Marea traversare,de la Comana la Dunare,pe jos-17-18 martie 2013

Duminica de 17 martie 2013 ma gaseste la "Autogara Progresu",asteptandu-l pe domn'profesor.
E frig iar aici peisajul e foarte urat:2 palate sinistre,gunoaie si vreo 15 caini agitati.Tramvaiul 25,vechi de 40 de ani,vine,pleaca ,lasand si luind o lume "multicolora".Oamenii cu papornite asteapta rata de Comana,Vlad Tepes,Jilava,Adunatii-Copaceni.Eu sunt atipic,am rucsac in spate,izopren iar ochii celor cu papornite sunt atintiti asupra-mi.Dardai si ma foiesc de colo-dincolo,asteptandu-l pe colegul de drumetie.Asazi va veni ziua cea mare:traversare pe jos,de la Comana la Dunare.In fine,apare domn profesor,inconjurat de o haita de caini.Vine si troaca de maxi-taxi ,in care ne punem si noi bagajele,i spate.Soferul ii da tare pana la jonctiunea cu Buden,cand ne zice ,extrem de calm,ca nu ii mai merge motorul.Sudalmele comanenilor se napusesc asupra soferului.Ne preia un alt microbuz,pana la Comana.In patru ani de zile nu mi s-a intamplat chestia asta,pe ruta asta.
La Comana este destul de frig iar cerul este innnorat.
Din centrul comunei mergem inainte vreo 200 de metri,lasand la dreapta drumul catre Vlad Tepes.Urcam usor,recem pe langa un releu,apoi ocolim viile comanenilor,cobarand la Rezervatia Valea Gurbanului,o balta inconjurata de stuf.Locul are farmec pentru ca nu este campie plata.Sunt depresiuni si o zona de silvostepa.
Viorelele au dat rodul,s-au deschis.Suratele lor de sezon,brandusele,s-au inchis,ca-i frig.Apare pe alocuri ceapa ciorii,cu o floare galbui deschis si,ca o noutate,observam trei-frati-patati.Domn profesor e mega-incanta,face poze peste poze.
Urzicile au inceput sa creasca,sa tot aiba 5 cm inaltime.
Aerul este la "granita"dintre iarna si primavara.Dar cum Natura are procesele si mecanismele ei,totul se va regla in conturile ei.Noi oamenii doar trecem prin Natura.
Tinem marginea padurii si bombanim diverse.
Intram in padure ,dupa vreo 3 km.Strabatem o prima parte di ea,api iesim pe drumul forestier ,tnem stanga si ajungem la primul panou cu Parcul Natural Comana care ne indica prezenta rezervatiei de Paeonia peregrina ver.romanica,pe romaneste,bujorul romanesc de campie.
Traversam o mare parte a rezervatiei ,ajungem la prima poiana mare,cam de marimea unui stadion,dam de primul canton de vanatoare,apoi tiem directia sud,catre Puieni.La doua dupa amiaza am iesit la jonctiunea Puieni-Prundu-Baneasa.
Noi mergem spre Puieni,vreo 3 km.
Il sunam pe domn Costel din Puieni.Ne asteapta.
La trei suntem la dansul.Ne invita la un vin rosu.Noi suntem din fire ne-bautori de alcool,adica nu practicam sportul asta frecvent,doar ocazional.Domn Costel ne tot imbie cu vin,pana ne ametim.Coboram dealul ,spre Canalul de desecare,ce duce spre Dunare,dar parca plutim.
Vantul rece si mersul pe jos ne mai iau din taria vinului.Domn Costel ne-a mai pus si nste placintele si oua de rata.
Pe la sase seara decidem sa dormim intr-o padure.E mult pana la Dunare,caci  abia se vede linia forestiera spre care ne indreptam.
Culegem rzici,apoi punem cortul.Domn profesor se perpeleste de frig toata noaptea.De dimineata abia ca ne vine sa iesim din cort.Este o bruma groasa.
Domn profesor face cafeaua si incercam ouale de rata.Sunt foarte gustoase.
Pe la zece ne indreptam catre Dunare,mentinand linia canalului de desecare a apei.Ajungem la prima statie de desecare:Cioranu.Oamenii de acolo ne arata pe unde sa tnem drumul.Canalul asta este un luciu de apa atragator si practic:pentru oameni ,are peste,dar nu numai pentru oameni,ci si pentru pasari.Cu stuful practic nu stiu ce se face,dar sunt sigur ca ar fi bun si el de ceva.Este un aer tare curat aici.Parca am fi in Dobrogea.
Intalnim un cioban cu capre ,care ne spune ca mai este putin pana la Dunare.
La ora 13 suntem la cea de-a doua statie de desecare,Manta.Aici,un nene ne duce sa luam apa dintr-o curte.
Ne arata cum ajungem la Gostinu,cea mai apropiata localitate de unde ne aflam.Sunt 2,5 km pana acolo.
Coboram dealul ,strabatem o padure de stejar,apoi ajungem la Dunare.La ora 14 suntem pe mal.
Un vis ni se indeplinise,mie dupa 3 ani,lui domn profesor,dupa 15.
Dunarea era foarte involburata,rece iar la mal avea nici mai mult nici mai putin  de 2 metri!!!
Am luat pranzul in acel loc,intr-o mica poiana,si a fost o liniste incredibila.Ma batea gandul sa mai fi stat inca o zi.
La Gostinu am ajuns pe la patru treizeci si am mai vorbit cu niste sateni care il regretau pe impuscatu'.
La cinci treizeci dupa amiaza a veit rata de Giurgiu,apoi,de acolo,am luat un autocar pentru Bucuresti.