Pe Muchia Tunsului,Alpii Transilvaniei-Partea a II-a

Este dificil sa strangi un cort ,mai ales dupa o noapte de furtuna de zapada.

De ce?

Stratul de omat depus ingheata si trebuie sa astepti pana ce Soarele inmoaie un pic acest strat sau sa il dai la o parte cu lopatica pioletului.

Abia la ora 13 am plecat pe creasta.Deasupra capetelor noastre se tot invartea un helicopter si noi tot ii faceam cu mana.Credeam ca cerceteaza zona pentru a observa daca toata lumea este in siguranta pe creasta.Dar multe mai vrem si noi,la ora actuala...

Din pacate,se intamplase o drama.Un tanar scapase in haul adanc al Vaii Laita,de pe creasta principala.Alpinismul cere eforturi considerabile si putini din afara,adica ne-practicantii,il pot intelege.Adesea suntem invinovatiti ca mergem pe coclauri si ca mergem teleleu si ca nu avem grija de copiii nostri ,cum de altfel am fost atacat,dar lucrurile stau altfel,vazute din interiorul fiecarui om.

Eu nu imi pot permite sa comentez despre tragicul accident,asa voi continua firul povestirii noastre.Varful turtit La Lacut,inalt de 2152 de metri,imi parea din tabara noastra,un fleac.

Dar uite ca nu a fost asa.El e alcatuit din mai multe trepte si tot zici ca se termina o treapta,dar ,de fapt ,incepe o alta treapta.Cam asa e si in viata...

Varful din spatele lui Dan Alexe se numeste La Lacut.

Creasta este ce-i drept,domoala,dar,daca nu ai coltari,pe zapada asta beton,poti cadea pe versantii abrupti si foarte inalti.

Din varful amintit ni se deschidea intreaga zare,de la Vanatoarea lui Buteanu pana la Ciortea,Budislavu ,in vestul crestei principale.

Ceea ce vedeti in poza alaturata este Muchia Serbotei si,in plan indepartat,varfurile Ciortea,Boia si Budislavu.

poza in care apare personajul cu scufie rosie,observati ,la est,Muchia Laita,Vanatoarea lui Buteanu,Piscul Netedu sau Buteanu.

Pe la ora 15 am ajuns pe Varful Ferastraul,inalt de 2228 metri.

Spre sud,pe Muchia Tunsului,ni se arata,in toata maretia sa,Varful Burianu Mic,2306 metri,acest Makalu prichindel al custurii pe care eram.

Ma fascina ,fara a descrie in cuvinte,cutenzanta lui catre inalturi.

Imi pironisem privirea catre Burianu Mic.

Dan isi scoase o vitamina efervescenta,eu la fel.

Mainile mele nerabdatoare dasera iama in punga fosgaitoare,plina de biscuiti populari,din rucsacul camaradului.

Pofticios cum ma stie,probabil ca amicul imi mai trecu pe raboj o slabiciune:sunt un mancau de 62 de kg...

Decizia ambilor cazu ca un fulger asupra tinutului:coboram acum,si ne vom opri tocmai la Loganul albastru.Socoteli din gindul nostru........

Cu siguranta,Muchia Tunsului isi rase in barba sa alba,caci ni-l dadu nitelush pe Eol,ca sa-si bata joc de curajul nostru barbatesc....

Coborarea am facut-o rapid,intre un biscuite ros si 2-3 fotografii.

La ora sapte seara eram la locul unde ne pusesem prima oara cortul,si eu,desteptul pamantului,am decis ca e mai bine si sanatos sa tinem muchia,pana cand ea se termina,in loc sa o luam diretissima ,in jos,pe unde urcase.

Piciorul muchiei Tunsului se sfarsi in mai multe drumuri.Na,asa ne trebuie.

Acuma ia-o pe unde vezi nene cu ochii larg deschisi in snegura sfarsitului de noiembrie.

Mocirle pana la glezna si invartitul in cerc faceau parte din istorie.

Instinctul ciudat ne purta pasii printr-o padure interminabila.La un moment dat ,am asociat-o cu cea de la Comana,din judetul Giurgiu,unde subsemnatul a tot fost vara trecuta,si gandul asta imi dadea o stare de lehamite pentru ca stiam ca e mult si acuma aveam un "prieten"de 25 de kg in carca si pe deasupra era frig si seara.

Dupa o serie de circuite integrate prin padure,iata-ne la liman:un drum lat ,care se bifurca,unul spre vest,stanga,altul inainte,spre nord.Am ales varianta inainte(nu stiu daca inainte era mai bine).Am mers pe el vreo ora jumate.La final,ce sa vezi??

Poalele Fagarasilor ne intampinau cu o ditamai tundra,presarata cu niste balti urate,unele inghetate si cu o iarba mare,uscata si tare,de la inghet.

Si da-i si lupta cu baltile alea timp de vreo ora jumate.

La orizont,nici o casa,nici un strigat,nici o lumina.

In stanga,o ditamai padurea.

Cand am ajuns la padure,am desfacut o conserva de zacusca si am bagat un colt de paine in ea.

Eram cam varza.

Trupul incepuse sa imi tremure.Ma durea un umar.Ah,varsta.....

La ora 2 noaptea am dat de un platou ciudat,pamantos,inconjurat de damburi pe care crestea o vegetatie pitica.Nu se zarea nici o asezare umana.

Ciudat,foarte ciudat.

Era ingrozitor de frig.Abia am montat cortul.

Lui Dan Alexe i se facu rau noaptea dar nu mai ma trezi din somn.

Pe la ora zece dimineata,pe 30 noiembrie 2009,el pleca spre nord-vest,stanga,sa caute masina si localitatea Porumbacu de Jos.

La 500 metri de noi am vazut un hambar imens,spre nord.

Habar nu aveam unde ne aflam.

Daca la inceput am avut o stare tampita de teama ca Dan ma lasa singur,mi-am revenit pentru ca se vedeau frumos muntii in spate,in special muchia noastra si Negoiu,2535 de metri,dar nu era asta totul.

Pusesem cortul alaturi de un dig inalt de vreo 5 metri.Dincolo de el.spre sud,spre munti,era o splendoare de balta.Amicului meu,Eugen Preda,"Pictoru",i-ar fi placut mult aici.

La Bucuresti,ce sa imi povestesc domnule,lumea era ingrijorata de ce mai este cu noi.

Ca sa nu ma plictisesc,gasisem o joaca de copil:faceam echilibristica pe digul subtire de nici 10 cm.

Soarele imi mangaia fata palida si ma tot gandeam la Printesa si la Pishcotzel.

In durerea mea sufleteasca,eram oarecum fericit.Nici nu banuiam ca Dan se va intoarce atat de repede,cu un zambet larg.

Unde ne aflam noi???

In satul Sarata,de fapt,in afara satului.

Pe un tapsan...

Era ora unu treizeci si ideile ne venira din nou.Unul zicea Muchia Dragusului,altul zicea Pestera Fundata.Ambele cazura.Era prea tarziu pentru inginerii din astea.

In poza de fata vedeti digul si platoul unde am campat fara voie,in noaptea de 29 spre 30 noiembrie 2009.In spate ,crestele crenelate ale Alpilor ....Transilvaniei.

Cazuram de acord sa mergem in Baiului.

Dan a condus foarte mult si nici drumul prin Sercaia nu e asa de usor,asa ca am decis ca ,intre stancile de la Belvedere si Predeal ,pe drumul judetean,sa facem popas si sa dormim in masina.Se face ca ne-am oprit langa o dugheana pe care scria:"cas-13 lei,urda-9 lei,branza de oaie-18 lei".Noi ne-am facut zeama noastra si ne-am bagat in saci.Eu am dormit cu picioarele-n tavan(nu era chiar can-can si nu a fost ceva exagerat!!!)Pe la trei in noapte ,cine credeti ca vine?

EA,BRAVA,DARZA ,CURAJOASA,PE CARE TE POTI BAZA SI CARE TINE MEREU CU CETATEANUL PATRIEI.

Omul batu in geam,eu ma trezii,ma speria fatza lui,el se sperie de fatza mea,bag capul in sac,apoi ii ciocane lui Dan Alexe in geam:"cioc-cioc".

"Buna dimineata.Agent icsulescu.va rog sa imi prezentati un act.

Ce e cu Dumneavoastra la ora asta pe aici.

Dan ii raspunse ca a fost obosit si ca nu a mai putut conduce.

"Bine,dar aveati parcari luminate.Va rog sa aveti grija ca pe aici sunt hoti."

In timp ce a spus asta,un ditamai tirul cu busteni uriasi ne-a trecut pe supt nas,domnilor ce vegheati la linistea si siguranta noastra.

Noi,oricum,va multumim din tot sufletul.

Dis de dimineata,precupeata de branzeturi,o rasnoveanca grasuta si senzuala,isi deschise celebra rulota ,se uita lung la mine cum ma chinuiam cu zeama ,si imi spuse:"vino sa iti dau un carnat".

Of,Doamne,de ce toata lumea asta crede ca sunt un somalez iesit din container?

Carnatul mirosea bine,darsuspicios cum ma aflu,nu l-am mai mancat.

Dupa cafea si ceva frugal,am purces catre Azuga.

Dan parca aproape de baza partiei.

Sus,la 1535 de metri,era cam frig si ne chinuia un vant puternic.

Am mers numai cu gluga pe cap si cu cagula.

Pe creasta Baiului,la intai decembrie,zapada ioc.

Sa tot fi fost orele 15 cand am ajuns la 50 de metri supt Baiul Mare-1980 de metri.

Am mancat parizer de curcan,am baut o pastila de guarana si ne-am tirat in jos.

Pe la orele cinci dupa- amiaza Dan a demarat spre Ploiesti.

Pe Muchia Tunsului,Alpii Transilvaniei

CUVANT INAINTE

Din creasta principala a Muntilor Fagarasului se "desprind",catre nord,adica spre Depresiunea Transilvana,mai multe muchii ascutite si lungi care au atras atentia, inca din secolul al XIX-lea, unor geografi straini precum Emanuel de Martonne.Acesta este personajul care a "botezat" Fagarasii cu denumirea de Alpii Transilvaniei.

Dupa ani de "cercetari"personale in zona mai sus-mentionata,am tras concluzia,cum de altfel au facut-o si alti impatimiti ai masivului,ca denumirea de Alpi este aproape pe deplin justificata.

Zic aproape pentru ca masivului ii mai lipsesc ghetarii,cu tot ce includ ei(crevase,morene etc),ca sa fie cu adevarat ALPI.

In anul 1991 am cumparat o carte care se numeste"Pe custurile fagarasene",scrisa de Andrei Beleaua,Ilie Fratu si Octavian Fratu.Cunoscandu-i pe cei trei "impatimiti de frunte" ai masivului,citindu-le cartea,am devenit la randu-mi un impatimit de Fagaras,de custuri nordice.

Ce sunt custurile?

Custurile sunt muchii cu versanti foarte abrupti ,a caror traversare impune cunostinte mai mult decat elementare de alpinism,impune cunostinte de rabdare in a descoperi,in ani ,un munte.

De mai bine de 17 ani am parcurs ,am incercat sa urc aceste custuri fagarasene,cu diversi colegi de munte.Obsesia in a cerceta si a le descoperi personal este atat de mare,incat as spune ca,ori de cate ori trec pe langa blocul unde locuieste Andrei Beleaua,mi se inmoaie picioarele de emotie,la gandul ca un om a reusit sa urce toate aceste muchii si sa scoata si mai multe carti pe tema asta.

Jos palaria,domnule Andrei Beleaua!!

SCURT ISTORIC ASUPRA ESCALADEI MUCHIEI TUNSULUI

In cele ce urmeaza m-am oprit si eu la ceea ce era cel mai greu:Muchia Tunsului.

Daca vorbesti de Muchia Tunsului la modul cel mai superficial cu putinta sau la modul cel mai mistocar cu putinta,este ca si cand ai vorbi urat sau frumos de un om pe care nu il cunosti decat din auzite.

Numeri pe degete oamenii care stiu bine zona.

Marturisesc ca nu era o ambitie personala in a incerca,la sfarsitul lui 2009,sa urc aceasta custura nordica.Amicul din Ploiesti,Dan Alexe ,a venit cu aceasta idee.

In anul 1996 am avut o tentativa de urca aceasta muchie cu 2 amici.Din pacate,unul nu mai este si nici nu vreau sa mai ma gandesc la asta decat prin prisma faptului ca trebuie sa fim mai atenti la ceea ce facem cu vietile noastre.

Memoria imi scoate la iveala oamenii care au indraznit sa escaladeze Muchia Tunsului sau care macar au incercat.Iata-i:Andrei Beleaua,Alexandru Platon,Dan Coman,Dan Florescu,Dan Alexe si Ciprian Teodorescu.

Cu siguranta ca Dumneavoastra stiti si alte nume care au dorit sa urce pe Tunsului,inclusiv pe Custura Ciobanului,dar in aceeasi ascensiune,nu pe bucatele.

PLECAREA ECHIPEI

Echipa constituita din 2 oameni-Dan Alexe din Ploiesti si Ciprian Teodorescu din Bucuresti -au plecat pe data de 27 noiembrie 2009 din Ploiesti,catre Muntii Fagarasului.

IMPRESII PERSONALE SI POVESTIREA ASCENSIUNII PE MUCHIA TUNSULUI

Ceea ce doream noi sa facem era cu mult deasupra pregatirii noastre fizice.

Ceea ce ne unea si ne uneste este ceea ce se cheama AMBITIE SI EXPERIENTA VASTA PE MUNTE.

Consider ca, atat eu ,cat si Dan ,suntem 2 tipi smeriti intr-ale muntelui.

Si cum am spus de la bun inceput: doresc ca pe blogul acesta al meu sa nu imi impartasesc frustrarile personale,ci sa descriu trasee montane ,oameni ai muntelui,situatii din teren etc,atunci nu ramane decat sa ma uit "in ograda mea",nearuncand"laturi" in ograda altuia.Nu e frumos!

Ziua de 27 noiembrie parea una normala.Termic,era una rece,uscata,mai mult cu gheata si mai putin cu zapada.Numitorul comun al inceputului de iarna a fost lipsa zapezii.Tot norodul muntzoman s-a plans de asta.

Dan se invartea prin zona garii,eu ma invarteam dupa...Dan.

Marturisesc ca am crezut la inceput ca mi-a dat o teapa,ca nu a venit.Ne cautam prin jurul Garii Ploiesti!!

Pe drum nu au fost incidente.Daca am plecat la opt din Ploiesti,am ajuns la doua ,la pranz,la confuenta Raul Mare al Porumbacului cu Paraul Tunsului.

Dan s-a orientat foarte bine luind-o pe Valea Tunsului,nu pe Valea Laita,adica nu din Transfagarasan.Teapa asta am luat-o eu in 1996,incurcandu-ma in 1000 de poteci care duceau nicaieri.

Am mers vreo ora pe Valea Tunsului,pe drum forestier ,unde am dat de o casuta cu aspect de canton forestier.Adapostul era inchis.

Ne-am asezat pentru a manca ,la o masa aflata langa adapost.

Paraul Tunsului este pitoresc si uneori se despica in cate un brat ,imagine arareori intalnita pe vai de genul asta.
Zapada nu era deloc si nici asa de frig nu era.

Nu am urmat drumul pe forestier,pana la final,ci am luat-o pe un picior de munte,pieptis,ca sa iesim in creasta.Inainte de a ne afla pe muchia larga a Tunsului,aici,jos,un mistret mare si negru a tasnit dintre copaci si a luat-o la sanatoasa.

Era ora 17 cand am ajuns pe muchie.

Ne-am montat cortul intr-o minunata si generoasa litiera a padurii.

Sunt sigur ca lui Sebastian i-ar fi placut mult aici si ca ar fi tresarit atunci cand ar fi vazut mistretul negru.

Seara ne-am petrecut-o facand un imens foc,constientizand un loc deschis,fara arbori in jur.In timp ce eu caram lemne uscate,Dan prepara focul.O stare de bine generala imi acapara trupul si sufletul.Senzatia de om de Neandhertal imi trecu ca un fior,prin minte.Eram izolati.Eu prajeam o slanina,Dan prepara o "zeama",cum ii place lui sa spuna.Dan imi spuse ca imi da o ceapa pentru slanina aia si brusc ,simteam cum regasesc paradisul,inconjurat de simplitatea naturii primitoare,cu focul care ne incalzea si cu frunzele care ne fosgaiau sub picioare ,un bun pat pe care sa sezi.Tot am spus povesti pana la doua noaptea ,atunci cand eu m-am bagat in micul nostru adapost,cortul.Ma simteam ocrotit de arbori,de cortul albastru,de frunzele moi,de vantul subtire care misca usor copacii si de trosnetul lemnelor uscate,mistuite de flacara nemiloasa a focului.

Dan Alexe a mai stat la foc,de fapt a dormit aproape toata noaptea afara.Pe la cinci dimineata am auzit ca un animal era foarte aproape de tabara noastra,apoi a plecat.

Pe 28 noiembrie 2009 am pornit pe muchie pe la ora 10 dimineata.Era destul de cald si vremea parea ca se strica.Printre copaci,cerul lasa sa se intrevada nori din ce in ce mai inchisi.

Ne mentineam pe un marcaj H rosu si o dunga rosie verticala,ce precizeaza cursul unei ape.

Am pornit de pe la vreo mie de metri altitudine.

Poteca avea un curs lin,arareori pierzandu-se prin te miri ce bifurcatie,insa revenea imediat.

Dan stia ca in Poiana La Lacut,altitudine 1450 de metri,se afla un canton de vanatoare.Cantonul Tunsu.

In acest loc plat si larg,presarat cu stevie,nu am gasit nici un canton,ci doar resturile din ceea ce a fost un canton,adica o singura "blana" de lemn.

Dan s-a dus sa caute izvorul ascuns din padure si a venit cu plinul facut.

Am continuat spre sud,prin padure.Verdele era inca prezent si muschii grosi si de un verde crud dadeau un aspect primavaratec culmii.

Abia pe la o fosta stana,pe la 1635 de metri,zapada si-a facut aparitia,ca un personaj dorit si foarte cautat.Chiar ma holbam la omat de parca cine stie cine ne-ar fi iesit in cale.De pe la 1750 de metri treaba cu mersul in bocancii de vara nu a mai tinut si mi-am pus plasticii vechi si obositi.Dar era cu mult mai bine.

Ne apropiam vertiginos de Varful Furca Tunsului ,trecand printr-o padure de jnepeni inalti.

Vedeam foarte bine,in fine,unde si cum se bifurca cele doua picioare de munte:cel al Saratii cu cel al Tunsului.Aha,deci de-aia ii zice Furca.Tunsului.

Multumita lui Dan Alexe observati schematic in aceasta poza,cum sta treaba cu muchiile care se unesc in piscul inalt de 1993 de metri,numit Furca Tunsului.

Alunecam rau pe zapada care era foarte tare.

Ne-am pus amandoi coltarii.N-aveam incotro,desi panta era domoala.Iesind din jnepeni,am dat de un platou larg,insasi varful,care ne atentiona printr-o ingramadeala de pietre de statura unui om.

Am dat de urme de urs si am pus cortul pe un platou larg.

Eram in 28 noiembrie 2009 ,ora 5 dupa amiaza ,si timpul incepuse sa se strice.Se intetea vantul.Frigul il simteam din ce in ce mai rau.Montarea cortului a fost chinuitoare,datorita vantului.Adapostul albastru l-am ancorat cu multe puncte de rezistenta cum au fost:cuiele de iarna,patru alpenstockuri,patru bete de ski precum si coltarii fiecaruia.

In noaptea de 28 spre 29 noiembrie 2009 viscolul s-a abatut asupra zonei.A suflat cu furie timp de 10 ore in continuu.La trei dimineata am iesit eu sa vad cum sta cortul,daca mai sta...

Se pusese un strat de zapada pe cort de vreo 20 de cm si crivatul sufla tare.Cortul era in regula,statea normal.

Pe 29 noiembrie 2009 ne-am trezit cu greu la ora 10 dimineata.Cerul era senin sticla,dar frig.Tipic.

VARFUL PICATURA(1908 METRI) SI RAPELURI TOATA NOAPTEA PE ALBISOARA MARELUI V,SEPTEMBRIE 12 ,2009

Vineri,11 septembrie 2009 ,am plecat din bucuresti nord cu un tren accelerat pana in busteni.spre uimirea si satisfactia mea,trenul nu a mai stationat ca in vara asta,zeci de minute.in doua ore eram la busteni unde ma asteptau in gara dan alexe,cristi si dan oancea din buzau.

am pus cortul in drumul spre gura diham,foarte prost adica,pentru ca locul e vestit prin atacul ursilor la cort.aveam un feeling ca nu o sa vina nici un urs.dupa ce am dat pe gatleje un vin bun din colectia pietroasele(originalul,nu copia,pentru ca unul din colegi,cristi,e chiar de-al locului si a luat vinul de la o crama)ne-am bagat la corturi.mie mi s-a parut foarte frig atunci cand am ajuns in busteni.odata intrat in sacul meu pufos,mi s-a parut cel mai minunat culcus.dimineata ceasurile au zbarnait pe la sase,insa dan alexe s-a foit primul.ultimul am iesit eu,cam ametit de somn.pe la opt am purces catre kalinderu,partia.pana acolo am ajuns cu dacia 1300 a lui cristi ,dacie,care fie vorba intre noi,e super ok.deh,ne iau altii ochii cu gipanele,dar nu au decat.cristi a parcat masina intr-un loc care parea viran,si sa vedeti mai incolo ce s-a intamplat.fireste,romanisme,ca altfel era excursia fara intamplari...

kalinderu avea un verde ametitor,tulburator,totul deborda inca de viata in iarba,in frunze.tot timpul m-a vrajit acest peisaj grandios al muntelui,cu simplitatea si in acelasi timp,cu grandoarea si misterul sau.

pe drum ,cu cine credeti ca ne-am intalnit?cu mihai cernat,proaspat intors din kargazia,din incercarea trista de a escalada lordul cerurilor,khan thengri.de ce incercare trista? pentru ca mihai a fost abandonat acolo de niste coechipieri care sunt plini de fumuri.sa-i vedeti in tren sau pe la panourile de escalada ce increzuti pot fi.nu asta e adevaratul om de munte.adevaratul om de munte e smerit,modest ,vorbeste putin si face mult.mihai a urcat chapaev si tot e bine,caci e un varf de 6000.

intr-una din poze,mihai este cel din stanga,cu tricou rosu.chiar daca nu sunt coechipier cu el si chiar daca am facut cu cernat un singur traseu,ii admir sincer tenacitatea si seriozitatea.pune suflet in domeniul montan.

el si si cu un tip vroiau sa urce spalatura vaii seci a caraimanului,asa ca pe valea respectiva ,ne-am luat la revedere.

drumul nostru a continuat spre valcelul picaturii.descrierea mea tehnica ar fi complicata pentru ca intrarea in acest valcel e ciudata ,daca nu ai mai fost cu cineva cunoscut.

din seaca mergi vreo 10 minute pe curba de nivel,apoi urci un pic spre stanga si cobori in talveg.urci apoi prin hatis,la inceput avand impresia ca nu esti pe drumul cel bun datorita unei vegetatii abundente,insa urmeaza o mica intrerupere de panta care se poate ocoli pe dreapta.

saritoarea mare ,prima,o vom ocoli pe stanga,pe niste braneaguri care urca in spirale abrupte ,apoi coboara iar in talveg.o alta saritoare,adica intrerupere de panta,o putem ocoli pe niste fete inclinate,pe dreapta,apoi intram iar in valcel.mai urcam pe el vreo 10 minute dupa care zarim pe dreapta un braneag presarat cu larice,adica cu un arbore de statura medie,care este ocrotit.larica se mai numeste si zada sau zambru.practic,eu l-am zarit numai pe aici,prin bucegi.in fata noastra ,in sus pe valcelul picaturii se afla asa- zisele furci ale picaturii ,niste fisuri verticale.

noi continuam pe brau ,oblic dreapta si ajungem la baza crestei ion trandafir,o varianta de urcat pana la baza coltului picatura.ion trandafir a fost unul din prietenii lui nicolae baticu si se presupune ca ei ar fi printre primii deschizatori de drumuri alpine ,si prin zona alpina a caraimanului.

dan alexe nu vrea sa facem creasta,eu vreau,insa nu vreau sa ma cert cu nimeni.practic,muntele e frumos oriunde si daca as fi fost intr-o situatie extrema si nefavorabila ,poate ca as fi optat singur pentru o decizie.asa,vremea e superba,nici prea frig,nici prea cald,e liniste si pace si toti suntem bine -dispusi de ascensiune.

intram asadar in valcelul spanzurat,o alta varianta de urcat spre varful picatura.vazut din la verdeata,acest valcel are o intrerupere uriasa de panta,de circa 60 de metri.practic,noi suntem deasupra intreruperii de panta,dar nu cu mult,cred ca suntem deasupra expunerii cam cu vreo 50 de metri,asa incat ne tinem de toate buruienile si radacinile si de toti copacii ,pana ajungem in talveg.dan alexe e amabil si imi da pioletul sau,cu care ma simt in siguranta pentru ca il infig in iarba si radacini.

la obarsia valcelului spanzurat suntem pe la doua si ne asteapta o traversare de tip jungla deasa, prin niste jnepeni surplombanti.ne pierdem prin jnepenii aceia foarte inalti si fiecare o ia pe unde zice ca ar fi baza peretului spre varful picatura.eu urc pe niste fete abrupte si ,ce sa vezi,sunt deja in prima lungime din perete,pentru ca am gasit chiar primul piton.surprize-surprize!ii chem pe baieti la o zada unde am regrupat eu,si facem o pseudo-sedinta in care ,pana la urma,hotaram cine merge cap de coarda.eu sunt hotarat sa merg cap de coarda si secund sa vina cristi,apoi al doilea cap sa fie dan oancea si secundul sau sa fie dan alexe.iau cateva bucle dar si un friend,adica o asigurare mobila.baietii ma filmeaza si urc zdravan in sus.am asigurat la 6 pitoane iar pasajul cheie,care te scoate in afara,spre hau,culmea,de data asta l-am trecut super -rapid.dau si de fereastra de care pomenea baticu in cartile sale ,dar o ocolesc pe dreapta.cred ca in 9 sau 10 minute ajung pe varful picatura.asta e culmea! nu mai mi s-a intamplat niciodata insa acuma,a patra oara pe varf,iata ca s-a intamplat minunea.am mers super-repede.

daca eu am ajuns pe varf pe la 15 30,ultimul sosit,adica dan alexe ,a sosit la ora 17 45.eu tremuram din toate incheieturile si cristi mi-a mai dat un fas albastru.am inceput primul rapelurile.au coborat si ceilalti.la primul rapel sunt 3 pitoane ,unul fiind batut de ion trandafir prin anii '30.

primul rapel este si cel mai inalt,cred ca are vreo 20 de metri.celelalte poate au cu aproximatie 20 de metri,respectiv ultimul vreo 10 metri.la celelalte doua sunt cate doua pitoane,legate cu cordelina relativ noua.

in strunga marelui V eram la ora opt seara.baietii nu banuiau ca o sa ii astepte o noapte asa de lunga ,facand rapeluri pana in zori de zi.culmea e ca la mine istoria se va repeta.stiam ,din memorie,ca sunt de efectuat 13 rapeluri,dar au 15!! si ca saritorile sunt ,in majoritate,niste puturi surplombante,care iti fac un balans neplacut.la un moment dat am zarit si un liliac.nu mi-ar fi placut sa iasa din "puturile" alea o gasca de lilieci..

si am purces la rapeluri.dupa o prima saritoare de vreo 3 metri (pe care eu cu dan oancea si cu cristi am ocolit-o pe stanga coborarii)au inceput hornurile alea -"put"(putz adica).eu eram primul si cautam pitoanele.aveam la mine coarda beal si o aruncam in hau,potrivind rapelul.dan alexe a carat ,la majoritatea saritorilor,un rucsac foarte greu si nici noi nu realizam de ce se ingreunase asa de tare.un moment penibil a fost cand cristi a dat telefon la buzau la un prieten si i-a spus ca el nu mai poate sa o conduca pe sora-sa la aeroport pentru ca se afla blocat in munte.era vreo 12 noaptea atunci.cel de la capatul telefonului,i-a inchis pentru ca nu l-a crezut pe cristi....

alt moment penibil a fost atunci cand ,la un loc de regrupare,nu mai gaseau baietii pitonul de rapel dar eu ,copoi cum ma stiu,nu m-am lasat si l-am gasit.

operatiunea de tras corzile,pus corzile,gasitul pitoanelor,aruncatul corzilor cu precizie,coboratul pe ele,ne manca timp enorm.

cel mai mult m-a infiorat pe mine la excursia asta momentul cand coboram primul in rapel.la lumina lanternei frontale se casca un hau negru,adanc,fara a sti practic ce si cum e in jos.eu mai retineam ceva din

configuratia terenului,dar fiind noapte,senzatia de teama si mister crestea.la ultima saritoare,pe la ora cinci treizeci dimineata,mi-am zdrelit degetele de la maini si m-am lovit la un picior.

pe la sapte eram la verdeata.un cer violaceu ne intampina odata cu zorile.aveam o ameteala si cascam intr-una.am avut si vedenii la un moment dat,crezand ca pe partea dreapta a drumului se afla o casa albastra...

pe la noua am ajuns in busteni si am intrat la pensiunea casa magica unde am servit micul dejun.cum eu sunt mare bautor de cafea ,am baut aici aici o cafea buna,si ,ca prin minune ,mi-am revenit.

cristi m-a dus pana in ploiesti sud cu masina,lasandu-l si pe dan alexe acasa.de acolo eu am luat microbuzul spre bucuresti,unde am sosit pe la doua dupa-amiaza.

tura a fost excelenta.ne-am inteles bine si nu am avut incidente.

romanismul a constat in faptul ca,in busteni,un tip isi construise un gard si ingradise masina lui cristi.asta s-a intamplat sambata spre duminica.un vecin ne-a deschis usa si asa si-a recuperat cristi masina!!

COMANA 2009

Intersectia din centrul comunei este un loc foarte important pentru ca:inainte mergem spre satul Vlad Tepes,la stanga,spre gostinari si hotarele,la dreapta ,spre Rezervatia sau Parcul Natural Comana.astfel,am ales ultima varianta.drumul e asfaltat pana la bariera,adica pana la intrarea in rezervatie.apoi el devine forestier.

inainte de a intra in parc,am vazut ,pe dreapta,Casa Comana,un fel de guest house,construita de fratii Palamariu.nu stiu cat e cazarea,dar stiu ca ai putea sa te relaxezi aici fara sa te deranjeze cocalarii.e un loc pentru nunti(organizeaza ei),pentru indragostiti(luna de miere,wk etc).au barci pneumatice de inchiriat(35 de ron) si poti sa navighezi pe canalele deltei neajlovului.poti pescui,contra cost,cam tot 35 de ron/zi.

Casa Comana se afla pe strada Gellu Naum.personajul a fost poet,scriitor.

in spatiul generos al pensiunii Comana putem sa ne relaxam intr-un foisor,citind o carte ,stand pur si simplu,uitandu-ne la balta sau ,in spatiul amenajat servirii mesei,putem sta la o terasa si bea o bere.e un pic diferit aici de alte locatii(vezi snagov,de exemplu).





ne putem scalda,daca avem curajul sa sfidam cate un sarpe sau soparlele.pe aici ,prin stufaris ,papura fosgaie tot felul de animale.nu poti stii ce te asteapta.e ca o mica jungla.

dupa ce am vizitat si Casa Comana,mai avem de mers vreo 200 de metri pana la rezervatie.acolo este o bariera si un individ care iti percepe o taxa de intrare.ce am constatat,lucru important.oamenii,ca pe oriunde in lume,sunt foarte diferiti si te poti astepta la tot felul de gesturi,bune sau rele.unii au exces de zel foarte mare ,altii sunt mai generosi.eu am intrat in rezervatia asta de 2 ori pana acuma si de patru ori am fost la comana,in cercetare,in intervalul a 6 saptamani.prima data,la intrarea in rezervatie,tipul nu mi-a cerut banii aia,2 lei de intrare.nici de aparat nu mi-a zis nimic.a doua oara insa am dat de un ciudat,un tip cu exces de zel,adica un om care pare sa fie corect in aparenta,pus sa-si faca treaba ca lumea,insa o da in alte directii ale vietii,urate.in primul rand,mi-a cerut buletinul(nu sunt la politie,nu sunt urmarit!!),a vrut sa-mi scotoceasca in rucsac,m-a intrebat ce fac cu aparatul etc si mi-a scris pe chitanta aia un pomelnic intreg.eu tai chitante de vreo 5 ani si stiu ca se scrie pe o chitanta numai numele platitorului si strada.atat.nu si nr de la ciorap...

m-a enervat la culme chestia asta si am intrat doar cativa metri si dupa juma de ora am iesit din rezervatie.

i-am spus raspicat,printre dinti:"dar gunoaiele alea din rezervatie nu le vedeti sau zgomotul de difuzoare dat la maxim nu-l auziti??

"ei,lasati,ca avem noi grija.."

acesta a fost raspunsul si aceea a fost a doua excursie la comana,mai ghinionista.

ce sa zic de padure? in afara de cea de munte,care este o incantare pentru sufletul meu,in primul rand,padurea aceasta de campie mi s-a parut una dintre cele mai frumoase din cate am vazut vreodata.spun asta pentru ca sunt un calator pasionat de natura ,in general,si de locuri mai putin obisnuite din natura,in particular.prin urmare,eu ,bietul om,am pretentia de la natura ca sa imi arate ceva frumos.iata ca am primit o padure de stejar ,care,dupa scrieri prin diferite cronici si site-uri,s-ar intinde pe 9000 de ha ale statului si 900 ha ale particularilor.

acest spatiu este foarte misterios dar si linistitor.simteam cum padurea asta imi dadea ganduri curate si forta trupeasca si sufleteasca.

am strabatut si cei 5 km de drum forestier.precizez ca intrarea in rezervatie,cu masina,costa 16 lei.la capatul drumului se afla o balta(de fapt e neajlovul) si de acolo incepe si delta mai salbatica,cu stuf inalt de 2 metri ,poate chiar mai inalt.
aici,in padure,la capatul drumului este si un izvor.din pacate,cocalarime multa,masini destul de multe,multe picnicuri,manele(se putea???).nu mi-a placut decat apa neajlovului care era curata dar se balaceau cam multi prin ea.

incitat de locurile astea,am mai venit de 2 ori.

am descoperit niste locuri pline de mister,dar si foarte calme ,domoale,care m-au atras;ramane sa le descoperiti.