ARPASEL-VARTOPEL AUGUST 2009

Pe 15 august 2009,vineri,am plecat din Basarab cu un tren personal care a ajuns in Ploiesti vest intr-o ora jumate.aici m-a asteptat dan alexe si emilia,sora acestuia si ,la ora 10 seara,am pornit spre Muntii Fagarasului.pe la 3 dimineata am ajuns in Cartisoara.am parcat masina la marginea campului si ne-am pus sacii de dormit pe iarba.in scurt timp a inceput sa ploua!

ne-am strans sacii si am motait in masina.la cinci a sunat ceasul si am pornit la drum.inainte de balea cascada am stat sa mancam ceva si sa facem cafeaua ,la primus.vremea era destul de ciudata,cu nori si ceata.pe 16 august 2009 ajungeam la balea lac.preturile la cazare,la paltinu mi s-au parut mari(210 ron pe camera),in comparatie cu ospitalitatea ,care era cam mica...

in rest,tiganeala greu de descris...nu am vazut niciodata asa de multa aglomeratie.am urcat spre lacul capra si saua capra,la 2300 m altitudine.erau foarte multi turisti straini,in special nemti.am observat ca

aveau niste fete radioase,zambitoare si toti au salutat.nu erau crispati deloc,ci doar se concentrau la mers.oare noi,pe cand???

am ajuns cam greu la lacul capra,in vreo ora si jumatate de la balea.cabana balea e situata la 2021 m altitudine.

la acest lac glaciar se aflau campate 8 corturi.cam era ceva mizerie pentru ca fiecare improviza toaleta...

ne-am apucat de montat cortul.eu eram foarte obosit pentru ca nu dormisem nici o ora,toata noaptea.am mancat ceva si mi-am desfacut sacul si m-am culcat.cand m-am trezit,era deja 6 seara.











paream a fi odihnit si am plecat impreuna cu dan alexe spre caldarea fundul caprei,una dintre cele mai vaste caldari glaciare din alpii transilvaniei.poteca este marcaj banda rosie si ea intalneste piciorul sudic al caprei.aici,poteca coteste nord-nord est,stanga,si coboara destul de sinuos catre caldarea capra.iarna se produc in acest loc avalanse si de aceea trebuie fentat locul,dupa initiativa fiecarui alpinist.









ce am vrut noi,de fapt?
am vrut sa escaladam arpasel-vartopel,2 creste celebre de alpinism din muntii fagarasului,care inchid la nord caldarea fundu caprei.aceste 2 creste fac parte din creasta principala fagarasana,care este marcata cu banda rosie.aceste custuri foarte aeriene nu se fac de catre turisti,ci sunt abordate de catre cei care practica alpinismul,fiind necesare mijloace tehnice(pitoane,corzi,carabiniere,hamuri,opt de rapel etc).daca pornim,de exemplu,de la vest,adica de la lacul capra,intram pe un valcel
care formeaza un mare v intre peretele portitei si peretele varfului capra.valcelul il vedeti in poza de mai sus,din stanga si finalul sau formeaza un v urias.alte repere sunt:o pata de culoare rosie,pe fetele de la baza peretilor si o despicatura sub forma unui horn.de la lacul capra facem in total cam o ora si un sfert,o ora jumate,cu tot cu urcusul pe valcel.acesta e anevoios pentru ca are grohotis instabil si tot timpul iti scapa piciorul.in rest e ok,nu are nici o intrerupere de panta(nici o saritoare).

Le multumesc acelora care m-au ajutat

Expeditia a avut 3 surse de finantare;
1).banci;
2).sponsori oficiali;
3).prieteni.
Sponsorii oficiali au fost:Institutul de studii si proiectari energetice,gotech,redis nutritie,fuji film;
Prietenii au fost urmatorii:alex "sarma";
florin badescu;
dragos rizea;
viorela ionescu.
Viorela este un capitol deosebit,special,al vietii mele.
Ea m-a ajutat logistic si sufleteste.fara incurajarile ei,fara mesajele ei ,eu nu mai continuam.m-a sprijinit si ma sprijina sufleteste cum numai un om ales al inimii poate sa o faca.Expeditia oricum i-a fost dedicata ei.

Cum am urcat varful Uchitel-4535 m

In dimineata de 16 august,cand am iesit afara din refugiul Ratzeka,peisalul alpin m-a lasat fara glas,m-a bulversat.am avut o stare de soc,nu mai vazusem pereti asa de abrupti iar ghetarul Ak-say avea o cadere ca dupa potopul lui noe.mi se inmuiasera picioarele la gandul ca nu pot face nimic.dar,niciodata sa nu spui niciodata,tot timpul exista portitele prin care iti bati joc de imposibil ca sa devina posibil.
cu toate supararile de rigoare.....
astfel,mi s-a comunicat ca exista 2 varfuri pe care le voi putea urca fara a escalada in coarda.ulterior am aflat ca sunt 3 varfuri,nu 2!!
am pisat la cap un rus ca sa imi recomande pe cineva si sa imi faca o schita pentru Korona,cel mai inalt varf din Ala-Archa.
korona era de fapt visul meu,care nu a devenit realitate pentru ca nu am gasit atunci coechipier.dar el va deveni realitate.asta la anul,in 2010!
am darul asta de a fi insistent,pisalog si pana nu obtin ceva nici ca ma las.
unii o considera defect,eu nu.de fapt ,cu insistenta am obtinut destule,dar nu o insistenta naroada,una mai speciala pe care nu vreau sa o descriu aici.
am gasit niste alpinisti din Bashcortostan care mergeau inspre Korona,insa ei nu au zis ca merg pe Korina,ci doar pe ghetarul Ak-say,intr-un circuit.Bashkortostanul asta e un stat prin Urali,cu capitala la Ufa.ei vorbeau bine engleza si mi s-au parut disciplinati,educati si echilibrati mental.
am pornit pe la unspe dimineata cu ei si am urcat pe morena ghetarului Ak-say,pe o panta super-inclinata care mi-a terminat genunchii si psihicul.era un marcaj cu momai,dar "poteca " era ingrozitor de inclinata,la 45-50 de grade.
am ajuns la refugiul Korona pe la ora patru,in cinci ore.acest adapost este situat la o altitudine de 4001 m.
de acolo observam varfuri foarte grele cum sunt:Svobodnaya Koreea(4775 metri),Teke-Tor precum si celebrul ,de-acuma Korona,cu cei 4990 de metri ai sai.Korona asta are un culoar cu gheata de gradul 2B,dar rusesc,adica ceva mai greu,si am inteles ca mi-ar fi fost posibil sa-l fac,dar la final tot ar fi trebuit sa ma leg in coarda cu un coechipier pentru ca se termina cu un perete de vreo 40 de metri.
am vazut varful Korona si era cat pe ce sa urc singur,insa instinctul meu de conservare mi-a soptit:"mai bine nu mai incerca varful asta".
am coborat pe la cinci pe ghetarul Ak-say,singur si mai nasol era ca ningea.
ma obisnuisem cu capcanele ghetarului,in general.saream crevasele sau le ocoleam.
acea morena a ghetarului se pare ca a fost mai pacatoasa decat o crevasa pentru ca mi-a cam slabit genunchii.totul era acolo,pietroaiele,intr-un echilibru precar.
mai ales la coborare trebuia sa stai cu picioarele super incordate.
seara am intrat in vorba cu un ghid kargaz din bishkek,tinerel,la vreo 25 de ani,pe nume Max.i-am spus ca vreau sa urc si eu un varf inalt si el mi-apromis ca o sa ma bage in echipa lui cu niste francezi din toulon.
pe 17 august mi-am cusut rucsacul si am stat la soare.
pe 18 august am pornit la zece dimineata cu ghidul si cu cei patru francezi din toulon.trei erau cam batranei,dar mergeau foarte bine,iar celalalt era de varsta mea.
varful propus se numea Uchitel(profesorul) si are o inaltime de 4535 metri.partea asta dinspre refugiu Ratzeka este marcata cu momai,dar foarte inclinata.o creasta foarte lunga duce catre varf.mi s-a reprosat la intoarcere ca a fost un varf usor ,dar experienta mea de om de munte imi spune ca nu a fost un varf usor de urcat.

Pe la 4100 de metri am avut palpitatii si m-am simtit cam obosit.panta ma ostenea,si mai ales caldura.dupa 6 ore de urcus,iata-ma pe primul meu varf de 4500 de metri.fac poze impreuna cu francezii.suntem toti bucurosi si fericiti.
incepem sa coboram peste vreo jumatate de ora.

eu nu mai tin pasul cu aia,ghidul ma pierde din priviri si ma trezesc de unul singur in niste canioane oribile ce scapau din cresta uchitelului.

cu chiu cu vai ies de-acolo,cam sifonat,ce-i drept.

ajung in doar 2 ore la refugiu.cei din Sankt-Petersburg ma felicita.imi spun ca sunt singurul roman pe-aici si li se pare tare ciudat.

O premiera alpina romaneasca

Pe 15 august 2006 am plecat cu un taxi pana la poalele masivului Ala-archa,situat la 40 km departare de bishkek.

in cautarile mele aleatorii prin capitala kargaziei,am dat de o strada ,puskin,si culmea culmilor e ca pe strada asta se afla un magazin cu harti montane.am un oarecare noroc pentru ca mai stiu ceva kirilica,adica litere rusesti.nu alfabet latin...

am cumparat o harta super -tare cu ala-archa massiv si,dupa ce m-am intors in bucuresti,boul de mine,i-am dat-o lui cristi serban.....sperand amandoi la o impacare.....

dar nu a mai fost asa...

cand am intrat in masiv,o tampita de la un hotel mi-a aratat gresit valea pe care eu vroiam sa merg.desi i-am spus ca vreau sa urc pe valea Ak-say,i-a mi-a aratat Valea Ala-archa.

am avut noroc cu niste tineri studenti din Moscova,care stiau bine engleza si care mi-au descris super bine configuratia terenului.

fara descrierea facuta de acea fata frumoasa din Moscova,cred ca mi-as fi pierdut cumpatul.

am pornit tarziu,la ora 16:00.am mers pe o poteca marcata cu momai.coborau foarte multi rusi ,din munte.ei mi-au spus ca o sa fac doar 3 ore pana la refugiul ratzeka,situat la 3330 m altitudine.am dat de o cascada,nu prea impresionanta.cobora foarte multa lume.

eu nu vedeam inca nimic din spectacolul maret al varfurilor inalte,decat o creasta lunga ce cobora din varful The box-4235 m altitudine,aflat pe dreapta urcusului.

se apropia seara ,poteca se transforma intr-o veritabila ascensiune de catarare,ceva mai greu decat La Lanturi,din Crai,iar eu nu mai zaream nici un refugiu.frigul ma cuprinse,cred ca ma aflam pe la 3000 de metri altitudine.la ora 9 am scos frontala.mi-am preparat un praf de la redis nutritie,apa era rece ,am inceput sa tremur,dar m-am revigorat.

se lasase bezna.atunci am avut un moment de panica si am inceput sa plang.....

eram singur in kargastan,pe munte ,si habar nu aveam practic daca mai dau vreodata de refugiul ala.

m-am gandit atunci la Viorela si la Mario.pe vremea aceea nu venise pe lume inca Sebastian.....

Doamne,ce a mai trecut timpul!

am avut o stare de vid total.in clipa aceea ,ca printr-o strafulgerare,creierul meu a ramas doar cu 2 persoane in cap:viorela si mario.

mi-am spus ca nu trebuie sa mor,ca trebuie sa continui si trebuie sa gasesc solutia.

existau 2 posibilitati:

1).sa ma culc cu sacul pe creasta aia;

2).sa escaladez creasta.

am ales varianta 2).

am dat flashuri disperate cu frontala si am urlat:heeelp,pomojd(ajutor) si ...ajuutoor!

dar nu ma auzea nimeni.

am tot urcat si la un moment dat am zarit o frontala.

eu am dat un flash si mi s-a raspuns.

atunci am spus ca m-au salvat Sfintii Parinti.

am ajuns la ora 12 noaptea la refugiul Ratzeka,la 3330 m altitudine.

rusii s-au mirat cand m-au vazut.

m-au servit cu o ciorba de peste.facusem opt ore...

Cholpon-ata si inapoi la bishkek

culmea e ca partea asta e cea mai palpitanta a expeditiei,desi scapaseram de crevase,avalanse.
veti vedea ca viata unui om depinde de o decizie a unui alt om,ca asa zisii prieteni de munte vor sa para leaderi si ,in conditii dificile ,ei nu te mai cunosc,din foarte mare nefericire si pacate.
deja pe 9 august 2006,cristi serban a vrut sa plecam in cholpon-ata.cum habar nu aveam cum sta treaba pe acolo,trebuia sa il ascult.acuma ca stiu,e mult mai simplu.
am dat 20 de dolari fiecare din karacol pana in cholpon-ata.
statiunea asta e aflata la baza muntilor kungey-ala-tau care formeaza granita cu kazahstanul.
cel mai inalt pisc din kungey ala-tau si totodata din kazahstan se numeste Talgar-4970 m.
statiunea ,pe ansamblu,nu mi-a placut.e totul la gramada,parca nimic spatios,plaja lacului issik-kul e mica ,neincapatoare pentru invazia de kazahi care "sar"doar granita ca sa faca plaja aici.
gazdele sunt cam neprimitoare,desi ar vrea sa faca un ban.
noi am stat cu 200 de somi,la o gazda,adica cu vreo 5 dolari pe noapte de persoana.
in camera mirosea a igrasie si a miros de bolnav.gazda avea 5 copii si fata cea mai mare avea paispe ani si se incerca un dialog cu noi.limbajul semnelor,ca dialog...
fata vazu ca am un parfum la mine si ii placu.eu i l-am oferit cadou.nu stiu ce sa zic,ma puneam in locul ei,in perioada comunista,cand nu prea vedeam nimic din occcident sau,foarte rar.
deja kargastan este o tara democratica,eu as zice ca este inca pseudo-democratica.este in umbra marelui urs,inca......
in cholpon-ata am facut baie in cel de-al doilea lac glaciar din lume.nu stiu cand oi mai pupa eu asa ceva.dar mi-am facut de cap,caci mi-am dat si slipul jos si nationalitatile ruse s-au cam speriat,ei facand baie cu costum de baie.apoi,noaptea,la 12,dupa ce am bagat in mine niste chiftele mari si cam puturoase,am sarit iar in issik-kul,gol-golut.
un lac la 1600 m altitudine,cu o adancime de 80 de metri,cu o lungime de 185 de km si o latime de 80 de km.ce ziceti?
un lac de pe malul caruia se vad ghetarii iar tu poti face baie,vara ,evident.
de aici,din cholpon-ata nu mai m-am inteles cu cristi serban.
el a inceput sa bea cu galeata si a vomitat pe asternuturile gazdei.gazda a zis sa plecam si cristi a zis nervos,beat fiind,bine ,ok,plecam.
in aceiasi seara am luat un taxi din cholpon-ata pana in bishkek.am traversat tot lantul kungey-ala-tau,care delimiteaza kazahstanul de kargastan.mi-aduc aminte ,si ma amuz,ca ,al meu coechipier,beat fiind,i-a spus soferului sa opreasca ,ca a vazut pe unii cu peste de vanzare ,pe autostrada.a luat un peste afumat si i l-a lipit aluia pe geamul taxiului.
in vreo opt ore am ajuns in bishkek.soferului i-am platit 40 de dolari de persoana,pentru vreo 300 de km.
in bishkek au inceput certuri mari pentru ca eu vroiam sa vizitez cat mai mult,iar partenerul sa se distreze.
am ramas amandoi fara bani si l-am rugat pe cristi ca sa-l roage pe taica-su sa imi imprumute si mie bani.el nu a vrut pentru ca vroia sa cheltuiasca cu bautura foarte mult.
am rugat si eu pe cineva drag si m-a ajutat.
in bishkek ne-am separat.eu am ramas la abdumamunova nr.256,el a plecat in alta parte.
facusem rost de 150 de euro si mi-am propus sa mai fac o expeditie!!! in kargastan,binenteles,aproape de bishkek,intr-un lant montan cu varfuri de 4900 metri altitudine.
sa vedem ce va urma!!!

Un varf greu,care ramane in inimile noastre....

Djighit inseamna in kargaza calaretul.de aici decurg mai multe intelesuri.

ziua de 5 august 2006 ne-am propus-o pentru escalada varfului.ne-am trezit pe la opt,dar am plecat tarziu,pe la 11:30.vremea a fost foarte buna,un soare puternic arzandu-ne fata.

eu dormisem doar vreo 2 ore pentru ca mi-a fost ingrozitor de frig.

urcam doua coame cu gheata,apoi traversam o custura cu prize bune,de culoare maronie.gasim chiar un piton.escaladam primul" jandarm"si gasim un alt piton.pe primul jandarm e foarte friabil.e deja ora 15:00 si abia am trecut de primul jandarm.am mai urcat un "jandarm."

rapelam.fostul coechipier spune ca trebuie sa coboram,desi eu sunt in forma.de cand a plecat,e imbufnat,nu stiu ce are.orgoliul stupid al lui imi da la iveala ca nu vrea sa urc cat a urcat bogdan in urma cu un an,adica in 2005.coborarea ma face foarte indignat si botos si la un moment dat imi vine si rau,adica ameteala.cand ajung la cort,trebuie sa stau pe o piatra,caci nu mai ma pot tine pe picioare.culmea e ca unii care sunt mari alpinisti(cataratori,in general) au un rau de altitudine atat de puternic incat ei trebuie sa se intoarca.eu am mancat non stop aici,fara sa vomit si nici capul nu m-a durut.se pare ca pentru toti exista o limita scrisa genetic.

francezii si cei din omsk(rusia) au urcat pe o creasta si i-am intrebat cum a fost pe creasta aia si cele 2 frantuzoaice au spus ca "tres facile"iar noi,ca dobitocii,am fost incantati de raspuns.nu o sa mai ma iau niciodata dupa frantuzoaice!!!era sa ne coste viata si asta nu vrea nimeni...

pe la sase dimineata rusii pleaca spre djighit.merg atat de bine incat am o stare teribila de frustrare.pe la opt,bucatarul expeditiei,adica eu,ciprian teodorescu,fierb niste orez.abia fierbe.

inca de la plecare ,zapada e beton.eu,smecher,cobor cu un singur piolet.cand ma vede fostul coechipier,inlemneste."ce faci ma,esti edlanger?"cu eforturi ingrozitoare,scot si celalalt piolet.e pe naiba mai bine.dau in betonul ala de zapada si abia se infig sculele.ce ne facem???

dam de o crevasa care imi intoarce stomacul pe dos si psihicul la fel.coechipierul reuseste sa se puna pe spate si o trece intr-un mod bizar,tarsaindu-se.eu nu o pot trece,nu o pot sari.gasesc o metoda:infig rucsacul intr-un piton de gheata,sar crevasa(va dati seama,de sus ,in jos,nu orizontal)imi iau rucsacul.cristi serban cade intr-o crevasa,imediat ce am trecut-o pe aceea.situatia e tragico-comica pentru ca el s-a intepenit ca un dop,pana la umeri.bat un piton si il filez pe coechipier ca sa iasa de acolo.ne filam reciproc si ,dintr-o data ,coechipierul cade intr-o crevasa.iar,aceleasi operatiuni.iar ne asiguram reciproc,pana cand,in fine,panta se inmoaie,dand de un platou de zapada.la un moment dat,cand sa-l traversez si eu,aud un parait dedesubtul meu.era un pod fals de zapada,cu niste hauri adanci.Doamne,am scapat si de asta.cineva ne-a purtat sambetele dar am avut eu ac de cojocul aceluia.prin diferite secrete....

suntem la capatul ghetarului onthor,aproape de saua onthor,care face legatura cu ghetarul kelthor.de epuizare,cristi cade in cap,la propriu.eu sunt ca o carpa.imi tremura picioarele si propun sa luam o pauza.mai avem doua ciocolate minuscule si le mancam.dupa ce soarele ,apoi ninsoarea si-au facut de cap,acuma incepe ploaia cu traznete.ne punem izoprenele pe cap si ne uitam ca tampii la munti.

coboram la 3150 de metri si aici punem cortul.la 19:30 instalam adapostul.eu prepar niste spaghete cu sos,luat de la o knorbitza,apoi scot niste crutoane carate cu mine de la bucuresti.mancam cu o pofta uriasa,apoi preparam un praf de la redis nutritie,un energizant.

tot corpul ma mananca,nu m-am spalat de noua zile si ma tot gandesc la viorela.am o paleta larga de sentimente,de la dorul de vio ,la dorul de casa(cam ciudat,eu care...),la plictiseala,la semnul mare de intrebare al intoarcerii....

pe 7 august 2006 plictisul a fost foarte mare,nefacand altceva decat sa mancam ultimele alimente.dar,pe la orele serii,s-a intors de pe crestele tian-shanului un grup numeros de alpinisti de pe rostov pe don.am stat la palavre cu ei si dis de dimineata,pe 8 august 2006,o fata si un baiat din grup ne invita la o cafea,apoi la breakfast.Doamne,ce buna e o cafea fierbinte dupa 15 zile de nebaut!!!!

cum sunt pofticios,incepusera sa imi faca cu ochiul mai toate mancarurile rusilor.ma abtineam cat puteam.

am coborat mai la vale,ca sa asteptam baiatul cu calul.dar nu a mai venit nici un baiat cu nici un cal...

am luat-o foarte deprimati,pe jos,caci noi ne asteptam la altceva.in plus,eram cam terminati de oboseala.

ajungem la nea belek,seful iurtelor,in vreo patru ore.mie imi vine ameteala de foame.belek o roaga pe nevasta-sa sa ne dea mancare,ne invita in iurta,taie niste paine si pune niste kumaz.

ce e kumazul??

ha,ha,e un lapte care detine taria unei beri negre!!!! e un lapte de capra alcoolizat.e foarte bun ,dar te ametesti dupa 2 cani.belek ne-a mai dus cu caii vreo 3 km,pana in tabara de baza,la 2544 m altitudine.aici ne-a invitat seful rezervatiei karacol national park sa bem ceva cu el.

era o iurta mare si ce am facut eu?

pe o masuta ramasesera niste firimituri de paine si le-am mancat.cand a vazut asa ceva seful,a taiat o paine si mi-a dat niste mustar.si am mancat paine cu mustar si el a deschis o votca si am baut cu ala votka.cristi inlemnise.dupa episodul asta,coechipierul s-a dus la corturi si si-a cumparat 13 beri si s-a facut varza cu carnati.abia se tinea pe picioare.eu am intrat in vorba cu un tinerel din kazahstan,din alma-ata,fosta capitala.acuma ,astana e capitala kazahstanului.

eu i-am spus ca mi-e foame si ca-i platesc ceva de mancare si el mi-a dat niste fructe uscate si niste biscuiti.pe la zece seara a venit daktari sa ne ia,masina aceea din anii '50.

pe la unu noaptea am ajuns in karacol.

cand m-am uitat intr-o oglinda,m-am speriat: aveam fata umflata,arsa de soare si o barba destul de mare.slabisem opt kilograme.

pe 9 august 2006 am vorbit cu vio ,de la o posta din karacol.sunt multumit.la turkestan yurtcamp e full si nu imi mai place.plecam spre chiolpon-ata,o statiune celebra a kargaziei,aflata pe malul lacului issik-kul.

Alpinism şi Escaladă - valea seaca dintre clai - Alpinet.org :: Ghidul tau montan : Cazare : Trasee : etc.

Alpinism şi Escaladă - valea seaca dintre clai - Alpinet.org :: Ghidul tau montan : Cazare : Trasee : etc.

Shared via AddThis