BULGARIA 2015-IN CAUTAREA CETATILOR TRACICE-PROBITYAT KAMAK-PARTEA A SASEA

Pe 23 iulie 2015 ma aflam campat in spatele misteroasei halte C.F.Ravna,dinauntrul careia veneau undele sonore ale"Vietii Satului",emisiune radiofonica.Ma intrebam cat de nostalgic poate fi un bulgar ca sa asculte o astfel de emisiune si de ce halta asta era in paragina,si parasita pe deasupra.Totusi,radioul mergea iar eu credeam ca halta e parasita pentru ca personalul fusese roman.Mintea omului poate imagina orice.
Scenariul meu era total invers:in ziua aceea torida aveam sa aflu ca personal exista si ca nu e...roman.
Dimineata caniculara ma aborda cu multa lehamite.Unde sa mai ma ascund?
Cafeaua n-am mai pregatit-o caci apa era pe sfarsite iar satul era tare departe.
Am urcat la baza panoului cu Probityat Kamak.Am descris un traseu imaginar,pe unde as fi putut sa o iau.Dupa mine ,aveam de trecut 3 jungle,cu pini si arbori pitici si teposi.Am depasit cu teama o iarba foarte mare,la un metru jumate,apoi am dat de un mic platou cu calcar de unde pornea destul de lejer si plat,o potecuta.Aceasta sfarsea in pini teposi,plini de capuse.Deja 2 capuse erau pe mine si am avu tnoroc cu 2 bobarnace de "mare maestru in bobarnace".
Jungla era prea deasa si nu mai era nimic de facut decat o cale-ntoarsa si o bosumflare ingrozitoare.Am coborat un pic mai la dreapta fata de urcarea initiala,si,ce sa vezi?O poteca bine conturata imi facea o deosebita invitatie sa pasesti pe taramul lui Zamolxis.Satisfacut nevoie mare,mi-am spus:"baa,sunt tare!"
Am urcat rapid si castigam bine inaltime.Toiagul ma ajuta si ma simteam cel mai putincios dintre nepuntinciosi.Mi se parea ca prind aripi,ca soarta e cu mine.Am lasat rucsacul la umbra slab conturata a pinilor capusati si am pornit cu toiagul si cu aparatul foto.Rucsacul parea din ce in ce mai mic,dar la loc sigur.Albul calcarului contrasta cu verdele junglei.Ce imagini,ce tinuturi!Ce dura este natura,dar frumoasa si fascinanta,obositoare si periculoasa!Panta se inclina la 60 de grade si trebuia sa fiu atent la orice pas mic.Ajuns la baza Probitiei Kamak,gustam in sinea mea o fericire efemera a exploratorului convins ca orice se poate.Am urcat un pic stanca,caci dincolo de ea era haul.Am facut o poza spre hau,de unde linia ferata lasa o dara aalba,curbata.Am coborat alene.Din rucsac mi-am scos primusul si am pus in oala o conserva de fasole cu carnat.Mai aveam si o rosie.Am mancat relaxat ,sub pini.Apoi,a venit momentul cosmarului,de carat naveta spatiala,la 40 de grade.Odata coborat in Halta,uimire:un burtos bronzat ,mic de statura,statea in fata haltei Ravna.Era picherul.De data asta asculta muzica turceasca.Mi-a spus ca e turc si ca am tren la ora trei dupa-amiaza,pentru Provadia.L-am rugat sa-mi dea cativa stropi de apa,sa-mi arunc pe mutra.
Apoi am stat,flescait,la umbra,in spatele sinistrei halte.