, nemarcata.
Valea Larga este situata pe la 800 metri altitudine si aici culoarul Vaii Prahovei se ingusteaza destul de mult,la fel ca si la Posada. Simti ca muntii ajung pana-n micile asezari.
PeValea lui Bogdan sunt cateva cascade interesante,insa artificiale.
Mai sus de cabana particulara,aflata la 1200 metri altitudine, valea se salbaticeste.
Zadele din preajma cabanei indeamna la reverie. Au o culoare odihnitoare,caramizie,si se inalta spre cerul albastru,formand un contrast uimitor.
Pendulez adesea intre acest peisaj,de la dumnezeu dat, si peisajul cenusiu si pesimist al orasului, si simt ca am regrete mari,in acest pendul al meu,in aceasta oscilatie nehotarata.
Sunt un cetatean pervertit de tehnologie, insa mi-a ramas in suflet o samanta  vie de salbaticie, care imi tine in viata un corp obosit de-atata dor si ne-implinire.
Din scolile de ghizi pe care le-am urmat, astazi voi fi si eu profesor, asisderea domnului profesor Ioan.
Elevii, cei doi,sunt foarte receptivi, nu stau cu capul in telefon, nu vorbesc la telefon,si sunt foarte comunicativi cu natura vie.
La cabana suntem intampinati de o familie de caini asa de frumosi si de prietenosi, incat am senzatia ca ne vorbesc. Ne vorbesc din priviri.
Atata ne-a trebuit,sa le dam ceva de mancare,ca ne acompaniaza.
Sunt tare haiosi,blanosi,pun labutele blanoase pe tine,iti sar la piept.
In  privinta asta, daca as sta la casa, implicit as avea si-un caine.
La cabana mancam,bem ceai fierbinte(nu e de vanzare,este doar o cabana particulara si este inchisa)din termos.
Le explic elevilor ca larica montana este un arbore protejat,monument al naturii.
La Scoala Altfel nici naiba nu le explica asa ceva.
Ma simt util ,dar o fac discret.
Urcam iar pe la 1500 metri altitudine ne vom desparti temporar de Bogdan,in sensul ca acesta va trebui sa ia un tren de ora 15:00,din Sinaia, mama lui fiind bolnava. Ma amuz pe ce vale o sa coboare Bogdan: Valea Gagautilor. Asa scrie pe harta,n-am inventat eu.Aceasta vale coboara in lunga vale a Cainelui.
Noi urcam din greu Varful Gagul Mare, 1595 metri.Mergem pe langa o mare plantatie de zade.
Ajungem si in Varful Mierlei-1660 metri- si sunt uimit de lipsa zapezii. In urma cu o saptamana ,cand fusesem tot pe acest varf, era plin de zapada.
Ne decidem sa coboram spre sud,spre Posada. Unul din caini se tot tine dupa noi si incercam sa-i "explicam" ca nu e bine ce face.
Pana la urma, renunta, ducandu-se la familia lui. Ne e si noua mai bine,caci ne faceam griji pentru acel caine.
La urcare am facut cinci ore, din Valea Larga pana in creasta principala.
De-aici,de la baza Varfului Mierlei, am mai facut 3 ore,pana in Posada.
Am luat mocanita de ora 17:00,de pe un peron aflat in plina bezna.Si cand te gandesti ca suntem in 2017 iar politicienii sunt niste extraterestii care considera ca noi,cetatenii,avem pretentii iar ei nu trebuie sa isi ia decat banii pe o sedere degeaba,in politica.
Garile astea,chiar daca sunt foarte mici, au peroane,iar pe peroane,sunt oameni,vii,care vin si pleaca. Lor nu le trebuie lumina,in plin intuneric?
O alta prostie, pe care o preluam cu totii,de la "nasita",a fost ca aceasta ne-a intrebat de ce n-am venit cu trenul de ora 19:00. Nici apropiatii mei nu-mi cer socoteala. Ce era sa facem,sa stam in bezna 2 ore?
O alta stupiditate,pe care a aplicat-o nasita, a fost aceea ca l-a taxat pe unul din elevi,cu pretul de bilet intreg, asta in conditiile in care se vedea clar ca era un copil, un elev,cel taxat. Nasita spuse ,in prostia ei crasa:"pai nu stiam".
Uite asa isi baga diavolul coada,la finalul excursiei, asa,ca sa ne strice buna dispozitie.
SI sa cititi ca diavolul era o tampita care lucreaza la cfr.









































marți, 7 noiembrie 2017

Traversare solitara a Muntilor Baiului, 4-5 noiembrie 2017

Traversarea Muntilor Baiului era un plan care ma pandea de vreo 2 ani.
Lipsa de curaj sau determinare ma impiedicau sa duc acest plan la un final.
Pana cand,intr-o zi de inceput de noiembrie 2017, am realizat ca voi putea duce cu succes aceasta mini-aventura.
In aceasta experienta pe care o voi povesti este vorba de intalniri neasteptate cu 5 ursi, chiar daca unii dintre cititori nu vor crede, cautarea stanei mult-dorite dar si aspectul de toamna-iarna al crestei.
In plus, nenumaratele piscuri iti ofera diferite unghiuri de vedere.
Am plecat la un patru cincizeci dimineata si am observat ca melcul de troleibuz vine repede la acea ora.
Ce trece de ora cinci dimineata presupune pierderea primului tren,de sase.
M-am incadrat, am luat bilet ,care costa 15 lei pana in Posada, si m-am asezat confortabil.
Mocanita de 6:23 era cam goala, dar parca era mai bine asa.
La Posada am coborat la un 8:35; era pacla,nu prea frig si incepui sa urc incet mica strada ce se strecoara printre niste casute amarate de langa Halta Posada.
Un neobrazat de marcaj banda galbena isi facu aparitia pe un copacel firav si ii comunic desteptului care a vopsit cu acest marcaj ca nu a avut vointa cu V mare ,de a-si duce ideea pana la capat.
Acest marcaj banda galbena apare de vreo 4 ori, iar cand e nevoie mare de el,lipseste.
Pentru planuri mari, trebuie rabdare multa si vointa si mai multa.
Traversez drumul national si as putea spune ca de acolo incepe traseul propriu-zis, marcat cu banda rosie si cruce rosie. Iarasi, acest din urma marcaj dispare.
Intram pe Valea Florei,indreptandu-ne spre cantonul cu acelasi nume.
Doi caini de la canton ma mai dezmortesc, latrandu-ma.Observ ca sunt pasnici si prietenosi,dar sperietura ma face sa scot niste paine pe care le-o dau.
Taietorii de padure isi simtita prezenta si aici, existand diferente mari intre 2015 si 2017.
Arborii taiati,culcati,asteapta sa fie transportati undeva.
Pe arborii ramasi in picioare este cate o pancarta cu amenintatorul "Accesul Interzis",dar asta este un traseu turistic, deci n-am de ce sa ma tem.
Copacii dati la vale strica drumul, facandu-l o albie cu namol.
Scap de zona asta si incep poienile.
Aici vad pe aceiasi buturuga,ciuperca anti-cancerigena trametes versicolor sau coada de curcan.
Apropo de trametes versicolor, sa stiti ca exista 20 de subspecii, insa numai una este cea medicinala.
Dinspre deal se aud latraturi si ciobanul care mana oile.
Urmeaza seria a doua de sperietura, insa de aceasta data cu caini rai.
Timpii calculati de acasa nu mi se vor mai potrivi; ocolesc foarte mult zonele cu caini,care ma latra amenintator,ascunzandu-ma si croindu-mi cai printre arinii de munte.
Dupa cum stiti, arinul este un arbore pitic si tepos.
Pierd cu fentatul dulailor o ora si jumatate.
Ies in sfarsit ,in creasta Muntilor Baiului care debuteaza cu un drum lat ,namolos, care vine dinspre Secaria.
Respir usurat,am scapat de belelele de caini de stana.
Sunt doar petice de zapada.pe aici,nimic semnificativ in privinta asta.
Am o usoara stare de disconfort pentru ca am carat coltarii si plasticii de iarna, crezand ca e omat consistent.
Deocamdata merg pe noroi si iarba.
La baza muntelui Doamnele-Tituleni ciugulesc ceva mancare.
Vine un cetatean cu un jeep si ma saluta.Ii intorc salutul.
Urc din greu Varful Doamnele-Tituleni, 1403 metri altitudine.
Credeam ca sunt in taramul singuratatii,ca nimic nu mai misca,dar in curand raman tranchilizat de spaima: 4 ursi traverseaza poteca "mea", venind dinspre Valea Mierlei, si intra in padurea superba de zade galbejite.
Inainte insa, unul din ursi ma priveste cu precautie.
E un spectacol,eu nu misc, sunt in camp "deschis",nu pot fugi nicaieri.
In 32 de ani de mers prin munti, eu nu am vazut decat un urs, in salbaticie.
Si astazi, 4 ursi...
Scot fluierul, fluier neincetat,urlu,bat din palme,vorbesc singur.
In fond,fie ce-o fi...
Trec prin zona cu zade ingalbenite si urc spre un varf care are 1632 metri(nu are nume).
Abia aici mai apare pacostea de marcaj banda galbena,vazut a doua oara,parca,de la plecare.
Urc in viteza si Varful Mierlei, 1660 metri.
Mintea mea decide ca sunt scapat de pericol.
Aha,s-o crezi tu ,Ciprian.
Poteca larga incepe sa aiba zapada mai groscioara ,de aici.
Un jeepan rosu ma asteapta pe mine(pot sa jur),mai ceva ca-n filmele cu Alain Delon.
Ajung in dreptul lui si soferul ma intreaba unde este refugiul Florei.
Acest refugiu este under construction, am auzit de proiect,numai ca eu nu stiu unde e.
Oamenii imi multumesc.
Este ora 14:00 si ajung la baza varfului Vornicu, 1631 metri.
Iau o decizie clara si ultra-rapida:voi cobori la stana Vornicu,pe care o zaresc pe harta fizica a celor de la "Shubert &Franzke".
Urc varful Vornicu iar fratele lui dinspre nord-vest este Piscul Cainelui,1650 metri.
Decizia mea impune un risc: nu cunosc daca exista fizic stana aceasta,nu am mai fost niciodata pe acest picior de munte, insa in viata trebuie sa alegi,sa risti.Doar tu iti croiesti calea,nu altul in locul tau.
Piciorul de munte este ingrozitor de lung ,si foarte lat.
Caut stana,holbandu-ma peste tot.
Cobor si n-o zaresc, si tot cobor, si tot n-o zaresc.
Dragi cetateni,asta inseamna explorare, nu totul pe tava.
Daca vrei totul safe,atunci ia-ti ghid.Uite,de exemplu,eu sunt ghid.
Vei avea traseul deja stiut. Nu vor mai fi riscuri.
Aproape de liziera padurii zaresc un acoperis.Sunt mai multe cladiri.
Ma apropii de obiectiv mai ceva ca-n filmele de groaza.
E palpitant, daca sare un capcaun din spatele stanei? ))))
Urlu,fluier. Capcaunul isi doarme somnul.
Cobor sfios.
E o incapere mica,inchisa, apoi urmeaza stana mare. Savurez orice coltisor, sunt ca un animal de prada.
Zaresc un geam spart.Daca nu pot intra pe usa, voi intra pe geam.
Ma apropii de o usa, inima imi bate puternic, apas clanta, siii... se deschide.
Cred ca sunt victorios.
Apoi inspectez usile.inspectez tot,parca as fi latifundiar))
Imi instalez camera de noapte, cu sac de puf, izopres, apoi scot primusul, scot macaroanele,scot pasta italiana de amestecuri de plante, "Paste Bazilica", pe care o voi adauga in macaroanele cu branza.
Dupa ce imi iau pranzul, incerc sa aprind focul,intr-o alta incapere,speciala pentru aprins focul.
In timp ce ma caznesc cu arderea unor betigase si a unor hartii, amicul blanos vrea sa dea lovitura la macaroanele pe care le-am lasat pe masa de afara,ca desteptu.
Din instinct ies afara si il vad pe urs ca se plimba de colo-dincolo, mare si brun, cu capul in jos, aspirand pamantul rece.
Desi pare ireal ce vad, am senzatia ca traiesc intr-un film de comedie,cu un urs caraghios ce se plimba de-a lungul unui gard al stanei.
Urlu,fluier,nimic.
Ursul se plimba de colo-colo.
A fost pasnic, nu s-a dat la mine,n-a sarit gardul.
Desi eram inspaimantat,mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa-i dau ceva de mancare.Ciudat,dar parca mi se facuse mila de el..
M-am baricadat in camera de noapte,am gasit doi tarusi grei si i-am pus in usa. Lanterna frontala am tinut-o toata noaptea aprinsa,apoi m-am bagat in sacul meu pufos, cu o limita de conform -22 grade.
Ca sa-mi fac curaj,l-am sunat pe prietenul Dragos Cristian, companion si-n alte ture montane, i-am spus patania,si uite asa mai m-am incurajat.
La ora sapte seara m-am culcat si m-am trezit bine-mersi  ,la ora 6:30, cu pofta de viata, de baut cafeluta si de urcat spre creasta Muntilor Baiului.
Pe la orele 8:30 am plecat inspre Piciorul Vornicu.
Aveam chef zdravan de mers si nici urma de frica.
Fluieram insa intr-o veselie.
Cand esti singur,iti vin in minte tot feluri de oameni.Insistent mi-au venit in minte oameni pe care-i iubesc, oameni pe care-i detest, in special de la concurenta(ghizi), dedicatie speciala a turei respective(pentru tata,ca el mi-a insuflat dorul de munte), cateva muieri ,unele dorite pentru plimbari ,altele pentru luat de nevasta))).
In general,sunt un om liber si spun ce gandesc. Mai mi-au aparut si situatii angoasante legate de meseria pe care o practic si strans legat de asta de anumiti oameni pe care ii urasc ingrozitor(din nou,ghizi).
Soarele si buna dispozitie ma conduceau catre un spectru larg de ganduri.Tocmai de aceea am dorit sa am acele zile de "singuratate",ca sa stiu ce pot,ca sa stiu ce decizii sa iau, ca sa stiu limpede pe cine urasc,ca sa stiu clar pe cine iubesc.Si,ca sa stiu ce planuri voi mai avea.
De regula, in turele solitare mi se intampla acest aspect,apar cu insistenta,in fata ochilor mei,oameni pentru care am sentimente de ura versus iubire.
Am urcat destul de repede pana pe varful Piscul Cainelui,1650 metri altitudine.
De aici si pana pe Baiul Mare, 1895 metri, cel mai inalt varf al Muntilor Baiului, am numarat 8 galme,opt varfuri iar piscul cu cea mai frumoasa perspectiva mi s-a parut de departe Dragan, 1771 metri,cu un metru mai mic decat Penteleul.
Valatucii albi se foiau ca intr-un clocot,incepand de la acest varf si pana hat departe spre Culmea Sorica.
Am mers grozav de bine insa nu-mi inchipuiam ca este asa de lunga creasta Muntilor Baiului.
Pe varful Baiul Mare,  1895 metri, am ajuns la ora 12:30, cu o jumatate de ora mai devreme decat preconizatul.
Nu puteam manca aici,era foarte rece. Am facut o poza,de prosteala, si am inceput o lunga coborare.
Interesant este ca de aici,partea a doua a crestei era full de zapada,si cu cat coborai mai mult, cu atat era zapada mai mare.
De la Varful Cazacu spre Varful Baiul Mare veneau din ce in ce mai multi turisti.
M-am intalnit si cu Mihai Daitoiu si Andrei Badea, si am stat un pic de vorba cu ei.
Am mers incontinuu pana la liziera padurii din Culmea Sorica iar aici m-am oprit foarte putin.
De la ora 15:00 pana la ora 16:00 am coborat Culmea Sorica,pe amrcaj triunghi albastru.
Eram obosit rau,mergeam de opt ore,eram deshidratat.
La observatorul de vanatoare de deasupra Azugai m-am schimbat.
Inca douazeci de minute mai ma desparteau pana la Gara Azuga.
De aici am urcat in mocanita Brasov-Bucuresti,cu gandul la o placuta victorie personala.






















duminică, 29 octombrie 2017

Iezerul Mostistei, 22 octombrie 2017

Planuiam de mult timp o excursie la Iezerul Mostistei, inca de prin 2012.
Adunasem ceva informatii si credeam ca e foarte frumos.
Dupa cinci ani de asteptari, am ajuns si in aceste locuri,in judetul Calarasi, insa am fost deceptionat.
Satele sunt de o saracie rar intalnita iar localnicii sunt foarte curiosi si te intreaba ce lucrezi,de unde esti si ce faci pe aici.
Intrebarea "ce lucrezi?" nu era in meniul intrebarilor celor de pe la sate. Poate la astia se poarta intrebarea asta.
Cand am ajuns in comuna Manastirea,aflata in partea sud-vestica a lacului, am intrat in biserica ,monument istoric,construita pe la 1600.L-am intrebat pe unul din preotii din biserica ce hram are aceasta si mi-a raspuns pe un ton arogant:"pai n-ai vazut la intrare?" Imi raspunsese un preot tanar, cu un chip de imbuibat.
Bineinteles,la noi,la romani, se poarta chestia asta,daca te vede careva cu rucsac in spate,plete,cu bocanci,gata ,te-au si luat de neica nimeni,fiul ploii, ce cauti tu pe-aicea.
Eu i-am vorbit cu dumneavoastra,el mi-a vorbit cu "tu",ceea ce este o diferenta care se numeste educatie elementara.
Preotul mai in etate mi-a vorbit cu "dumneavoastra".
Mi-a spus sa-l astept ,ca are sa-mi dea ceva de citit,vazandu-ma interesat de acest monument istoric.
In fine, dansul avea discutii aprinse cu 2 localnici, si l-am asteptat cat l-am asteptat,apoi am plecat.
Cand trec prin satele romanesti din sud, imi dau seama ca 27 de ani de "democratie" nu au insemnat nimic, politicienii fiind doar o clica de hoti sinistrii care au prostit populatia. Aceste sate puteau fi prospere,dar daca te duci in orice sat de campie,din sud, si intri intr-un magazin,vei observa ca lumea cumpara pe caiet.Vei mai observa ca lumea,localnicii,sunt foarte refractari cand vine vorba de vizita unor vilegiaturisti, cum eram noi, si imi pun intrebarea de unde aceasta incuiere si aceasta frica, in a aborda noul-venit.
Am avut o buna-dispozitie in ziua aceea, fiind cu prietenul Mihai, de le-am raspuns localnicilor, calm. Ei ne tot intrebau,si prin Manastirea,dar si prin Ulmi, ce lucram si ce-i cu noi pe-acolo. Le-am spus ca eu sunt ghid si ca Mihai este economist.
In Ulmi am oprit in fata curtii unui cetatean care isi aduna gutuile.
Am cazut de acord sa-i dam omului o suma de bani ca sa cumparam gutui.
Nu stiam cat este kilogramul de gutui,asa incat l-am intrebat pe cetatean cat ne costa. Noi i-am oferit 10 lei, el a spus ca ni le da cu cinci. Omul ne daduse foarte multe gutui.
Ceea ce imi este mie ciuda este faptul ca localnicii astia din sud au fost lasati rau de tot,de izbeliste. Cred ca de curand au fost asfaltate drumurile ce leaga micile sate ale Baraganului.
Ce sa mai zic de educatie.Gunoaile de pe malul Iezerului Mostistei troneaza cum au tronat si cele de la Magura Zboiu.
Cred ca noua ne lipseste civismul, si cand vine vorba de simplul cetatean,dar si cand vine vorba de politician.
Abia de la Manastirea,spre Coconi, Sultana,malul este mai curat.Adica pe partea cea mai abrupta a lacului, aflata in vest. In rest, nu se merita explorat.
Am stat ,undeva,pe iarba mare,intre Manastirea si Coconi, pe un promontoriu inalt, si abia acolo am mai scapat de gunoaie.
Ziua era calma,cu un soare bland de octombrie.
Am mers singur,vreo 500 de metri spre Coconi, sa explorez. Era asa de abupt malul incat n-am putut sa cobor.
Sunt cateva imagini spectaculoase,cu pereti de loess si ceva pasari care stau calme, plutind in imensitatea luciului apei.
Pe tarm exista lungi plantatii de vita-de-vie, insa strugurii sunt foarte mici.
Ma intreb daca exista curse locale, macar intre Lehliu-Gara si aceste amarate de sate.
Repet,localnicii par oropsiti de soarta,rau de tot.
Poate as mai vizita tinutul la primavara, acum mi s-a parut foarte deprimant.