Canionul Horoabei, 20 august 2017

 Duminica, 20 august 2017 ,m-am intalnit cu Anca si Victor, in Gara Sinaia, si am pornit spre inima Muntilor Bucegi,spre Padina. Nu mai era aglomeratia de-acum o luna,in care am vazut nesabuiti si prost-crescuti,cat pentru un an.La aceasta excursie a participat si Nicole,colega mea de la Jinfo Tour, care este si scriitoare,autoare a romanului "Cum l-am invins pe Dracula".
Am pornit pe drumul asfaltat care merge spre Moroeni,Targoviste, DJ 71.Pe alocuri sunt mici portiuni de pietris.Drumul acesta are serpentine foarte multe,padurea este foarte bogata dar pentru bicicleta cred ca este tare greoi,in urcare.La coborare ar fi fantastic,pentru mountain bike,insa de facut acest lucru intr-o zi din timpul saptamanii. In Saua Dichiu este si un mic hotel,cu un restaurant bun. De aici se despart mai multe drumuri,si anume,cel din dreapta urca zdravan catre cabana Piatra Arsa(mai degraba hotel Piatra Arsa) iar cel din stanga ne va conduce spre Padina,Bolboci,Cheile Tatarului. As spune ca este unul dintre cele mai reusite drumuri montane asfaltate din Romania.
La Padina ,corturile erau pe sfert, fata de iulie 2017. Canicula trecuse. Am lasat masina aproape de bariera,in apropierea casei Salvamontului.
Am pornit pe la ora 11:00,pe teren plat,spre Canionul Horoabei.Inainte cu 10 ani acest mic gang,canion, era cotat cu gradul de dificultate 1A.Acuma il stie toata lumea,sunt puse lanturi si se fac ture comerciale,pe bani.
Asa a fost si cu Valea lui Stan.Sa-i fi vazut pe astia care organizeaza acuma,turein Valea lui Stan,cum filau ei cetatenii,si in ce mod, ca scarile erau rupte rau,pe aceasta vale,in urma cu 10 ani. Ne dam mari cand muntele este antropizat.
Am mers vreo jumatate de ceas pana la intrarea in canion.Se trece de vreo 2 ori apa Horoabei.Marcajul vechi,cruce verde,aproape ca este sters. Prima cascada are vreo 4 metri,dar e faina,la fel si ceade- a doua, a Burlacului,ceva mai mare.Aceasta formeaza mai mereu un curcubeu.Trecem de o portiune cu cabluri,in traversare,apoi frontal in sus.Este si un izvor,denumit al Burlacului,apoi pe aub o arcada de stanca,denumita Gaura lui Gherasim.Saritoarea mare, care acum are o scara de fier,se numeste Saritoarea lui Ieronim.
In anul 2002,aceasta saritoare de tip horn nu avea miloace ajutatoare artificiale gen scara,avea doar un copac pe care te catarai intomai ca o maimuta.
Valea formeaza o serie de mici marmite,cu apa cristalina,in partea superioara.Apa curata se strecoara printre jnepeni si boscheti,gen arin de munte.
Aveam o stare bizara, pentru ca nu-i mai vazusem pe Anca si Victor,de 10 luni.Se amestecau in mine mai multe sentimente.Starea care ma domina era cea de dezamagire profunda.Atunci cand am ajuns la obarsia vaii ,am luat o pauza de pranz frugal.
Am continuat pe fetele inierbate ale Muntelui Batrana,ajungand si la o stana cu un acoperis nou si structura din piatra. Mai rar mi-a fost dat sa vad stane din piatra.
Aici am calculat azimutul,cu harta si busola,pentru ca nu mai dadeam de marcaj.A fost buna si scoala de ghizi,caci am gasit poteca marcata,luindu-ma dupa azimutul calculat.
Ne-am ascuns prin padure,nici n-a fost vorba ca vom tine marcajul,pentru ca sute de oi si zeci de caini erau pe pajistile din aval de Saua Strunga. Am poposit cu bine la cabana Padina.
Am luat adevaratul pranz,aici. Era ora 17:00 iar oaspetii de aici,turisti,de data asta,erau linistiti.
Pe la ora 18:00 am ajuns in Sinaia,lasand-o pe Nicole la masina ei.

Canionul Tamina, Masivul Piatra Mare

Canionul Tamina se afla in Masivul Piatra Mare,la 1100 metri altitudine.
Este cel mai scurt canion din masivul Piatra Mare si  totodata din muntii ce flancheaza Valea Prahovei.
Se ajunge relativ simplu la el,mai ales ca nici nu e multa diferenta de nivel, de urcat.
Din Halta Timisul de Sus ne vom intoarce catre Predeal,traversand cu atentie Drumul National.
Vom merge pe asfalt circa un kilometru, 10 minute, pana cand vom da de o bariera. Aici este si un fel  de parcare.
Vineri, 11 august  2017, m-am decis sa repet acest traseu.
Imi reveneau in minte imagini cu Anca si fiul ei si ma gandeam ca anul trecut chiar am trecut testul ghidului montan, pentru ca o scara lipsea, in acel canion, si am fost nevoit sa il iau in brate pe pustiul de 8 ani ,si sa-l pun intr-un loc uscat. Anul asta ma bantuia o vaga nostalgie,dupa o tipa pe care am iubit-o, si dupa un copil care mi-era simpatic. Dar cum in viata ,daca nu exista iubire de ambele parti,nu se poate intampla nimic,ramai cu o nostalgie,cu dezamagiri in suflet.
Anul asta nu mai lipsea scara de la cascada mica si vijelioasa ,insa lipseau Anca si fiul ei.
Trecuse un an peste mine si realizasem ca in turele mele ,ca si ghid, vin foarte putini oameni.
Stiu foarte multe lucruri legate de munte,practic ,insa lumea poate nu ma cunoaste,si atunci merge cu impstorii muntilor,aia cu multi clienti.
Merg inainte insa,sunt un tip puternic si tenace.
Niste ieseni rupsesera un mare snop de campanule si pe deasupra le lasara jos,pe stanca rece.
Iesenii s-au tot invartit ca sa intre in canion,dar daca nu le aratam eu intrarea, o lasau balta.
Romanii mai au multe de invatat in privinta cultului muntelui si in privinta angajarii unui ghid.
Nu m-am abtinut sa-i dau peste nas unuia din ieseni,spunandu-i ca de aceea este nevoie de ghid,ca sa ii indrume in traseele pe care ei nu le gasesc nici macar cu aplicatia sau gps-ul. Ce sa mai vorbesc de lipsa hartii sau lipsa bocancilor. Vai de ei...Si isi mai riscau si copiii...
Eu am facut 2 ore 45 minute ,de la Halta Timisul de Sus,pana la Canion,dar am si stat dupa poze si cu gandurile mele,admirand padurea de brad.
Mi-am luat apa de izvor de la izvorul aflat in apropierea unei cabane private.
M-am intors foarte repede ,in coborare,spre Timisul de Jos,insa vazand ca mai am o ora pana la tren, am stat in padurea de brad,savurand racoarea muntelui si linistea.Am plecat spre capitala cu un tren regio de 16:58.

Drumetie montana pe Piciorul Pietrei Arse, Muntii Bucegi, 10 iunie 2017

Taximetristul ma intreaba daca sa ma lase la "casa de bilete", in timp ce urcam "marele pod "Grand. Ddedesubt se vede un tren pornind alene catre o directie necunoscuta.
Taximetristul exclama:" asta e trenul!"
Categoria asta de "meseriasi" ,de regula nu are "toate tiglele pe casa", dar se vaita, zbierand cat o tin puterile, ca ai ei clienti sunt un dezastru.
Ce-ar fi sa spun ca taximetristul roman,bucurestean,in cazul de fata,este cea mai mare javra,alaturi de r.a.tb.-isti?
Hai,curaj,ca asa este.
Taximetristul cu pricina incepe o conversatie cu mine, folosind pronumele de politete,insa sfarseste conversatia cu mine,vorbindu-mi cu "tu",de parca am fi prieteni de-o viata sau i-as fi eu dator cu ceva.
Vedeti,de aceea exista uber,mai civilizati ca voi,mai discreti,voi, astia cu loganuri galbene.
Ii explic cetateanului ca nu am pierdut trenul si ca voi pleca cu mocanita.
"Mocanita??" se holbeaza mirat taximetristul.
"Exista mocanita din Bucuresti catre Valea Prahovei?" continua tot el,bulversat.
"Noi spunem mocanita trenului care face 4 ore pana la Brasov", adaugai eu.
"Dar trebuie sa existe wi-fi pe tren", puncta taximetristul.
"Citim carti", adaugai eu, imaginandu-mi un meci de box in care fiecare isi cara pumni ,adica replici.
N-as apela la aceasta specie bizara numita taximetrist ,dar ,cateodata,nevoia ma obliga. Si-atunci mi se face scarba sa urc intr-un taxi,pentru ca stiu ca taximetristul roman te descoase:dar unde te duci,dar ce faci, dar cu ce te ocupi,si, ca treaba sa fie "perfecta", iti vorbeste cu "tu",ca asa l-a invatat mama lui ,acasa.
Coechipierul meu vechi,de munte, pe nume  Dragos, ma intreba daca mai scriu in stilu-mi caracteristic, lunadu-ma de diversi cetateni, din societate.Eu nu ma iau de nimeni,in societate,pentru ca sunt educat, eu scriu despre ceea ce unii cetateni fac in aceasta societate foarte ne-asezata.
La mocanita ,referindu-ma la cumpararea biletului de tren,s-au schimbat cateva lucruri: poti sa-ti cumper bilet cu loc, si daca spui ca te intorci cu o mocanita ,trebuie sa precizezi si numarul ei,si ora de intoarcere. Lucrurile se complica un pic daca nu te intorci cu mocanita precizata pe bilet,ca trebuie sa-ti scrie un pomelnic,pe bilet, cetateanca de la ghiseu.Ce de "modernizari" intr-un segment de transporturi care este aproape de faliment.
Mocanita 3001, de 6:23, costa 33 de lei, dus-intors, Bucuresti-Sinaia.
Este valabil doar pentru "oamenii muncii", ca pentru studenti este gratis)))
La ora 9:00 coboram in Sinaia.
Luam un taxi pana in apropierea Casei Iris si a Centrului de Perfectionare a Pregatirii Cadrelor Jandarmi Montani.
Vom scuti astfel aproape o ora ,pe strazile intortocheate ale Sinaiei.
Pe la 9:20 incepem urcusul abia perceptibil pe Piciorul Pietrei Arse, un traseu montan de vara foarte lejer,foarte usor,a carui poteca traverseaza niste pinteni montani impaduriti, cand pe o parte,cand pe alta.
In doua ore si jumatate suntem aproape de Saua Calugarului, pe la 1900 metri altitudine.
Inainte de a ajunge pe Platoul Bucegilor, ne vom opri intr-o zona bogata in smirdar.
Acest traseu,incepand de jos,de la soseaua asfaltata,si pana in Platou, este foarte bogat in flora montana.
Astfel, in primele curbe ale traseului,pe la 1000 de metri altitudine,am intalnit geranium robertianum,adica napraznic, o planta de leac descoperita de Sfantul Robert(Franta), in jurul anului 1000.
Planta aceasta vindeca multe "boale", asa ca am cules.
Ca si om de munte,ca si ghid, este obligatoriu sa stii flora montana sau/si de campie,si sa stii ce culegi pentru ceaiuri medicinale, si ce nu trebuie sa rupi.
Castigand altitudine,am intalnit si cateva specii de orhidee, si slava domnului, bine ca nu le stiu "floristii" sau cocalarii,ca astia rad tot ce prind.
In zona subalpina am intalnit un mare "covor" de rododendron si de-aici ne venea sa plecam cu mare greutate,fascinati de rozul contrastand cu verdele crud al zadelor.
Natura era pasnica in acea zi de 10 iunie 2017 si turisti foarte putini.
Niste nori cumulusi, "simpatici", stateau ca niste plapumi pufoase si albe pe un pat infinit numit cer.
Coboram alene,insotit de prietena mea buna,depresia,care a zis ca nu vrea sa ma parasesca tocmai ca unele femei din ziua de astazi sunt foarte rele si iti dau teapa.
Nu pot sa-l uit pe Dragos,vechiul prieten de pe panoramio,pentru care venisem special ,in acea drumetie montana.
Coboram pe banda rosie, spre Cota 1400,asaltati de injuraturile si urletele elevilor,(pierduti parca in spatiu), viitorul luminos al acestei tari.
De la Hotel Cota 1400 trebuie sa fim atenti la marcajul banda rosie,ca se cam pierde.Astfel,vom cobori pe sub telecabina, apoi vom merge pe sub linia telegondolei,nu catre Hotel Alpin 1400.
Marcajul banda rosie va aparea in padure,acompaniat de servetele pline ce cacat ,peturi obosite de vremuri si gunoaie diverse,semn de prosperitate,bani multi si civilizatie profunda.
Intr-o societate slaba si slabita,cum este cea romaneasca, cei cu bani multi urla cel mai tare,dar si arunca petul,mai vartos,pentru ca ,nu-i asa,"ei au dreptul".
Prin vestita padure, prin care venea ursul odinioara,la pomana, un urs pomanagiu si umanizat, batem din palme,ca nu se stie niciodata.
Pe la ora 16:00 suntem in Parcul Sinaiei,intesat de lume.Este o sambata linistita,plina de pace,de joaca copiilor ce se dau pe tiroliana din parc ,si de clocotul nostru interior,un  infern scaldat de imaginile trecatoare ale orhideelor,napraznicului, stejarelului,vineritei, iasomiei si a altor plante,paleative ce ne amana suferinta,temporar.
Plecam cu mocanita de 17:35 si ne intalnim iar cu "floarea de colt" cea ponosita,aici cu toate intelesurile.
Slava Tatalui ceresc,bine ca m-am dezis total de "clubul" asta.
Mocanita traverseaza Valea Prahovei si parca ar face o vesnicie.