Vartopelu,solo,23 iunie 2013

Radu,un prieten,si coleg de "ViitorPlus",ma anunta vineri seara ca pleaca pe Transfagarasan pentru ca o sa se faca un film de promovare a Maratonului de 84 de km,care va avea loc pe celebrul drum alpin,in august 2013.
Unul din organizatori este si Gabriel Solomon.
Unul din protagonistii principali ai filmului a fost Adrian Ber,cel care va alerga la Maratonul de pe Transfagarasan.De-asemenea,Teodora Palarie ,sefa mea "suprema" de la "ViitorPlus",va alerga la acest Maraton ,si,surpriza,Radu Constantin,prietenul meu,care se antreneaza intens.
Cum nu le am cu maratoanele si nici cu crosurile,implicandu-ma doar in organizarea lor ca si voluntar la "ViitorPlus",urechile mele mi-au fost super-ciulite cand am auzit de Muntii Fagarasului,fiind de altfel un mare admirator si "explorator"al acestui masiv.
Radu m-a luat dis-de-dimineata,22 iunie 2013,cu masina,de langa (de-acum celebru)acel gard super-hidos care inconjoara o mare parte din artera cartierului Drumul Taberii.
Orice plecare,cat de mica ,din acest cartier,este o alinare a suferintelor,iar orice sosire,un cosmar.
Pe la ora noua ne intalnim cu Gabriel Solomon si Oana,prietena acestuia,cu care vom merge impreuna.
Cu o alta masina vor veni Teodora,George,fotograf freelancer si Ioana.Adi Ber si familia vor sosi si ei,cu masina personala.
Marturisesc ca abia astept sa vad filmul de prezentare a Maratonului de pe Transfagarasan.Mizez pe priceperea si scenariul lui George,desi nu-l cunosc.
Pe la 12 oprim la poalele Cetatii Poenari.Lume multa,puhoi.
Caldura mare,mon cher..
Aici totul este de un verde tulburator.
Incepem sa urcam spre Cetate.Cum n-am mai urcat de 50 de zile pe munte,sunt ca o leguma.Gafai groaznic.
Treptele sunt in numar de 1500...
Privelistea din varf merita tot efortul:pe stanga se vede Transfagarasanul sudic,cu unele din viaducte,iar pe dreapta,drumul pe care am sosit.dinspre Curtea de Arges.
Biletul de intrare este 5 lei.Au si carti postale ,dar nu le ia nimeni,intr-o era a digitalelor de tot felul.
Aici a urcat toata gasca.
Ne continuam drumul ametitor de frumos,pe fetele sudice ale Muntilor  Faarasului si ne gandim la ce a spus tipul ala care face emisiunea "Top Gear",cum ca acest drum "este cel mai frumos din lume".Da,din punctul meu de vedere este,pentru ca nimic nu se compara cu "acasa".
Pe la ora trei dupa-amiaza oprim la "Conacul Ursului",unde vom lua pranzul.Este o pauza bine-meritata.
De-aici,fiecare cu treburile lui:gasca alergatorilor de maraton va poposi la Balea-Lac,apoi la Balea Cascada iar eu voi urca,de la Cabana Capra,pe Valea Capra,la refugiile din Fereastra Zmeilor.
Pe la cinci dupa-amiaza incep urcusul.Dupa ce am urcat si coborat 3000 de trepte,organismul meu s-a adaptat,dupa o lunga amorteala si zapaceala intr-un oras tot mai poluat si irespirabil(Bucuresti).
Dau de o limba jegoasa de zapada pe care urc,evitand turma de mioare.Prietenii stiu de ce,vorba reclamei.
Odata scapat de cosmarul cainilor de la stane,rasuflu usurat si imi continui drumul pe triunghi galben.Izvoare sunt,asa ca nu-i problema cu alimentarea cu apa!!
Ceea ce ma frapeaza este rododendronul care este cocotat pe orice versant al muntelui.
La ora sapte seara ajung la refugiile din Fereastra Zmeilor.Stupoare:refugiul nou,cel mare,este inchis.Ma uit pe geam si observ 2 saci de dormit,2 izoprene si ceva mancare.Imi pun o serie de intrebari,una din ele fiind:"dar de ce este inchis??"
Am o alternativa,refugiul mic si rosu,cel vechi.
Dupa cedespachetez ranita,urc pe un picior estic al varfului Arpasul Mic,2460 metri.Doresc o diretissima,dar nu-mi reuseste.Este mult pana-n varf,iar acuma este aproape opt seara.Urc cat urc pe piciorul estic al Arpasului Mic,apoi cobor un valcel.Si in caldarea superioara Capra mai este zapada.
Vantul bate linstit,insa nu banuiam ce poate sa ascunda.Hm..
Ajung la refugiu,mananc o fasole cu carnati si beau o bere.
Intre timp,din creasta,apar doi tinerei.Vin la refugiul mare si il deschid.Ce curios.
Nu-mi doresc sa intru in refugiul cel mare,nu-mi place situatia.
Pe la zece seara adorm,iar pe la unsprezece sunt trezit de niste flashuri.Am senzatia ca unul din ocupantii celuilalt refugiu este afara ,cu lanterna.Dau sa ies si ....fulgera ca naiba.
In cateva secunde incepe potopul:sa te tii,Cipriane!
Aud bubuieli in apropierea refugiului,vantul capata forte halucinante,refugiul unde stau se misca.Cade usa,la o rafala! Vantul imi trimite inauntru un furtun de apa vijelios ,care imi face fleasca rucsacul.
Nu mai pot dormi,sunt speriat ca naiba.Incep sa rostesc rugaciuni,sa chem Sfintii in ajutor.
Intre timp,vantul isi face de cap cu nervii mei,iar eu ma consider o biata jucarie prinsa in menghina nemiloasei naturi.Doua placi are refugiului au facut o "burta",s-au desprins,iaracuma stau sa crape.N-am mai intalnit niciodata asa vant dubios:batea un minut in rafale,se oprea brusc si isi continua opera,dar dintr-o alta directie.
Probabil ca era ceva gen tornada.
Totul a tinut pana la trei dimineataatunci cand am putut sa adorm,lemn.La sase a sunat ceasul,dar ce folos,ca m-am culcat imediat.La opt dimineata eram ostoit de puteri si m-am trezit.Am vrut sa-mi fac o cafea ,dar gazul se terminase.
Mi-am facut un suc di muguri de pin.
Am strans ranita si am urcat spre Portita Arpasului sau Fereastra Zmeilor.Auzeam o voce care imi parea cunoscuta.Nu ,nu dadusem gres,era prietenul meu vechi,din gasca alpina nouazecista,Catalin Bunda-Craciun.
Acesta era impreuna cu fiul sau si mergeam spre "La trei pasi de moarte".Le-am facut niste poze apoi eu am plecat cu ranita mea greoaie,pe Vartopel.Cata imi spuse:"daca eram intr-o tara normala,iti lasai rucsacul la refugiu".
Am urcat greu pe creasta Vartopelului,cu rucsacul greu.Creasta incepe cu o platforma larga,ca o pajiste,si acolo mi-am lasat rucsacul.In fata mea era un cetatean din Slatina,pe la vreo 60 de ani.Parea un mic dezorientat cand m-a vazut.
O bucata de vreme am mers impreuna.El avea o videocamera.M-a inrebat,la un moment dat:"aia e Albota?"
"Da,aia e,Albota Salbateca",i-am raspuns.
Era ora zece cand a trebuit sa-l sun pe Radu.Mi-a spus ca la ora 12 sa fiu jos,la Capra ,pentru plecarea spre Bucuresti.Mai aveam de traversat o mica bucata de creasta,apoi varful.M-am intors,dar nu dezamagit.Depindeam de masina lui Radu,nu puteam sa-i incurc.
Cand am ajuns in Transfagarasan era 12iar Gabriel imi spuse ca nu-i problema,ca ei vin la ora 13.
Am luat pranzul la Capra.Un pastrav rumenit si o bere mai ma intremara,dupa furtuna din noaptea precedenta.
Radu veni la 14:30,deci as fi putut urca si varful.
I-am propus prietenului sa urcam canionul Valea lui Stan si a fost de acord.Am plecat de la cabana Capra pe la ora 16 si ne-am indreptat spre misteriosul canion.
Dar asta,intr-o alta poveste.