luni, 22 mai 2017

Prin Circul 1 al Vaii Albe, 20 mai 2017

Sambata a fost o zi mohorata in Muntii Bucegi.
Am plecat dis de dimineata,pe la ora sase, impreuna cu un prieten de nadejde,spre Valea Prahovei.
La Busteni era innorat si frig.
Am mers incet, pe Plaiu Munticelu, acoperit acum cu un verde crud.Aici, natura abia isi intra in drepturile de dezmorteala.
Spanzul, floarea pastelui(anemone) abia inflorisera.
Marcajul spre refugiu Costila este triunghi galben,apoi o dunga orizontala,galbena, cat de cat discreta.
Dar mai apare o dunga orizontala galbena,pe care am luat-o din greseala ,si  care cred ca ne scoate tot in poteca marcata de Plaiu Munticelu.
Triunghiul galben duce in Valea Alba.La un moment dat,il vom abandona, in favoarea acelui marcaj galben,ce e o combinatie intre patrat si dreptunghi.
La izvorul de sub refugiul Costila am stat sa mancam, sa ne odihnim un pic, asa cum ani la randul am facut-o.
Imi propusesem sa urcam in Circurile Vaii Albe, facandu-mi curaj. In sfarsit, dupa sapte ani de la groaznicul accident, eram decis sa merg,sigur pe mine,fara teama. Nu prea imi alesesem bine ziua,caci totul era ud,alunecos. Spre Tancul Mic a inceput sa ploua in rafale.
Am mai urcat un pic ,dar am decis retragerea. Brusc,ploaia s-a oprit, apoi am continuat,traversand Valcelul Stancos. Ma uitam la Oblic si la Bivuacul Caprelor ,pe care le parcursesem de cate 13 ori,pe fiecare.
Surplomba cu Pendul era umeda.
Ma holbam nostalgic.
 Nostalgia nu e decat un sentiment ametitor,apasator,de readucere in memorie a ceea ce ai fost candva sau  a  ceea ce a fost odinioara, un orizont subtire care parca se indeparteaza.
Coechipierul de astazi este un altul, este prezentul, nu mai este prietenul meu vechi ,din Ploiesti.
Daca vrei sa-ti revii la ceea ce ai fost, adu-ti aminte ce faceai in trecut, cum te antrenai.
Cu vorbe,teorie si facebook,nu vei progresa sau nu te vei putea reapuca de catarare.
Doar mersul pe munte si antrenamentele ma vor face sa ating acel orizont tot mai indepartat.
Mai luam o pauza pe talvegul Valcelului Stancos.
Vadit lucru,cu vremea aceasta apasatoare, presimt ca nu vom traversa cum ne-am propus,spre Valea Alba.
Mergem spre Circuri, care sunt niste amfiteatre imense de piatra,aflate sub Peretele Vaii Albe, cel mai inalt din tara noastra.
Lui Dan ii spun sa ma fileze dupa umar, in momentul in care vreau sa urc un horn de vreo 12 metri.
Se uita mirat la mine insa ii spun ca la examen poate fi unul din subiecte ,si ca vreau sa respect aceasta procedura atavica, invechita, fara a mai scoate optul.
Cand ajung la o zada groasa,ma regrupez cu o bucla,echipata cu o carabiniera HMS.
La ea mai adaug inca o carabiniera HMS,ma asigur in cabestan,apoi il asigur si pe coechipier,dupa semi-cabestan.
Continuam spre grota din Circul 1.
Ajungem destul de greoi ,caci aluneca iarba ca naiba.
In grota stam o ora pentru ca ploua cu mazariche.
Mai se indeparteaza un pic (s)negura, si ne permite sa fotografiem Picatura,Valea Alba,Pintenul Vaii Albe.
Rememorez acel oribil accident,si incerc sa ma detasez.Stapanirea de sine conteaza enorm,cand intri in acest labirint de piatra.
O cascada se formeaza ad-hoc,din Circul de Piatra al Peretelui Vaii Albe.
Propun retragerea.Nu vad cu ochi buni continuarea,pentru ca aluneca tare urat.Pe jos sunt bobite de mazariche.Deci, e frig.
Ne retragem greoi pentru ca orice coborare e mult mai grea,cand te afli in abrupturi.
Ploaia ne prinde La Panda si decid sa facem 3 rapeluri.
Coarda devine din ce in ce mai greoaie.
Adun ciubotica ccului,suntem aproape de refugiul Costila.
Locurile astea imi fac bine pentru ca am multe amintiri.
Locurile astea parca ar fi prietenii mei vechi,cu care mi-am impartit anii tineretii.
Coboram sprintar si voios spre Busteni.
Din nou imi fac cruce,la Troita.Mereu am ritualul asta,dar cat mai discret ,sa nu ma observe coechipierii.
Adica doar eu,Troita si padurea.
La Busteni mancam ceva.
Suntem plini de namol,dar ce cald e in restaurant.
Am observat ca Dan este sigur pe el si poate fi un coechipier de nadejde.













vineri, 19 mai 2017

Cum iti achizitionezi bocancii pentru drumetii-o propunere a site-ului Sportaddict.ro



Cum iti alegi bocancii pentru drumetii?



Daca te-ai decis ca vrei sa realizezi drumetii pe teren montan si nu numai, atunci unul dintre componenetele echipamentului pe care trebuie sa-l pregatesti il reprezinta bocancii. Acestia trebuie sa aiba suficienta rezistenta, sustinere si aderenta, astfel incat sa iti permita sa iti desfasori activitatile in deplina siguranta.

De ce sa tii cont cand iti alegi bocancii pentru drumetii? 

1      Material
Bocancii sunt realizati atat din material natural, piele de vita, cat si din material artificial, cum ar fi naylonul si polyesterul. Cei din piele de vita sunt durabili in timp, impermeabili si rezistenti la abraziune. Cei din materiale sintetice sunt mult mai accesibili ca pret, lasa pielea piciorului sa respire, dar nu au o rezistenta la fel de mare ca cei din piele naturala.

2    Talpa
Este realizata din cauciuc, in straturi multiple: solul (ofera stabilitate si aderenta), mid-solul (amortizeaza socurile) si brantul (ofera confort si lejeritate piciorului).

3    Marime
Daca esti la prima pereche de bocanci, atunci va trebui sa iti achizitionezii unii pentru trei sezoane, de aceea, cand ii probezi, poarta atat sosete groase cat si subtiri in functie de cele cu care vei fi incaltat in drumetii.
Ai grija ca lungimea si latimea sa iti permita libertate piciorului, fara a fi insa prea strans ori prea lejer. Ai in vedere ca bocancul sa fie cu 0,5 cm mai mare, si anume, cu jumatate de numar sau chiar un numar mai mare decat porti in mod normal, pentru ca din cauza efortului, piciorul se umfla si necesita mai mult spatiu.

4   Confort
Opteaza pentru confort atunci cand iti cumperi incaltamintea pentru drumetii. Nu te lasa pacalit de ideea ca bocancii se vor mai lasa, deoarece acestia nu sunt la fel ca pantofii de strada. Sunt creati in asa fel incat sa isi pastreze forma. Din acest motiv, este indicat sa achizitionezi perechea care ti se potriveste cel mai bine pe picior si in acre te simti cel mai confortabil, gata de a pasi pe munte.

Cum cureti bocancii?

Procesul de curatare se face cu atentie. Cu o perie moale se indeparteaza noroiul si, tot cu un astfel de instrument se curata la suprafata, cu apa si detergent sau sapun. Interiorul nu se curata umezindu-se, ci se pune bicarbonat de sodiu sau pliculetele de ceai negru pentru a absorbi mirosurile neplacute. E recomandat sa utilizezi un deodorant pentru incaltaminte pe care sa il aplici regulat.

Acest articol apartine site-ului www.SportAddict.ro.





vineri, 12 mai 2017

LACUSTRA LUI BACOVIA SI EXPLORARILE NOASTRE IN PARCUL NATURAL COMANA,10 MAI 2017



''De-atitea nopti aud plouind,
Aud materia plingind...
Sint singur, si mã duce un gând
Spre locuintele lacustre. "


Lacustra lui George Bacovia ma duce cu gandul la facebook,care este o mocirla sinistra, in care m-am afundat ,la fel cum explorarile noastre din data de 10 mai 2017,s-au afundat ,doar la propriu,in marea lunca formata de Calnistea, cautand nuferii galbeni.
Aducand aminte inca o data de aceasta nenorocire numita facebook, pot spune ca interesul meu pe acest site este de a-mi face cunoscute calatoriile,in calitate de ghid national, desi la acest moment,prezenta excursiilor mele este teribil de ineficienta. Adica eforturile mele sincere,cu pasiune,sunt foarte mari,iar efectele,foarte mici.
Daca s-ar putea ca mocaciunea sa curga, aratand altora "pe tava",lucrurile frumoase,ar fi minunat,nu-i asa?
In excursiile la Comana sau cele de pe munte, doar prietenii mei(nu aia virtuali) actuali merg gratis.Si ei m-au ajutat ,de nenumarate ori.
Romanul ,in general,nici la momentul actual,nu este obisnuit cu aceasta meserie,de ghid,indiferent ca e mondial,national, lider montan, organizator de evenimente etc.
Bascalia este foarte mare ,pe aceasta lacustra,facebook,privind ghizii.
Cei de pe facebook cred ca noi,ghizii, cersim,ori,nu este adevarat. Noi propunem ture,iar pentru asta nu numai ca ne documentam la greu,mai vorbim si cu nu stiu cati oameni,din domeniul hotelier,oameni de la tara,oameni de la orase.Mergem pe teren,prin lacustre,prin jungle,prin nameti,peste tot,pe unde ne permite natura, de dragul de a cerceta trasee potentiale,redate pentru circuite turistice.
Greu  de crezut daca isi va mai reveni vreodata societatea asta romaneasca.
Saptamanile ce au trecut am reusit sa exploram ,intr-o serie de ture in Parcul Natural Comana, zone mai putin umblate sau parand ca sunt imposibil de umblat.
Impreuna cu Mihai B. dar si cu alti cetateni,am cercetat zona lacustra a Calnistei,fotografiind irisi, un nufar galben, si alte flori precum calcea calului sau coada mielului.
Dupa-amiezile unui Florar tare instabil ne-au condus in locuri pe care si le-ar dori tare mult sa le vada turistii straini,de exemplu.
Padurea aceasta imensa este o uzina uriasa,asa cum am mai spus-o, si doar cine are ochi sa o vada,si suflet sa o simta, o va face pe deplin.
Mihai B.chiar imi aducea aminte ca am ramas in urma cu postarile,dar momentul de inspiratie vine cand vrea el sa vina.In orice caz, voi mai posta cateva din turele precedente,despre serpi,orhidee,soricuti, flora spontana etc, din Parcul Natural Comana.












marți, 2 mai 2017

Drumetie montana in abruptul nord-vestic al Bucegilor,22 aprilie 2017

Saptamana ce tocmai a trecut a adus o serie de vesti triste pentru miscarea alpina si turistica ,in general.
Spre exemplu, cand urcam spre cascada Moara Dracului, sambata trecuta,pe 22 aprilie 2017, murea,in Masivul Retezat ,Dor Geta Popescu,o fetita care facuse multe varfuri de 4000-5000 de metri.
Evit sa mai comentez aici despre acest trist caz,nu din lipsa de curaj,ci pentru ca am vazut pe facebook ce rai suntem noi,romanii. Rai de gura,am vrut sa zic.Mi-am exprimat,cat de cat,parerea,pe "ghiveciul" virtual numit facebook, si evident ca mi s-a spus sa ma las de munte si sa mai las sentimentalismele.
Eu pot sa spun ca locul si rolul meu in aceasta societate este cel pe care cred eu ca vreau sa-l am ,si nu cel pe care cred unii ca trebuie sa-l am.Tocmai de aceea le raspund ca ma las de munte cand vreau eu,nu cand doresc unii si altii.
Am urcat din nord-vestul masivului Bucegi, aproape de finalul culoarului Rucar-Bran, respectiv din localitatea Poarta,care devine an de an tot mai aglomerata de "case de vacanta" si pensiuni.
De aici cuteza catre inalturi cateva trasee turistice ,marcate,spre "potcoava" Bucegilor.
Noi am pornit aproape de capatul drumului forestier care uneste satul Poarta de intrarea in traseele spre Culmile Clincea ,Ciubotea si spre Valea Gaura.
Ninsese mult iar eu aveam o stare de apasare,ciudata.Parca presimteam niste vesti teribile. Zapada era mare inca de pe drumul forestier.Niste disperati incercau sa urce,cu 4X4,pe drumul acela,insa nu au reusit.
Laurentiu,amicul meu,si-a parcat masina jos,aproape de bariera. Brazii erau incarcati cu zapada,parca era luna ianuarie.
Am mers greoi iar Iulian,colegul nostru de drumetie era mai sprintar,deschizand urme.
Sunt bune si aceste excursii,prin paduri si pe la poalele muntior,atunci cand vremea este proasta sau cand sunt mari  pericole de avalanse,asa cum au fost in zilele respective.Aceste drumetii pe la poale iti arata multe semne,inclusiv cat de limitati suntem noi,ca fiinte umane,desi uneori vrem parca sa inghitim globul,sa le aratam noi lumii intregi cine suntem noi. O idee despre cum (nu)stim sa privim muntii,cu mentalul ,si nu numai cu ochii,este o alta veste proasta,si de data asta,socanta, veste care venea din indepartatul Nepal, care ne anunta ca marele alpinist Ueli Steck murise ,cazand de pe muntele Nuptse.
Revizuirea comportamentelor noastre de asa zisi cuceritori este din cand in cand ,necesara. Nu imi plac extremele,adica nici sa stai acasa cu sarmaua-n gat,si sa te uiti la aberatia de libertate a unor televiziuni jalnice,dar nici sa nu te uiti pe ce munte calci sau cu ce munte vrei tu sa te pui.
Marcajul cu cruce rosie este foarte bine distribuit,spre Valea Gaura,si traseul presupune acum un efort considerabil,pe curba de nivel.Zapada,stratul,creste direct proportional cu altitudinea,astfel ca odata ajunsi pe la 1400-1500 metri,stratul de omat are deja un metru.In aceste conditii,sa vrei sa intri in caldarile superioare ale Vaii Gaura,ar insemna sa-ti bati joc de propria-ti soarta.
Scriind acum aceste randuri si odata cu ele,urcand virtual,prin amintirea pe care excursia mi-o poarta,ma gandesc la un alt ilustru alpinist,Walter Kargel,trecut si el intr-o alta lume.
Astfel de vesti nasoale te intorc pe dos,oricat de dur si de rece ai incerca sa pari sau sa fi.
Mi-aduc aminte ca am cumparat prima data ,o carte de-a lui Kargel,in 1990,de la libraria de langa magazinul "Muzica",carte care se chema "Drumuri spre culmi".La inceput am fost cumplit de dezamagit pentru ca era o carte tehnica, din care nu intelegeam nimic.
Apoi,inscriindu-ma la Clubul Alpin Roman,in anul 1991,m-au lamurit altii ce inseamna acele desene,acele cercuri,cercuri taiate,paranteze drepte si altele de genul.Erau regrupari,regrupari in scarite,hornuri,fisuri etc.
Datorita acestei carti ,a lui Kargel,am nimerit,impreuna cu un prieten de club,Bogdan Pascal, intrarea in Valea Malinului,prin Valcelul Ascuns a lui Thedoru. Eram "mari exploratori",incantati de isprava noastra.
Abia in anul 2016 am citit memoriile lui Kargel, si el avand de-a lungul anilor,multe accidente urate,prin munti.Tine totul de destin,de soarta,de atentia pe care tu o acorzi unui traseu pe munte? Vezi doar gloria ta personala,oare vezi mai departe? oare iti doresti doar like-uri si atat? Cauti o epatare ,cauti o competitie sau ce cauti? Mi-ar placea sa ne raspundem noi insine la aceste intrebari.
Noi am ajuns destul de greu in Saua Polite,la 1600 metri.Mai era mult pana in Poiana Vaii Gaura.Era deja ora 16:00 si am decis intoarcerea.
Zapada cazuta facea un joc misterios si hilar cu asperitatile terenului.Forme,umbre,perdele,se conturau ,punandu-ne imaginatia in miscare.Oare nu e bine si asa,sa te bucuri de niste forme ale unei zapezi abundente,prin padure? Oare trebuie doar sa cuceresti? De ce vrei sa cuceresti?
Ma bucur ca Laurentiu este un coechipier prudent si grijuliu.
Cand am coborat jos,la masina,o mare parte din zapada se topise.
In Poarta am luat cina la un restaurant care se numeste "La Cristi",si pe care il recomand,ca tot sunt ghid.
Laurentiu a remarcat foarte bine ca acest traseu ,pe care l-am strabatut doar pe sfert,prin paduri, spre marea vale Gaura, este foarte potrivit pentru o zi caniculara de vara.




















duminică, 16 aprilie 2017

DRUMETIE MONTANA IN PIATRA CRAIULUI- DE LA PODU DAMBOVITEI LA SAUA FUNDURI,PIETRICICA,PARCUL NATIONAL PIATRA CRAIULUI

Hristos a Inviat!
De cand am devenit ghid de turism si imi promovez evenimentele sau turele,pe site-ul facebook, constat cu imensa dezamagire ca asa zisa concurenta iti tranteste fie vorbe de ocara, fie niste ironii, care nici macar fine nu sunt, ci din topor.
Aici se defineste omul, el singur demascandu-se ,si nu concurentul din turism.
Astfel, mi se spune,dar nu direct,ci indirect ,ci prin intermediul unei pagini de turism, ca eu nu calatoresc ,eu fac doar turism, si ca percep tarife mici.
Sa le luam la rand,raspunzand aici, pe blog:
1. eu calatoresc oficial, de 31 de ani, asta insemnand fara mama si tata ,de mana, dar am facut si fac si turism; am inteles foarte bine ironia,ce-i drept, facuta ,asa la plesneala,pentru ca cetateanul respectiv nu ma cunoaste, insa stiam clar ca sunt 2 lucruri total diferite.
2.nu am cum sa intru pe piata asa zis turistica,cu preturi gigantice,pentru ca ,paradoxal,pe aceasta piata sunt un qvasi-necunoscut ,desi stiu atatea trasee cat pentru tot sudul Romaniei.
Este foarte bizar ce popor de credinciosi ne dam noi,romanii,cand,de fapt,ne dam in cap la orice miscare.
Iar unii cauta Lumina, cand in sufletul lor e o bezna totala, ca tot suntem de Pasti.
Astazi propun un traseu care porneste din localitatea Podu Dambovitei, aflata in sudul Parcului National Piatra Craiului. Traseul montan este marcat,foarte rar si foarte prost, cu punct rosu, abia la final prinzandu-ma de ce vine lumea rar pe acest traseu. Dar cum in orice situatie poate fi un dublu-sens, adica si bine si rau,am realizat ca intr-un fel e bine ca muntele mai si triaza cetatenii,impunand tot felul de obstacole,cum ar fi caderi de arbori,si pierderea potecii, marcaj foarte rar,poteca subtire, traseu foarte lung,sinuos etc.Cam asa as defini traseul acesta.
Am calculat de acasa azimuturile si timpii, realizand teoretic un timp de cinci ore si jumatate.
Dar,atentie,am calculat pentru un timp de vara, si pentru un traseu fara obstacole, fara problema orientarii.
Pornim exact de la intrarea in Cheile Dambovicioarei, pe partea stanga. Aici este si o sageata, care ne arata sensul se mers. Traseul incepe cu o urcare pieptisa.In cele doua zile am trecut prin cele 4 anotimpuri.
Astfel, pe 8 aprilie 2017, sambata, vremea era foarte mohorata, de toamna, si la scurt timp de la plecarea pe marcaj a inceput sa ploua. Dupa ce am urcat pasajul mai abrupt,a inceput sa ninga. Credeam ca e un moft de primavara, dar se depunea strat de omat.Dupa depasirea primei stane, care se numeste Stana din Plai, si care este de fapt,alcatuita dintr-un ansamblu de locuinte pastorale, am decis sa ma incalt cu bocancii de iarna.Ningea din ce in ce mai puternic,cu fulgi mari,frumosi.
Oarecare probleme de orientare sunt in dreptul Muchiei Frumoase, cand un drum apare la dreapta si ai fi tentat sa o iei pe el,mai ales pe o vreme ca asta. Important e sa ai o harta si o busola,sa-ti calculezi de acasa azimuturile, sa le ai notate pe o foaie.Eu am mai scos harta ,din cand in cand, pentru verificare.
Azimuturile ma duceau lin,catre directia dorita, insa repet, daca nu aveti gps ,aplicatie pe telefon sau busola si harta, acest traseu nu este recomandat incepatorilor care vor sa urmeze pur si simplu o poteca turistica.
Daca la stana din Plai sunt gospodarii mai acatarii, adapostul urmator, Zapodie, ofera o imagine deplorabila,cu soricei inauntru,iar stana e cam darapanata. Aici luam o pauza de masa. Coechipierului ii e frig si ii dau pufoaica.
Vremea ne amageste cu norii care se sparg;in departare vom observa stana Vopselelor))
Robert este incantat,strigand:"soarele,a aparut soarele!"
In zece minute apare din nou (s)negura, mai vartoasa ,aducand valatuci  urati si reci,cu ninsoare.
Deschid harta,recalculez azimutul si vad pe unde va fi traseul. Mai este in sus,la vreo 50 de metri nord,o darapanatura de stana.Vom merge pe langa aceasta,la dreapta ei,intrand insa in padure.
Aici incepe distractia,caci marcajul e marele smecher,adica apare si dispare, si o tine tot asa, ca asa vrea el.
Repet,daca n-ai macar 19 lei ca sa-ti cumperi o harta, si 35 de lei,ca sa-ti achizitionezi o busola, stai acasa ,frate, si uita-te la Sunbul sau la RTV.
Acest traseu este pentru cei care au urcat ceva trepte,in drumetia montana, si daca vreti sa socializati linistiti si plini de veselie,luati pe cineva mai inteligent cu voi))
Noi mergem dupa calculul azimutului ,printr-o padure atat de misterioasa si de magica,peste care ninge neincetat.
Desi sunt prins in acest malaxor alb, am o stare de siguranta,de incredere in mine, ca va fi bine ,totul.
Culmea Prepeleacului este tare lunga iar timpii mai ca se dubleaza. Pe viscolul asta ajungem in 2 ore,la stana din Pietricica,aflata la 1450 metri altitudine.
Aici este o poiana imensa ,si daca ar fi fost senin,s-ar fi vazut creasta Pietricica.
Stana este singurul adapost normal, din cele 4 intalnite pe traseul turistic.Al patrulea este fostul refugiu Pietricica, dar decat sa incerci sa stai in el,mai bine montezi un cort.
Stana are priciuri multe, are chiar saltele,usile se inchid bine, camerele sunt spatioase.
Aici stam vreo 30 de minute.
Sincer,gandirea mea era deja activata pentru innoptatul aici, insa graba si mai putina experienta montana a camaradului ce ma insotea, au facut ca excursia sa ia aspecte dramatice.
Am plecat tarziu de aici,la ora 18:00,spre creasta Pietricica.
Stratul de zapada crestea ,proportional cu altitudinea. Traseul este foarte mult prin padure,care devine din ce in ce mai salbateca. Adesea ,marcajul punct rosu,se pierde.Molizii si brazii sunt foarte incarcati de omat,nu se mai vede mai nimic.Viscoleste.Ii reprosez lui Robert porcaria in care am intrat. Odata cu inserarea,marcajul este targetul cel mai cautat din lume,pentru noi.Grosimea zapezii ajunge la un metru,ne chinuim prin nameti.Trebuia sa-i spun mai raspicat,colegului de tura, ca vreau sa bivuacam la stana din Pietricica.Cautam cu disperare punctul rosu.Urmele de urs,proaspete,il sperie pe Robert. Ele se mentin,fie pe poteca,fie foarte aproape de ea. Pe la zece seara, dam de creasta Pietricica. Facem un traverseu pe zapada pufoasa, sub care sunt goluri adanci. Intr-o ora si jumatate suntem la refugiul Pietricica,1880 metri altitudine.
Concluzionez: alta data voi spune clar si raspicat ceea ce simt si ceea ce trebuie facut. Eu merg de 31 de ani pe munte si ar trebui ca incepatorii sa ma asculte,nu sa faca prostii din astea.
A doua oara nu se va mai intampla.
Aici suntem la adapost. Fac o supa si ma culc. A doua zi ,pe 9 aprilie 2017,am coborat spre Poiana Funduri,de unde este o priveliste foarte frumoasa spre Creasta Sudica a Pietrii Craiului.
Marcajul este triunghi albastru, de-asemenea,rar.
Mizand pe faptul ca este zi,am crezut ca ne vom descurca mai rapid,dar nici vorba.Se pusese atat de multa zapada,incat era foarte dificil de gasit un marcaj atat de rar.
Stiu ca se vor gasi o sumedenie de "mari intelepti", ca sa critice ca trebuia facut asa si asa,insa odata ce esti la fata locului, trebuie ca tu sa-ti gasesti solutia de iesire din impas. Din Poiana Funduri n-au mai fost probleme,mai ales ca zapada era din ce in ce mai mica. Imi pare totusi rau ca a mea calmitate si pace interioara este perceputa clar ca prostie sau neimpunere,blegomanie. Am observat ca incepatorii vor sa realizeze clar ,un target,dar cu ce pret,frate?
Coborand tot mai mult,devenea din ce in ce mai cald.
Am traversat cheile Brusturetului si aici am stat la masa,vorbind chiar cu directoarea cabanei.
Am mai mers vreo 9 kilometri,pe jos,pana in Cheile Dambovicioarei, acolo unde era masina colegului.