Pe Muchia Tunsului,Alpii Transilvaniei

CUVANT INAINTE

Din creasta principala a Muntilor Fagarasului se "desprind",catre nord,adica spre Depresiunea Transilvana,mai multe muchii ascutite si lungi care au atras atentia, inca din secolul al XIX-lea, unor geografi straini precum Emanuel de Martonne.Acesta este personajul care a "botezat" Fagarasii cu denumirea de Alpii Transilvaniei.

Dupa ani de "cercetari"personale in zona mai sus-mentionata,am tras concluzia,cum de altfel au facut-o si alti impatimiti ai masivului,ca denumirea de Alpi este aproape pe deplin justificata.

Zic aproape pentru ca masivului ii mai lipsesc ghetarii,cu tot ce includ ei(crevase,morene etc),ca sa fie cu adevarat ALPI.

In anul 1991 am cumparat o carte care se numeste"Pe custurile fagarasene",scrisa de Andrei Beleaua,Ilie Fratu si Octavian Fratu.Cunoscandu-i pe cei trei "impatimiti de frunte" ai masivului,citindu-le cartea,am devenit la randu-mi un impatimit de Fagaras,de custuri nordice.

Ce sunt custurile?

Custurile sunt muchii cu versanti foarte abrupti ,a caror traversare impune cunostinte mai mult decat elementare de alpinism,impune cunostinte de rabdare in a descoperi,in ani ,un munte.

De mai bine de 17 ani am parcurs ,am incercat sa urc aceste custuri fagarasene,cu diversi colegi de munte.Obsesia in a cerceta si a le descoperi personal este atat de mare,incat as spune ca,ori de cate ori trec pe langa blocul unde locuieste Andrei Beleaua,mi se inmoaie picioarele de emotie,la gandul ca un om a reusit sa urce toate aceste muchii si sa scoata si mai multe carti pe tema asta.

Jos palaria,domnule Andrei Beleaua!!

SCURT ISTORIC ASUPRA ESCALADEI MUCHIEI TUNSULUI

In cele ce urmeaza m-am oprit si eu la ceea ce era cel mai greu:Muchia Tunsului.

Daca vorbesti de Muchia Tunsului la modul cel mai superficial cu putinta sau la modul cel mai mistocar cu putinta,este ca si cand ai vorbi urat sau frumos de un om pe care nu il cunosti decat din auzite.

Numeri pe degete oamenii care stiu bine zona.

Marturisesc ca nu era o ambitie personala in a incerca,la sfarsitul lui 2009,sa urc aceasta custura nordica.Amicul din Ploiesti,Dan Alexe ,a venit cu aceasta idee.

In anul 1996 am avut o tentativa de urca aceasta muchie cu 2 amici.Din pacate,unul nu mai este si nici nu vreau sa mai ma gandesc la asta decat prin prisma faptului ca trebuie sa fim mai atenti la ceea ce facem cu vietile noastre.

Memoria imi scoate la iveala oamenii care au indraznit sa escaladeze Muchia Tunsului sau care macar au incercat.Iata-i:Andrei Beleaua,Alexandru Platon,Dan Coman,Dan Florescu,Dan Alexe si Ciprian Teodorescu.

Cu siguranta ca Dumneavoastra stiti si alte nume care au dorit sa urce pe Tunsului,inclusiv pe Custura Ciobanului,dar in aceeasi ascensiune,nu pe bucatele.

PLECAREA ECHIPEI

Echipa constituita din 2 oameni-Dan Alexe din Ploiesti si Ciprian Teodorescu din Bucuresti -au plecat pe data de 27 noiembrie 2009 din Ploiesti,catre Muntii Fagarasului.

IMPRESII PERSONALE SI POVESTIREA ASCENSIUNII PE MUCHIA TUNSULUI

Ceea ce doream noi sa facem era cu mult deasupra pregatirii noastre fizice.

Ceea ce ne unea si ne uneste este ceea ce se cheama AMBITIE SI EXPERIENTA VASTA PE MUNTE.

Consider ca, atat eu ,cat si Dan ,suntem 2 tipi smeriti intr-ale muntelui.

Si cum am spus de la bun inceput: doresc ca pe blogul acesta al meu sa nu imi impartasesc frustrarile personale,ci sa descriu trasee montane ,oameni ai muntelui,situatii din teren etc,atunci nu ramane decat sa ma uit "in ograda mea",nearuncand"laturi" in ograda altuia.Nu e frumos!

Ziua de 27 noiembrie parea una normala.Termic,era una rece,uscata,mai mult cu gheata si mai putin cu zapada.Numitorul comun al inceputului de iarna a fost lipsa zapezii.Tot norodul muntzoman s-a plans de asta.

Dan se invartea prin zona garii,eu ma invarteam dupa...Dan.

Marturisesc ca am crezut la inceput ca mi-a dat o teapa,ca nu a venit.Ne cautam prin jurul Garii Ploiesti!!

Pe drum nu au fost incidente.Daca am plecat la opt din Ploiesti,am ajuns la doua ,la pranz,la confuenta Raul Mare al Porumbacului cu Paraul Tunsului.

Dan s-a orientat foarte bine luind-o pe Valea Tunsului,nu pe Valea Laita,adica nu din Transfagarasan.Teapa asta am luat-o eu in 1996,incurcandu-ma in 1000 de poteci care duceau nicaieri.

Am mers vreo ora pe Valea Tunsului,pe drum forestier ,unde am dat de o casuta cu aspect de canton forestier.Adapostul era inchis.

Ne-am asezat pentru a manca ,la o masa aflata langa adapost.

Paraul Tunsului este pitoresc si uneori se despica in cate un brat ,imagine arareori intalnita pe vai de genul asta.
Zapada nu era deloc si nici asa de frig nu era.

Nu am urmat drumul pe forestier,pana la final,ci am luat-o pe un picior de munte,pieptis,ca sa iesim in creasta.Inainte de a ne afla pe muchia larga a Tunsului,aici,jos,un mistret mare si negru a tasnit dintre copaci si a luat-o la sanatoasa.

Era ora 17 cand am ajuns pe muchie.

Ne-am montat cortul intr-o minunata si generoasa litiera a padurii.

Sunt sigur ca lui Sebastian i-ar fi placut mult aici si ca ar fi tresarit atunci cand ar fi vazut mistretul negru.

Seara ne-am petrecut-o facand un imens foc,constientizand un loc deschis,fara arbori in jur.In timp ce eu caram lemne uscate,Dan prepara focul.O stare de bine generala imi acapara trupul si sufletul.Senzatia de om de Neandhertal imi trecu ca un fior,prin minte.Eram izolati.Eu prajeam o slanina,Dan prepara o "zeama",cum ii place lui sa spuna.Dan imi spuse ca imi da o ceapa pentru slanina aia si brusc ,simteam cum regasesc paradisul,inconjurat de simplitatea naturii primitoare,cu focul care ne incalzea si cu frunzele care ne fosgaiau sub picioare ,un bun pat pe care sa sezi.Tot am spus povesti pana la doua noaptea ,atunci cand eu m-am bagat in micul nostru adapost,cortul.Ma simteam ocrotit de arbori,de cortul albastru,de frunzele moi,de vantul subtire care misca usor copacii si de trosnetul lemnelor uscate,mistuite de flacara nemiloasa a focului.

Dan Alexe a mai stat la foc,de fapt a dormit aproape toata noaptea afara.Pe la cinci dimineata am auzit ca un animal era foarte aproape de tabara noastra,apoi a plecat.

Pe 28 noiembrie 2009 am pornit pe muchie pe la ora 10 dimineata.Era destul de cald si vremea parea ca se strica.Printre copaci,cerul lasa sa se intrevada nori din ce in ce mai inchisi.

Ne mentineam pe un marcaj H rosu si o dunga rosie verticala,ce precizeaza cursul unei ape.

Am pornit de pe la vreo mie de metri altitudine.

Poteca avea un curs lin,arareori pierzandu-se prin te miri ce bifurcatie,insa revenea imediat.

Dan stia ca in Poiana La Lacut,altitudine 1450 de metri,se afla un canton de vanatoare.Cantonul Tunsu.

In acest loc plat si larg,presarat cu stevie,nu am gasit nici un canton,ci doar resturile din ceea ce a fost un canton,adica o singura "blana" de lemn.

Dan s-a dus sa caute izvorul ascuns din padure si a venit cu plinul facut.

Am continuat spre sud,prin padure.Verdele era inca prezent si muschii grosi si de un verde crud dadeau un aspect primavaratec culmii.

Abia pe la o fosta stana,pe la 1635 de metri,zapada si-a facut aparitia,ca un personaj dorit si foarte cautat.Chiar ma holbam la omat de parca cine stie cine ne-ar fi iesit in cale.De pe la 1750 de metri treaba cu mersul in bocancii de vara nu a mai tinut si mi-am pus plasticii vechi si obositi.Dar era cu mult mai bine.

Ne apropiam vertiginos de Varful Furca Tunsului ,trecand printr-o padure de jnepeni inalti.

Vedeam foarte bine,in fine,unde si cum se bifurca cele doua picioare de munte:cel al Saratii cu cel al Tunsului.Aha,deci de-aia ii zice Furca.Tunsului.

Multumita lui Dan Alexe observati schematic in aceasta poza,cum sta treaba cu muchiile care se unesc in piscul inalt de 1993 de metri,numit Furca Tunsului.

Alunecam rau pe zapada care era foarte tare.

Ne-am pus amandoi coltarii.N-aveam incotro,desi panta era domoala.Iesind din jnepeni,am dat de un platou larg,insasi varful,care ne atentiona printr-o ingramadeala de pietre de statura unui om.

Am dat de urme de urs si am pus cortul pe un platou larg.

Eram in 28 noiembrie 2009 ,ora 5 dupa amiaza ,si timpul incepuse sa se strice.Se intetea vantul.Frigul il simteam din ce in ce mai rau.Montarea cortului a fost chinuitoare,datorita vantului.Adapostul albastru l-am ancorat cu multe puncte de rezistenta cum au fost:cuiele de iarna,patru alpenstockuri,patru bete de ski precum si coltarii fiecaruia.

In noaptea de 28 spre 29 noiembrie 2009 viscolul s-a abatut asupra zonei.A suflat cu furie timp de 10 ore in continuu.La trei dimineata am iesit eu sa vad cum sta cortul,daca mai sta...

Se pusese un strat de zapada pe cort de vreo 20 de cm si crivatul sufla tare.Cortul era in regula,statea normal.

Pe 29 noiembrie 2009 ne-am trezit cu greu la ora 10 dimineata.Cerul era senin sticla,dar frig.Tipic.