duminică, 27 martie 2011

ACTIUNE DE PLANTARE PUIETI DE STEJAR,25 MARTIE 2011

Vineri,25 martie 2011,m-am intalnit la sapte treizeci dimineata cu Radu Constantin,Teodora si Radu Ardeleanu,la Unirea.Scopul intalnirii noastre era de a pleca impreuna spre Judetul Calarasi,comuna Valcelele,pentru a derula o noua etapa din proiectul "ADOPTA UN COPAC". Subsemnatul,Ciprian Teodorescu,am fost invitat de "Viitor Plus" la aceasta actiune. Recunosc ca de anul trecut mi s-a facut aceasta invitatie,dar am fost nehotarat.Anul acesta am spus un mare DA pe termen lung. "Viitor plus" este o asociatie de dezvoltare durabila care ajuta fie oameni care chiar au nevoie de sustinere,ajutor,fie ajuta natura direct ,si indirect,prin acest proiect(ADOPTA UN COPAC), pe noi,pe toti. ADOPTA UN COPAC este un proiect ce se deruleaza din anul 2007 si prin care terenurile agricole degradate sunt transformate in pepiniere.Pana acum ,membrii VIITOR PLUS,impreuna cu voluntari din toata Romania,au plantat 130000 de puieti. De ce judetul Calarasi si de ce Valcelele? Pentru ca acest judet ocupa o arie de impaduriri de doar 4%,in loc de 20%,cat ar trebui sa existe. De asemenea,in comuna Dragos-Voda,acelasi judet,au fost plantati puieti. La fata locului mi-am dat seama ca zona duce lipsa de paduri ,nici nu stiu cum sa le zic,mari,dar,in orice caz,sunt doar palcuri. Nu ma gandesc ca am pretentia sa existe paduri gen Comana,in acest judet.Ci ma gandesc ca trebuie sa existe paduri.Bagatorii de seama m-ar intreba de ce particip si de ce ne trebuie paduri? Pai uite cateva motive: 1.stabilitatea solului; 2."scut" impotriva unor mase de aer ; 3.habitat excelent pentru pasari si animale; 4.existenta "poamelor padurii",cum ar fi ciupercile,fructele,plantele de leac,utile pentru cel mai mare animal de prada,omul.. 5.un copac tine in viata 14 oameni,asa ca..... Cum s-a desfasurat actiunea? La noua eram in plin camp,langa Valcelele,10 oameni din Bucuresti.Eu,singurul ne-membru Viitor Plus,sau membru in devenire.Am facut un mic sant pentru a pune temporar pinii. Asteptam copiii de la Calarasi. Acestia au venit pe la noua treizeci,in numar de o suta(cifra e aproximativa). Va spun sincer ca mi-au lasat o impresie foarte buna,in sensul ca au fost disciplinati si muncitori. Ei erau de la Liceul Economic din Municipiu. Desigur,cum intr-o padure exista si....uscaturi,au fost cativa care s-au toplanit la o tigara,razand de colegii lor cum muncesc. Fiecare au fost impartiti in echipe,in sensul urmator:unii puneau pin,altii plantau stejar,altii plantau ulm.In total cred ca au fost plantati 1000 de puieti in ziua de 25 martie. Ii multumesc cu acest prilej inginerului silvic Radu Ardeleanu,care m-a nvatat cate ceva,pentru inceput,despre modul de plantare a puietilor.Asa e,omul cat traieste are multe de invatat.Asta daca vrea... Marturisesc ca am facut parte din echipa de plantatori de stejar,dar mai marturisesc ca mi-ar fi placut sa plantez pin,cum imi place atat de mult pe la munte. Dar gandindu-ma ca am facut o fapta buna pentru societatea noastra ,in ansamblu,ma simt fericit ca am plantat 20 de puieti de stejar.Sunt sigur ca nu i-am pus pe toti cum trebuie,cred ca cinci vor fi ok pe viitor.Dar este prima actiune de acest gen . Precizez ca eu am participat de buna voie,asa-zis voluntar,desi nu sunt,cum spune lege voluntariatului.Daca e sa ne tot luam dupa legi scrise de "minti luminate",ar insemna sa murim si sa nu ne mai descurcam deloc. Cum procedam cu plantarea? Sapam o groapa de 30 cm,cam patrata,apoi puneam puietul,apoi umpleam cu primul pamant scos,apoi urma celalalt pamant,apoi batatoream.Marturisesc ca terenul acela era groaznic,plin de scaieti,si trebuia mai intai sa-i dam la o parte.Dupa ce am pus acesti puieti,sa nu uitam ,ca,la interval de cateva luni,poate mai putin,sa le urmarim cresterea.Oricum,vom reveni in Valcelele. Pe la doua dupa amiaza am terminat o parte din operatiune.Domnul Adrian Filip,fotograful de la Viitor Plus,mi-a facut cateva fotografii.Probabil ca le voi obtine,eu stiu,int-o luna ,de-aici inainte.... Dupa operatiunea asta,eu,Radu,Teodora,Gabriela(de la Viitor Plus) am adunat peturi dintr-o padurice alaturata pepinierei noastre .Am cazut lat in masina,de oboseala. Urmeaza si alte actiuni de acest gen. De ce am facut asta? Raspund doar pentru a satisface curiozitatea unora(nu ma justific si nu raspund pentru alt tip de comportament): 1.pentru copiii nostri,ai tuturor romanilor; 2.pentru ca sa respir(am) aer mai bun; 3.pentru celelalte 5 motive enumerate mai sus. 4.pentru ca am citit cartea "Istoria padurilor romanesti,de la origini pana in prezent",de Dinu C,Giurascu; 5.pentru cei 25 de ani de munte pe care i-am implinit. Revin.

sâmbătă, 19 martie 2011

CUM AM TRAVERSAT MUNTII FAGARASULUI ,DE LA NORD CATRE SUD,IN MARTIE 2011

Dimineata de 3 martie 2011 ma gaseste in personalul de sase si douazeci,Bucuresti-Brasov.
Stau linistit pana la Poienarii Burchii ,cand urca niste taranoi neciopliti ,care imi arata cu tot dinadinsul ca au cu sa se dea la subbrat si isi pulverizeaza cu un spray nasol mirositor.
Ma mut pe alt scaun si ii mai dau lui Dan Alexe telefon.Imi spune ca s-ar putea sa nu ia trenul asta,ca mai are de mers pana la gara.Imi fac scenarii cum si ce o sa fac singur pana la Brasov.
Cum nu mi-am luat nici o carte cu mine,probabil ca ma voi uita la peisaj.Nu-l mai sun pe Dan,dar ceva imi spune ca o sa prinda trenul.Pe la sapte si douazeci urca si coechipierul,insotit de un rucsac greu.Are materiale alpine cat pentru Eiger!!!
Cum stam de vorba ,nici nu bagam de seama ca mocanitza ridicata la rang de personal,ajunge,in "numai"5 ceasuri,la Brasov.Aici e o atmosfera inchisa,parca sta sa ploua.
Mai cumpar o paine si stam intr-un parculet,incercuit de blocuri cenusii,la propriu si figurat,in centrul piatetei fiind o fosta fantana arteziana.Bancile sunt murdare,in special de la porumbei,pasari care ma fascineaza prin aterizarile si decolarile lor,printre oameni.
Este ora 12 si ctiva cetateni pensionari au iesit la cumparaturi.
Dan imi povesteste de perioada de glorie a comertului cu grau,atunci cand,in anii 90,de inceput ai"capitalismului" autohton,vindea grau intr-o piata din Brasov...
Stam vreo 2 ceasuri pe aici si numai friguletzul ne imbie catre jegoasa gara Brasov.
Ma frapeaza in rau ca aici nu s-a schimbat nimic si nimeni,cersetori sau fetze super-dubioase dandu-ti tarcoale.Dupa cele mai bune cunostinte de geografie personale,acest oras se afla pe locul 3 ,in ordinea marimii,din Romania.Imi explic totusi saracia asta prin plecarea sasilor in anii 80,in Germania,si atacarea de catre tigani,a zonelor rurale,a caselor acestor sasi,apoi venirea coloratilor in Brasov,dupa prada.Am mai colindat prin tara,dar zau,ca in Hermanstadt nu am vazut in gara si zona apropiata o atat de multa tiganime,tiganie si pauperitate.....
Slava Domnului ca 99 la suta din ture spre Brasov sunt in scopuri turistice!!!!!
Iata o fotografie cu blocurile si porumbeii:

La doua dupa-amiaza ne urcam in trenul personal catre Sibiu.Noi am luat bilet dus-intors si nu stiam ce se va intampla.Neprevazutul face parte din joc.
"Ruginitura" a fost ridicata la rangul de tren personal normal.Iata ca avem spatii largi,usi cu butoane,closet cu usa culisabila,buton cu senzori pentru apa de la closet.Suntem in 2011,pai nu??!!??
Apropo de butonul cu senzori de la closet,sa va zic ceva hazliu:ca dovada a faptului ca spre munte am circulat numai cu mocanitze,am cautat acest buton,la veceu,ca sa ma spal pe maini,bineinteles,cu sapunul meu.Ma irita ca nu-l gaseam.
Ultima speranta era in controlorul de bilete,pe care l-am rugat politicos sa-mi arate de unde se da drumul la robinet.Pe deasupra i-am spus ca nu e apa la veceul trenului.Mirat,m-a intrebat:"Nu e apa???"
Cand mi-a aratat ca e ,mi-a fost o rusine.
Asa ca,mai puneti mai cfr-eilor si trenuri d'astea,ca sa revenim la un normal...
Coboram in Halta Vistea,o alta darapanatura.Este ora patru treizeci.Intram pe sosea apoi in satul Vistea de Jos.Se cam face racoare,sa tot fie +2 grade Celsius.Alpii Transilvaniei au o pacla pe ei.
In Vistea de Sus dam de un localnic care ma frapeaza pentru ca seamana cu Andrei Poenaru(Beleaua).Tipul ne intreaba:"maa baieti unde mergeti?"
"Pe Valea Vistea Mare!"
Maa,voi stiti ca a murit un tanar anul trecut,acolo,inghetat?"
Off,imi zic in gand ,am dat de un spirit agnostic,abia reusesc zilnic sa-mi tin optimismu la suprafata si vine omul cu sperietoarea!!!
Ii zicem Doamne-Fereste-ne de asa ceva" si ca "suntem noi atenti,la fata locului".

Mergem vreo 10 km si seara isi face simtita prezenta.Este ora sapte si noi ne aflam la mijloc de drum satesc,prin baltoace si noroaie.Zarim un copac cu crengile foarte uscate,aplecate ,cantr-o ruga,pana la pamant.Tocmai bun de ascuns aici,un pic ocrotiti de ceea ce omul percepe ca pericol:animalul salbatec.
Punem folia de cort intre crengile care mai stateau zvelte,apoi intindem izoprenele.Apoi sacii caldurosi.Dan prepara o mamaliga cu branza.Ne culcam pe la opt,dar spre dimineata,ne e frig un pic la picioare.Ele,picioarele,iesisera din spatiul foliei de protectie ,si ninsoarea cadea linistita pe sacii nostri.Un strat consistent de zapada se pusese pe folie cat sa o copleseasca.
Este 4 martie 2011,ora sase dimineata si tocmai s-a oprit ninsoarea.Pregatesc cafeaua iar Dan mananca ceva in fuga.La ora opt plecam,fericiti nevoie mare,ca s-au acoperit gropile de namol,cu zapada.Plasticii ocupa acum un loc de munca si vor ocupa,cel putin pentru cateva zile!!!
Stiti ce zicea mintea mea,in gandul ei?
Ca la ora unu maxim!! o sa fim in refugiul Vistea de Jos.Aiurea-ntramvai!
Ajungem si la jonctiunea cu Valea Vistisoara,dar nu e in plan,asa ca facem dreapta.Traversam un catun ca vilutze cochete,care nu deranjeaza privirii umane.Cativa caini ne latra.Zapada creste,aici cam e iarna!

Abia pe la 12 intram pe valea propriu-zisa.N-am mai fost pe aici de zece ani....
Cascade de gheata de inaltimi modeste,ne imbie la un ice-axing and crampooning!
Mi-e teama ca masina greoaie a ceasurilor noastre biologice o sa stranga greu lucrurile si pierderea de timp va fi prea mare.
Aici zapada ajunge pe la un 20 de cm si nu e umblata.Suntem primii.Pe forestier,mai sus,dam de o baraca si un barbat ce-si pune o drujba in functiune.
Sunt trei poduri de trecut si toate trei sunt in buna stare de utilizare.Apa este din belsug,si asa de limpede.Regret cat o sa traiesc ca nu m-am nascut la munte si ca n-am facut silvicultura.
Desi e o atmosfera apasatoare,cu un fel de snegura la nivel de 2000 de metri lasata,omatul imaculat,apa cristalina si linistea misterioasa imi ametesc sufletul.Aici,in munte,adesea mi-am capatat salvarea,optimismul,fortele necesare revenirii.
Dan urca greoi,il cred,are toate fiarele si corzile la el.Imi promit ca atunci cand voi lua rucsacul de 80 de litri,sper ca in aprilie,ii voi cara coarda!
Suntem aproape de Moara Oaghii,o modesta cascada care acuma s-a umflat in pene si a dat o fatza de escalada in gheata de toata frumusetea.Ne holbam,dar nu avem dupa ce sa asiguram de sus.

La ora 17: 40 ajungem la refugiu.Incredibil,am mers noua ore!
Refugiul acesta Vistea de Jos este o mana cereasca pentru drumeti ,alpinisti etc.
Este situat pe la 1500 metri altitudine si in imediata apropiere este paraul.
Are o forma semisferica,bine consolidat,incapator.Exista o matura si-un faras.Priciurile sunt din fier.


Ne aranjam lucrurile si preparam o zeama.Eu imi fac o cacao fiarta.Amestec alimentele,nu mai conteaza.Dupa o ora de pregatiri,aud voci.Doi barbati intra in refugiu:unul e roman din Targu-Mures iar celalalt e israelian.Deci,sa facem cunostinta:Florian si Noam.
Israelianul Noam era pentru prima data in Fagaras,dar echipat cum trebuie si bine-antrenat.
Facea alpinism din 2002.
Am tot stat la taclale pana pe la vreo 12 noaptea.
Sambata ,5 martie 2011,a fost o zi splendida.
Ne-am trezit la sase si am plecat la opt pe Vistea Mare.Pe vale,in sus.

Am deschis urme ,pe rand.Temperatura sa tot fi fost de -4 grade Celsius.
Zapada era condensata,iti intra greu piciorul,dar nu era apoasa,nu flescaita,ci tare,ceea ce ne conferea cat de cat siguranta.Cei doi cu care am facut cunostinta vroiau sa mearga pe Moldoveanu,2544 metri.
Planul nostru era sa urcam scocul care duce in Spintecatura Vistei,la 2260 de metri si sa facem Peretele Nordic Ucisoara! Maamaa,ce mai plan,a la kim-ir-sen!!
Nu se punea problema ca nu l-am fi facut si ca am fi fost niste legume ageamii pacalite pe aici,prin Alpii nostri,ci se punea problema de prea-indepartata locatie a refugiului Vistea(nu-l confundati cu Portita Vistei)fata de Spintecatura Vistei.
Odata despartiti de noii -veniti,am purces la urcarea culoarului estic ,foarte bine conturat,ce duce in Spintecatura.De altfel,acea mica sa e inconfudabila:seamana cu Marele V din Albisoara Marelui V sau a Strungii.
Aici,efectul de perspectiva,a dat roade:ziceai ca o sa ajungi repede in V-ul ala,dar de unde,ca urcai in continuu.Sa recapitulam.Ce vedem noi pe Valea Vistea Mare,cand urcam?
La stanga,est,Muchia Zanoaga,vezi si fotografia de mai jos:

La dreapta,Muchia Vistea Mare iar in fata se vede impozantul Vistea Mare,2527 metri,locul 3 in top.Iata o imagine:

La unspe am intrat in valcel.Cu ce aduce el?Cu Valea Alba,as zice,portiunea mediana.
Zapada era in regula,nu erau placi in zona asta,ci mai sus,atunci cand vaioaga asta intersecteaza o ditamai brana,cam in treimea superioara.O placa din asta m-a speriat tare rau si a facut un zgomot oribil.Dan era cam tare departe,tocmai in partea opusa mie.Eu o luasem pe stanga,el pe dreapta.Dupa prima parte a valcelului ,am luat o pauza de mar cu biscuiti(mananca si oamenii mari,nu numai copiii!).Era ingrozitor de cald ,pe spate ma facusem fleasca,si am scos polarul.Nu aveam ochelari si vedeam numai pete galbene.Ma ardeam deja pe fatza,nu aveam crema speciala.Am urcat incet,batraneste,pana am ajuns la brana cu pricina.Aici s-a intamplat porcaria cu placa de zapada care a facut un prrr urat,un pocnet inabusit,dar m-am aruncat pe dreapta.Crapase o portiune de vreo 4 metri.Fiori!
Am revenit spre Dan,dar el era deja in partea superioara a valcelului ce duce in Spintecatura,la 2260 metri.

Din ce in ce mai greu mergeam spre Spintecatura.Dupa 3 ore de la intrarea pe culoar,am ajuns aici.Era cam 14:30.Nu stiu cum ne-am fastacit ,dar se facu indata ora 15:00,apoi eu pornii catre valcelul vestic dinspre Valea Ucisoara,de unde zice Poenaru,in "Pe custuri Fagarasene",ca se pleaca in prima lungime din Peretele Nordic Ucisoara,inalt de 80 de metri.

Am dat de valcelul cu pricina ,care alcatuia prima lungime de coarda ,dar nici decum nu avea 50 de metri,asa cum zice autorul.Ca sa nu intru in amanunte,multe fraze din "Pe custuri....."nu se pupa deloc cu realitatea terenului.Nu vreau sa fac pe filozoful muntilor,bine ca avem totusi o carte-reper a masivului ,care ar mai trebui totusi adaugita,pe ici pe colea...
Am intrat in valcel(care e pe partea vestica,adica spre Valea Ucisoara) si dupa 20 de pasi urcati,am urlat la Dan.Acesta imi comunica mai tarziu ca nu ma auzise.
Am ajuns din nou in Spintecatura.Acesta e un loc stramt,expus haului,pe dreapta si stanga fiind cele 2 culoare de zapada.Abia am mancat ceva ,in picioare.Dan avea coarda pe el si cateva pitoane.Am coborat din nou inspre Ucisoara,uitandu-ma nauc la Peretele estic,nord-estic Ucea Mare.Orice s-ar zice,Fagarasii,daca ii faci iarna,cu pereti sau doar creasta,esti tare.Chiar daca e mica altitudinea.Eu cred ca Fagarasii sunt scoala premergatoare a muntilor inalti si grei.

In imaginea de sus observam Peretele Nordic Vistea Mare,Varful Vistea Mare-2527 metri si o parte din Muchia La Bold-grad 3A UIAA.
Acuma las imaginile sa vorbeasca ,cele surprinse din Spintecatura Vistei,dar si din cele 2 valcele(Ucisoara,respectiv cel dinspre Vistea Mare):

In imaginea de mai sus vedeti Hartopu Ursului sau La Padina Otelei si Zanoaga.
Am coborat numai intr-o ora pana-n Valea Vistei Mari.Recunosc,am fost neputincios ca sa urc Peretele Ucisoara Nord,datorita oboselii.Sunt unii "alpinisti"care spun ca a fost vreme urata si nu au putut sa urce varful "x".Ipocrizia e o arma ce se intoarce impotriva ipocritului,direct si in timp.Noroc ca nu am de-a face cu astfel de "alpinisti".Prefer naturaletea.
Aveam sentimentul ca pot escalada peretele cu pricina,dar repet,eram obosit.Iarna e mult mai greu.De urcat Muntele.
Dimineata de 6 martie 2011 ne gaseste pe Valea Vistea Mare,la ora opt.Traversam paraul si punem plasticii exact pe urmele precedente.Ca sa mai scutim din chinuiala.Eu sunt bosumflat in aceasta dimineata si imi trec prin cap tot felul de procese de constiinta.Mai am multe de invatat in legatura cu comportamentul fata de oameni dar si cu antrenamentele legate de munte.

Ne punem coltarii ,cam de unde incepe Muchia Hartopu Ursului.Inca nu e nevoie de piolet.
Se lasa peste noi niste nori urati;am o presimtire ca nu e in regula ceva,ca trebuia sa facem cale-ntoarsa.Dar urcam....
Am "vizat" un culoar de zapada,in stanga Muchiei La Bold,muchie desprinsa cam de sub Varful Vistea Mare.
Urcam culoarul ce pare nesfarsit,interminabil.Se lasa ceata.De jos observasem ca trebuie facut stanga la in moment dat,pe sub niste pereti.Acuma ajunsesem la peretii respectici(nu eram sigur,nu mai vedeam nici la 5 metri...) si am urlat la Dan Alexe.Brana pe care ma aflam mi se parea tare expusa la un hau.In plus,panta branei era inclinata suficient ca sa-ti creeze probleme de manevrare a pioletului.Nu era Eiger,dar nici Take Ionescu,adica nu era plimbare prin munti...
Dan a sosit langa mine ,apoi am plecat pe Marele Traverseu al branei.Nu se vedea nimic,repet.
Am mers asa vreo suta cincizeci de metri,in traverseu,apoi am observat ca brana se lateste,ca urmeaza o sa alpina.Uraa,am sosit in Portita Vistei.Nu stiu cum,dar in clipele urmatoare,furia vantului capata aspecte dramatice,in plus ningea aprig.La refugiu am ajuns in vreo 20 de minute.
Am avut o stare de bine pentru ca orice adapost pe vreme rea iti da o siguranta.
Ne-am preparat mancarea si ne-am mai schimbat de haine.Sa tot fi fost -2 grade Celsius inauntru.Eu am uscat o parte din ciorapi,la primusul meu.
Nu stiam ce sa mai credem,daca se va opri sau nu viscolul.De glumit nu era cu asa ceva.
Dan imi povesti ca intr-o iarna a venit Mircea Opris cu un elicopter,aici,chiar aici,ca sa-i salveze pe unii.De evitat situaatii din astea penibile...
Am ramas in refugiul Portita Vistei o noapte.Peste noapte mi-a fost bine,nu am tremurat.
Desi ne-am trezit pe la opt,nu am putut face mare branza.Am facut doar bagajele,pentru speranta unei ferestre de cer senin.Aiurea.Cu eforturi m-am dus pana aproape de varful Hartopul Ursului ca sa vad daca am semnal la telefon.Aiurea.Deja,culmea,ma ingrijoram eu pentru cei dragi.Nu mai vorbisem de vreo patru zile ,nu le mai dadusem un semn.
Abia m-am intors la refugiu si pe deasupra era sa ma si pierd prin ceata,la doar o suta de metri de adapost.
Gata,hotarat lucru,la unspe plecam .
Suntem in 7 martie 2011 si vremea e oribila;vantul bate cu mare putere,ninge,e ceata.
Noi coboram pe Vistea Mare,pe nord,vreo suta de metri.
Rafalele imi opresc respiratia,vantul imi biciuie fata,nu mai simt urechile si obrajii.
Ii spun lui Dan ca ma intorc la refugiu,ca nu mai pot.
Vine si el.Legarea in coarda fusese o iluzie...
Revenim,preparam o mancare,ceaiuri in termos.
Clar,la trei dupa -amiaza coboram pe Valea Rea.E cea mai lunga vale sudica din acest masiv.Are 50 de km pana in primul sat!!!!
Tinem cate un marcaj,care apare,fantomatic,la vreo doua sute de metri.E viscol,abia ne vedem unul cu celalalt.Ajungem si la Iezerul Valea Rea,de sub Moldoveanu.Vantul capata aspecte urate,ne face sa respiram de parca am fi la mare altitudine.Simt ca trebuie sa pun o a doua caciula.