marți, 13 iulie 2010

O PREMIERA ALPINA ROMANEASCA-ASCENSIUNEA VARFULUI KACKAR,MUNTII PONTICI,28 IULIE 1995

In vara anului 1995 absolveam anul 5 de studii,la o facultate din Bucuresti.
Dupa noua ani de munte si doi de alpinism,am decis sa fac o expeditie alpina internationala,simtind asta din tot sufletul.Aveam atunci 24 de ani.
Coechipierul de atunci era Eugen Ionescu cu care reusisem sa fac traseele alpine Caprita si Iepurasul,in iunie.Un alt antrenament ,impreuna cu Silvia Iordache si Viorel Balba,a fost ascensiunea firului secundar Galbinele,continuat cu Hornul Coamei si traversarea Branei Mari a Costilei,apoi coborarea pe Valea Cerbului.
Trebuie sa recunosc ca am avut o influenta pozitiva in privinta participarii la o expeditie in afara Romaniei,de la Dan Coman,Razvan Mirea si Andrei Beleaua.
Acesti oameni amintiti anterior mi-au dat un imbold de a urca inca o treapta.Pe Dan Coman l-am sunat si mi-a spus ca vrea sa vin in expeditie,in Elbrus,Caucazul Mare.
Dar tot ceva din interior mi-a soptit ca au mai fost si altii pe acolo si ca imi doresc sa deschid drumuri noi.
Contextul politic al acelor ani era dezastruos in Peninsula Balcanica.
Astfel,in Serbia,Bosnia era razboi,in Bulgaria erau racketi,care te pradau la drumul mare,Slovenia nu ne acorda viza,Ungaria nu are munti,iar de Alpi ce sa mai zic,pana obtineai ,si de unde obtineai,o invitatie??...
De Tatra Inalta nici nu vroiam sa aud,desi e foarte frumos.
Vroiam sa urc un varf de 5000 de metri,dar nu Elbrus.
Atunci unde?
Pe vremea aceea nu era nici un internet,de harti ce sa mai zic(ma refer la cele cu muntii din alte state).Mi-a venit o idee:am cumparat un manual de geografie si am observat ca Turcia are un varf de 5165 metri,pe nume Ararat.De aici a inceput totul.
M-am dus la Ambasada Turciei care se afla pe Calea Dorobantilor,in capitala,si am primit o harta turistica si informatia cum ca trebuie sa platesc viza ,10 dolari.Dar despre Ararat,tacere.Mare tacere.Stiam eu ca e un razboi intre un partid terorist pe nume PKK si guvernul de la Ankara,in partea de sud-est a Turciei?
De unde sa stiu? Poate pentru cei care au acum 20-25 de ani,aceste lucruri sunt incredibile.
Atunci cand nu ai informatii despre o persoana sau o situatie,ori dai cu presupusul,ori te arunci intr-un hau al necunoasterii.
Eugen Ionescu s-a decis sa nu mai mearga.Noi eram o gasca care se antrena la Academia Militara,pe basoreliefuri.Pe vremea aceea nu era decat un singur panou,si ala,cu circuit inchis,al RATB-ului.Seara cand am venit la antrenamente ,Eugen mi-a zis asta.Chiar ne intelegeam foarte bine,amandoi continuind sa mergem pe munte si dupa expeditia mea.
Era sa ma prabusesc.Atunci ,pe loc,totul a venit spontan in mintea mea:ajung in Dogubayazid,orasul de la poalele Araratului,fac poza cu varful,apoi ma intorc in Istanbul.
Dar planurile,in viata ,mereu se pot schimba,nimic nu e sigur.Chiar si cei mai rationali oameni ,cu viata lor cea mai reala,"o pot da in bara" rau de tot.
Seara ma tot uitam pe harta aceea si ma chinuiam sa gasesc un varf inalt.Nu stiu cum am facut,dar ochii mi-au picat tinta pa Muntii Pontici,respectiv Kackar.M-a atras altitudinea de 3937 de metri a varfului.Am decis:aici voi merge!
Biletul de tren l-am obtinut gratuit pentru ca tatal meu lucra la CFR iar membrii familiei aveau permise de calatorie gratuite ,chiar si in afara Romaniei.
Mi s-a acordat o "sponsorizare" de 250 de dolari.Eugen m-a imprumutat cu un aparat AGFA,si ,am stabilit ,de comun acord,ca in cazul in care nu mai am aparatul la intoarcere,sa ii dau scaritele pentru ascensiuni,in perete ,si pioletul cu care plecam in expeditie.
Asa s-a intamplat!!!
Pe data de 20 iulie 1995 am plecat din Gara de Nord ,cu Orient Express ,spre Istanbul.
Am mers cu trenul optsprezece ore si la sapte dimineata,eram in marele oras,pe 21 iulie 1995.
Am avut un soc,obisnuit cu un Bucuresti,pe vremea aceea mizerabil,si plin de caini comunitari.
Cand am iesit din Sarkeci(Gara de Nord),am zarit constructii cu geamuri fumurii,tramvaie care circulau si pe niste linii suspendate,poduri cu multe benzi.
"Mana de fier" a lui Kemal Ataturk a condus Turcia Laica ,spre democratie,inca din 1920.
Asa a fost sa fie la unii........
Am aflat ca pentru a merge cu autocarul in toate directiile Asiei Mici,trebuie sa pornesti din Otogar.
Cum ajung in Otogar?
Iau tramvaiul suspendat,6 statii pana la Aksaray,apoi metroul,pana la Otogar.
Iata si poza cu autogara:

Cumpar un bilet pana in Cayeli,de la firma Cay.Costa un milion de lire!!!(adica 25 de dolari).
Pe vremea aceea nu se trecuse la denominarea lirei turcesti,inflatia era gigantica,asa incat te duceai cu sacosa de bani ca sa cumperi o paine,de exemplu.La ora patru dupa-amiaza ,autocarul porneste spre Asia Mica.Curios ca un copil ,ma asez la geam si privesc Bosforul si Marea Neagra.
In 20 de ore am ajuns in Rize.Cineva imi spusese sa cobor in acest port,si nu in Cayeli.Din Rize am luat un taxi pana in Ayder,care m-a costat 14 dolari.La intoarcere aflam ca exista maxi-taxi iar pretul biletului este de 1 dolar.
Ayder este o localitate montana situata la 1200 de metri altitudine.Este deosebit de pitoreasca ,cu versanti abrupti pe care s-au construit case.Localnicii se ocupa ,in majoritate,cu cresterea vitelor.Arareori vezi cate un ghid alpin care este foarte scump in privinta pretului serviciilor oferite.Cu unul din acestia am facut cunostinta,dar mi-a cerut 250 de dolari pentru un circuit de 5 zile in kackar.La inceput,nu am stiut ca este mult de mers pana sa ajungi pe varf.

Pe 22 iulie,cand am sosit in Ayder ,mi-am cautat gazda.Taranii nu m-au primit,la auzul cuvintelor in limba engleza.Mi s-a spus scurt:"no americans".Am gasit o pensiune modesta,dar curata ,cu un nume de tot amuzamentul:"Hotel Hilton".M-am cazat pentru 5 dolari ,am mancat ceva din rucsac si m-am culcat.In 2 zile eu nu dormisem decat 7 ore.Spre seara m-am trezit ,am mancat,tot din rucsac,si m-am trantit din nou in pat.Noaptea m-am trezit brusc si nu stiam unde ma aflu,din cauza oboselii.E o senzatie stranie,ca si cand esti undeva,transbordat,intr-un loc,si tu nu stii de treaba asta.Deodata,te trezesti brusc si intrebi:"oare unde sunt aici?"Cascadele se auzeau in departare.M-am uitat la peretii aceia albi,ai camerei,proaspat varuiti,si mi-am spus:"sunt in Turcia,singur,departe...".Odata ce am intrat in acest joc al aventurii necunoscutului,m-am hotarat sa-l joc pana la capat.

In 23 iulie 1995 mi-am luat cele necesare pentru ascensiunea varfului,un pic de mancare si am inceput sa merg pe vale,in amonte.Habar nu aveam unde merg,credeam ca unul din varfurile din departare ar putea fi chiar cel cautat.Dar nu era asa.M-a oprit Adnan Parak,ghidul de care v-am spus inainte.A tot negociat cu mine si a lasat pretul la 200 de dolari,in asta incluzandu-se caratul rucsacului ,montatul cortului si ajungerea in top.Daca mai pot inca sa-mi montez un cort si sa-mi car singur rucsacul,in plus de asta ,si sa merg pe propriile-mi picioare,fara sa iau cablul sau sa ma care in carca cineva,chestia cu orientarea acolo era ca si inexistenta,pentru ca,daca intelege cineva,nu se gaseau de nici un fel harti, in Romania,cu muntii Turciei.Suntem in 2010 si abia ca am gasit pe internet niste harti urate ,cu scrisul cam sters,despre Muntii Pontici.

Dintr-un singur punct de vedere mi-as fi dorit sa merg impreuna cu ghidul:acela al orientarii.

Oricum,toti banii erau 200 de dolari.Se pare ca expeditia aceasta a purtat numele hazardului,de la inceput pana la sfarsit.Dar si numele succesului.Din nou,spontaneitatea isi juca rolul ei:mi-am spus ca o sa stau inca o zi doua in Ayder ,apoi o sa vizitez orase din Turcia.


Dar sa vedeti ce s-a intamplat!

Daca Adnan nu m-a convins sa merg 5 zile in circuit,cu el,pe bani ,atunci m-a convins sa ma cazez la el in "hotel",o alta darapanatura de lokanta.As putea fi rautacios,dar uite ca nu vreau.In afara arata jalnic,dar inauntru aveau o mancare foarte buna si personalul era amabil.Spre exemplu,cand am plecat pana la urma in Kackar,mi-am lasat 5 zile o parte din echipament ,chiar in holul pensiunii si nu mi-a luat nimeni ceva.Aveam totusi un cort in stare buna de functionare plus imbracaminte.

In Caglayan(lokanta amintita) am inceput sa tot fac cunostinta cu oameni de prin toate colturile Terrei.Astfel,"m-am imprietenit" cu un belgian,Robrecht,student la litere.

El m-a ajutat enorm pentru ca stia limba turca si a incercat o negociere cu Adnan,ca sa mai scada din pret,pentru expeditie.Dar turcul,capos,a tinut-o pe a lui...Oricum,Robrecht mi-a fost intr-un fel,translator fara voie.In timp ce discutam discutii" aprinse"cu nenea ghidu si cu belgianul,apar 2 australieni din Melbourne.Obsedat de Kackar,il intreb si pe Mark Howard,australianul,daca merge in munte.Spune ca vrea sa ajunga doar pana in satul Yukari Kavron,impreuna cu sotia.

Spre seara,Mark ne invita,pe mine si pe belgian,sa ascultam Bela Bartok si Mozart,si sa mancam baclavale.Inainte de acest lucru minunat,Adnan,ca sa "ma incinga un pic",imi arata ,intr-o poza,varful Kackar.Ma ia ameteala,transpiratiile.Arata superb varful...

Tot in acea seara cumpar 9 vederi care ma costa 90000 lire turcesti.Dau telefon acasa la Nargys si imi raspunde ma-sa."E acasa Nargys?"

Raspuns:Nu ,mami ,nu ,a plecat cu niste prieteni la mare!"

Daca Robrecht m-a tot ajutat cu translatia ,din turca in engleza si vice-versa,astazi,24 iulie 1995,il voi ajuta si eu.Imi spune adevarul.I s-a furat sau a uitat,nci el nu mai stie,o geanta cu multe obiecte valoroase,in Rize.Imi plateste el drumul,numai ca sa ii fiu o sustinere morala,sa nu fie singur.Ajungem la statia de autocare din Rize si turcii fac misto de noi si ne trimit in Pazar.Apropo,stiti ce inseamna Pazar in turca?? Inseamna duminica.

Aici,jos,la Marea Neagra,la 20 de metri altitudine,in Pazar,caldura e sufocanta.E un oras mizer,imbacsit,cu gunoaiele ce se pravalesc din containere.Robrecht negociaza cu turcii de la autogara,face ce face ,si obtine geanta cu acte,aparat foto etc etc.Ne plimbam printre blocuri,ascultam cantecul de jale al imamului(care cheama musulmanii la rugaciune).Doi copii ne tasnesc in fatza.Au un pistol de jucarie si il indreapta spre noi:pac-pac!

In Ayder,odata ajunsi,vremea ne face in necaz.E superba.Stam in fatza lokantei Caglayan si mancam un soi de cirese, turcesti(sunt diferite fata de cel romanesti).Suntem in 24 iulie 1995.

Se apropie de noi un tip blond,ce "poarta"o barbutza a la Brad Pittul zilelor noastre.

Tipul e bronzat si tine in mana o carte,"Lonely Planet".

Il cheama Jack,Jack Wise si e din New Jersey.Arhitect...somer.

Ce credeti ca intreaba?

"Este cineva care merge in Kackar????"

Capul "mi se invarte",inima imi bate din ce in ce mai tare,vorbele parca nu mai imi vin si totusi,ingaim ceva:"I am expecting for three days someone to go into the mountains.My name is Ciprian,from Bucarest,Romania!!"

"Budapest??"

"No,no,Bucarest,Romania!!!"

"I have a map,a compass and a book with Turquie.You have tent?"

"Yes,I have."(mi-era si rusine sa il scot ,era unul greu Urziceni,triunghiular).

Il intreb:"Have you got a tent?"

"Yes,I have Eureka!"

M-am scos,nu-l mai iau pe al meu.Al lui avea 1 kil jumate.

Americanul chiar imi verifica in ruscac ca sa se convinga de echipamentul meu.E multumit.

Pe 25 iulie 1995 am plecat din Ayder, pe Valea Caymackur si satul cu acelasi nume.Mi-a retinut atentia o cascada.Iat-o in foto:



Ajungem in satul Yukari Caymakcur,situat pe la 2000 metri altitudine.Niste taranci ne servesc cu ceai.Asa e traditia pe aici,sa fi servit cu ceai.Ne orientam dupa o poteca ingusta,gen Braul Mare al Jepilor.Din cand in cand zarim momai.Pierdem potecutza si de-asemenea momaile,si ajungem intr-un loc mlastinos.Ne dam cu parerea ,spunand ca prezenta asta a mlastinii trebuie sa fie in preajma unui lac.Noi cautam lacul Kara Deniz Golu,dar fiind ceata ,nici ca am de de el.Nu ne ramane decat sa punem cortul,sa mancam si sa dormim.Ma apuca o tristete mare,imi pun intrebari de genul"ce oi cauta eu pe aici?".Dupa cateva ore de somn,iar mancam si facem misto de expeditia romano-americana.

Pe 26 iulie 1995,odata cu ivirea zorilor,constat ca afara e senin sticla.Trag cateva cadre:pac-pac.Iata si peisajul de unde ne pusesem cortul:La 6:30 plecam si peste o ora dam de Lacul Karadeniz Golu,situat la 2600 metri.

Nu mi se pare impresionant si nu ii fac poze.Acuma regret.

Peisajul este grandios si apar si varfuri de 3000 de metri.Incep sa simt altfel.

Observ ca de la Karadeniz Golu apar momaile.Mergem foarte bine acuma,in sensul de orientare.Stilul este incet,dar sigur.De-altfel,am pastrat acest stil de-a lungul anilor.Prefer sa ajung incet ,dar sa ajung,la "tinta" propusa!
In Pasul Caymakcur ,la 3200 de metri altitudine,Jack imi consemneaza un record de altitudine.Este prima data in viata cand ajung la altitudinea asta.Ne simtim,in sfarsit,fericiti.
Vremea este instabila.Am constatat ca in masivul asta timpul este foarte schimbator.Ploua foarte des ,in special furtuni puternice,dar de scurta durata.Se cam aseamana cu Alpii nostri fagaraseni in privinta asta,numai ca in Fagaras,cand incepe ploaia,sa te tii!
Iata-ma si in pasul amintit mai sus:

Coboram in Valea Dupeduz.Iata si pozele din zona:
La ora 11:00 suntem in satul parasit Dobe Yayla,la 2600 metri altitudine.La ora 12:00 ajungem in satul Olgunlar,cu oameni si antene parabolice.Facem un ceai la primusul meu cu butelie albastra de butan,cea mai proasta butelie ,la altitudine.Abia arde flacara aceea mica.In fine,incepem urcusul in forta catre locul de campare Dilber Duzu.Sunt inca 900 de metri de urcat.Iata si cateva poze din Valea Olgunlar,spre Dilber Duzu:

Dupa-amiaza ajungem in campsite-ul numit Dilber Duzu,situat la 2800 metri altitudine.




























7 comentarii:

  1. Am inteles. Deci se poate!

    Propun bere. Am sunat pe mobil, dar n-a raspuns nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  2. salut Mihai!

    intr-un final ne vedem la bere "ca sa punem tara la cale!!!"
    mersi de coment!

    RăspundețiȘtergere
  3. bloggerule, marfa inceputul relatarii, inca nu mi-ai povestit chiar tot, deh, eu nu prea dorm noaptea si as putea asculta ore in sir patzaniile. Intre timp Turcia s-a schimbat mult, eu am fost prima data dupa 10ani de la experienta ta. Oricum, la 25ani nu consider ca poti fi capabil sa infunti singur necunoscutul. Ma refer ca la 30-40ani ai reactiona altfel in necunoscut, mai cu tupeu. Oricum, abia astept sa reajung in zona.
    Multumum pt confesarile din Kackar

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnu Hikker,hai domnu sa pregatim ceva piperat,tot prin zona mea dar si prin zona ta.Vazandu-ti pozele tale din....,nu am mai avut somn.Si cum atat de mult imi place viata mea imaginara,uite mi-am si imaginat cum urcam varful ala cu O si varful ala cu K.de fapt,sunt doua varfuri cu K.DECI,E NUMAI DE BINE.

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari pentru munca ta depusa pe acest site,e foarte bine organizat,imi plac fotografiile si articulele tale,o sa te mai vizitez curind ca sa vad ce ai mai facut,iti las citeva linkuri catre niste siteuri interesante,sper sa iti placa Nehoiu online ,Nehoiu e un oras in Judetul Buzau , Marketing ,asta e afacerea mea, Asesinos seriales ,asta e un blog cu asasini in serie,are traductor incorporat ,Directorio web SEO ,asta e un director web gratuit dar cu link reciproc unde iti poti inscrie pagina ta,salutari,Raul din Madrid

    RăspundețiȘtergere
  6. pai da adminule, sa nu pierdem biletele de avion si sa ne urnim din loc, sa lasam mocanita acasa. Ar fi bine daca ai posta si o schita cu kackarul asta in care sa specifici traseul. Regret oarecum ca nu am insistat in dec 2005 dar bugetul si vremea nu prea m-au lasat. In rest zona e ideala iarna, nu stiu de ce dar vara sa vad si sa merg mult pe bolovani nu-mi suride ideea.

    RăspundețiȘtergere
  7. am harti cu kackarul,domnu,iti multumesc oricum ca mi le-ai trimis.sunt identice si la fel cu ale domniei tale.deh,daca le aveam si in 1995....da nu-i nimica,ca acuma exista internet,piolete de escalada in gheata,cuie de gheaa si...Mamut peste tot daca se poate si pe chiloti,excursia ar fi cea mai tare din toate timpurile.

    RăspundețiȘtergere