O PREMIERA ALPINA ROMANEASCA-ASCENSIUNEA VARFULUI KACKAR,MUNTII PONTICI,28 IULIE 1995

In vara anului 1995 absolveam anul 5 de studii,la o facultate din Bucuresti.
Dupa noua ani de munte si doi de alpinism,am decis sa fac o expeditie alpina internationala,simtind asta din tot sufletul.Aveam atunci 24 de ani.
Coechipierul de atunci era Eugen Ionescu cu care reusisem sa fac traseele alpine Caprita si Iepurasul,in iunie.Un alt antrenament ,impreuna cu Silvia Iordache si Viorel Balba,a fost ascensiunea firului secundar Galbinele,continuat cu Hornul Coamei si traversarea Branei Mari a Costilei,apoi coborarea pe Valea Cerbului.
Trebuie sa recunosc ca am avut o influenta pozitiva in privinta participarii la o expeditie in afara Romaniei,de la Dan Coman,Razvan Mirea si Andrei Beleaua.
Acesti oameni amintiti anterior mi-au dat un imbold de a urca inca o treapta.Pe Dan Coman l-am sunat si mi-a spus ca vrea sa vin in expeditie,in Elbrus,Caucazul Mare.
Dar tot ceva din interior mi-a soptit ca au mai fost si altii pe acolo si ca imi doresc sa deschid drumuri noi.
Contextul politic al acelor ani era dezastruos in Peninsula Balcanica.
Astfel,in Serbia,Bosnia era razboi,in Bulgaria erau racketi,care te pradau la drumul mare,Slovenia nu ne acorda viza,Ungaria nu are munti,iar de Alpi ce sa mai zic,pana obtineai ,si de unde obtineai,o invitatie??...
De Tatra Inalta nici nu vroiam sa aud,desi e foarte frumos.
Vroiam sa urc un varf de 5000 de metri,dar nu Elbrus.
Atunci unde?
Pe vremea aceea nu era nici un internet,de harti ce sa mai zic(ma refer la cele cu muntii din alte state).Mi-a venit o idee:am cumparat un manual de geografie si am observat ca Turcia are un varf de 5165 metri,pe nume Ararat.De aici a inceput totul.
M-am dus la Ambasada Turciei care se afla pe Calea Dorobantilor,in capitala,si am primit o harta turistica si informatia cum ca trebuie sa platesc viza ,10 dolari.Dar despre Ararat,tacere.Mare tacere.Stiam eu ca e un razboi intre un partid terorist pe nume PKK si guvernul de la Ankara,in partea de sud-est a Turciei?
De unde sa stiu? Poate pentru cei care au acum 20-25 de ani,aceste lucruri sunt incredibile.
Atunci cand nu ai informatii despre o persoana sau o situatie,ori dai cu presupusul,ori te arunci intr-un hau al necunoasterii.
Eugen Ionescu s-a decis sa nu mai mearga.Noi eram o gasca care se antrena la Academia Militara,pe basoreliefuri.Pe vremea aceea nu era decat un singur panou,si ala,cu circuit inchis,al RATB-ului.Seara cand am venit la antrenamente ,Eugen mi-a zis asta.Chiar ne intelegeam foarte bine,amandoi continuind sa mergem pe munte si dupa expeditia mea.
Era sa ma prabusesc.Atunci ,pe loc,totul a venit spontan in mintea mea:ajung in Dogubayazid,orasul de la poalele Araratului,fac poza cu varful,apoi ma intorc in Istanbul.
Dar planurile,in viata ,mereu se pot schimba,nimic nu e sigur.Chiar si cei mai rationali oameni ,cu viata lor cea mai reala,"o pot da in bara" rau de tot.
Seara ma tot uitam pe harta aceea si ma chinuiam sa gasesc un varf inalt.Nu stiu cum am facut,dar ochii mi-au picat tinta pa Muntii Pontici,respectiv Kackar.M-a atras altitudinea de 3937 de metri a varfului.Am decis:aici voi merge!
Biletul de tren l-am obtinut gratuit pentru ca tatal meu lucra la CFR iar membrii familiei aveau permise de calatorie gratuite ,chiar si in afara Romaniei.
Mi s-a acordat o "sponsorizare" de 250 de dolari.Eugen m-a imprumutat cu un aparat AGFA,si ,am stabilit ,de comun acord,ca in cazul in care nu mai am aparatul la intoarcere,sa ii dau scaritele pentru ascensiuni,in perete ,si pioletul cu care plecam in expeditie.
Asa s-a intamplat!!!
Pe data de 20 iulie 1995 am plecat din Gara de Nord ,cu Orient Express ,spre Istanbul.
Am mers cu trenul optsprezece ore si la sapte dimineata,eram in marele oras,pe 21 iulie 1995.
Am avut un soc,obisnuit cu un Bucuresti,pe vremea aceea mizerabil,si plin de caini comunitari.
Cand am iesit din Sarkeci(Gara de Nord),am zarit constructii cu geamuri fumurii,tramvaie care circulau si pe niste linii suspendate,poduri cu multe benzi.
"Mana de fier" a lui Kemal Ataturk a condus Turcia Laica ,spre democratie,inca din 1920.
Asa a fost sa fie la unii........
Am aflat ca pentru a merge cu autocarul in toate directiile Asiei Mici,trebuie sa pornesti din Otogar.
Cum ajung in Otogar?
Iau tramvaiul suspendat,6 statii pana la Aksaray,apoi metroul,pana la Otogar.
Iata si poza cu autogara:

Cumpar un bilet pana in Cayeli,de la firma Cay.Costa un milion de lire!!!(adica 25 de dolari).
Pe vremea aceea nu se trecuse la denominarea lirei turcesti,inflatia era gigantica,asa incat te duceai cu sacosa de bani ca sa cumperi o paine,de exemplu.La ora patru dupa-amiaza ,autocarul porneste spre Asia Mica.Curios ca un copil ,ma asez la geam si privesc Bosforul si Marea Neagra.
In 20 de ore am ajuns in Rize.Cineva imi spusese sa cobor in acest port,si nu in Cayeli.Din Rize am luat un taxi pana in Ayder,care m-a costat 14 dolari.La intoarcere aflam ca exista maxi-taxi iar pretul biletului este de 1 dolar.
Ayder este o localitate montana situata la 1200 de metri altitudine.Este deosebit de pitoreasca ,cu versanti abrupti pe care s-au construit case.Localnicii se ocupa ,in majoritate,cu cresterea vitelor.Arareori vezi cate un ghid alpin care este foarte scump in privinta pretului serviciilor oferite.Cu unul din acestia am facut cunostinta,dar mi-a cerut 250 de dolari pentru un circuit de 5 zile in kackar.La inceput,nu am stiut ca este mult de mers pana sa ajungi pe varf.

Pe 22 iulie,cand am sosit in Ayder ,mi-am cautat gazda.Taranii nu m-au primit,la auzul cuvintelor in limba engleza.Mi s-a spus scurt:"no americans".Am gasit o pensiune modesta,dar curata ,cu un nume de tot amuzamentul:"Hotel Hilton".M-am cazat pentru 5 dolari ,am mancat ceva din rucsac si m-am culcat.In 2 zile eu nu dormisem decat 7 ore.Spre seara m-am trezit ,am mancat,tot din rucsac,si m-am trantit din nou in pat.Noaptea m-am trezit brusc si nu stiam unde ma aflu,din cauza oboselii.E o senzatie stranie,ca si cand esti undeva,transbordat,intr-un loc,si tu nu stii de treaba asta.Deodata,te trezesti brusc si intrebi:"oare unde sunt aici?"Cascadele se auzeau in departare.M-am uitat la peretii aceia albi,ai camerei,proaspat varuiti,si mi-am spus:"sunt in Turcia,singur,departe...".Odata ce am intrat in acest joc al aventurii necunoscutului,m-am hotarat sa-l joc pana la capat.

In 23 iulie 1995 mi-am luat cele necesare pentru ascensiunea varfului,un pic de mancare si am inceput sa merg pe vale,in amonte.Habar nu aveam unde merg,credeam ca unul din varfurile din departare ar putea fi chiar cel cautat.Dar nu era asa.M-a oprit Adnan Parak,ghidul de care v-am spus inainte.A tot negociat cu mine si a lasat pretul la 200 de dolari,in asta incluzandu-se caratul rucsacului ,montatul cortului si ajungerea in top.Daca mai pot inca sa-mi montez un cort si sa-mi car singur rucsacul,in plus de asta ,si sa merg pe propriile-mi picioare,fara sa iau cablul sau sa ma care in carca cineva,chestia cu orientarea acolo era ca si inexistenta,pentru ca,daca intelege cineva,nu se gaseau de nici un fel harti, in Romania,cu muntii Turciei.Suntem in 2010 si abia ca am gasit pe internet niste harti urate ,cu scrisul cam sters,despre Muntii Pontici.

Dintr-un singur punct de vedere mi-as fi dorit sa merg impreuna cu ghidul:acela al orientarii.

Oricum,toti banii erau 200 de dolari.Se pare ca expeditia aceasta a purtat numele hazardului,de la inceput pana la sfarsit.Dar si numele succesului.Din nou,spontaneitatea isi juca rolul ei:mi-am spus ca o sa stau inca o zi doua in Ayder ,apoi o sa vizitez orase din Turcia.

Dar sa vedeti ce s-a intamplat!

Daca Adnan nu m-a convins sa merg 5 zile in circuit,cu el,pe bani ,atunci m-a convins sa ma cazez la el in "hotel",o alta darapanatura de lokanta.As putea fi rautacios,dar uite ca nu vreau.In afara arata jalnic,dar inauntru aveau o mancare foarte buna si personalul era amabil.Spre exemplu,cand am plecat pana la urma in Kackar,mi-am lasat 5 zile o parte din echipament ,chiar in holul pensiunii si nu mi-a luat nimeni ceva.Aveam totusi un cort in stare buna de functionare plus imbracaminte.

In Caglayan(lokanta amintita) am inceput sa tot fac cunostinta cu oameni de prin toate colturile Terrei.Astfel,"m-am imprietenit" cu un belgian,Robrecht,student la litere.

El m-a ajutat enorm pentru ca stia limba turca si a incercat o negociere cu Adnan,ca sa mai scada din pret,pentru expeditie.Dar turcul,capos,a tinut-o pe a lui...Oricum,Robrecht mi-a fost intr-un fel,translator fara voie.In timp ce discutam discutii" aprinse"cu nenea ghidu si cu belgianul,apar 2 australieni din Melbourne.Obsedat de Kackar,il intreb si pe Mark Howard,australianul,daca merge in munte.Spune ca vrea sa ajunga doar pana in satul Yukari Kavron,impreuna cu sotia.

Spre seara,Mark ne invita,pe mine si pe belgian,sa ascultam Bela Bartok si Mozart,si sa mancam baclavale.Inainte de acest lucru minunat,Adnan,ca sa "ma incinga un pic",imi arata ,intr-o poza,varful Kackar.Ma ia ameteala,transpiratiile.Arata superb varful...

Tot in acea seara cumpar 9 vederi care ma costa 90000 lire turcesti.Dau telefon acasa la Nargys si imi raspunde ma-sa."E acasa Nargys?"

Raspuns:Nu ,mami ,nu ,a plecat cu niste prieteni la mare!"

Daca Robrecht m-a tot ajutat cu translatia ,din turca in engleza si vice-versa,astazi,24 iulie 1995,il voi ajuta si eu.Imi spune adevarul.I s-a furat sau a uitat,nci el nu mai stie,o geanta cu multe obiecte valoroase,in Rize.Imi plateste el drumul,numai ca sa ii fiu o sustinere morala,sa nu fie singur.Ajungem la statia de autocare din Rize si turcii fac misto de noi si ne trimit in Pazar.Apropo,stiti ce inseamna Pazar in turca?? Inseamna duminica.

Aici,jos,la Marea Neagra,la 20 de metri altitudine,in Pazar,caldura e sufocanta.E un oras mizer,imbacsit,cu gunoaiele ce se pravalesc din containere.Robrecht negociaza cu turcii de la autogara,face ce face ,si obtine geanta cu acte,aparat foto etc etc.Ne plimbam printre blocuri,ascultam cantecul de jale al imamului(care cheama musulmanii la rugaciune).Doi copii ne tasnesc in fatza.Au un pistol de jucarie si il indreapta spre noi:pac-pac!

In Ayder,odata ajunsi,vremea ne face in necaz.E superba.Stam in fatza lokantei Caglayan si mancam un soi de cirese, turcesti(sunt diferite fata de cel romanesti).Suntem in 24 iulie 1995.

Se apropie de noi un tip blond,ce "poarta"o barbutza a la Brad Pittul zilelor noastre.

Tipul e bronzat si tine in mana o carte,"Lonely Planet".

Il cheama Jack,Jack Wise si e din New Jersey.Arhitect...somer.

Ce credeti ca intreaba?

"Este cineva care merge in Kackar????"

Capul "mi se invarte",inima imi bate din ce in ce mai tare,vorbele parca nu mai imi vin si totusi,ingaim ceva:"I am expecting for three days someone to go into the mountains.My name is Ciprian,from Bucarest,Romania!!"

"Budapest??"

"No,no,Bucarest,Romania!!!"

"I have a map,a compass and a book with Turquie.You have tent?"

"Yes,I have."(mi-era si rusine sa il scot ,era unul greu Urziceni,triunghiular).

Il intreb:"Have you got a tent?"

"Yes,I have Eureka!"

M-am scos,nu-l mai iau pe al meu.Al lui avea 1 kil jumate.

Americanul chiar imi verifica in ruscac ca sa se convinga de echipamentul meu.E multumit.

Pe 25 iulie 1995 am plecat din Ayder, pe Valea Caymackur si satul cu acelasi nume.Mi-a retinut atentia o cascada.Iat-o in foto:

Ajungem in satul Yukari Caymakcur,situat pe la 2000 metri altitudine.Niste taranci ne servesc cu ceai.Asa e traditia pe aici,sa fi servit cu ceai.Ne orientam dupa o poteca ingusta,gen Braul Mare al Jepilor.Din cand in cand zarim momai.Pierdem potecutza si de-asemenea momaile,si ajungem intr-un loc mlastinos.Ne dam cu parerea ,spunand ca prezenta asta a mlastinii trebuie sa fie in preajma unui lac.Noi cautam lacul Kara Deniz Golu,dar fiind ceata ,nici ca am de de el.Nu ne ramane decat sa punem cortul,sa mancam si sa dormim.Ma apuca o tristete mare,imi pun intrebari de genul"ce oi cauta eu pe aici?".Dupa cateva ore de somn,iar mancam si facem misto de expeditia romano-americana.

Pe 26 iulie 1995,odata cu ivirea zorilor,constat ca afara e senin sticla.Trag cateva cadre:pac-pac.Iata si peisajul de unde ne pusesem cortul:La 6:30 plecam si peste o ora dam de Lacul Karadeniz Golu,situat la 2600 metri.

Nu mi se pare impresionant si nu ii fac poze.Acuma regret.

Peisajul este grandios si apar si varfuri de 3000 de metri.Incep sa simt altfel.

Observ ca de la Karadeniz Golu apar momaile.Mergem foarte bine acuma,in sensul de orientare.Stilul este incet,dar sigur.De-altfel,am pastrat acest stil de-a lungul anilor.Prefer sa ajung incet ,dar sa ajung,la "tinta" propusa!
In Pasul Caymakcur ,la 3200 de metri altitudine,Jack imi consemneaza un record de altitudine.Este prima data in viata cand ajung la altitudinea asta.Ne simtim,in sfarsit,fericiti.
Vremea este instabila.Am constatat ca in masivul asta timpul este foarte schimbator.Ploua foarte des ,in special furtuni puternice,dar de scurta durata.Se cam aseamana cu Alpii nostri fagaraseni in privinta asta,numai ca in Fagaras,cand incepe ploaia,sa te tii!
Iata-ma si in pasul amintit mai sus:

Coboram in Valea Dupeduz.Iata si pozele din zona:
La ora 11:00 suntem in satul parasit Dobe Yayla,la 2600 metri altitudine.La ora 12:00 ajungem in satul Olgunlar,cu oameni si antene parabolice.Facem un ceai la primusul meu cu butelie albastra de butan,cea mai proasta butelie ,la altitudine.Abia arde flacara aceea mica.In fine,incepem urcusul in forta catre locul de campare Dilber Duzu.Sunt inca 900 de metri de urcat.Iata si cateva poze din Valea Olgunlar,spre Dilber Duzu:

Dupa-amiaza ajungem in campsite-ul numit Dilber Duzu,situat la 2800 metri altitudine.

2.PANSELUTZA,O FLOARE DE CALCAR

Seara de 6 iunie 2010 ma gaseste in Cheile Rasnoavelor.Ii platesc baiatului de la intrarea in Chei taxa ecologica de 2,5 Ron,apoi merg incet,pentru a admira peisajul.Acum privesc in liniste verticalele de calcar.Sunt obisnuit cu acest peisaj din Rasnoave si,cu toate astea,de fiecare data ma simt fascinat si atras de chei.Aici am facut primul meu traseu alpin,in primavara lui 1993.Pintenul Magarului ii zice ,are o lungime si este un gradul 2B.Trec discret de Chei si iau la pas lent drumul prafos.Tinta din seara aceasta este Poiana Inului,loc imens si deschis,pentru corturi,situat la baza Abruptului Itvig(adica fatza sudica a Postavarului).Cale de o ora intalnesc oameni care isi strang tabara lor si pleaca spre case.Este duminica seara si din sensul opus vin foarte multe masini.Se retrag.Mi-am dat intalnire cu coechipierul meu actual de munte ,pe nume Dan Alexe.Daca doriti sa aflati mai multe despre palmaresul montan al lui Dan precum si descrierea unor ture,puteti sa dati click aici http://www.expeditii.uv.ro/editii.uv.ro/
Este ora sase treizeci si imi pregatesc noul meu cort.Nu stiu de ce,dar sunt mandru de achizitia asta.Am asteptat o groaza de timp ca sa-mi pot cumpara un iglu.Nu este din "lumea Whirpool",cu al saselea simt,dar este ....de bun-simt.Coleman.Va spune ceva??
Mananc ceva,savurez in liniste bataia usoara a vantului ,care aduce mirosuri de plante,vaci si oi.
Am uitat sa va spun:cu trei zile in urma,dupa cum imi povesti ciobanul,se construise o stana.Cu un efectiv numeros de animale,dupa cum vom vedea.....
Dan veni pe la ora opt seara,cand mai aveam putin si atipeam.
Dupa scurte dialoguri de inceput(nu ne vazuseram de 50 de zile!!!)am iesit si eu din cort.Tocmai ce ma obisnuisem cu sacul nou de dormit Kilimanjaro,ca am iesit afara,clantanind zdravan.
Dan prepara celebra noastra mamaliga iar eu scosei niste branza de oaie.Peste noapte mi-a fost cam racoare.Ciudat.
Pe 7 iunie 2010,dimineata,de-acum obisnuiti cu clasicele noastre miscari de pensionari,mancaram,ne bauram ceaiurile si cafelele si facuram un singur rucsac-urs.Cortul l-am lasat in voia Domnului!
Reluindu-ne din mers obiceiurile previzibile din turele anterioare,Dan cara rucsacul-urs iar eu,mai firav din fire,dar si pentru ca eram in ziua aceea"capo di tuti capi"in Panselutza,mi-am pus in spinare coarda.
Iata si traseul vizat:Panselutza,grad 3B dificultate tehnica alpina,5 lungimi de coarda.
Panselutza este cel mai usor traseu de catarare din Abruptul Itvig si totodata cel aflat in extremitatea stanga a Peretilor ,cum privesti din Poiana Inului,catre Muchia Postavarului.
Traseul face parte din Fata Hornurilor ;i se spune asa pentru ca peretele e brazdat de ditamai hornurile.Vezi foto:


Desi l-am categorisit "usor","cel mai usor" ,are niste pasaje de gradul 4,5,ba chiar 6,care trebuie trecute rapid.In rest ,Panselutza se prezinta sub forma unei creste verticale aeriene,in configuratia careia se afla o vegetatie endemica(plante rare) dar si iarba,ce-i drept,foarte periculoasa in unele locuri ,deoarece sunt unele portiuni la 70 de grade inclinatie si nu ai de ce sa te apuci,decat de iarba.
Premiera alpina a fost realizata de domnul Viorel Nicolaescu in anii '70.De altfel,acest mare alpinist,in prezent traind in Statele Unite,a realizat mai multe premiere in Abruptul Itvig.
De regula urcusul pana la baza traseului il facem pe un valcel inclinat,bolovanos,acuma napadit de o vegetatie usturatoare(urzici,lipani).Sa va uitati atent in frunzele maronii precum si in unele portiuni de iarba din valcel pentru ca aici se ascund vipere.Calcarul,soarele puternic si viperele se gasesc si re-gasesc toate trei la un loc.Asta e,deci atentie!
Si mai fiti atenti la ceva:sunteti tentati sa o luati la dreapta spre Animale(vezi vedea pe copac inscrisul asta),dar Animalele sunt mult mai departe.Repet,Panseluta este primul traseu din extremitatea stanga.Noi tinem valcelul si vom vedea la un moment dat ca se contureaza baza alba a peretelui.
Ajungem la 11:30,plecati de la 10:30.De astazi,7 iunie 2010,incepe canicula,dar noi nu stim.
Eu sunt in pantaloni scurti si imi pun si tricoul in rucsacul-urs.Dan e bine echipat,cu o bluza cu maneca lunga si pantaloni lungi.La douasprezece fix intru in Panselutza,cap de coarda.
Trec peste o placa de calcar de vreo 4 metri,apoi fac stanga si ies in creasta.Nici un piton,pe o verticala de 10 metri.Multe radacinoase ,flori frumoase si iarba.Copacei ,de-asemenea.Odata ce ies la lumina,soarele parca imi da cu ceva in cap.cred ca e o diferenta de zece grade fata de locul unde sta ascuns Dan,la baza traseului.
Urc cu atentie si gasesc 3 pitoane.Sunt bune,nu se misca.Regrupez dupa vreo 35 de metri.La doua pitoane.Imi bag zelbstul intr-un piton,apoi dintr-un capat al corzii fac o coada a vacii si ma leg si la celalalt piton.apoi trag un cadru cu Buceacul. Urlu "regrupat"si vine si Dan dupa vreo
10 minute.Daca in primele 2 lungimi de coarda am scos timpii 20 de minute capul,respectiv 15 minute,secundul,ei bine in celelalte lungimi ne-am cacait lung si prost,dar cu rost.
"Hai secundule mai repede",asa mi-am denumit eu urmatoarea poza,in care Dan si prietenul sau,rucsacul-urs,veneau parca din cine stie ce hauri.Iata fotografia:

Iata-l si pe Dan,ganditorul din Panselutza:

Lungimea a doua a debutat promitator,capul de coarda(eu)urcand destul de repede.Am gasit 6 pitoane unde am asigurat.Vremea era torida,venindu-mi ameteala la un moment dat.Sa tot fi fost +30 de grade Celsius.
Urcam doar in pielea goala si in pantaloni scurti ,insa am observat ca soarele deja ma prajise pe gat.Cand a venit Dan in regruparea 2,mi-am pus tricoul.Iata si o imagine frumoasa din R2:
In plecarea spre lungimea a treia,"am facut-o de oaie",cum numai eu pot face.Am pus un friend(e un dispozitiv ce se pune in perete,in fisuri,daca nu ai piton sau nuca,dar el ,friendul ,se foloseste in prezent din ce in ce mai mult),dar marturisesc ca nu sunt obisnuit inca cu asemenea dispozitive.Prin urmare,friendul ...nu mi-e friend!!
Pana aici,nimic anormal.Am continuat in sus stanga si am dat de un piton.Si,s-a rupt filmul,eu ,care eram acum a unsprezecea oara in Panselutza! Nu mai stiam daca e la stanga,spre un traverseu expus haului,sau la dreapta,frontal,pe un horn surplombant.I-am spus lui Dan sa ma lase in "salam":am venit cam speriat la el,in regrupare."m-am inarmat"cu 2 pitoane si 2 frienduri.Acuma nici Semaca nu mai ma ciuruia iar totul parea un fleac!!!!
Iata poza plecarii ,in incercarea a doua din lungimea a treia de coarda:
Am ajuns din nou la pitonul din stanga si mi-am zis ca fie ce o fi ,o voi lua in sus pe hornul cu surplomba la final,dar,inainte de asta am batut atat de tare un piton,incat l-am batut....de tot,nemaiputand sa bag carabiniera in urechea lui.nu am putut sa il scot,apoi am batut unul mai lung si mai subtire,din colectia lui Dan.Pe ala l-am batut dezastruos si a fost mai mult de moral.Am trecut surplomba ce punea capac hornului si ce sa vezi,am dat de pitoane.Am ajuns si in regruparea a treia,destul de incomoda,pe o brana mica de 30 de centimetri lungime.De aici l-am filat pe Dan care a venit destul de repede.Urma lungimea a patra,cea mai tehnica,adica cea mai tare.Sperietoare era o placa care se casca spre hau,dar si un perete vertical,un pasaj de gradul 5,de vreo 8 metri inaltime.
Si cum imi doream mult ca sa fiu monitorizat atent de Dan,am decis sa facem lungimea a patra din doua bucati,astfel:
am denumit-o pe prima parte lungimea 4A.lungimea asta a fost compusa dintr-o catarare verticala 5 metri,apoi coborare aeriana spre placa cu pricina.la placa eu am regrupat,caci sunt 3 pitoane foarte bune,mari.pana la placa sunt 4 pitoane bune.in locul inde am ajuns se afla un arin de munte care te inteapa rau.adica e mic si intepat!aici,e ,in sfarsit,umbra.In privinta secundului,am avut probleme aici:nu vroia sa treaca in ruptul capului cu rucsacul-urs pentru ca il dezechilibra.da,intr-adevar ,e o senzatie tampita,si e tocmai deasupra haului.e greu cu un astfel de rucsac.cum am procedat?
i-am luat lui Dan rucsacul si l-am adus in regrupare,la umbra.
apoi i-am facut lui Dan o balustrada si astfel a trecut.Iata imaginea cu traversarea zeilor(am vrea noi!):
Aici am mancat ca disperatu o jumatate de mar,niste resturi de parizer cu curcan si vreo 2 biscuiti tari,populari.Dan a baut un pic de apa si parea din alte sfere.I-am zis sa fie totusi atent cum fileaza,ca pasajul ce urmeaza e greu.Nemaistand pe ganduri,am purces sa-l escaladez.M-am miscat repede,nici nu-ti permite pasajul,stii,sa stai sa admiri.Aici e gradul cel mai mare al traseului Panselutza,asa zic eu.E vertical si un pic mai tehnic,adica faci niste spraituri,mai mergi si la aderenta,mai niste chei de mana,dupa care pasajul te scoate dreapta,deasupra haului,din nou,dar urmeaza iar un pasaj vertical,nasol,pentru ca are si smocuri de iarba,neprielnice escaladei.Sa fi numarat vreo 7 pitoane,dintre care ,atentie,cel de jos,de cand porniti,se misca rau,desi ,culmea,nu se poate scoate.In fine,am trecut,am rasuflat usurat,m-am descaltat si l-am filat si pe Dan.Cu toate ca ma asteptam sa dureze o vesnicie,caci avea rucsacul-urs in carca,coechiperul s-a miscat nesperat de bine.
Ei bine,in ultima lungime,a cincea,iar am facut-o de oaie.Atentie,e prea lunga si daca ai o coarda de 40 iar lungimea e de 50 de metri,ai pus-o,mergi concomitent cap-secund,ca sa ajungi la liman,sau faci inginerii prin pereti,in cazul in care ai o cordelina de prelungire a ...vietii.
Eu am repetat povestea si ,in loc sa regrupez la un copacel,m-am dus val-vartej pana aproape de final.Dar,ce sa vezi,nu imi ajunge coarda.Ii spun lui Dan sa mai imi dea coarda,mai imi da 3 metri dar,vai ,mie mai imi trebuie inca vreo 4.Nu stiu ce inginerii a facut saracul Dan pe jos,dar eu pe sus simteam ca inebunesc,sprijinit de o cracutza si asteptand sa stiu ce mai face.
Intr-un final,am auzit ca pleaca.Eu,il filam dupa cracutza.
A venit foarte nervos si surescitat.Era si firesc,puteam amandoi sa o patim.
Tocmai ma rugasem la o Sfanta,Xenia,sa nu o patim.
Tocmai fusesem salvati.
Ne descaltaram si ne stranseseram papucii si buclele.
Era opt seara si facusem opt ore in traseul initial,de escalada.
Eram cam ametit de atata soare,caldura.Urma o brana foarte lunga de vreo 100 de metri lungime.Apoi am coborat o panta inclinata ,cu iarba foarte mare,de unde am inceput sa facem rapeluri.Deja se facuse noua seara si noi tot faceam rapeluri.Am avut succes cu lanterna mea frontala,caci o bagasem de dimineata in rucsac.In fine,pe la ora 11 seara ,am ajuns la cort.Am tras si o sperietura,caci o vaca se impiedicase in supracopertina si mi-o smulse de pe cort.Am crezut initial ca nu mai e deloc,dar am gasit-o pe jos.Tura ,in total,ne-a luat 11 ore.
Noi planuisem sase....

3. DE LA ABRUPTUL ITVIG,LA SUSAI,PRIN PREDEAL

Pe data de 8 iunie 2010 ,pe o caldura enervanta,ne strangeam cortul ,mancam si plecam din Itvig catre Predeal.Nu am mai dorit sa escaladam ceva pentru ca era foarte cald,inabusitor de cald.
Ma arsesem rau pe gambe si nu mai suportam sa stau la soare.Mi-am facut bagajul la umbra unui brad si acolo am si mancat.Daca inainte cu o seara cainii ciobanesti erau feroce,acuma venira repede la salam cu furnici.Pai de ce furnici?Pai uite asa,ca eu imi pusesem punga cu mancare la baza Panselutzei si a doua zi cand am venit sa o luam,totul era plin cu furnici.Cainii erau acuma ca niste mielusei.
Am ales un drum forestier mai putin folosit, pentru a ajunge in Chei,uitandu-l pe cel marcat,plin cu namol,abrupt,anevoios si lung pe deasupra.Piciorul de munte ales ne scoate cam intr-o ora jumate aproape de cabana Poiana Secuilor.Avem si o priveliste minunata asupra Abruptului Itvig.Vezi foto:
In ziua de 8 iunie 2010 ,2 situatii m-au adus la exasperare:
1.atacul Mustelor Disperate;
2.caldura insuportabila.
Sa le luam la rand.Inca de cand am plecat,pe piciorul acela de munte,ne-au atacat foarte multe muste care au si intepat si ne-au sacait tot timpul.Este a doua oara in zece ani de zile.Se pare ca situatia nr1.este strans legata de situatia nr.2.Oricum ar fi,va rog sa ma credeti,mustele acestea mi-au lasat niste buboaie rosii si mari pe care le-am scarpinat o saptamana.Eu am avut pantaloni scurti,vezi foto,si a fost si mai rau.In privinta caniculei,nici ea nu m-a iertat.Am facut insolatie,am vomitat,am avut frisoane si deranjamente la stomac.Exagerasem si cu mersul pe caldura,asta e clar.De la Poiana Secuilor simteam ca nu mai suport soarele.Ce sa mai zic de suportat asfaltul incins de la Trei Brazi pana la Predeal.Aproape de Predeal,la inceputul drumului auto,dar si marcat ,care duce catre cabana Trei Brazi,este un izvor cu o apa foarte rece si buna.Ne-am alimentat de acolo.In Predeal mi-am cumparat ceva de mancare si am intins-o spre Susai.Panta spre Cioplea parea interminabila.Pe aici sunt numai vile,ale fostilor nomenclaturisti,dar si actualilor.Spre Susai este un drum si de masina,dar si marcat.Pe drumul marcat am gasit,evident ,gunoaie.Sunt sigur ca data de 25 septembrie 2010 nu va schimba prea mult situatia referitoare la mizeria din Parcuri,Rezervatii,poteci din paduri,parcuri din orase etc.Romanii nu doresc sa aiba o educatie civica,ei iau totul in bascalie cand vad ca cineva strange gunoaiele dintr-un masiv montan,de exemplu.Am spus-o la modul general.Si imi mentin parerea stricta.Situatia din 25 septembrie 2010 va crea doar niste amicitii care vor sta la baza culesului de noi gunoaie,tot cu aceiasi oameni sau cu ceva oameni in plus,dar nu prea multi.Repet ca trebuie sa existe o "constiinta"si pentru Natura,munte,parcuri naturale.Ori,degeaba ii spun eu unui "Gheorghe"imbuibat sa nu mai arunce gunoiul sau sa nu mai rupa copacul din padure,ca"Gheorghe",in imbecilitatea sa ,imi va rade ironic.Asa (nu) l-au invatat parintii sai,de mic.Si aici este ruptura intre cei ce vor si n-au resurse si cei ce nu vor si au resurse.....
La cabana Susai,care numai cabana nu mai este,ci ditamai hotelul,am ajuns la ceas tarziu de seara.Constructia e inconjurata de ditamai gardul;la inceput,am intrat pe pajistea "cabanei",apoi am zarit un indicator pe care scria ca este interzisa camparea cu cortul.Dan vazu niste trepte care duceau catre o platforma si el propuse sa dormim sub trepte.Mie nu imi conveni si atunci montaram cortul.Iata 2 poze cu zona:








Eu nu am rezistat si ,dupa ce am montat cortul ,am intrat in el.Dan ramase pe afara si suporta,nu stiu cum,mustele violente.La un moment dat am auzit un grohait de animal salbatec.Dan se cam ingrijora si imi spuse ca doarme afara.Eu am dormit inauntru,destul de chinuitor,pentru ca ma ardeau gambele.Pusesem o rosie ,o storcisem pe pielea parlita,si imi mai ameliora usturimea.
Dimineata de 9 iunie 2010 era placuta,cu o exceptie:mustele.
M-am indarjit sa strang cortul odata si sa plecam spre Valea Azugii,in speranta ca vom scapa de invazia sburatoarelor.Nu a fost asa,sburatoarele ne-au chinuit pana in Doftana Prahoveana.
Mai matinali ca oricand,si asta pentru prima data de cand mergem noi doi pe munte,ne-am trezit pe la cinci treizeci.La sapte treizeci am plecat.Inca era placut,nu venise valul de caldura.
Am traversat lunga poiana si am inceput sa coboram prin padure,pe marcaj.La inceput este lina poteca,dar spre final,trebuie sa fi foarte atent cu frana de picior,este abrupta cararea.Un marcaj tembel de la Lacul Gavanu spune ca este o ora jumate de la acest lac pana la Susai,dar ,daca te gandesti ,panta este foarte inclinata ,din Valea Azugii,la inceput,si faci o ora in urcus numai pe ea!Deci,eu spun ca sunt vreo 2 ore jumate de la Gavan spre Susai,nu o ora jumate.
Odata coborati in Valea Azugii,ne-am revigorat un pic aici,spalandu-ne pe picioare.
Vrand-nevrand,ne-am spalat pe picioare,pentru ca am traversat Azuga si ne-am descaltat.
Vremea era oricum super-buna!
Vezi foto cu traversarea:
Urcam un drum forestier in panta lina;prin padure e placut si povestim tot felul de chestii.Acum ne indreptam spre Cantonul Retivoiul din Muntii Neamtului.Pentru mine este o premiera turistica.Imi place pe aici,totul este verde,padurea freamata de viata,cu pasari ,si,prin lipani,cu soparle ce se feresc de bocancii ce apasa greoi pamantul.Desi e in aparenta liniste,aici totul lucreaza la cote maxime.Trebuie sa stii sa asculti padurea.Iti aduce emotii,simturile ti le ascute.E miraculoasa uzina asta numita padure.Traversam o lunga poiana ,unde zarim un observator de vanatoare.Apoi intram in padure si ,intr-o mica poiana,dam de Cantonul Retivoiu.Acum 10 ani citisem o carte scrisa de Floricioiu,celebrul alpinist,intitulata "Postavaru si Piatra Mare",in care este inclus si traseul pana la Lacul Gavanu si Cantonul Retivoiu.Iata o imagine cu subsemnatul si cu adapostul amintit:

Deci,dupa 10 ani ,mi se implinise visul,acela de ajunge acolo,si nu numai,caci imi doream sa stiu cum arata si Lacul Gavan.
Am constatat pe experienta mea ca lucrurile ti se implinesc in viata avand o conjuctura favorabila dar si o tenacitate iesita din comun.Poate ca ,daca nu propunea Dan traseul,as mai fi asteptat tot atata timp.Puteam sa merg si singur,dar uite ca n-a fost.Repet,conjunctura si contextul vietii fiecaruia fac sa se implineasca dorintele.
La cateva minute de adapost se afla un izvor cu apa foarte rece si buna.De-altfel ,pe acest parcurs(Susai-Retivoiu-Gavan-Paltinu-Doftana Prahoveana) veti gasi izvoare.Ne indreptam acum spre Lacul Gavan.Mergem in linie dreapta,fara a urca.Traversam o poiana foarte mare,unde sunt multe defrisari.Cand vad de fiecare data defrisari,mi se face rau,am un tremur,un vid.Suntem neputinciosi in a face ceva ,unii doar ne ataca pe bloguri spunand ca aia e forta,dar forta e sa-i opresti de fapt pe aia care taie padurile sau macar sa le-o spui in fata.Cat de greu e sa spui in fata cuiva ceva ce te nelinisteste.Dar noi suntem doar anonimii care ataca pe bloguri.Doar atat.Sa facem ceva mai constructiv!
Iata o imagine cu Buceacul tot mai indepartat.S-a intrebat cineva vreodata ce inseamna Buceac si cat de vechi e cuvantul?
Buceac inseamna pasune alpina.E justificata denumirea doar pe Platoul Masivului Bucegi,ca in rest,vedeti imaginea.

Deceptia zilei s-a numit Lacul Gavanu.De ce?Pai e simplu:e un lac "statut",cu un miros urat,cu multi batracieni,foarte mari si ciudati.De jur-imprejur,trebuie sa fi atent pe ce pui bocancul,ca sunt lipani pana la genunchi.Pe malul lacului e o bancutza unde poti pune de un pranz.
Iata poza cu Gavanul:

Peste o ora ajungem in golul alpin.Suntem in directia varfului Turcu-1700 metri.Trec doi tipi cu motocicletele ,care practica enduro.Este un sport mai rar intalnit pe la noi.Iata si creasta lata si deloc umblata.


Iata si varful Turcu:


Caldura este sufocanta.Ne indreptam spre Varful Paltinu,1903 metri altitudine.Mi se pare un munte gigantic,Paltinu.Cel putin piciorul ce se desprinde din varf si care se numeste Piciorul Predelush,este atat de lung.Tot sa privesti ,in toate zarile.Suntem inconjurati de munti!

Observam Piciorul Predelush,care ne conduce in Pasul Predelush,la 1223 metri altitudine.

Pe Piciorul Predelush,caruia i s-ar putea spune si Piciorul Paltinului,a inflorit rododendronul.

Intr-atata verde zarim si rozul ce ne atrage atentia.
Toate plantele astea mi se par un miracol al naturii.Ele ne ofera emotii.Imi aduc aminte ca atunci cand am ajuns in Campina,oamenii erau nervosi,unii se uitau ciudat,altii erau pe la cersit.Ce diferenta colosala intre munte oras si om.Muntele ofera tot ce-i mai sanatos si frumos,omul ofera tot ce-i mai urat si nesanatos...Schimb total neavantajos.Muntele nu poate sa vorbeasca ,numai ca el ne da semne daca noi oamenii ,il suparam.I-am spus lui Dan ,la o pauza de masa,cand mai era un pic si ajungeam in Pasul Predelush,ca as ramane aici tot timpul,sa imi iau oamenii mei de suflet si sa nu mai ma intorc.Odata reintors din Bulgaria,de prin salbaticia unui litoral superb,mi-am spus ca trebuie sa ma apuc de olarit si de panificatie si am spus-o si la prietenii apropiati.Se pare ca noi trebuie sa revenim la radacinile noastre si sa nu mai fim asa de rigizi si de tampiti,crezand ca "rationalul" din noi e cel mai bun lucru de pe planeta asta.Dar uite ca nu e.E posibil ca odata si odata sa fac ceea ce mi-am propus.Cine nu iti permite sa visezi ,nici macar atata,e un dictator de buzunar ,calculat care oricum nu ajunge nicaieri.

Ce ar fi fost daca cineva mi-ar fi spus ca drumul e lung pe Piciorul Predelush,ca nu sunt deloc marcaje,ca ursi sunt pe unde nu te astepti?

Ar f i fost o mare dilema si atunci nu as mai fi mers nici un pas.

Am ajuns in Pasul Predelush pe la sapte seara.Dan mai fusese pe aici in urma cu o luna,atunci cand mocirlele erau mari.Iata o poza cu Pasul Predelush si echipa(poza facuta cu aparatul lui Dan):

1.CUM AM DEVENIT INSTRUCTOR ALPIN PENTRU COPII,LA RASNOV

Gabi Postole,o amica de munte si colega la Clubul Alpin Roman,sectia Bucuresti,m-a intrebat daca nu vreau sa vin la scoala de alpinism si turism montan de la Rasnov,cabana "Himalaya",condusa de un anume Vasile Dogaru,ca sa dau o mana de ajutor in calitate de instructor alpin.
Am acceptat pentru 3 motive:
1.iubesc muntele;
2.iubesc copiii(pentru ca am copii si stiu cum e sa lucrezi cu ei);
3.bani.
Astfel,pe data de 4 iunie 2010,am plecat impreuna cu Gabi,cu un tren personal de ora 16:00,spre Brasov.Sa repet a nu stiu cata oara ca trenul este mocanitza???
In mocanitza m-am intalnit,surpriza-surpriza,cu....Dan Coman,care ma tot "ameninta" ca "o sa facem si o sa dregem "pe munte....
Pana una alta,la noua seara ,ne dam jos din tren,la Brasov,si ne uitam pe tabela cu trenurile particulare.Abia la zece jumate seara avem un tren spre Rasnov.
Cum Gabi e o tipa de actiune,adica nu prea le baga in ecuatie,gandurile,imi spuse ca sa luam un taxi.In gara,iar surpriza-surpriza:ma intalnesc cu un prieten de-al unui prieten parapantist,din Brasov.Tipul imi spuse ca "ma rezolva cu un taxi ieftin".In cateva minute ne treziram cu nea Gicu taximetristu'.Desi ne spuse ca ne ia trei sute pan la Rasnov,pana la cabana de pe Valea Glajariei de fapt,la final ne scoase omu din buzunare patru sute cinci zeci(adica lei vechi,vreau sa zic).Am facut cunostinta cu acest Vasile Dogaru,un tip solid,cu o privire darza.Gabi ma prezenta si Dogaru se uita lung la mine.Ma intreba ,fixandu-ma din priviri:"Cipriane,tuu,ai venit sa faci treaba sauu??....
Serios si cu un pic de exces de zel,i-am spus ca:"da,am venit sa fac treaba".
Ne-am asezat la masa si o cucoana ne servi cu bucate alese.
Inceputul parea fulminant.
Ne-am cazat la priciuri.
Pe cinci iunie 2010 ne-am trezit pe la opt dimineata si pe la zece am inceput sa aratam copiilor materialul alpin si turistic.Ma simteam minunat in mijlocul copiilor.Retraiam momente din anul 1986,de cand incepusem sa fac expeditii pionieresti,de cunoastere a patriei.
Unul din instructori ii asezase pe copii "in careu",cum era la deschiderea fiecarui an scolar ,si,in mijloc era o masa pe care pusesem materialele.










Gabi arata rucsacul,coltarii,pioletul,ochelarii de soare iar eu le-am aratat primusul,cortul si lanterna frontala.Copiii au fost receptivi,atenti.Au pus intrebari referitoare la aceste obiecte necesare pe munte.Cel mai bine "a prins"cortul meu si pioletul.
Odata montat cortul,toti au vrut sa intre in el,curiosi.
Dupa teorie urma partea cea mai grea,adica practica.
Vasile Dogaru spuse ca mergem in Rasnoave,in Chei.
Din punctul meu de vedere ,o imensa greseala.De ce?
Simplu:sa bagi niste copii ,cu varste intre 7 si 14 ani,in perete,fara a mai fi facut asta vreodata,si pe deasupra ,si in prima lungime din Creasta Generalului,mi se pare o tampenie colosala.
Deja mie imi tremurau picioarele.M-au luat dureri de stomac.M-am urcat in autocar ingandurat ,tacut...Oare ce voi face?
Nu am mai facut niciodata asa ceva.Oare voi fi responsabil pentru 40 de vieti omenesti,40 de copii???
Ajungem in Chei,soferul plateste taxa aia ecologica si ne oprim exact la baza stancilor.
Ma "agat"de Gabriela ca de o salvare si de o speranta.Nu mai vreau sa vad nimic si pe nimeni in aceste momente.Voi fi ca un om de circ pe o sarma,si in jos haul ,si lume,muulta lume,in jurul meu.Ma apuca stomacul.Atata apuc sa-i spun Gabrielei:"vezi ca eu ma duc....pana-n boscheti.
Fug mancand pamantul,ma ascund in tufe.Aici,in Chei,e o forfota continua in week-end.Detest chestia asta.
Ma intorc usurat si stapan pe situatie.Il intreb pe Vasile Dogaru unde sa montez mansa,adica locul unde vor escalada copiii.Imi spune:"lasa lasa,ca se ocupa altcineva".Pe moment ma enervez.Doamne,Ciprian Teodorescu,nu te enerva,esti barbat in toata firea,doar ai trecut prin multe incercari,fata de altii care doar te ataca pe internet si atata.....
Ma indrept spre o fatuca,slabutza si buboasa ,care are un ham pe ea si deja isi pune coarda in spate.Ii spun timid:"buna,eu sunt Ciprian...."Fata se uita in gol,prin mine,nu ma baga in seama si se duce sa puna mansa in traseul 5,de langa General.Ma apuca furia.Asta e gagica lui Mihai Mandreanu,cel cu bungee-jumpingul.
Apropo de gagicile astea care s-au apucat si ele de alpinism acuma si vor sa impuste toti iepurii dintr-un foc:sunt niste veleitare,nu au educatie montana,cred ca daca au facut cateva trasee tari,ele sunt nemuritoarele pamantului,ca nimeni nu mai este ca ele,ca nu mai trebuie sa mai salute oamenii.Stiti ce zicea Messner?Zicea asa:"Notorietatea unui alpinist nu spune nimic legat de calitatea lui umana".
Fatuca buboasa si bronzata se duse si puse mansa.La un moment dat,in perete,aproape de topo-ul respectiv,se balbai la un pasaj de catarare si ma intreba,cuulmea,pe mine:"da aici eu ce fac??"
Eu si cu Gabi ii arataram ce sa faca.
Pana la urma,situatia a fost clarificata de Marele Conducator:"Gabriela,tu filezi elevii,iar tu ,Ciprian,stai la baza peretelui,verifici daca le-a pus hamurile corect ,castile daca sunt bine stranse pe cap si le arati cum sa coboare din mansa."
Este ora 11 si operatiunea incepe.Vine primul copil la mine.Voi face ceea ce imi trece prin cap.Imi spun in gand ca in jurul meu nu e nimeni,decat eu si copilul care isi lasa toata nadejdea in mine.

"Buna ,cum te cheama?eu sunt ciprian si o sa-ti arat cum o sa te cateri."

"Buna ,sunt Cristina."
"Ai mai facut asa ceva Cristina?"
"Nu ,niciodata".
"Acuma o sa-ti strang un pic hamul ,pentru ca e prea larg,la picioare.Asaa,casca e stransa bine.Uite Cristina,astea sunt prizele,de astea te tii tu ,tot timpul iti cauti la maini si la picioare puncte de sprijin.Cand cobori ,sa nu te ghemuiesti,ci sa impingi cu picioarele in stanca.Coarda o sa te tina foarte bine si Gabriela la fel,o sa te tina foarte bine."
Dumneavoastra realizati ca asa am facut cu 40 de copii si ca pe fiecare i-am incurajat,la fiecare am strans hamul si am asezat casca?ba,la unii a fost nevoie sa urc in perete dupa ei,ca nu mai vroiau sa coboare...Rabdarea este calitatea pe care trebuie sa o aiba un potential instructor,fie ca sunt elevii niste copii sau fie ca sunt elevii oameni maturi.
Pe la trei dupa amiaza se termina povestea cu filatul din Rasnoave.
Am strans coarda ,am recuperat carabiniera din perete si am facut rapel.
Desi am fost oamenii zilei,eu,Ciprian Teodorescu si Gabriela Postole,desi ne-au fotografiat zeci de oameni veniti la spectacolul vietii lor,noi nu ne-am ales decat cu cateva poze.
Invatatoarele care mi-au promis personal ca imi vor da filmele si pozele,nu s-au tinut de cuvant.
Am constat ca,la unii oameni,inaintarea in varsta nu este o virtute,ci este un cosmar........
Vasile mi-a facut iar o mica porcarie:ramas ultimul ca sa strang materialele alpine,corzile de exemplu,a zis ca pleaca cu autocarul.Chiar pus pe fapte,soferul ambala motorul si inchise usile.
Asta-i culmea,man!!
Am avut noroc tot cu Postole care imi spuse ca e ultima sansa sa vin in autocar.Am urcat cu hamul pe mine si cu papucii de escalada in picioare.Halal.
Eram foarte obosit dar operatiunea imi reusise.
Ma gandeam la Sebastian si la faptul ca acest copil este"motorul"reusitei mele.Intr-o dimineata,Sebastian intra in rulota si-mi dadu sa mananc.Cu imaginea aia am trait toate momentele cursului cu elevii,la Rasnov.
Iata singura poza ,din Chei,si asta multumita Gabrielei,,dupa ce am recuperat corzile.

Seara a decurs cu un spectacol si un concurs ,dedicat elevilor,oaspeti si invatacei la cabana "Himalaya"de pe Valea Glajariei.Printre zecile de farfurii carate la masa ,si apoi,evident ,spalate,nenea pozaru',adica eu,am reusit sa mai trag si vreo cateva cadre.Ba,am fost bagat cu japca si intr-un juriu care dadea note pentru un concurs de dans,eu ,omul care calca fetele pe picioare,la dans,de bine ce stiu sa dansez!!

Fara indoiala,Disc-jokeyul si animatorul serilor dansante a fost si este compozitorul Jean Lorin din Rasnov.Tipul si-a adus aminte de anii copilariei noastre si a pus melodii precum"Rata".

Pe data de 6 iunie trezirea a fost tot pe la opt dimineata.Ma gandeam ca elevii de clasa a patra sunt foarte matinali si ca vor lua cu asalt singurul veceu de la parter,dar si sala de mese.Aiurea.Pe la opt si treizeci mi-am baut cafelutza in liniste si am bagat ceva sub nas.

Pe la unspe abia am montat manse in cele 2 panouri "artificiale"de escalada,adica am pus carutza inaintea boilor,cum se mai spune.Adica in loc sa incepem cu panoul ,noi am inceput cu Rasnoavele,de parca elevii de la scoala 59,Bucuresti,erau din neamul lui BONATTI,EDLANGER SAU A LUI MESSNER.

In fine,conformandu-ne noilor ordine,am inceput sa ii filam pe cei patruzeci de invatacei.Aici le-am aratat mai bine miscarile si s-au descurcat mai bine.Odata ajunsi in top,erau preluati de El Grande Comandante,prieten de-al Gabrielei,si ajutati sa faca tiroliana.

Soarele deja ardea fara mila si la ora trei,dupa-amiaza,cand terminaram,eram varza cu carnati.Daca in ziua precedenta se gasise cineva sa le puna hamurile,astazi noi le-am pus hamurile pe ei.Operatiune greoaie,nu toti au aceleasi picioare,unii sunt mai grasani,altii sunt sticky!!

Iata si imprejurimile care se vedeau de la cabana.Bucsoiul sare in evidenta prin impozanta sa,cu doua mii de metri deasupra capetelor noastre.

Dupa parerea mea,un "instructor alpin" trebuie sa vada mai mult decat a face noduri,a monta corzi,a escalada stanci si de a fi mandru de traseele urcate de el.Un "instructor alpin"trebuie sa stie si altceva decat alpinism si pereti.Trebuie sa cunoasca flora,fauna,cum sa iesi din impas in situatii urate,cum sa sustii sufleteste un turist care a intrat in panica.

Noi,adica cei 4 instructori(Ciprian Teo,eu adica,Gabi Postole,Nelutzu si cu El Grande Comandante) impreuna cu cei 40 de elevi dar si cu invatatoarele de la Scoala nr.59,din Bucuresti,am plecat in dupa-amiaza de 6 iunie 2010,intr-o mica excursie pe dealuri,de cunoastere a zonei.Daca mie natura mi-a oferit plante de leac la tot pasul,elevii au trecut rapid pe langa ele.Dar am apelat la o mica "stratagema":am inceput sa culeg plante,de fata cu ei.La un moment dat,un pusti,Alexandru,mai dezghetat din fire,observand ce fac,m-a intrebat:"Ce culegeti,domn' instructor?"

"Culeg cimbrisor!E bun pentru tuse,bronsita,astm".
Cativa au inceput sa culeaga.Le-am mai aratat paralutze(bellis perenis) si ciurul zanelor(carlina acaulis).

La ora 16 elevii si invatatoarele au plecat.

Noi,instructorii ,am mai stat vreo 2 ceasuri.

Din pacate,nu am fost platiti pentru munca prestata.

PARCUL NATURAL COMANA

Ce este un parc natural si ce il diferentiaza de o rezervatie naturala ?

Un parc natural este acea arie naturala protejata al carei scop este protectia si conservarea cadrului natural,in care interactiunea omului si a activitatilor acestuia cu natura,a creat o zona aparte,cu valoare culturala si peisagistica.

Diferenta dintre parcul natural si rezervatie naturala este ca ,intr-un parc natural,interactiunea omului este permisa ,prin actiunile sale zilnice(munca,de exemplu),iar intr-o rezervatie naturala,actiunea umana este strict interzisa, exceptie facand activitatilor stiintifice.

In acest articol voi descrie ,la modul general,Parcul Natural Comana.

Cadrul legal de functionare a P.N.C.

Pornind de la ideea de "arie protejata",,P.N.C.este gestionat,asigurat si sustinut de o baza legislativa precum si de proiecte cum ar fi REBACO(Reconstructia ecologica a Baltii Comana).

Documentul oficial de atestare a P.N.C. este Hotararea de Guvern nr.2151/2004,publicata in M.O.nr.38 din 12 ianuarie 2005.

Amintesc aici si cateva legi care guverneaza si protejeaza acest parc natural:

1.Legea Apelor nr.107 din 25.09.1996;

2.Codul Silvic-Legea nr.46 din 2008;

3.O.G.nr.96 din 27.08.1998-reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national;

4.Legea nr.407 din 09.11.2006 privind vanatoarea si protectia fondului cinegetic;

5.Ordinul Ministrului nr.635 din 2002 privind aprobarea Normelor de stabilire a termenelor,modalitatilor si perioadelor de exploatare a masei lemnoase din paduri si din vegetatia forestiera,din afara fondului forestier national;

6.Legea 50 din 1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor.

Descrierea generala a Parcului Natural Comana

Parcul Natural Comana(P.N.C.) se afla in sudul Romaniei,in plina campie a Burnazului,la 35 km sud de Bucuresti si la 30 de km nord de Giurgiu.

PNC are o suprafata de 24963 ha care include teren arabil,padure,asezari umane,pasuni,rauri si balti.

Iata o imagine cu ponderea pe care o ocupa fiecare.

Sunt 3 proiecte majore care,prin documentatia lor ampla,stiintifica,au stabilit 3 arii naturale cu STATUT DE PROTECTIE.

Iata si denumirea celor 3 proiecte:

1.Proiectul elaborat de Institutul de Bilogie al Academiei Romane,in urma caruia s-a constituit P.N.C.,prin H.G.2151 din 2004;

2.Proiectul REBACO,adica Proiectul de reconstructie a Baltii Comana,in parteneriat cu Consiliul Judetean Giurgiu.Acest proiect se desfasoara pe o durata de 24 de luni,avand ca si finantator Fondul European de dezvoltare regionala;

3.Proiectul ICAS-LIFE 8571 din 2002.

Iata denumirea celor 3 arii naturale cu STATUT DE PROTECTIE:

1.Balta Comana-1206,4 ha,habitat pentru pasarile acvatice din zona umeda;

2.Oloaga Gradinari-249,4 ha,aici protejandu-se Ruscus Aculeatus,adica planta denumita ghimpe precum si habitatul forestier;

3.Padina Tatarului-231,4 ha,in care este protejata Paeonia Peregrina var.Romanica,adica bujorul romanesc.

Precizez ca bujorul de campie este intalnit ,sporadic,si in afara zonelor cu STATUT DE PROTECTIE pe care le-am amintit mai sus,evident,in cadrul P.N.C.
Balta Comana se inscrie cu succes in cadrul Conventiei de la Ramsar.

Ramsar este o localitate in Iran,unde,in 1971 a avut loc Conventia pentru protejarea zonelor umede.

In afara celor 3 arii protejate ce au regim de PROTECTIE ,mai sunt inca 7 arii naturale ce reprezinta importanta cinegetica,floristica si de peisaj.

Iata-le:

1.Fantanele-163,6 ha padure;

2.Magura-Sboiu-106,5 ha de padure si valea paraului;

3.Puieni-15,3 ha;

4.Cranguri-117,2 ha de padure;

5.Valea Hotilor-25,6 ha de padure;

6.Valea Gurbanului-110,4 ha de padure si valea paraului.Poza de mai jos este facuta in aria protejata Valea Gurbanului.

P.N.C. se afla la limita dintre stepa si silvostepa si ,datorita acestui fapt,diversitatea biologica este incredibila.

P.N.C.reprezinta a treia zona umeda din sudul Romaniei,dupa Delta Dunarii si Balta Mica a Brailei.

Balta Comana este supranumita Delta Neajlovului.

Relieful parcului este unul de campie,cu vai largi,pe alocuri adanci,unde s-au format mlastini,fiecare cu un specific aparte.

Altitudinea se situeaza intre 42 de metri si 90 de metri deasupra nivelului marii.

Prima atestare documentara a Padurii Comana se gaseste intr-o harta intocmita de un general rus,De Hartingh,la 1806.

Ciudat este faptul ca ,la 1700,Stolnicul Constantin Cantacuzino,intocmind o harta foarte buna,tiparita la Padova,omite Padurea Comana,desi aceasta face parte din imensul si secularul Codru al Vlasiei.

Cum putem ajunge in Parcul Natural Comana:

La Comana puteam ajunge odinioara si cu trenul personal de Bucuresti-Giurgiu,dar podul s-a rupt la Gradistea ,in urma cu cinci ani.Trenul nu merge decat de la Comana-Giurgiu si retur.

Mentionez ca haltele Comana si Vlad Tepes sunt intr-o degradare continua.

Ne raman drumurile europene si judetene.Astfel,Drumul European 5 ,Bucuresti-Giurgiu,apoi drumurile judetene 411 si 412 ne faciliteaza accesul.

Localitatile de unde ne putem aproviziona cu alimente si apa sunt urmatoarele:

dinspre nord si nord-est,Comana si Gostinari,dinspre sud-Baneasa,Prundu,Pietrele,Puieni,Gostinu,dinspre vest-Calugareni,Vlad-Tepes,Mihai Bravu.

Accesul cel mai facil ramane totusi Comana,unde avem mai multe magazine si chiar un bancomat CEC BANK.Ca si unitati de cazare,tot aceasta localitate sta cel mai bine ,aici existand (hotelul) "Casa Comana".

Parcul Natural Comana are cativa angajati permanenti ,dar si colaboratori.

Personalul implicat se refera la existenta unui director general in persoana domnului Valentin Grigore,a unui economist,a unui sociolog,responsabil cu dialogul cu comunitatile,a unui bilog,a unui sef de paza si a catorva agenti de teren.

Surse de apa in P.N.C.:

Am descoperit doar 2 surse de apa in Parcul Natural Comana,una la Fantana cu Nuc,in Balta Comana,iar pe cealalta ,in apropiere de satul Vlad-Tepes,in padure.Cercetez zona sub toate aspectele si voi informa la momentul respectiv daca voi mai gasi si alte surse de apa potabila.

Aspecte placute si aspecte mai putin placute:

In anul 2009 ,in luna martie,au fost plantati 500 de puieti,in PNC,cu ajutorul jandarmilor de la Giurgiu.

In acelasi an,in urma "Serbarii Anuale a Bujorului",ce are loc la jumatatea lunii mai,"turistii "au lasat munti de gunoaie.Popularizarea anumitor serbari in zona are un efect devastator pentru flora,fauna ,dar si pentru populatia locala.

In articolele viitoare voi prezenta fiecare rezervatie in parte.