luni, 12 noiembrie 2012
Pe Valea Morarului,10 noiembrie 2012
Ziua de 10 noiembrie 2012 era sa se sfarseasca prost pentru mine.Dar nu numai pentru mine,ci si pentru cei doi camarazi ai mei,Cristina si Catalin.
Nici cei mai groaznici dusmani ai mei nu s-ar fi asteptat la asta,dar.....mai bine ca nu s-a intamplat!!!
Articolul de fata evita patetismul .Povestesc adesea ceea ce mi se intampla,de regula ,in drumurile mele pe munte.Am invatat pana acuma ca nu e bine sa judeci un om,cu atat mai mult unul care iubeste,ca si tine,muntii.Se pot intampla o serie de greseli,de-a dreptul ridicole,uneori,dar asta tine si de hazard.
Stiu ca sunt unii care vor arunca cu pietroaie,dar repet,omul,in general,este supus greselii.Nu povestesc aici cat de tare si mare sunt eu,nici nu ma laud.Povestesc ceea ce mi se intampla mie.Noi suntem foarte diferiti si macar prin unghiul asta de vedere sa luam lucrurile in considerare.
Iata cum au stat lucrurile,in data de 10 noiembrie 2012.
Am plecat in aceiasi echipa ,pe mune,adica eu ,Catalin si Cristina.Desi ne-am trezit foarte devreme,la patru dimineata,iar la cinci am pornit spre Busteni,lucrurile au luat o alta intorsatura.Astfel,mie mi-a fost foarte rau de la masina,si am ajuns in localitatea sus-mentionata,"o leguma".Abia mai ma tineam pe picioare si abia mi-am ridicat rucsacul.Supararile si singuratatea din ultima perioada a vietii mele si-au spus,evident,cuvantul.
Abia am plecat de la Gura Diham,pe la ora noua.Dimineata era o vreme posaca,cu ceata.Frig,cam pe la zero grade...
Aveam in vedera,noi,echipa,Valea Adanca,dar planurile s-au schimbat.Din mai multe motive,unul fiind chiar eu.
Tura precedenta pe munte fusese Valea Coltilor si trecuse exact o luna si patru zile.Datele problemei se schimbasera radical:cu zece grade mai putin,apoi zapada.Si sa va zic si ce ciudatenie a fost cu zapada:pe abrupturile Caraiman,Costila,Jepi nu era pic de zapada,insa ,culmea,pe Morar,se adunase "grosul"!!
Noi am ucat pe drumul ne-turistic care pleaca de la Gura Diham si ajunge la cabana de vanatoare Coltii Morarului.
Pe la 1300 de metri altitudine era un strat foarte subtire de omat.De vreun centimetru.
La canton ne-am oprit sa mancam.Cristina imi spuse:"mananca ceva,o sa-ti treaca raul".
Intr-adevar,avea dreptate.Imi reveneam treptat.
De la prima aparitie a zapezii,le-am spus prietenilor ca daca aici e asa(la canton),pe Morarului o sa fie si mai si..
Cata ma contrazise.Apoi continuai:"o sa fie si gheata,pe fete".
Aveam pioletul la mine,2 pitoane,hamul optul ,cateva bucle,2 anouri.Catalin avea o semicoarda de 30 de metri.Desi unii vor zice ca e culmea ca le-am folosit,lucrurile erau altele la fata locului.
Atunci cand esti intr-o situatie dificila,chiar si pe munte,sau mai ales acolo,nu te crede nimeni.Apo incep obisnuitele polemici.De la polemici se naste ura ,apoi persoanele se distanteaza intre ele.
Mai aveam si coltarii la mine dar marea tampenie pe care am facut-o personal a fost ca am lasat plasticii acasa,adica bocancii tehnici de iarna.
Lui Catalin ii spusesem sa-si ia coltarii si pioletul,dar nu l-a luat.
Astfel,echipa dispunea de un piolet si o pereche de coltari.Dar am avut totusi noroc cu semi-coarda lui Cata si cu pitoanele mele.
La ora 12 eram la refugiul din Poiana Morarului.Acolo am stat putin,vreo cinci minute.
Zapada crestea direct proportional cu altitudinea.Aici ,stratul de omat avea vreo 5 cm.
Am depasit si Poiana cu urzici,de unde am avut o perspectiva alpina a Acelor Morarului.
Urcam incet,incet ,pe poteca ce se mentine uneori paralel cu Valea Morarului.
Dupa depasirea padurii,au inceput problemele.Dupa cum stiti,cei care ati mai mers pe Morarului,ca potecuta se "strecoara"si pe fetele abrupte ale vaii.Dar ascensiunea ,pe timp de vara,n-ar fi o problema.
Acuma,pe flancuri,traversarea a devenit foarte periculoasa,pentru ca era numai gheata si zapada.Cum doar eu aveam piolet,camarazii mei se descurcau mai greu la traversari.
La u moment dat ,ei nemaiputand sa o ia pe fetele inghetate,s-au bagat pe saritori.
Vara,evident e simplu,iarna se ingreuneaza cu mult ascensiunea lor,mai ales daca au o pudra de zapada,si gheata.
Timpul trecea in defavoarea noastra iar ziiua era scurta.
Ne-au prins din urma doi tineri,un el si o ea.Si ei mergeau prudent la traversari.
Noi insa am mers in ritmul nostru,asa ca nu ne-am putut tine dupa ei.
Au mai venit si alti doi tineri,tot un el si o ea.Fata,din ultima echipa, cel putin mie,la una din traversari,mi-a dat mari emotii.Cazuse un pic pe fetele de iarba.
Pe la ora trei am intrat si in imensa caldare a Vaii Morarului.Pe partea dreapta a urcusului se afla Brana Mare a Bucsoiului,cu abruptul sudic al Cestei Balaurului.Pe partea stanga,se afla fata nordica a Morarului,iar aici,din aceasta prima caldare,Acele Morarului isi pierd cu mult din maretie.
Se facuse brusc frig,temperatura ajungand pe la -1 grad Celsius.
Am intalnit doi tipi care coborau valea.Era deja ora patru iar noi ne aflam in urcare ,pe flancul stang al vaii.De altfel,in aceste locuri valea este barata de un imend perete brazdat de un hon-fisura foarte inalt,cam la 50 de metri,poate mai mult.In orice caz,peretele e cam inabordabil pe o astfel de vreme.
Noi am mers pe urmele celor de dinainte.Mergeam incet,dar nu faceam pauze.Totusi,acel cinci si jumate,venise brusc si cortina se trase.Eram in plina bezna iar peretii devenisera albastrii.
Ghinionul era ca brusc disparusera si urmele.
Eram la 2250 metri altitudine,la nici 300 de metri sub Omu,cand am inceput sa cautam urmele.Operatiunea a durat doua ore si nici neam de gasit vreo urma.Eu am urcat pe niste fete inghetate,facand niste traversee riscante,in perete.Probabil ca nu vedeam tot haul de sub mine,de aceea aveam acel avant.
Am renuntat cautarile si mie mi-a venit ideea de a-l suna pe Ciprian Aldea,prietenul meu de la Salvamont Busteni.Culmea e ca Ciprian ne astepta la o mica petrecere!!!
A zis ca o sa vina si ca e un singur om la Omu.Intre mai multe telefoane date lui Ciprian,mi-a venit o alta idee:cum nu mai imi simteam degetele de la picioare si temperatura contiua sa scada,ajungand rapid la -4 grade Celsius,am decis ca cea mai inteleapta actiune a noastra este coborarea pe vale.
Zis si facut.Era deja ora sapte seara si ne astepta o noua aventura,aceea a coborarii pe Morarului,in conditiile specificate anterior.
Prima caldare glaciara am coborat-o rapid.Pe flancurile inghetate am traversat cu mare bagare si seama dar si foarte incet.
Am facut si 3 rapeluri pentru ca unele traversee erau atat de expuse haului,incat mai sanatos era un rapel facut de pe vreun bolovan.
Cristina a scapat coarda din mana,la unul din rapeluri.Norocul ei este ca avea dispozitivul Machard,de blocare a corzii.Altfel....
La un al doilea rapel,surplombant,picioarele neavand stabilitate pe stanca,fiind gheata,s-au izbit de fetele peretilor si am si pendulat.Pe Catalin l-am asteptat la un rapel,timp de o ora,dormind in picioare.
Era ora doua noaptea.
Coborarea a durat parca o vesnicie.
La ultima traversare nu am mai putut trece la liber datorita epuizarii fizice si datorita haului.Am batut zdravan cele 2 pitoane de care v-am spus la inceput.Am avut incredere ca mavor tine si pe mine si pe camarazii mei.Tocmai de aceia,am coborat primul in rapel.
La ora sase dimineata eram in Munticel,pe triunghi rosu.
Mancasem,insa,inainte ,in refugiul din Poiana Morarului.Acolo ne si schimbaseram,pentru ca eram fleasca.
La ora sapte dimineata am sosit la cabana Gura Diham.
Pe la noua eram in Sinaia ,mancand un pateu cald si sorbind o cafea ,respectiv un ceai fierbinte.
Soarele cu dinti incalzea cocheta Sinaie.
Noi eram veniti parca din alta lume.De la parcare pana la cofetarie si invers era un calvar sa mergem.Ne dureau toate.Sa mai zic de somn???
Catalin a oprit la Comarnic vreo 3 ore si am atipit toti trei in masina.
Lui Ciprian Aldea ii spusesem ca o sa coboram Valea Morarului,cam la o ora dupa ce am luat aceasta hotarare.Omul se indrepta spre noi,ajunsese la cabana Omu si ce a fost la gura lui,nu vreau sa va povestesc.
I-am promis banii de motorina,dar si unul din copiile de buletin,ca sa se justifice intrucatva cu "actiunea".
Personal,mi-am cerut scuze,dar sa nu facem totusi,din tantar,armasar,pentru ca ,pana la urma,nu suntem nici noi,nici altii,perfecti.
Nici cei mai groaznici dusmani ai mei nu s-ar fi asteptat la asta,dar.....mai bine ca nu s-a intamplat!!!
Articolul de fata evita patetismul .Povestesc adesea ceea ce mi se intampla,de regula ,in drumurile mele pe munte.Am invatat pana acuma ca nu e bine sa judeci un om,cu atat mai mult unul care iubeste,ca si tine,muntii.Se pot intampla o serie de greseli,de-a dreptul ridicole,uneori,dar asta tine si de hazard.
Stiu ca sunt unii care vor arunca cu pietroaie,dar repet,omul,in general,este supus greselii.Nu povestesc aici cat de tare si mare sunt eu,nici nu ma laud.Povestesc ceea ce mi se intampla mie.Noi suntem foarte diferiti si macar prin unghiul asta de vedere sa luam lucrurile in considerare.
Iata cum au stat lucrurile,in data de 10 noiembrie 2012.
Am plecat in aceiasi echipa ,pe mune,adica eu ,Catalin si Cristina.Desi ne-am trezit foarte devreme,la patru dimineata,iar la cinci am pornit spre Busteni,lucrurile au luat o alta intorsatura.Astfel,mie mi-a fost foarte rau de la masina,si am ajuns in localitatea sus-mentionata,"o leguma".Abia mai ma tineam pe picioare si abia mi-am ridicat rucsacul.Supararile si singuratatea din ultima perioada a vietii mele si-au spus,evident,cuvantul.
Abia am plecat de la Gura Diham,pe la ora noua.Dimineata era o vreme posaca,cu ceata.Frig,cam pe la zero grade...
Aveam in vedera,noi,echipa,Valea Adanca,dar planurile s-au schimbat.Din mai multe motive,unul fiind chiar eu.
Tura precedenta pe munte fusese Valea Coltilor si trecuse exact o luna si patru zile.Datele problemei se schimbasera radical:cu zece grade mai putin,apoi zapada.Si sa va zic si ce ciudatenie a fost cu zapada:pe abrupturile Caraiman,Costila,Jepi nu era pic de zapada,insa ,culmea,pe Morar,se adunase "grosul"!!
Noi am ucat pe drumul ne-turistic care pleaca de la Gura Diham si ajunge la cabana de vanatoare Coltii Morarului.
Pe la 1300 de metri altitudine era un strat foarte subtire de omat.De vreun centimetru.
La canton ne-am oprit sa mancam.Cristina imi spuse:"mananca ceva,o sa-ti treaca raul".
Intr-adevar,avea dreptate.Imi reveneam treptat.
De la prima aparitie a zapezii,le-am spus prietenilor ca daca aici e asa(la canton),pe Morarului o sa fie si mai si..
Cata ma contrazise.Apoi continuai:"o sa fie si gheata,pe fete".
Aveam pioletul la mine,2 pitoane,hamul optul ,cateva bucle,2 anouri.Catalin avea o semicoarda de 30 de metri.Desi unii vor zice ca e culmea ca le-am folosit,lucrurile erau altele la fata locului.
Atunci cand esti intr-o situatie dificila,chiar si pe munte,sau mai ales acolo,nu te crede nimeni.Apo incep obisnuitele polemici.De la polemici se naste ura ,apoi persoanele se distanteaza intre ele.
Mai aveam si coltarii la mine dar marea tampenie pe care am facut-o personal a fost ca am lasat plasticii acasa,adica bocancii tehnici de iarna.
Lui Catalin ii spusesem sa-si ia coltarii si pioletul,dar nu l-a luat.
Astfel,echipa dispunea de un piolet si o pereche de coltari.Dar am avut totusi noroc cu semi-coarda lui Cata si cu pitoanele mele.
La ora 12 eram la refugiul din Poiana Morarului.Acolo am stat putin,vreo cinci minute.
Zapada crestea direct proportional cu altitudinea.Aici ,stratul de omat avea vreo 5 cm.
Am depasit si Poiana cu urzici,de unde am avut o perspectiva alpina a Acelor Morarului.
Urcam incet,incet ,pe poteca ce se mentine uneori paralel cu Valea Morarului.
Dupa depasirea padurii,au inceput problemele.Dupa cum stiti,cei care ati mai mers pe Morarului,ca potecuta se "strecoara"si pe fetele abrupte ale vaii.Dar ascensiunea ,pe timp de vara,n-ar fi o problema.
Acuma,pe flancuri,traversarea a devenit foarte periculoasa,pentru ca era numai gheata si zapada.Cum doar eu aveam piolet,camarazii mei se descurcau mai greu la traversari.
La u moment dat ,ei nemaiputand sa o ia pe fetele inghetate,s-au bagat pe saritori.
Vara,evident e simplu,iarna se ingreuneaza cu mult ascensiunea lor,mai ales daca au o pudra de zapada,si gheata.
Timpul trecea in defavoarea noastra iar ziiua era scurta.
Ne-au prins din urma doi tineri,un el si o ea.Si ei mergeau prudent la traversari.
Noi insa am mers in ritmul nostru,asa ca nu ne-am putut tine dupa ei.
Au mai venit si alti doi tineri,tot un el si o ea.Fata,din ultima echipa, cel putin mie,la una din traversari,mi-a dat mari emotii.Cazuse un pic pe fetele de iarba.
Pe la ora trei am intrat si in imensa caldare a Vaii Morarului.Pe partea dreapta a urcusului se afla Brana Mare a Bucsoiului,cu abruptul sudic al Cestei Balaurului.Pe partea stanga,se afla fata nordica a Morarului,iar aici,din aceasta prima caldare,Acele Morarului isi pierd cu mult din maretie.
Se facuse brusc frig,temperatura ajungand pe la -1 grad Celsius.
Am intalnit doi tipi care coborau valea.Era deja ora patru iar noi ne aflam in urcare ,pe flancul stang al vaii.De altfel,in aceste locuri valea este barata de un imend perete brazdat de un hon-fisura foarte inalt,cam la 50 de metri,poate mai mult.In orice caz,peretele e cam inabordabil pe o astfel de vreme.
Noi am mers pe urmele celor de dinainte.Mergeam incet,dar nu faceam pauze.Totusi,acel cinci si jumate,venise brusc si cortina se trase.Eram in plina bezna iar peretii devenisera albastrii.
Ghinionul era ca brusc disparusera si urmele.
Eram la 2250 metri altitudine,la nici 300 de metri sub Omu,cand am inceput sa cautam urmele.Operatiunea a durat doua ore si nici neam de gasit vreo urma.Eu am urcat pe niste fete inghetate,facand niste traversee riscante,in perete.Probabil ca nu vedeam tot haul de sub mine,de aceea aveam acel avant.
Am renuntat cautarile si mie mi-a venit ideea de a-l suna pe Ciprian Aldea,prietenul meu de la Salvamont Busteni.Culmea e ca Ciprian ne astepta la o mica petrecere!!!
A zis ca o sa vina si ca e un singur om la Omu.Intre mai multe telefoane date lui Ciprian,mi-a venit o alta idee:cum nu mai imi simteam degetele de la picioare si temperatura contiua sa scada,ajungand rapid la -4 grade Celsius,am decis ca cea mai inteleapta actiune a noastra este coborarea pe vale.
Zis si facut.Era deja ora sapte seara si ne astepta o noua aventura,aceea a coborarii pe Morarului,in conditiile specificate anterior.
Prima caldare glaciara am coborat-o rapid.Pe flancurile inghetate am traversat cu mare bagare si seama dar si foarte incet.
Am facut si 3 rapeluri pentru ca unele traversee erau atat de expuse haului,incat mai sanatos era un rapel facut de pe vreun bolovan.
Cristina a scapat coarda din mana,la unul din rapeluri.Norocul ei este ca avea dispozitivul Machard,de blocare a corzii.Altfel....
La un al doilea rapel,surplombant,picioarele neavand stabilitate pe stanca,fiind gheata,s-au izbit de fetele peretilor si am si pendulat.Pe Catalin l-am asteptat la un rapel,timp de o ora,dormind in picioare.
Era ora doua noaptea.
Coborarea a durat parca o vesnicie.
La ultima traversare nu am mai putut trece la liber datorita epuizarii fizice si datorita haului.Am batut zdravan cele 2 pitoane de care v-am spus la inceput.Am avut incredere ca mavor tine si pe mine si pe camarazii mei.Tocmai de aceia,am coborat primul in rapel.
La ora sase dimineata eram in Munticel,pe triunghi rosu.
Mancasem,insa,inainte ,in refugiul din Poiana Morarului.Acolo ne si schimbaseram,pentru ca eram fleasca.
La ora sapte dimineata am sosit la cabana Gura Diham.
Pe la noua eram in Sinaia ,mancand un pateu cald si sorbind o cafea ,respectiv un ceai fierbinte.
Soarele cu dinti incalzea cocheta Sinaie.
Noi eram veniti parca din alta lume.De la parcare pana la cofetarie si invers era un calvar sa mergem.Ne dureau toate.Sa mai zic de somn???
Catalin a oprit la Comarnic vreo 3 ore si am atipit toti trei in masina.
Lui Ciprian Aldea ii spusesem ca o sa coboram Valea Morarului,cam la o ora dupa ce am luat aceasta hotarare.Omul se indrepta spre noi,ajunsese la cabana Omu si ce a fost la gura lui,nu vreau sa va povestesc.
I-am promis banii de motorina,dar si unul din copiile de buletin,ca sa se justifice intrucatva cu "actiunea".
Personal,mi-am cerut scuze,dar sa nu facem totusi,din tantar,armasar,pentru ca ,pana la urma,nu suntem nici noi,nici altii,perfecti.
luni, 5 noiembrie 2012
duminică, 4 noiembrie 2012
CROSUL PADURII,4 NOIEMBRIE 2012
In dimineata de 4 noiembrie 2012 ma scol la ora patru,la cinci sunt in taxi iar la cinci treizeci la sediul "Viitorplus" din strada Ion Nistor nr.2.Taximetristul ma intreaba ,curios,unde merg la ora asta.Ii spun ca sunt membru al unui ong si ca avem o actiune,denumita "Crosul Padurii"."Sii,va plateste,va plateste??"intreaba omul."Nu,nu ne plateste",raspund eu,probabil un alt eu,la ora cinci dimineata.
De-aici decurg o serie de discutii care numai la ora aia nu-si aveau rostul.
Cand dau sa intru pe usa de la "Vp",in loc sa-mi deschida Lia Bolte,colega mea,apare prietenul meu,Radu.Cu un zambet malitios,se intreaba:"unde sa scriu ca ai venit la timp?"
Bomban ceva si amandoi avem niste fetze obosite,mai ales Radu,care a fost ieri,la plantari,in judetul Teleorman.Daca ati fost macar o data la plantari,de dimineata pana seara,stiti senzatia:e ca si cand ai urca de la Busteni,a Omu,intr-o zi,la pas evident,si te-ai intoarce in aceiasi zi la Busteni.Este cam extenuant.
Apare si Lia,care ne spune ce cutii sa luam.Parca ne-am muta,nu alta.
Alti taximetristi se uita mirati cum le indesam de zor cutiile cu cadouri pentru participanti,trusele de prim-ajutor,televizorul imens,cu plasma,cortul unde ne vom instala tabara ,mesele,scaunele etc etc.
Un taximetrist,iritat,zice printre dinti:"in fiecare saptamana e cate un cros,si ce folos".Eu ii spun ca nu e chiar in fiecare saptamana,dar nu oti sa te intelegi.
Ajungem la ora sase treizeci in Parcul Tineretului.Acolo ne intalnim cu sefa suprema(asta e porecla pe care i-am dat-o eu,sper sa nu se fi suparat!!)a Vp,Teodora Palarie.
Incepem montatul de mese,pusul de scaune,despachetam.
Dar Lia Bolte este responsabila astazi de "Crosul Padurii".Ea ne va coordona incotro ne vor purta pasii prin Parcul Tineretului,pentru a defini traseul de alergare.
De ce acest cros al padurii?
Principalul obiectiv al "Crosului Padurii "este de a aduna fonduri(donatii) pentru o cauza nobila,aceea de a planta cate un puiet ,pentru fiecare nou nascut ,din cadrul proiectului "Padurea Copiilor".
De-altfel,pe tricourile alergatorilor scrie:"Alerg pentru Padurea Copiilor".
Crosul Padurii este organizat de "Vp"si a ajuns la cea de-a patra editie.
Donatia unei sume de bani pentru "Padurea Copiilor"nu esteunicul obiectiv.La acest cros,putem sa ne facem prieteni,sa socializam,sa ne promvam si alte proiecte "Viitorplus".
Alergarea mai inseamna si o viata psihica si fizica echilibrata.
La cros s-au inscris 300 de participanti.
Au fost 3 categorii de alergari:
1.cursa de 3km;
2.cursa de 10 km;
3,cursa(alergarea)pentru copii,de 1km.
Pentru cele 3 tipuri de alergari s-au platit,30,70 roni,respectiv cateva kg de hartie ,ca si donatie,pentru alergarea copiilor.
Startul a fost dat la ora noua,dar pana atunci noi,voluntarii,am marcat raseul cu panouri,sageti,si benzi ,pentru a demarca spatiul dintre concurs si plimbarea duminicala a bucurestenilor.
Eu si cu Oli,un amic,am stat la punctul pe care o sa-l denumesc"farfuria zburatoare",ca asa arata obiectivul unde am fost trimisi.Noi am ghidat participantii.De data asta n-am mai fost la punctul de refresizare si mi-a parut rau,foarte rau ,pentru ca acolo as fi primit cele mai multe multumiri din lume,dar m-as fi indopat si cu mere,banane,sucuri,apitza.
Oli era mofluz si se certa cu nevasta-sa la telefon; era sifonat rau de tot si i-am spus ca macar astazi sa se relaxeze.Pana la urma m-a ajutat si la final,strangand benzile de pe traseu.
Un eveniment care era sa se termine naspa pentru un cetatean-alergator,cam la vreo 45 de ani,vreau sa-l consemnez aici.Din departare venea spre noi un voluntar care il cara pe amaratul de alergator;acestuia din urma i se facuse rau,era pamantiu,si mai sa faca infarct,la propriu,evident.Omul nu era antrenat;l-au imediat in salvare.Pe la douasprezece a avut loc si festivitatea de decernare a premiilor.Cum eu eram concentrat asupra strangerii de fonduri (prin metoda direct-debit),nu am mai facut poze castigatorilor.
In schimb,dimineata,odata cu mijirea zorilor si ridicarea cetii,am facut niste poze frumoase(asa zic eu!!!).
Ce sa mai atata vorba,va las in compania pozelor!
De-aici decurg o serie de discutii care numai la ora aia nu-si aveau rostul.
Cand dau sa intru pe usa de la "Vp",in loc sa-mi deschida Lia Bolte,colega mea,apare prietenul meu,Radu.Cu un zambet malitios,se intreaba:"unde sa scriu ca ai venit la timp?"
Bomban ceva si amandoi avem niste fetze obosite,mai ales Radu,care a fost ieri,la plantari,in judetul Teleorman.Daca ati fost macar o data la plantari,de dimineata pana seara,stiti senzatia:e ca si cand ai urca de la Busteni,a Omu,intr-o zi,la pas evident,si te-ai intoarce in aceiasi zi la Busteni.Este cam extenuant.
Apare si Lia,care ne spune ce cutii sa luam.Parca ne-am muta,nu alta.
Alti taximetristi se uita mirati cum le indesam de zor cutiile cu cadouri pentru participanti,trusele de prim-ajutor,televizorul imens,cu plasma,cortul unde ne vom instala tabara ,mesele,scaunele etc etc.
Un taximetrist,iritat,zice printre dinti:"in fiecare saptamana e cate un cros,si ce folos".Eu ii spun ca nu e chiar in fiecare saptamana,dar nu oti sa te intelegi.
Ajungem la ora sase treizeci in Parcul Tineretului.Acolo ne intalnim cu sefa suprema(asta e porecla pe care i-am dat-o eu,sper sa nu se fi suparat!!)a Vp,Teodora Palarie.
Incepem montatul de mese,pusul de scaune,despachetam.
Dar Lia Bolte este responsabila astazi de "Crosul Padurii".Ea ne va coordona incotro ne vor purta pasii prin Parcul Tineretului,pentru a defini traseul de alergare.
De ce acest cros al padurii?
Principalul obiectiv al "Crosului Padurii "este de a aduna fonduri(donatii) pentru o cauza nobila,aceea de a planta cate un puiet ,pentru fiecare nou nascut ,din cadrul proiectului "Padurea Copiilor".
De-altfel,pe tricourile alergatorilor scrie:"Alerg pentru Padurea Copiilor".
Crosul Padurii este organizat de "Vp"si a ajuns la cea de-a patra editie.
Donatia unei sume de bani pentru "Padurea Copiilor"nu esteunicul obiectiv.La acest cros,putem sa ne facem prieteni,sa socializam,sa ne promvam si alte proiecte "Viitorplus".
Alergarea mai inseamna si o viata psihica si fizica echilibrata.
La cros s-au inscris 300 de participanti.
Au fost 3 categorii de alergari:
1.cursa de 3km;
2.cursa de 10 km;
3,cursa(alergarea)pentru copii,de 1km.
Pentru cele 3 tipuri de alergari s-au platit,30,70 roni,respectiv cateva kg de hartie ,ca si donatie,pentru alergarea copiilor.
Startul a fost dat la ora noua,dar pana atunci noi,voluntarii,am marcat raseul cu panouri,sageti,si benzi ,pentru a demarca spatiul dintre concurs si plimbarea duminicala a bucurestenilor.
Eu si cu Oli,un amic,am stat la punctul pe care o sa-l denumesc"farfuria zburatoare",ca asa arata obiectivul unde am fost trimisi.Noi am ghidat participantii.De data asta n-am mai fost la punctul de refresizare si mi-a parut rau,foarte rau ,pentru ca acolo as fi primit cele mai multe multumiri din lume,dar m-as fi indopat si cu mere,banane,sucuri,apitza.
Oli era mofluz si se certa cu nevasta-sa la telefon; era sifonat rau de tot si i-am spus ca macar astazi sa se relaxeze.Pana la urma m-a ajutat si la final,strangand benzile de pe traseu.
Un eveniment care era sa se termine naspa pentru un cetatean-alergator,cam la vreo 45 de ani,vreau sa-l consemnez aici.Din departare venea spre noi un voluntar care il cara pe amaratul de alergator;acestuia din urma i se facuse rau,era pamantiu,si mai sa faca infarct,la propriu,evident.Omul nu era antrenat;l-au imediat in salvare.Pe la douasprezece a avut loc si festivitatea de decernare a premiilor.Cum eu eram concentrat asupra strangerii de fonduri (prin metoda direct-debit),nu am mai facut poze castigatorilor.
In schimb,dimineata,odata cu mijirea zorilor si ridicarea cetii,am facut niste poze frumoase(asa zic eu!!!).
Ce sa mai atata vorba,va las in compania pozelor!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
