sâmbătă, 26 august 2017

Explorari in necunoscut-Muntii Bucegi, 26 august 2017

Sambata, 26 august 2017 ,m-am intalnit cu un prieten de munte ,in Gara Sinaia.
Tema intalnirii respective era explorarea  cascadelor Vanturis.
El ,prietenul, nu stia traseul, nici unul nu avea track gps,iar harta cea noua,de la Muntii Nostri,nu acopera aceasta parte,dupa cum nici Cheile Orzei nu sunt trecute in harta cu Bucegii.
Eu nu mai fusesem de 20 de ani,la Cascadele Vanturis.
Am pornit cu gandul de a explora si cand explorezi, e bine sa fi cu sufletul deschis,impacat cu gandul ca poti gasi sau nu ceea ce ti-ai propus.
Dimineata am pierdut trenul de 6:23 ,"mocanita" si ca o constatare pur personala,acest tren imi devine din ce in ce mai imposibil.Merge si incet,opreste aproape in toate statiile,face aproape 3 ore pana la Sinaia si pleaca relativ devreme.Cartierul unde locuiesc este departe de orice,mijloacele de transport in comun vin foarte rar,sambata si duminica de dimineata.Ma gandesc ca transportul in comun,in Bucuresti,este falimentar,neproductiv,ineficient,si mie ,ca cetatean roman, locuitor in Bucuresti,imi face viata un calvar.
Am pierdut trenul si mai imi trebuiau exact 2 minute, 2 din cele 25 de minute cat am asteptat un nenorocit de tramvai,poate la fel de nenorocit ca si vatmanul respectiv.
Mihai imi spuse ca dupa tramvaie,trenuri si femei ,sa nu alerg.
Daca la trenuri am mai avut o sansa sa-l prind pe cel de ora 7:00,un interregio,la femei vad ca nu mai am sanse sau asa mi se pare mie.
Partea de asfalt ,intre Gara Sinaia si podul de la Valea Dorului ,am acoperit-o cu masina familiei lui Mihai.
Sunt cativa kilometri buni ,intre cele 2 puncte,estimez cam 7 kilometri.
In zona barierei si a podului de la Valea Dorului,oamenii obisnuiesc sa se cace si sa lase servetelele, asa ca intrarea o s-o gasiti usor,ca reper pentru o vale neumblata asa de des.
Multi dintre cetatenii romani considera ca "mama natura',fie ca e munte,fie ca e mare,e dispusa sa inghita toate mizeriile iar acesti cetateni iau drept natura,un imens cos de gunoi.
Ani de zile mi-am batut capul cu intrebarea de ce "compatriotii mei" arunca gunoaiele cu nonsalanta,cu nepasare,pe munte,de exemplu.
Mi-am dat singur raspunsul: in familie nu exista pic de educatie in privinta asta.Consideram ca asa trebuie,sa ne debarasam de gunoi,pe munte,in natura, si ca exista un duh sfant, care o sa curete locul cu pricina.
Ma intreb ce o fi in capul nostru?
Avem masini scumpe,dar ne lipsesc sacii de gunoi.Intr-adevar,este greu sa cari saci de gunoi,pentru ca sunt foarte grei si ocupa mult loc in ergonomia masinii.Pe deasupra ,sunt si scumpi,si ne e scarba sa ne adunam propriile gunoaie pentru ca ne murdarim manutele noastre finute.
Una peste alta,suntem niste badarani cu staif,dar avem masini scumpe,sa ne vaza tot boborul.Dar ce lasam in urma noastra pe munte,e vai si-amar.
Intrarea pentru traseul cascadelor Vanturis nu am gasit-o,insa am decis sa urcam pe langa un curs de apa,care parea tare plictisitor,la inceput..Jungle formate din arini de munte,rugi de zmeura,vegetatie pitica ,incalcita,lipani de un metru, toate acestea ne faceau inaintarea greoaie.
Aveam o senzatie stranie si nu aveam frica de urs cat aveam frica de a nu calca peste vreun sarpe sau vipera.
Paienjenii erau foarte mari.Sub vegetatie se ascundeau bolovani instabili.
Am decis totusi sa urcam.Pana la urma,din smerenie vine rasplata.
La primele cascadute de un metru am zis ca l-am apucat pe dumnezeu de picior,apoi valea devenea apriga,malurile se apropiau,bolovanii erau din ce in ce mai mari iar cascadele aveau caderi spectaculoase,formand marmite adanci,turcoaz.
Parca eram intr-o alta lume,aici.
Mihai a descoperit la intoarcere una din orhideele cele mai rar intalnite in Europa,"the ghost orchid".
Alexandru Beldie pomeneste in cartea sa despre Bucegi,despre aceasta planta.
Saritorile se succedau si ne puneau la un efort suplimentar.
Traversam firul apei,de pe o parte,pe alta,gaseam solutii.
Cascadele deveneau mari si spectaculoase.
Gasisem un loc potrivit.Cine cauta,gaseste.
Valea am parcurs-o pana in momentul in care firul vijelioasei ape se pierdea in subterana.
Din acest loc ne asteptau saritori mari,cu bolovani ciclopici,insa am facut cale intoarsa.
Am gasit si iutari,insa erau cam trecuti.
Am gustat dintr-unul si gustul este foarte iute,de hrean.
Mihai mi-a spus ca este un privilegiu sa vad una dintre cele mai rare orhidee din Europa.














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu