De cand am devenit ghid de turism si imi promovez evenimentele sau turele,pe site-ul facebook, constat cu imensa dezamagire ca asa zisa concurenta iti tranteste fie vorbe de ocara, fie niste ironii, care nici macar fine nu sunt, ci din topor.
Aici se defineste omul, el singur demascandu-se ,si nu concurentul din turism.
Astfel, mi se spune,dar nu direct,ci indirect ,ci prin intermediul unei pagini de turism, ca eu nu calatoresc ,eu fac doar turism, si ca percep tarife mici.
Sa le luam la rand,raspunzand aici, pe blog:
1. eu calatoresc oficial, de 31 de ani, asta insemnand fara mama si tata ,de mana, dar am facut si fac si turism; am inteles foarte bine ironia,ce-i drept, facuta ,asa la plesneala,pentru ca cetateanul respectiv nu ma cunoaste, insa stiam clar ca sunt 2 lucruri total diferite.
2.nu am cum sa intru pe piata asa zis turistica,cu preturi gigantice,pentru ca ,paradoxal,pe aceasta piata sunt un qvasi-necunoscut ,desi stiu atatea trasee cat pentru tot sudul Romaniei.
Este foarte bizar ce popor de credinciosi ne dam noi,romanii,cand,de fapt,ne dam in cap la orice miscare.
Iar unii cauta Lumina, cand in sufletul lor e o bezna totala, ca tot suntem de Pasti.
Astazi propun un traseu care porneste din localitatea Podu Dambovitei, aflata in sudul Parcului National Piatra Craiului. Traseul montan este marcat,foarte rar si foarte prost, cu punct rosu, abia la final prinzandu-ma de ce vine lumea rar pe acest traseu. Dar cum in orice situatie poate fi un dublu-sens, adica si bine si rau,am realizat ca intr-un fel e bine ca muntele mai si triaza cetatenii,impunand tot felul de obstacole,cum ar fi caderi de arbori,si pierderea potecii, marcaj foarte rar,poteca subtire, traseu foarte lung,sinuos etc.Cam asa as defini traseul acesta.
Am calculat de acasa azimuturile si timpii, realizand teoretic un timp de cinci ore si jumatate.
Dar,atentie,am calculat pentru un timp de vara, si pentru un traseu fara obstacole, fara problema orientarii.
Pornim exact de la intrarea in Cheile Dambovicioarei, pe partea stanga. Aici este si o sageata, care ne arata sensul se mers. Traseul incepe cu o urcare pieptisa.In cele doua zile am trecut prin cele 4 anotimpuri.
Astfel, pe 8 aprilie 2017, sambata, vremea era foarte mohorata, de toamna, si la scurt timp de la plecarea pe marcaj a inceput sa ploua. Dupa ce am urcat pasajul mai abrupt,a inceput sa ninga. Credeam ca e un moft de primavara, dar se depunea strat de omat.Dupa depasirea primei stane, care se numeste Stana din Plai, si care este de fapt,alcatuita dintr-un ansamblu de locuinte pastorale, am decis sa ma incalt cu bocancii de iarna.Ningea din ce in ce mai puternic,cu fulgi mari,frumosi.
Oarecare probleme de orientare sunt in dreptul Muchiei Frumoase, cand un drum apare la dreapta si ai fi tentat sa o iei pe el,mai ales pe o vreme ca asta. Important e sa ai o harta si o busola,sa-ti calculezi de acasa azimuturile, sa le ai notate pe o foaie.Eu am mai scos harta ,din cand in cand, pentru verificare.
Azimuturile ma duceau lin,catre directia dorita, insa repet, daca nu aveti gps ,aplicatie pe telefon sau busola si harta, acest traseu nu este recomandat incepatorilor care vor sa urmeze pur si simplu o poteca turistica.
Daca la stana din Plai sunt gospodarii mai acatarii, adapostul urmator, Zapodie, ofera o imagine deplorabila,cu soricei inauntru,iar stana e cam darapanata. Aici luam o pauza de masa. Coechipierului ii e frig si ii dau pufoaica.
Vremea ne amageste cu norii care se sparg;in departare vom observa stana Vopselelor))
Robert este incantat,strigand:"soarele,a aparut soarele!"
In zece minute apare din nou (s)negura, mai vartoasa ,aducand valatuci urati si reci,cu ninsoare.
Deschid harta,recalculez azimutul si vad pe unde va fi traseul. Mai este in sus,la vreo 50 de metri nord,o darapanatura de stana.Vom merge pe langa aceasta,la dreapta ei,intrand insa in padure.
Aici incepe distractia,caci marcajul e marele smecher,adica apare si dispare, si o tine tot asa, ca asa vrea el.
Repet,daca n-ai macar 19 lei ca sa-ti cumperi o harta, si 35 de lei,ca sa-ti achizitionezi o busola, stai acasa ,frate, si uita-te la Sunbul sau la RTV.
Acest traseu este pentru cei care au urcat ceva trepte,in drumetia montana, si daca vreti sa socializati linistiti si plini de veselie,luati pe cineva mai inteligent cu voi))
Noi mergem dupa calculul azimutului ,printr-o padure atat de misterioasa si de magica,peste care ninge neincetat.
Desi sunt prins in acest malaxor alb, am o stare de siguranta,de incredere in mine, ca va fi bine ,totul.
Culmea Prepeleacului este tare lunga iar timpii mai ca se dubleaza. Pe viscolul asta ajungem in 2 ore,la stana din Pietricica,aflata la 1450 metri altitudine.
Aici este o poiana imensa ,si daca ar fi fost senin,s-ar fi vazut creasta Pietricica.
Stana este singurul adapost normal, din cele 4 intalnite pe traseul turistic.Al patrulea este fostul refugiu Pietricica, dar decat sa incerci sa stai in el,mai bine montezi un cort.
Stana are priciuri multe, are chiar saltele,usile se inchid bine, camerele sunt spatioase.
Aici stam vreo 30 de minute.
Sincer,gandirea mea era deja activata pentru innoptatul aici, insa graba si mai putina experienta montana a camaradului ce ma insotea, au facut ca excursia sa ia aspecte dramatice.
Am plecat tarziu de aici,la ora 18:00,spre creasta Pietricica.
Stratul de zapada crestea ,proportional cu altitudinea. Traseul este foarte mult prin padure,care devine din ce in ce mai salbateca. Adesea ,marcajul punct rosu,se pierde.Molizii si brazii sunt foarte incarcati de omat,nu se mai vede mai nimic.Viscoleste.Ii reprosez lui Robert porcaria in care am intrat. Odata cu inserarea,marcajul este targetul cel mai cautat din lume,pentru noi.Grosimea zapezii ajunge la un metru,ne chinuim prin nameti.Trebuia sa-i spun mai raspicat,colegului de tura, ca vreau sa bivuacam la stana din Pietricica.Cautam cu disperare punctul rosu.Urmele de urs,proaspete,il sperie pe Robert. Ele se mentin,fie pe poteca,fie foarte aproape de ea. Pe la zece seara, dam de creasta Pietricica. Facem un traverseu pe zapada pufoasa, sub care sunt goluri adanci. Intr-o ora si jumatate suntem la refugiul Pietricica,1880 metri altitudine.
Concluzionez: alta data voi spune clar si raspicat ceea ce simt si ceea ce trebuie facut. Eu merg de 31 de ani pe munte si ar trebui ca incepatorii sa ma asculte,nu sa faca prostii din astea.
A doua oara nu se va mai intampla.
Aici suntem la adapost. Fac o supa si ma culc. A doua zi ,pe 9 aprilie 2017,am coborat spre Poiana Funduri,de unde este o priveliste foarte frumoasa spre Creasta Sudica a Pietrii Craiului.
Marcajul este triunghi albastru, de-asemenea,rar.
Mizand pe faptul ca este zi,am crezut ca ne vom descurca mai rapid,dar nici vorba.Se pusese atat de multa zapada,incat era foarte dificil de gasit un marcaj atat de rar.
Stiu ca se vor gasi o sumedenie de "mari intelepti", ca sa critice ca trebuia facut asa si asa,insa odata ce esti la fata locului, trebuie ca tu sa-ti gasesti solutia de iesire din impas. Din Poiana Funduri n-au mai fost probleme,mai ales ca zapada era din ce in ce mai mica. Imi pare totusi rau ca a mea calmitate si pace interioara este perceputa clar ca prostie sau neimpunere,blegomanie. Am observat ca incepatorii vor sa realizeze clar ,un target,dar cu ce pret,frate?
Coborand tot mai mult,devenea din ce in ce mai cald.
Am traversat cheile Brusturetului si aici am stat la masa,vorbind chiar cu directoarea cabanei.
Am mai mers vreo 9 kilometri,pe jos,pana in Cheile Dambovicioarei, acolo unde era masina colegului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu