duminică, 28 iunie 2009

spre ghetarul on-thor-kargazia 2006-tian shan massiv

pe 31 iulie 2006,pe o vreme super-caniculara,doi ciobani kargazi ne-au pus rucsacii grei pe cai,ducandu-i pana la baza ghetarului.la altitudine,orice efort trebuie dozat.nu suntem nici primii si nici ultimii care isi inchiriaza porteri.se practica de mai bine de 100 de ani!! a costat foarte putin ,5 dolari de persoana si kargazii ne-au promis ca vin pe 8 august 2006 sa ne ia din nou cu caii de la buza ghetarului.da,da,vezi sa nu....









drumul pe aceasta vale este superb,o vegetatie constituita dintr-o specie de cactus atragandu-ne atentia.exista si un mic lac,iar tot ce e aici,ca si teren,configuratie,se afla bine-mersi pe google earth!!cu un rucsac mic in spate si cu rucsacii grei de cate 35 kg fiecare,era o placere sa cutreieri hai hui prin tian-shan.dar,la un moment dat,daca vrei sa vrei sa urci mai mult,trebe sa ti-l iei in carca.nu ai incotro.


am facut vreo 7 ore de la 2544 m la 3150 de metri altitudine pentru ca la un moment dat am avut de ales intre a merge prin lunca ghetarului,cu apa pana la genunchi sau de a trece prin cactusii de care ziceam.am ales cactusii.cand te intepi,nu te uzi,si invers!!!!


valea onthor a fost foarte obositoare,o poteca lunga ,care se strecoara printre niste bolovani uriasi si printre cactusi,reducandune-ne cu mult din energii.


cortul l-am pus la baza ghetarului onthor ,la 3150 metri altitudine.a dat in sfarsit o ploaie ,dar nu cine stie ce!


tian-shanul asta e foarte atragator ca si masiv,e impunator,semet,are elemente alpine care nu sunt in carpati,are o alta flora,o alta fauna,te capteaza ,te indragostesti,te atrage,parca are o magie ce te ameteste,te pune pe visare.

pe 1 august 2006 ne trezim la opt dimineata si facem poze cu karacolski-5216 metri.


E o vreme senina.constat ca pana la ghetar mai e mult de urcat.mersul pe niste pietroaie uriase ma oboseste.ajungem ,in sfarsit pe ghetarul onthor,pe la 3200 m altitudine.personal,am o senzatie stranie pentru ca e prima data in viata cand ajung pe un ghetar.imi pun o dorinta!ne montam coltarii.ghetarul acesta pare unul cuminte pentru ca nu are crevase mari pe 3 sferturi din el,ci foarte mici.crevasele sunt niste crapaturi adanci in gheata pe care trebuie sa le sari sau sa le ocolesti.la o singura crevasa am fost ajutat de coechipier,dandu-mi un bat de ski ca si punct de sprijin.ploaia isi facu aparitia si mi-era teama de fulgere,ca aveam multe cuie de gheata ,coltarii erau in picioare iar pioletii pe spatele rucsacului.dar a trecut,nu a durat mult,vreo ora.avem o priveliste superba asupra varfurilor slonenok,in stanga,care inseamna in rusa elefantelul si al lui karacolsky, in dreapta,care,in viziunea mea ,e un monstru de varf.
in fiecare zi noi mergeam cam vreo 6-7 ore pentru ca atat puteam si nici nu ne fortam.amandoi eram ok din punct de vedere fizic si asta conta enorm intr-o expeditie.ajunsesem intr-o poiana foarte mica,cu iarba,pe la 3600 de metri si acolo ne-am pus cortul.dupa ce am gasit un foarte mic izvor,chiar ca ma simteam ca in paradis.un paradis terestru.plimbandu-ma printre imensii bolovani,am dat de un corn de capra marco polo.denumirea ii este clara:marele explorator a trecut si prin tian-shan!





sâmbătă, 27 iunie 2009

Expeditie in kargastan-partea a treia









Prin urmare,in valea karacol putem ajunge din karacol cu o masina de teren inchiriata.pentru 30 de km am dat 30 de euro de persoana.e destul de scump pentru ca drumul este ingrozitor de prost,cu niste gropi "cratere"si nu prea se baga nimeni,decat pentru interese mari pe care nu imi doresc sa le postez aici.harbul de masina era de teren,din anii '50,marca UAZ.soferul venise cu nepoata ,o rusoaica la vreo opt ani,foarte simpatica.oamenii acestia mi se pareau foarte simpli si foarte modesti,daruri de la natura rar intalnite pe alte meleaguri.


pe vale am facut o ora si jumatate si cand am coborat mai era putin si vomitam iar capul ma durea ingrozitor datorita zdruncinaturilor din timpul mersului.ne aflam la tabara de baza,la 2544 m altitudine,intr-un spatiu deschis,cu priveliste asupra vaii karacol si a varfurilor de trei mii si patru mii de metri.aici sunt 2 corturi militare si in ele exista ceva alimente pentru cei ce vor sa cumpere,insa e destul de scump.este si un telefon si o sauna.observ ca brazii de kargastan,de fapt de tian-shan au coroana cu mult mai subtire datorita vanturilor foarte puternice.nu cred sa existe asa brazi subtiri si inalti in alpi.



pe 30 iulie 2006 facem o tura de aclimatizare si urcam pe valea keltor,apoi "prindem"un picior de munte.ascensiunea in saua panorama ,aflata la 3800 de metri,imi da batai de cap pentru ca de pe in culoar la 55 de grade inclinatie,pe care urc,cad pietre.pe coechipier l-am cam lasat in urma,de fapt nu stiu ce are de merge incet.poate nu are chef...iata-ma ajuns la 3800 de metri dupa 11 ani!!!am o senzatie stranie,de parca nu as fi eu implicat in povestea asta...e foarte cald si aici.lacul ala-kul e superb,are o culoare turcoaz.e situat la 3500 de metri.deci va trebui sa coboram.apa este foarte rece.ma tot uit la lac si nu imi vine sa plec.are o frumusete aparte,ma da peste cap,nu cred ca ma aflu acolo..am coborat apoi pe valea kurgaktor,o vale interminabila,cu versanti ce-mi aduceau aminte de muntii ahagar sau atlas din marocul indepartat.o cascada superba mi-a atras atentia si un refugiu,dar mult mai jos.cand sa traversam raul involburat karacol,ce sa vezi ,podetul era rupt la jumatate iar noi am cerut ajutoare de pe malul celalalt ca sa vina sa ne traga de maini.forta apei era atat de mare incat ne tragea in jos,spre varteje,chiar daca noi eram tinuti de niste kargazi vanjosi.bocancii ni se facura fleasca,dar stiam ca mai trecuram un hop.in total,aclimatizarea ne-a luat 9 ore.aclimatizarea e un proces de adaptare a organismului cu aerul rarefiat,presiunea aerului scazand la fiecare 100 de metri urcati,la fel si temperatura.

joi, 25 iunie 2009

expeditie in kargastan-partea a doua







Iata si 2 imagini din avion.Una este de deasupra Istanbulului iar cealalta reprezinta cel de-al saselea baraj din lume,ca marime,"ataturk baraj",situat pe langa orasul gaziantep.Cand am coborat din avion si am avut semnal la telefoane,bogdan a aflat vestea tragica:mama lui murise.stirea l-a facut pe cristi serban sa nu mai vrea sa mearga cu mine ,insa prin cateva dezbateri furtunoase cu fosta lui nevasta si cu parintii lui cat si cu ai mei,am reusit sa il convingem sa continue.

In Bishkek am inceput prost expeditia,adica ne-au abordat 2 "tepari"care s-au dat drept taximetristi si noi i-am crezut.ne-au spus ca ne ne duc la cel mai bun hotel si ca ne iau 20 de dolari pentru amandoi.ne-au plimbat prin tot orasul si ne-a mai oprit si militia locala.ne-au intrebat de unde suntem si eu le-am spus ca suntem din europa si imi venea in cap engro-ul europa,de pe langa bucuresti.militienii aveau niste chipiuri foarte mari si cozorocul foarte mare.ei aveau niste fete cam tampe si abia m-am abtinut sa nu rad.teparii ne-au promis ca ne duc,de data asta,la cel mai bun hotel....blal,bla ,bla,...ne-au lasat la un "hotel"care se prezenta cam asa:usa de la camera noastra nu s-a deschis decat cu un picior zdravan,gen shotokan style,apoi un gandac negru si hidos mi-a taiat calea,semn de bun venit,mirosul de mucegai era in toata camera,igrasia se intansese peste tot,plojnitele cutreierau patul.am deschis geamurile largi!!


serban ,colegul meu de expeditie,spumega.eu am deschis o ciocolata si mi-am asezat rucsacul la orizontala,ca sa il fac pat.am dormit minunat pe rucsac.era foarte curat pentru ca abia il cumparasem.a doua zi am platit cat nu facea,adica 20 de dolari de persoana,la "hotelul""sari-celek".asa ca sa aveti grija ce faceti!!

ne-am lasat totusi bagajele contra unei sume de 5 dolari si am cautat un internet unde ne-am interesat de o gazda .am gasit ,pe strada abdumamunova nr.256.era o strada linistita si hostelul la fel.curatenia si ospitalitatea gazdei ne-au atras din prima.gazda noastra era de fapt o familie de 4 kargazi,parintii si cei 2 copii.gulia era mama si sefa gostinitei(adica a hostelului),anisia era fata,care stia engleza bine,rahmat era fiul si farid era tatal.aveau o curte interioara linistita,cu vita de vie si niste scaune si mese,unde puteai sa servesti pranzul.cazarea era de 20 de dolari pe camera.inauntru era dus,apa calda,televizor.aici a fost foarte bine.

noi vroiam sa ajungem cat mai repede in tian shan,unul dintre cele mai mari masive montane din lume,asa ca l-am informat pe rahmat ce vrem sa facem si ne-a recomandat un prieten de-al lui care era taximetrist.de la bishkek la karacol sunt 385 de km pe care i-am strabatut in 9 ore.

Drumul este atat de spectaculos incat l-am exasperat pe sofer cu opririle pentru poze.

muntii inalti de patru mii de metri,peisajul variat ,incepand cu campia,stepa,silvostepa si terminand cu ghetarii precum si issik-kul,lacul al doilea ca intindere,de pe suprafata globului,te obliga sa mai mai revii pe aici.








in karacol am ajuns tarziu,seara,si amicul stia un "hotel"cu numele de turkestan yurtcamp,un spatiu plin de iurte traditionale.karacol este un oras situat la 1700 metri altitudine.inainte,pe vremea comunismului se numea prjevalsk,in cinstea unui mare explorator rus care s-a nascut aici.

de-asemenea aici se afla casa -muzeu a poetului rus macarenko.
e un orasel care incearca din rasputeri a atrage turistii,indeosebi pe cei straini.are multe terase,are un bazar in care amestecurile de nationalitati(uiguri,chinezi,kargazi,rusi) si marfurile te ademenesc.marfurile sunt si mai bune si mai proaste,ca peste tot ,de-altfel.
strazile sunt jalnice,adica au multe gropi si se cam circula la regula primului bagat in intersectie.
au vreo 2 supermaketuri si un parculet.la turkestan yurtcamp ,in yurta ,am dormit foarte bine.
micul dejun ni-l servea o fata,pe la vreo 18 ani,nazira,frumoasa,cu un par negru si lung,cu ochii negri si cu o fire timida.se tot uita la mine si sunt sigur ca ne-am placut reciproc.
cristi serban a vorbit cu cineva pentru a veni cu o masina ca sa ne transporte in valea ala-kul.
inainte de a pleca,pe data de 29 iulie 2006,am facut un varf de 2600 de metri,fentand un pic intrarea in rezervatia nationala karacol,pentru ca se platea si noi oricum vroiam sa cercetam o ora doua zona.daca vorbesti cu taximetristri ,te pot duce ei pana la capatul orasului,acolo unde incepe rezervatia nationala karacol.dai 100 de somi la dus si 100 la intors,total echivaleaza cu 5 dolari.

marți, 23 iunie 2009

Expeditii alpine in tian-shan-kargastan 2006




















Am plecat pe data de 23 iulie 2006 din bucuresti,autogara toros,la o statie de autogara filaret.







eram 3 persoane pentru expeditie,insa ne-au condus la autocar parintii nostrii.







eu plecam pentru prima data in viata asa de departe,in asia centrala,dar bogdan bacescu,care avea 36 de ani atunci,fusese in multe locuri din lume.de-asemenea,cristi serban,fusese in kargastan de 2 ori.cei de la toros ne-au sponsorizat cu un transport de fiecare.pana in istanbul am facut 14 ore,cu opriri pentru pranz in bulgaria si evident ,la granite.







am ajuns la istanbul la ora sapte dimineata.pentru mine,sosirea in orasul acesta atragator nu mai era o noutate.eu ma aflam aici pentru a treia oara.istanbul ma va fascina intotdeauna cu strazile lui in panta ,cu pisicile lui rasfatate,aflate la fiece colt de strada,cu srtigatul de jale al muezinilor care il cheama pe credinciosul intru allah la rugaciune si cu multe alte lucruri.





cristi cauta bere,dar vai era prea devreme,caci la ei berea e prohibitiva pana la ora doua dupa -amiaza,eu cautam sa mananc la o lokanta si bogdan vroia sa ne plimbam hai-hui.pana la urma fiecaruia i s-au implinit dorintele si am vizitat ,asa,la intamplare,diverse locuri cum ar fi turnul galata,construit la 1262 de genovezi.

era foarte cald si uite asa ne-am plimbat noua ore,caci la ora 16:00 decola avionul din kemal ataturk.inca o premiera pentru mine :zburam pentru prima oara si daca stiam cum o sa fie ,preferam sa merg cu trenul pana la bishkek,dar as fi facut vreo opt zile!!!!


aeroportul acesta mi s-a parut o imensitate si m-a impresionat!
daca nu ar fi fost bogdan ca imi spuna la tot pasul ce sa fac,m-as fi facut de ras si cu siguranta ca as fi pierdut si avionul.
cand am intrat in boeingul 737-800,am simtit ca ma aflu intr-o alta dimensiune si ca ceva dubios o sa se intample.
cand a decolat pe pista,cu trepidatiile acelea ,am inceput sa tremur de spaima.cristi radea de mama focului iar eu imbratisasem o revista si si stateam incordat.ce sa mai spun cand avionul a facut un viraj,am simtit ca ma sfarsesc.dupa ce lucrurile se mai linistira,stewardesele intepate au venit cu mancare,buna as zice si binenteles,cu ceea ce ii placea lui serban cel mai mult,adica berea!!
i-am dat-o si pe a mea numai sa nu vars.dupa cinci ore de zbor lin,fara incidente,am aterizat in bishkek,capitala kargaziei.

sâmbătă, 20 iunie 2009

Prin muntii Baiului


Duminica ,31 mai 2009 am fost in Muntii Baiului.

Am coborat in Azuga.Era frig pentru ca ninsese zdravan cu o zi in urma..

Bucegii erau inzapeziti si parea ca iarna se intorsese.

Nu mai fusesem de mult timp in Azuga,de vreo 7 ani,cred.Ma fascinat oraselul pentru ca este cochet,;umea vorbeste frumos cu turistii,ba chiar soferul microbuzului a oprit sa ne ia din drumul spre partie.De la piata am luat niste fructe si legume coflecite.Fusese cam frig peste noapte.

Intr-o ora am urcat panta pe care iarna e full de schiori aici.Adica partia.

Telegondolele sunt tare haioase,mici si patratoase ,viu colorate,in stil elvetian.

vineri, 19 iunie 2009

iarna grea in masivul siriu

un mic film despre valea alba