Pe 15 august 2006 am plecat cu un taxi pana la poalele masivului Ala-archa,situat la 40 km departare de bishkek.
in cautarile mele aleatorii prin capitala kargaziei,am dat de o strada ,puskin,si culmea culmilor e ca pe strada asta se afla un magazin cu harti montane.am un oarecare noroc pentru ca mai stiu ceva kirilica,adica litere rusesti.nu alfabet latin...
am cumparat o harta super -tare cu ala-archa massiv si,dupa ce m-am intors in bucuresti,boul de mine,i-am dat-o lui cristi serban.....sperand amandoi la o impacare.....
dar nu a mai fost asa...
cand am intrat in masiv,o tampita de la un hotel mi-a aratat gresit valea pe care eu vroiam sa merg.desi i-am spus ca vreau sa urc pe valea Ak-say,i-a mi-a aratat Valea Ala-archa.
am avut noroc cu niste tineri studenti din Moscova,care stiau bine engleza si care mi-au descris super bine configuratia terenului.
fara descrierea facuta de acea fata frumoasa din Moscova,cred ca mi-as fi pierdut cumpatul.
am pornit tarziu,la ora 16:00.am mers pe o poteca marcata cu momai.coborau foarte multi rusi ,din munte.ei mi-au spus ca o sa fac doar 3 ore pana la refugiul ratzeka,situat la 3330 m altitudine.am dat de o cascada,nu prea impresionanta.cobora foarte multa lume.
eu nu vedeam inca nimic din spectacolul maret al varfurilor inalte,decat o creasta lunga ce cobora din varful The box-4235 m altitudine,aflat pe dreapta urcusului.
se apropia seara ,poteca se transforma intr-o veritabila ascensiune de catarare,ceva mai greu decat La Lanturi,din Crai,iar eu nu mai zaream nici un refugiu.frigul ma cuprinse,cred ca ma aflam pe la 3000 de metri altitudine.la ora 9 am scos frontala.mi-am preparat un praf de la redis nutritie,apa era rece ,am inceput sa tremur,dar m-am revigorat.
se lasase bezna.atunci am avut un moment de panica si am inceput sa plang.....
eram singur in kargastan,pe munte ,si habar nu aveam practic daca mai dau vreodata de refugiul ala.
m-am gandit atunci la Viorela si la Mario.pe vremea aceea nu venise pe lume inca Sebastian.....
Doamne,ce a mai trecut timpul!
am avut o stare de vid total.in clipa aceea ,ca printr-o strafulgerare,creierul meu a ramas doar cu 2 persoane in cap:viorela si mario.
mi-am spus ca nu trebuie sa mor,ca trebuie sa continui si trebuie sa gasesc solutia.
existau 2 posibilitati:
1).sa ma culc cu sacul pe creasta aia;
2).sa escaladez creasta.
am ales varianta 2).
am dat flashuri disperate cu frontala si am urlat:heeelp,pomojd(ajutor) si ...ajuutoor!
dar nu ma auzea nimeni.
am tot urcat si la un moment dat am zarit o frontala.
eu am dat un flash si mi s-a raspuns.
atunci am spus ca m-au salvat Sfintii Parinti.
am ajuns la ora 12 noaptea la refugiul Ratzeka,la 3330 m altitudine.
rusii s-au mirat cand m-au vazut.
m-au servit cu o ciorba de peste.facusem opt ore...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu