marți, 25 ianuarie 2011
duminică, 23 ianuarie 2011
PRIMA INCERCARE DE ASCENSIUNE PE VALEA MALINULUI DIN 2011
Valea Malinului este o vale alpina situata in Abruptul nordic Costila,Masivul Bucegi.
Are gradul tehnic de dificultate 1B.
Posibiltatile de acces sunt urmatoarele:fie dinspre est,prin Valcelul Poienitei,apoi coborare in talveg,printr-un horn denumit Hornul mare de la Scara,fie pe la nord,printr-un valcel a carei denumire e justificata pe deplin,pentru ca e tare ascuns(Valcelul Ascuns al lui Theodoru),fie direct,tot pe la nord,si paralel cu Valcelul Ascuns,direct pe firul Vaii Malin,varianta greoaie datorita a doua intreruperi de panta care sunt ceva mai "tehnice".
Echipa din 22 ianuarie 2011 a fost alcatuita din Daniel Negoita si Ciprian Teodorescu.
Amandoi am convenit sa mergem la Busteni cu acceleratul de sase si zece care costa 30 de lei pana in localitatea amintita.
La Busteni era cald ,abruptul Bucegilor era in ceata si ningea foarte slab,zapada fiind foarte mica.Am urcat pe traseu clasic,pe la Troita,Plaiu Munticelu,pe triunghi rosu,spre Poiana Costilei.Am pornit pe la noua si douazeci.Bancuta de la Troita nu mai exista,inca un semn ca mare parte din romani nu vor sa se insanatoseasca ,ci sa ramana bolnavi...............
Are gradul tehnic de dificultate 1B.
Posibiltatile de acces sunt urmatoarele:fie dinspre est,prin Valcelul Poienitei,apoi coborare in talveg,printr-un horn denumit Hornul mare de la Scara,fie pe la nord,printr-un valcel a carei denumire e justificata pe deplin,pentru ca e tare ascuns(Valcelul Ascuns al lui Theodoru),fie direct,tot pe la nord,si paralel cu Valcelul Ascuns,direct pe firul Vaii Malin,varianta greoaie datorita a doua intreruperi de panta care sunt ceva mai "tehnice".
Echipa din 22 ianuarie 2011 a fost alcatuita din Daniel Negoita si Ciprian Teodorescu.
Amandoi am convenit sa mergem la Busteni cu acceleratul de sase si zece care costa 30 de lei pana in localitatea amintita.
La Busteni era cald ,abruptul Bucegilor era in ceata si ningea foarte slab,zapada fiind foarte mica.Am urcat pe traseu clasic,pe la Troita,Plaiu Munticelu,pe triunghi rosu,spre Poiana Costilei.Am pornit pe la noua si douazeci.Bancuta de la Troita nu mai exista,inca un semn ca mare parte din romani nu vor sa se insanatoseasca ,ci sa ramana bolnavi...............
Pana la Poiana Costilei am facut 2 ore,ajungand aici la unsprezece.Zapada era cam de 30 de centimetri.
A survenit o neintelegere.Cum abia ne cunoscuseram prin intermediul lui Cezar Jipa,caruia ii multumesc,partenerul meu de tura nu a avut incredere in mine si "s-a luat dupa" un vechi prieten,care i-a comunicat lui Daniel ca sa nu urce prin Valcelul Ascuns al lui Theodoru,ca e oribil,ci sa urce prin Valcelul Poienitei,apoi coborare prin Hornul mare de la scara.
Aici fac o paranteza care nu se refera nici la frustrari personale,nici la filozofari de 2 bani,nici la mandrie prosteasca sau lauda.
Este vorba doar de stricta mea experienta montana,stransa ca o "avutie" intangibila,pe parcursul a doua decenii jumate de mers pe munte.
Stiam foarte clar si bine cele 2 variante de intrat in Valea Malinului. Pe cea cu saritorile mari ,de jos,nu o incercasem.Ca o parere strict personala,intrarea in Valcelul Ascuns al lui Theodoru,mi se pare mie cea mai rezonabila.De ce? Simplu:urci putin prin valcel,apoi traversezi stanga o brana.Valcelul nu are panta mare,nu are saritori,dar are balarii.Aaa,nu va plac balariile,atunci,ce sa zic,nu prea agreati muntele decat la modul "gently".
Daniel a tinut-o pe a lui cu intrarea pe la Hornul mare de la scara iar eu am tinut-o pe-a mea(de idee e vorba)cu Valcelul lui Theodoru.
Am cedat eu,dar nu nervos,ci spunandu-i ca nu vreau sa par un dictator de buzunar,impunand eu ceva.Am incercat sa fiu chipurile diplomat,dar cu consecinte proaste pentru amandoi.Adica am pierdut ceva ore pentru o incapatanare si o ne-incredere....
Mai dau un exemplu din viata personala,si cu asta gata,termin cu discutiile in afara articolului.
Am un prieten,George Florescu,cu care ma catar de 16 ani.El e mai mare ca mine cu zece ani si a mers mult,dar are si mai multa experienta de viata decat mine.Tot imi spune ca sa nu fac aia,sau ailalta,ca unele lucruri pe care le fac nu sunt bune.Din pacate,ceea ce mi-a spus George Florescu s-a adeverit ,dezastruos pentru mine,dar eu nu l-am ascultat.....
Ceea ce am vrut sa zic aici,se refera la lipsa increderii si cam atat.
Continuind cu tura ,"am ales"varianta lui Daniel.Iata-ne,astfel,in "drumul"paralel cu Valcelul Poienitei.Orice om care merge mai serios pe munte,stie sau a auzit de Poiana Costilei.
Ei bine,de la un stalp de marcaj,vechi si ruginit,care se afla in apropierea stanei,pornim spre vest,prin padure.Panta e la inceput domoala,apoi zarim in stanga,din ce in ce mai bine conturat ,Valcelul Poienitei,cea mai tampita varianta de urcat spre Hornul mare de la scara.De ce zic asta?Daca in timpul verii e cat de cat mai fain,iarna e si periculos pentru ca e o panta foarte inclinata,uneori ajungand si la 65-70 de grade.Acuma era gheata foarte multa si pamant inghetat.Efortul e mare si energiile se risipesc.In loc sa ti le pastrezi pentru o vale tentanta si frumoasa cum e Malin,ti le dai pentru un valcel underground in care exista niste brazi falnici si cam atat.
Va las de-acuma in compania pozelor de pe marele valcel al Poienitei.
Pe la jumatatea valcelului ne-am pus coltarii,ca nu se mai putea altfel.
Astfel,am urcat in siguranta pana la obarsia valcelului Poienitei,de unde ,repet ,putem cobori in Malin printr-un rapel facut de la un brad imens.Hornul pe care trebuia sa coboram era plin de gheata.Daca l-am fi coborat,si nu era greu,aveam o cordelina de 40 de metri,nu l-am mai fi putut urca,doar cu pioletii,iar ca sa lasam acolo cordelina si sa ne tragem apoi de ea,mi s-ar fi parut cam riscant.Explic toate astea pentru ca noi venisem "la o zi" si nu mai aveam timp sa urcam valea Malinului,pana sus.Coborarea ,tot pe valcel,am facut-o in vreo 30 de minute,iar urcarea ,in 90 de minute.Sunt aproximativ 400 de metri diferenta de nivel.
Am ajuns apoi la stana din Poiana Costilei,unde am mancat.
Ca o concluzie,pot spune ca nu mi-am dorit ,nu imi voi dori niciodata sa-l denigrez sau sa-l atac pe Daniel Negoita pentru ca a luat o astfel de decizie,pripita in viziunea mea.Vreau doar sa spun ca atunci cand pornesti la drum cu cineva,indiferent ca e in perete ,pe poteci sau intr-o casnicie,trebuie sa existe un gram de incredere.Fara el,drumul devine incert,poate o povara.
In anii 90 ,pe tren sau pe munte se faceau relatii de prietenie foarte usor,bazate pe incredere si entuziasm.Daca intrebi in ziua de azi pe cineva,pe tren sau pe munte:"ce faci,cum te simti,unde mergi?" se uita ciudat la tine si se intreaba "ce-o mai vrea si asta?".
Daniel este un tip deschis,jovial si prietenos,care chiar isi doreste sa cunoasca vai alpine,fara a face din asta o lauda tampita.Merge pe munte,simplu si modest,ceea ce reprezinta pentru el un mare avantaj.Sper sa mai iesim si sa facem vai alpine sau mai stiu eu ce trasee.
In Busteni am ajuns la cinci si am mai stat la o bere.Acuma mai avem de asteptat cu vaile,iar s-a pus zapada....
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
duminică, 12 decembrie 2010
luni, 22 noiembrie 2010
luni, 18 octombrie 2010
VALEA GALBINELELOR,FIRUL PRINCIPAL,15 OCTOMBRIE 2010
In dupa amiaza de 14 octombrie 2010 m-am intalnit cu o colega de la Clubul Alpin Roman,sectia Bucuresti,in Gara de Nord,pentru a lua acceleratul de 18:10 si a merge la Busteni.
Eu si cu Gabriela(colega) ne propusesem sa urcam Hornul Coamei din Muntii Bucegi,Masivul Costila.
La Busteni ne-am intalnit cu doi amici de-ai Gabrielei,Lucian si Mioara.Trenul,incredibil,dar adevarat,a sosit in timpul inscris "in mersul trenurilor de calatori".Daca c.f.r.o tine tot asha,risc sa ma indragostesc de....mersul cu trenul,in special pe Valea Prahovei.
Ne-am cazat la Caminul Alpin,una din constructiile fundamentale ale Clubului Alpin Roman.
Marturisesc ca aveam o senzatie vaga de teama ca nu mai gaseam locuri pentru ca la sfarsitul de saptamana era programat Memorial Niculae Baticu,intalnire cu totul speciala a alpinistilor,pentru comemorarea marelui alpinist.
La Camin nu venise inca nimeni.Dupa ce am mancat ceva ,am mai stat de vorba cu noii mei cunoscuti.
In dimineata de 15 octombrie 2010,vineri,m-am trezit cu o stare generala de rau. Mancasem o ciorba foarte condimentata si acuma mi-era rau.Aveam senzatia ca nu mai pot sa fac nimic.
Am baut niste ceaiuri,am luat niste pastile din plante si mai mi-a trecut.
Atmosfera era cam intunecata,cand am plecat,pe la ora opt.Marele Abrupt nu se vedea de atata (s)negura,dar simteam ca nu va ploua.
Pana la refugiul metalic Costila am facut 2 ceasuri.Pe la 10:30 am inceput urcusul spre Galbinele,vale alpina cu o pozitionare estica,aflata in Masivul Costila.
Trebuie sa fac si doua precizari importante:una este ca niste nemernici au distrus bancutza de laTroita si cealalta este ca a fost pus un cablu zdravan ,la traversarea spre Valea Galbinelelor.
In talvegul acestei vai am ajuns la 11:10.Ceatza o tinea pe-a ei,adica nu se ridica.De frig,nu prea era frig,erau vreo cinci grade plus.
Valea Galbinelelor are 3 fire:principal,secundar si Hornul dintre fire.
Ne-am hotarat sa facem firul principal,care mie ,personal ,nu mi se pare cu nimic mai presus decat cel secundar.Sunt doar niste diferente "de teren" ,de abordare alpina.Astfel,pe secundar faci mai mult ramonaj,pentru ca sunt mai multe hornuri.
Singura ascensiune usoara este cea a Hornului dintre Fire.
Eu m-am poticnit la prima saritoare mai mare pentru ca aveam un ditamai rucsacul,ce cantarea vreo 15 kg. Carasem plasticii si ei ocupau foarte mult spatiu.
Stanca era foarte rece si zapada mica isi facea aparitia.Gabi a scos coarda ,apoi am urcat fara rucsac,urmand ca "secundul"sa-mi dea ditamai bagajul,bineinteles ,tras cu coarda.
Pe ansamblu.am mers bine,intampinind ,pe ici pe colo,dificultati cum ar fi:strat subtire de zapada pe unele intreruperi de panta(saritori,adica),traversee ce necesita o concentrare sporita,caderi de bolovani,pe care ii aruncau capritele.
Pana in dreptul Hornului Coamei nu prea a fost asa multa gheata,doar pe peretele Galbinelelor zarind niste turturi.
In poza de mai jos observam Umarul Galbinelelor,coltul acela batut de soare,si Fisura Galbinele,traseu pitonat de Baticu si Costica Contes,la 13 octombrie 1935.
In poza de mai sus observam PERETELE GALBINELE si FURCILE, primul traseu alpin de gradul 4,escaladat de Niculae Baticu , Dan Popescu si Ion Trandafir la 20 octombrie 1935.Deci,se vor implini 75 de ani de la prima ascensiune!
La baza Hrnului Coamei eram la ora 13:00.Am luat o pauza de masa,apoi ne-am pus hamurile.
Aveam de gand sa urcam Hornul Coamei.
Am urcat 20 de metri si au inceput sa cada turturi chiar din Horn.
Mergeam foarte greu la koflaci,coltari ,doar gheata si stanca ,si zapada ioc.
Am decis retragerea.Am avut mare bafta ca am batut un piton,caci de unde eram,nu mai puteam cobora"la liber".Era foarte muta gheata si panta cam mare. 
Am scos din nou coltarii si plasticii si ne-am incaltat cu bocanci usori,de treking.
Am inceput sa urcam in strunga.Strunga Galbinelelor.
In Strunnga Galbinelelor am ajuns la ora 15:00.Ne-am decis sa coboram tot pe Galbinele Principal,caci am vazut ca pe Scorusi era multa gheatza si zapada.Din experienta pt spune ca a fost mai bine ca am evitat coborarea sau urcarea pe Scorusi.
joi, 7 octombrie 2010
`LET'S DO IT,C.A.R.!
Vineri,24 septembrie 2010,mi-am dat intalnire cu Mihai Cernat in Parcul Titan iar de acolo am plecat spre casa lui Dan Vasilescu.Acesta ne-a luat cu masina personala;in masina am mai facut cunostinta cu un tip ,micutz de statura,bandajat la un ochi.Pe tip il chema Mihai,porecla Karici fiindu-i data de clubul de turism montan la care era membru.Dan l-a strigat tot timpul"karici",lucru care m-a amuzat.
Drumul prin Bucuresti a continuat spre Baba Novac,de unde am luat-o pe Elena,o femeie intre doua varste,alpinista din generatia mai veche.La un moment dat,Elena imi spuse ca mai trebuie sa luam pe cineva care e "de doua ori cat mine".Ma intrebam,oare pe cati mai trebuie sa luam in Skoda Yeti a lui Dan Vasilescu???
La Casa Presei Libere urca bistriteanul Nelu,care nu imi paru atat de gras,ci mai degraba volubil.
La Metro Ploiesti am oprit sa luam "de-ale gurii".
Dan nu s-a zgarcit la mancare,si a luat o gama larga de alimente.
Dar ce se intampla la Caminul Alpin pe 25 si 26 septembrie 2010?
Se intampla o actiune de voluntariat pentru a se sapa un santz,in spatele Caminului ,in scopul impamantarii unui fir din otel.
Odata ajunsi la Camin,ne-am gasit si cu alti colegi si colege precum Irina din Buftea sau Gabriela Postole din Bucuresti,care sosise cu inca 2 colege.
Seara am facut prima proiectie de poze,de pe unde fusesem,eu,Mihai Cernat dar si Dan Vasilescu.
Vorba lui Dan,un mic festival alpin ad-hoc.Care anul asta nu s-a mai tinut...
Dimineata de 25 septembrie 2010 ne intampina cu o vreme burzuluita.Dupa ce mancam,la ora noua dimineata ,pornim in spatele Caminului Alpin,urmatorii:Ciprian Teodorescu(eu),Mihai Cernat,Nelu din Bistrita,Dan Vasilescu,Karici.Avem in maini lopeti,cazmale,un tarnacop.
Ce avem de facut?
Mai intai,trebuie sa decopertam niste dale foarte grele ,pe care s-a pus o iarba groasa.
Ne dam seama(mai putin Nelu,care isi da seama mai incolo)ca un singur tarnacop nu-i de ajuns...
Dan se duce in oras(Busteni) si vine cu scule noi,care musca mult mai bine din pamant si care scot mai rapid dalele.
Incet-incet,sapam un santz de vreo 12 metri lungime si cam de un metru adancime.
Pe parcursul zilei a plouat incet,non-stop,a fost frig,iar Marele Abrupt era invaluit in (s)negura.
Pe la doua sosesc doi alpinisti din generatiile mai vechi,de la refugiul Costila,murati de ploaie.
Dupa doua -trei lopeti date ,la doua jumate ,se indreapta spre case.Am vazut apoi pe internet cum unul din ei sustinea ca a ajutat la saparea santului.Ce mincinos!
Despre celalalt,ce sa mai zic,nici nu-i mai pronunt numele,nu din teama,ci pentru ca mi-e sila...
Povestea asta cu cei doi am spus-o celor apropiati mie iar V.mi-a precizat:"draga Ciprian,lumea ta nu e lumea internetului,asa ca nu da nume si vezi-ti de-ale tale".Ca mare dreptate are.
Cel mai frumos lucru este sa te feresti pe cat poti de astfel de "filozofi ai muntilor",care te tot ataca subtil pe "internete",in sperantza ca te vor distruge.Tocmai cand nu-i bagi in seama ,atunci se oftica cel mai tare.
Dupa pranzul foarte bun(o ciorba de legume,cu carne plus tocanitza)am purces catre baterea tzarusilor in pamant.Acestia au fost in numar de sase si au avut ca utilitate sustinerea cablului.
Nelu a fost maestru in sudura.
Cu scuzele de rigoare,il trec la final si pe Cezar Parteniu,membru la C.A.R.CLUJ,care a sosit pe la 10,impreuna cu tatal sau.Apropo de modestia cu care noi am facut treaba:tatal lui Cezar,care are artrita,o boala foarte nasoala a picioarelor,a muncit cot la cot cu noi,fara a mai posta poze pe internete si fara a se vaicari ca "e batran si nu mai poate"...
Tin sa le multumesc "bucatareselor" Elena si Irina din Buftea pentru mancarea delicioasa precum si pentru placinta cu branza.
Tin sa-i multumesc si lui Mihai Cernat,care s-a comportat fair-play ,muncind ca intr-o echipa.
Duminica a plouat cu galeata si am facut un pic de curatenie prin Camin.
Consemnez si singura tura notabila ,din ziua de sambata,25 septembrie 2010:Gabi Postole pe Valea Alba.Zic notabila pentru ca a urcat pe vant si ploaie,impreuna cu inca o amica.
E mai important sa te intorci din ture si cele doua fete s-au intors nevatamate.
Multumim pe final,si lui Dan Vasilescu,acest om modest care face ca lucrurile sa mearga in Clubul Alpin Roman.
Sorry,la final,nu am poze.Dupa cum am mai precizat,aparatul mi s-a stricat in Fagaras.
Dar martorii sunt suficienti.
Let's do it ,C.A.R.!!!
Drumul prin Bucuresti a continuat spre Baba Novac,de unde am luat-o pe Elena,o femeie intre doua varste,alpinista din generatia mai veche.La un moment dat,Elena imi spuse ca mai trebuie sa luam pe cineva care e "de doua ori cat mine".Ma intrebam,oare pe cati mai trebuie sa luam in Skoda Yeti a lui Dan Vasilescu???
La Casa Presei Libere urca bistriteanul Nelu,care nu imi paru atat de gras,ci mai degraba volubil.
La Metro Ploiesti am oprit sa luam "de-ale gurii".
Dan nu s-a zgarcit la mancare,si a luat o gama larga de alimente.
Dar ce se intampla la Caminul Alpin pe 25 si 26 septembrie 2010?
Se intampla o actiune de voluntariat pentru a se sapa un santz,in spatele Caminului ,in scopul impamantarii unui fir din otel.
Odata ajunsi la Camin,ne-am gasit si cu alti colegi si colege precum Irina din Buftea sau Gabriela Postole din Bucuresti,care sosise cu inca 2 colege.
Seara am facut prima proiectie de poze,de pe unde fusesem,eu,Mihai Cernat dar si Dan Vasilescu.
Vorba lui Dan,un mic festival alpin ad-hoc.Care anul asta nu s-a mai tinut...
Dimineata de 25 septembrie 2010 ne intampina cu o vreme burzuluita.Dupa ce mancam,la ora noua dimineata ,pornim in spatele Caminului Alpin,urmatorii:Ciprian Teodorescu(eu),Mihai Cernat,Nelu din Bistrita,Dan Vasilescu,Karici.Avem in maini lopeti,cazmale,un tarnacop.
Ce avem de facut?
Mai intai,trebuie sa decopertam niste dale foarte grele ,pe care s-a pus o iarba groasa.
Ne dam seama(mai putin Nelu,care isi da seama mai incolo)ca un singur tarnacop nu-i de ajuns...
Dan se duce in oras(Busteni) si vine cu scule noi,care musca mult mai bine din pamant si care scot mai rapid dalele.
Incet-incet,sapam un santz de vreo 12 metri lungime si cam de un metru adancime.
Pe parcursul zilei a plouat incet,non-stop,a fost frig,iar Marele Abrupt era invaluit in (s)negura.
Pe la doua sosesc doi alpinisti din generatiile mai vechi,de la refugiul Costila,murati de ploaie.
Dupa doua -trei lopeti date ,la doua jumate ,se indreapta spre case.Am vazut apoi pe internet cum unul din ei sustinea ca a ajutat la saparea santului.Ce mincinos!
Despre celalalt,ce sa mai zic,nici nu-i mai pronunt numele,nu din teama,ci pentru ca mi-e sila...
Povestea asta cu cei doi am spus-o celor apropiati mie iar V.mi-a precizat:"draga Ciprian,lumea ta nu e lumea internetului,asa ca nu da nume si vezi-ti de-ale tale".Ca mare dreptate are.
Cel mai frumos lucru este sa te feresti pe cat poti de astfel de "filozofi ai muntilor",care te tot ataca subtil pe "internete",in sperantza ca te vor distruge.Tocmai cand nu-i bagi in seama ,atunci se oftica cel mai tare.
Dupa pranzul foarte bun(o ciorba de legume,cu carne plus tocanitza)am purces catre baterea tzarusilor in pamant.Acestia au fost in numar de sase si au avut ca utilitate sustinerea cablului.
Nelu a fost maestru in sudura.
Cu scuzele de rigoare,il trec la final si pe Cezar Parteniu,membru la C.A.R.CLUJ,care a sosit pe la 10,impreuna cu tatal sau.Apropo de modestia cu care noi am facut treaba:tatal lui Cezar,care are artrita,o boala foarte nasoala a picioarelor,a muncit cot la cot cu noi,fara a mai posta poze pe internete si fara a se vaicari ca "e batran si nu mai poate"...
Tin sa le multumesc "bucatareselor" Elena si Irina din Buftea pentru mancarea delicioasa precum si pentru placinta cu branza.
Tin sa-i multumesc si lui Mihai Cernat,care s-a comportat fair-play ,muncind ca intr-o echipa.
Duminica a plouat cu galeata si am facut un pic de curatenie prin Camin.
Consemnez si singura tura notabila ,din ziua de sambata,25 septembrie 2010:Gabi Postole pe Valea Alba.Zic notabila pentru ca a urcat pe vant si ploaie,impreuna cu inca o amica.
E mai important sa te intorci din ture si cele doua fete s-au intors nevatamate.
Multumim pe final,si lui Dan Vasilescu,acest om modest care face ca lucrurile sa mearga in Clubul Alpin Roman.
Sorry,la final,nu am poze.Dupa cum am mai precizat,aparatul mi s-a stricat in Fagaras.
Dar martorii sunt suficienti.
Let's do it ,C.A.R.!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
