Sambata,9 iunie 2012,am plecat la munte impreuna cu Andrei P.care m-a luat cu masina personala,din cartier.Am sosit la pensiunea lui Cristi Seitan ,de la Bran,pe la ora 9.
De acolo am plecat spre Zarnesti-Plaiu Foii.Mentionez ca pe la iesirea din Zarnesti dinspre masiv,se fac niste lucrari la drum.In nici un caz nu este refacut drumul Zarnesti-Plaiu Foii si ii rog si eu,pe aceasta cale,pe oamenii politici locali,sa refaca acest drum.Aveti fonduri europene,domnilor,potential turistic cat China,ce mai asteptati???
Dar nu o sa citeasca nici un om politic randurile astea,asa ca trec mai departe.
La Plaiu Foii ne-am intalnit cu Viorica si Octavian(fizic,pe Octavian nu l-am vazut,doar cu Vio am stat de vorba)si am inteles ca tocmai trecusem de Catalin Cretu,cu masina.
Erau oameni destul de multi,in Crai,in ziua aceea.Mare mi-a fost mirarea ca nu am mai intalnit peturi,nici pe creasta nordica,nici pe Padina Popii,nici pe Valea Podurilor.
Noi am ales sa urcam Valea Podurilor,un traseu alpin de gradul 1B U.I.A.A..
Mai intai pornim domol,prin padure,chiar de peste drum de cabana.Tinem cursul unui parau,cam vreo ora,apoi facem stanga,tot prin padure,ghidandu-ne dupa mici momai(pietre dispuse una peste cealalta,avand forma de triunghi sau piramida).
Panta se inclina din ce in ce mai mult,vegetatia e foarte mare.
Iesim pe o prispa de unde observam Masivul Iezer-Papusa.
Continuam spre abruptul calcaros,pe o brana,in stanga.Ajungem astfel la trecatoarea Termopile,unde trebuie sa fim atenti la coborare,ca in stanga e o rupere de panta.Dam de o limba de zapada unde abia imi fac urme cu bocancii de vara.Ce sa zic,am avut succes cu pioletul.
Apoi,pentru a evita saritoarea mare,de jos,din Valea Podurilor,continuam pe braneag,apoi il parasim,catarandu-ne pe dreapta,pe jnepeni ce stau la verticala.Depasim astfel marea saritoare,intrand in Valea Podurilor.
Depasim mici praguri de stanca.
Ajungem si la alta saritoare mare,pe care o ocolim prin stanga,chinuindu-ne la traversarea unei limbi de zapada.Apoi cataram pe fete inclinate,intrand din nou in talveg.La o singura saritoare i-am spus lui Andrei sa scoata coarda si sa ma asigure.
Apoi,am ajuns intr-un punct de perspectiva superb,la baza Turnului Ascutit,acolo unde Valea Podurilor se desparte in firul Principal la dreapta si cel secundar la stanga.
Spre finalul vaii mai dam de un petec consistent de zapada,dar il vom ocoli pe fetele din dreapta.
In ultimii 200 de metri urcam pe sub peretele din stanga,fentand astfel grohotisul instabil.
La ora 15:30 suntem in Creasta Nordica a Pietrii Craiului,facand 5 ore din Plaiul Foii.
Atunci a inceput si ploaia care ne-a cam speriat.
La refugiul Ascutit am ajuns la 16:30,unde era plin de turisti.Eram toti inghesuiti si mancam.
Fata de alti ani,recunosc,acum erau de bun-simt.N-am vazut pe cineva sa urle,sa aiba pungi in maini sau tocuri in picioare.Nici de aruncat peturi sau gunaie nu am vazut pe cineva ca ar fi facut-o.
E un pas bun catre normalitate.Sper sa o tina tot asa!
La 17:00,nenea ghidu'(Cristi)a dat plecarea.
Am convenit asupra coborarii Padinei Popii,dupa cateva propuneri care vizau coborarea pe Braul Cioranga Mare.
Intr-o ora am ajuns la indicatorul cu triunghi albastru.
Marturisesc ca nu mai facusem aceasta vale din vara lui 1996.
Este o vale salbateca,spectaculoasa,dar are un mare defect:e plina de grohotis super-mega instabil.
In rest,peretii gigantici precum si un aer de mister,dat de grote,vegetatie cocotata haotic pe pereti,creste,hornuri,fisuri,dau tinutului aspectul de aventura cautat de multi dintre noi,cei care ne dorim muntele ca pe o forma sufleteasca.
Coborarea ne-a luat doar doua ore,trecand rapid si pe la refugiul Diana,acoo unde mancau inliniste 2 tinerei.
Mai jos de Diana mi-am incarcat sticla cu apa ,rece,ca sa am di ea si la Bucuresti.
Am ajuns la Cristi ,la pensiune,pe la ora opt seara.
Am mai vorbit un pic si cu sotia acestuia,stand la o bere rece.
Andrei ne privea cu jind,dar s-a consolat cu o cafea.
Avea de condus pana la Bucuresti!!
wow, 400km pt o zi in Crai! Ce tineri sinteti si voi!
RăspundețiȘtergere