duminică, 12 iunie 2016

DE LA COMANA LA DUNARE,PE BICICLETA,11 IUNIE 2016

Prima oara am facut "marea traversare",de la Comana la Dunare,pe jos,in martie 2013,impreuna cu domn' profesor.Sunt 30 de kilometri,cu aproximatie,pe care i-am parcurs in 2 zile.
Anul asta imi propusesem sa traversez cu bicicleta ,din comuna amintita anterior,pana la marele fluviu.
Daca am reusit,veti vedea in cele ce urmeaza.
Mi-am dat seama ca orice gandesti mult cu gandul,in viata,se realizeaza.Numai rezultatul gandului,transpus in fapta,nu-l poti stii dinainte,si cred eu ca viata ar deveni non-sens,daca am afla de la inceput cum se vor concretiza faptele noastre.Vietile noastre sunt ca niste calatorii,fie ca mergem cu bicicleta pana la Dunare,fie ca mergem intr-o excursie pe munte.Obstacole vor aparea mereu,oameni rai si buni,de-asemenea.
Am ales o echipa omogena de prietenie,o echipa optimista si cu ganduri optimiste.Prietenii mei vechi de munte,Adina si Atzipic,m-au insotit in calatorie.
De la Comana am inchiriat o bicicleta,cu 35 de lei/zi.Domnul Victor,managerul pensiunii "Bujorul",ne-a facut o reducere de 10 lei/bicicleta pentru ca i-am mai adus turisti si voi mai aduce.
Am pornit spre est,traversand linia ferata si ne-am indreptat spre Valea Hotilor,una din cele 10 rezervatii ale Parcului Natural Comana.Valea Hotilor este traversata de Drumul Judetean 411,care iti da o mare senzatie de libertate,mai ales cand pedalezi,pentru ca are suisuri si coborasuri.Cei 4 kilometri i-am strabatut foarte repede.Berzele stateau nestingherite in plin camp,asteptand cuminti ciuguleala imprastiata de batoze.Suntem o tara agrara,cu asta ma simt bine.
Urmeaza jonctiunea cu un drum "dezastru"care se numeste Drumul Judetean 412.Acest drum este unul din multiplele bizarerii ale neintelegerii intre primarii.Unii oameni,batuti cu sipca prin ADN-ul lor,confunda culoarea politica cu interesele primordiale ale cetatenilor.Astfel,acest DJ 412 este asfaltat cam pe un sfert,de la jonctiunea cu Mironesti,iar 3 sferturi zici ca te afli undeva in stepa Kazahstanului.Un sofer care transporta cherestea facuse pana si Atzipic ar fi vrut sa-l ajute.Nu era de nasul nostru,trebuiau leviere si alte chestii din fer.
Cntinuam pe acest DJ 412 si ajungem la intrarea in Prundu.Aici,pe partea dreapta,este o benzinarie.Noi am continuat de la aceasta statie de alimentare cu carburanti ,la dreapta,spre Puieni.Vom intra din nou in Parcul Natural Comana,de data asta,in Rezervatia Puieni,cea mai mica a P.N.C.
Drumul pe care vom pedala se numeste DJ 41 si este foarte bun.La Troita am facut popas si am baut o bere,care se facuse deja calda.
Momentul prezentului ne scoate in cale un neamt,tot pe bicicleta,care vine tocmai de la Gottingen si se indreapta spre...Kargstan!
Motivational moment,inca o data,pentru vietile noastre.Majoritatea romanilor n-au acest cult,al calatoriilor de aventura,cu craitari modesti dar cu visuri si targete mari.Romanii doresc mai mult sa bage la matz,sa mearga la Parcul Aventura,de la Comana,sa stea la pescuit sau sa se uite la meciuri de 2 bani.Spiritul de aventura si explorare al romanului actual  este practic  cat o unghie!
Neamtul,zambitor si relaxat,se indrepta spre mare,iar noi i-am sugerat cateva localitati ce le mai poate vizita,inainte de a iesi din aceasta tara.
Am continuat periplul nostru biciclistic,traversand Rezervatia Puieni,spre satul omonim.Desi cu o mare dezamagire in amor,cantam cat ma tinea gura o melodie georgiana a lui MiyaGi,ceva de genul "ti-as darui flori".Si mai urlam "I love Biskek,I love Kargastan.Uneori,fericirea e cretina,fara ajutor mental.Cu cat bagi ceva mai rau in ecuatia vietii,cu atat iti prinzi urechile in matematica intortocheata a sufletului.
In dezamagirea mea sinistra,eram pseudo-fericit.Nu,nu mimam fericirea face-bucista,cu zambete false si viata prospera,era ceva atavic,de om de Neanderthal.
Verdele prin care treceam era un tunel al timpului care ma facea sa ma gandesc ca i-as putea da acelei femei,margarete,intalnindu-ma cu ea in Parcul Titan.O,ce vis frumos.Nu o invitasem la bicicleala tocmai pentru ca as fi vrut sa fiu doar eu cu ea aici,ei placandu-i mult sa pedaleze.
La Puieni am cerut apa de la un localnic.Nea Costel era plecat in lumea viselor.Localnicul ne-a dat apa,i-am multumit si am inceput o coborare abrupta spre Lunca Dunarii.De-aici am tinut un canal foarte lung,de vreo 10 kilometri,pe unul din maluri.Incepusem sa obosesc si sa ma arda soarele.Mi-am dat cu crema de soare.Balariile cat statura omului ma ciupeau,din cand in cand.Iarba mare a drumeagului te cam incurca la pedalat.Hartoapele,la fel.Curul era deja ca o toba pe care batuse Ulrich cu disperare,la vreunul din concerte.Adina radea de durerile curului meu,dar ea s-a vazut abia mai tarziu,cand se vaicarea de parca ar fi facus sex cu barba-su.
In cele din urma,ajunseram la marele dig.Un ultim hop ne despartea de Donau.Pe mal,aproape de faimoasa plaja Gostinu,cocalarii erau inconjurati de gunoaie,pampersi recent schimbati la plozi,peturi de bere,aruncate pe mal,carnuri ce sfaraiau si "noile ifose muzicale romanesti",care imi intorceau organismul,pe dos.Fratilor,va zic,evitati celebra plaja de la Gostinu,daca nu vreti sa intrati in colaps al sufletului.
Ne-am asezat modesti langa niste pescari ce pareau sa aiba cei 7 ani de-acasa.Ba chiar,unul din ei a zis ca vrea sa-si puna gunoaiele in niste saci.
Am mancat aici si incercam sa fac abstractie de un pampers ce trona pe nisipul malului.Am intrat in Dunare,pana la pulpe.Murdara Dunarea.Am iesit rapid.Nave sub pavilion austriac tranzitau zona.
Am pornit mai departe.Ehe,aveam drum lung,inca 30 de kilometri!
Am traversat rapid Gostinu,apoi am pedalat pe o platforma de drum interminabila,pana la Baneasa,de departe cel mai pitoresc sat din toata excursia.
Cu puterile tot mai modeste,ne-am tarat pe noi si pe biciclete,prin prundisul si praful ultimelor serpentine ale satului.
Asfalt,am iesit la asfalt!
Am pedalat la greu ,pe DJ 41,care este foarte bun aici,spre comuna Pietrele.Am iesit rapid din ea,apoi ne-am indreptat spre Vlad-Tepes,tot pe DJ 41,pana cand am dat ,la stanga,de un drum mai nou asfaltat ,care face legatura cu satul amintit.
Aici,la jonctiune,am facut o pauza de magneziu.Ma lasau puterile,curul ma durea rau.Saua aia parca era din fer.
Am mai pedalat vreo 5 kilometri pana in Vlad-Tepes.Ce nostalgie,zaream Rezervatia Valea Gurbanului,tot a P.N.C.-ului.
De la bariera caii ferate am continuat mai in viteza pedalarea,revenindu-ne parca.Traversand din nou minunata padure a Comanei,trageam pe nari mirosul de tei,care imi aducea aminte ca sunt indragostit,dar ca cealalta parte nu raspunde la aceasta dragoste.Miere amara de tei.
Cu ultimele sfortari,crampe in muschi,am ajuns la Comana,"pe lumina",la ora noua seara.Pedalaseram mai mult de 60 de kilometri.








































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu