Curajos,nevoie mare,decid totusi sa plec spre Ramnicu Valcea.Noroc cu taximetristul meu care imi intelege nevoia si dorinta de evadare.Ma lasa la Autogara Militari.La ora sase dimineata ,un tigan se ia de mine si ma intreaba unde merg si daca merg la Arad.Exista doua teorii,a doi prieteni psihologi,de-ai mei:unul spune ca atunci cand un derbedeu se ia de tine(tigan,cazul de fata)nu ii zici nimic,nu faci nici un gest.Celalalt spune ca nu trebuie sa dai nimanui nici o explicatie.Dar,mai baieti,daca esti singur si ii infrunti pe raufacatori,iar ei baga cutitu in tine,ca doar asa vor ei,si ca Romania a luat-o rau la vale,cum e?Nu ramai fara viata-n tine?vorba cantecului.Ce ti-e si cu psihologii astia,dau ei sfaturi.La fata locului ii raspund ca merg la Ramnicu Valcea,si atat.Cu nebunii si raufacatorii Romaniei nu e de joaca,trebuie sa fi mult mai abil ca ei,mai diplomat.
Intreb dispeceru de la ce platforma pleaca Transmixtul.Vorbesc 2 dispeceri deodata,si nu inteleg nimic.Unul ar fi trebuit sa iasa de 125 de ani la pensie,e gras si are fata rosie de-atata bautura.Celalalt e mai normal.Le spun sa vorbeasca pe rand.Grasul imi spune ca sunt batut in cap iar eu ii raspund ca e prost crescut.Romania,ai luat-o rau la vale.
In fine,aflu ca e o cursa de autocar ,mai devreme cu jumatate de ora,la CDI.Soferul de la CDI,un alt prost crescut,imi spune:"ba baiatu,pune ala in spate".La ce scoli or fi invatat generatiile astea mai in varsta, sa vorbeasca??
Cunostinta veche ,CDI-ul are cei mai badarani soferi posibili.In primavara trecuta nu ne-au lasat sa punem bicicletele in locul destinat bagajelor,motivand ca stricam cala bagajelor.
In sfarsit,plecam.Ploua cu galeata.O voi infrunta!!
La ora noua dimineata ajung la Autogara Intai Mai,in Ramnicu Valcea.Ma asteapta George Dumitrescu,un nou prieten de munte cunoscut pe facebook.
Mergem pe jos,vreo 3 km,poate mai mult,pana la cealalta autogara,DACOS.Constat o "kimirsenizare"a populatiei de aici:majoritatea merg cu capul plecat,sunt imbracati in aceiasi culoare(evidement,negru!!)si se uita ciudat la rucsacii nostrii mari.Am senzatia ca nu-i adevarat ce se intampla,insa George imi ia vorbele din gura:"oamenii astia nu sunt obisnuiti cu rucsaci,cu oameni care duc rucsaci.Nimeni nu ia nici o initiativa aici".
De la aceasta autogara vom lua un maxi-taxi,pana in Barbatesti,o comuna mare si frumoasa din zona deluroasa a Olteniei.Soferul de maxi este in sfarsit,un tip relaxat,dand si informatii necesare.Cel mai important pentru mine este ca-mi vorbeste cu Dumneavoastra,aratand respect fata de o persoana straina.
Biletul este 10 lei.
La ora zece pornim.Mi-e un somn,abia ma tin pe picioare.La ora unsprezece suntem in Barbatesti,de unde incepe urcusul,pe punct galben,in Buila-Vanturarita.In acest masiv am venit pentru prima oara in urma cu 21 de ani,cand am inceput catararea.Mi-aduc aminte ca in gasca era si Dana Gradinaru,cea care detine un magazin cu echipament de munte.
Dealurile pe care le urcam sunt cu mesteceni si fagi,dand un aspect pictural tinutului.Dincolo de dealul nostru este o imensa defrisare.
Marcajul face un hocus-pocus cu noi,fentandu-ne adesea.Indicatiile de timpi,de pe marcaje,sunt total eronate.De exemplu,nu poti face doua ore si jumate pana in Curmatura Builei doar daca ai reactor in rucsac.
Ploaia cade cu statornicie,mocaneste.E cald,insa,la altitudinea asta.Am pornit de la 450 metri si vrem sa ajungem la 1500 metri.In carte scrie ca este traseul cu diferenta de nivel cea mai mare:1100 metri.
Pe la orele pranzului ne oprim in Poiana Stanisoarei,unde mancam.George ma serveste cu o toba si o slanina afumata,din zona Olteniei.Pofticios cum sunt,nu rezist tentatiei.Am observat ca oltenii astia au gospodarii curate si frumos aranjate,cu gradini mari ,cu livezi,solarii.Am observat si partea slaba insa:sunt prea mandri de ei,si mandria e cel mai mare pacat..
Fac marea greseala de a-mi pune plasticii(bocancii de iarna),considerand ca de aici va predomina zapada.Ma pacalesc cateva limbi de zapada.Apoi totul e din nou pamantiu.Inaintam tare greu deoarece sunt obosit si am rucsac greu.Inainte de Schitul Patrunsa,motoarele mele sunt la minim.Nu am forta necesara,sau convingerea de a-i comunica lui George ca nu mai pot.Pana aici am facut 6 ore!!
Daca stiam cat mai e...
O panta foarte inclinata ma seaca de puteri.Scot plasticii,bag bocancii de vara.Nu peste mult timp ne trezim cu un strat de omat de 10 cm,care se transforma mai sus intr-unul de jumate de metru.Pun iar plasticii.Chinuitor.
Scot frontala,caci inserarea ne prinde.George are rabdare cu mine.Panta e din ce in ce mai inclinata.
Orice pas mi se pare un calvar.Inspre Curmatura Builei pierdem marcajul.Ne luam dupa urmele unui urs.
George remediaza situatia.Gasim marcajul.Numar pasii pana in Curmatura.Ajungem la noua seara aici,dupa zece ore de mers!!
Imi vine un pic ameteala,un pic de rau si George imi da o fiola de calciu.Imi revin.
Traseul asta este de cinci ori mai lung ca cel care duce la refugiul Costila,de exemplu.
Mancam ceva,facem o supa calda,apoi cercetez stana din Curmatura Builei.Gasesc niste butuci mari,dar n-am topor.
Dormim in refugiu.
Pe 27 februarie 2015,George este matinal.Face niste cadre foto superbe cu creasta,varful Tucla.
Eu ma trezesc greoi,pe la opt.Abia la zece plecam.
Ideea principala a excursiei noastre hivernale era de a traversa masivul Buila de la sud-est la nord-vest,ceea ce s-a si intamplat,si de a continua cu Muntii Capatanii.Valeu maica,o utopie,in conditiile unei zapezi enorme.
Desi traseul zilei ar fi fost de numai doua ore,vara,noi l-am parcurs in sapte ore!!
Am traversat vreo 4 poieni mari,cateva valcele de avalanse,zone salbatice,zeci de arbori imensi cazuti in poteca,iar la toate aceste obstacole se mai adauga unul ,care punea capac:stratul de zapada imens,avand constant un metru.
Am facut eforturi imense,amandoi avand perioade scurte de clacare,datorita urmelor pe care trebuia sa ni le facem.In cele din urma,am poposit la mult ravnitul refugiu Piscul cu Brazi,pe care vroiam musai sa-l vad.
La ora 17 eram acolo,si incepuse sa ninga slab.In acest loc salbatec eram flancati de creasta zimtata a Vanturaritei si ,hat,in departe,de impetuosii si misteriosii munti ai Capatanii.Am avut o frustrare ca nu ne-am indreptat spre ei dar ramane o excursie de realizat ,prin mai sau iunie.
Noaptea mi-a fost frig,am dardait,dar cred ca m-a salvat pufoaica.Dimineata de 28 februarie a fost senina,la fel si ziua ce ni se asternea.Zapada a fost la fel de mare.Credeam ca din Curmatura Comarnice pana la Cabana Cheia este foarte putin.Dn inflexiunea vocii lui George ,asa parea,dar am tras mult si pana la Cabana Cheia.Iarna in munte este o alta dimensiune a timpului si spatiului.
La cabana am ajuns lla rele pranzului.Ne-a sarit in fata ditamai animalul de caine ciobanesc,Haiduc pe nume,dar pe care eu l-am poreclit Blanosu'.
Daca se ridica ,Blanosu te darama.
Cabanierul Fane a iesit greu din culcusul cald.Nu mi s-a parut prea incantat de oaspeti.A schitat ,cat de cat ,un gest slab,cand a auzit ca sunt la C.A.R..si ca-l stiu pe Mircea Sandulescu.Mai exista C.A.R.,chiar asa???
I-am dat niste nuci si niste seminte de Paulownia Tomentosa.La auzul acestei specii de arbore,a sarit un pic,miscandu-l,facandu-l sa iasa din amorteala.
Nea Fane avea niste castane care imi faceau cu ochiul.Acuma imi pare rau ca n-am dat seminte mai multe ,maicutelor de la Schitul Iezer,si i le-am dat lui nea Fane.Nu gasesc explicatia,dar imi pare rau.
Am intins-o pe la ora 14:30.Aoleu,daca stiam eu ce ma asteapta....
Ce ma astepta???
Hm,21 km de forestier!!!
Am indurat fiecare curba,fiecare namol,facandu-ma ca un porc,pe pantaloni,din cauza blestematelor de Taffuri care taraie cu ele lemnele,padurea,aurul cel mai de pret al tarii.Romania,trezeste-te! S-a trezit de mult,dar....intr-un cosmar.Da,Romania e intr-un cosmar din care se incapataneaza sa iasa.
Toate drumurile forestiere ale Romaniei sunt stricate de Taffuri care transporta lemn.Lemn pentru austrieci.Austrieci care se pisa pe noi.Asta ne trebuie,suntem prea prosti.
La bifurcatia drumurilor Schtul Pahomie cu Schitul Iezer,ne-am oprit.Era prea de tot.Intr-o mica troita am preparat o supa.Am vrut sa dormim in mica troita,ocrotiti de sfinti si de Maica Domnului,insa era prea curent.
Am mai chinuit umerii si picioarele inca 6 km,pana la Schitul Iezer.George traia cu ideea preconceputa ca nu ne vor primi.Suntem crestini-ortodocsi sau ce suntem???Trebuie sa ne primeasca.Companionul meu a ramas pe treptele Schitului si eu am vorbit cu o maicuta.I-am spus ca ne-a prins noaptea in munti si suntem osteniti.Faptic,asta era adevarul,care nu e niciodata la mijloc.Care mijloc?
Am adormit cu suavitatea cantarilor de seara.Plapuma era groasa iar patul ,moale.Perna,mare si moale.Mai era un nene in camera,care statea la Schit,de vreo sapamana.Cand mi-am scos bocancii,puteau ca naiba.Mi-era jena de batranel,dar el a zis ca-i obisnuit.
Dimineata era burnita si ceata.Prima zi a primaverii,intaiul de martie,ma gasea la Schitul Iezer.Am facut cateva fotografii,apoi i-am dat unei maicute niste seminte,o icoana cu prietenul nostru comun,Arsenie Boca,si un litru de motorina.
Am plecat pe la opt dimineata.Este de vis la Schitul Iezer,va recomand sederea,vizitarea.Aici se afla moastele Sfantului Antonie de la Iezer.
Mai aveam de strabatut circa 8 km pana la jonctiunea cu drumul catre Olanesti.Am trecut prin satul Cheia,un sat pitoresc de munte.Cand am vrut sa intru in biserica veche ,niste mosi nu se dadeau din fata usii bisericii,si se uitau urat la mine.Voi scrie si despre EXPERIMENTUL BARBOS,nu iert pe nimeni.
Am facut un mic brainstorming cu George,pe tema sederii noastre intr-un sat de munte si cat de urat s-ar uita satenii la noi,nefiind obisnuiti cu oameni atipici,ca noi.
Nu mai puteam de picioare,facusem niste bataturi de neam prost.
Am luat un taxi pana la Olanesti,ultimii 6 km.Aici m-am despartit de George,pentru ca domiciliul sau este aici.
Olanesti ,statiunea,mi s-a parut ca e pe o panta descendenta,ca e mizerie,noroi,caini vagabonzi agresivi,constructii neterminate.Poate are si o parte buna,nu am vazut-o....
Am stat 2 ore in Olanesti,dar mi s-a parut o vesnicie.Am cunoscut toti cainii comunitari.A trebuit sa le dau ceva de mancare,erau prea agresivi si fomisti.Romania,ce-i cu tine,incotro?
In sfarsit,la orele 14 a venit autocarul DACOS,in numele Tatalui si al Fiului,si al Sfantului Duh.Amin.
Ca sa vedeti cat de rau mental a ajuns Romania si oamenii ei,va dau un banal exemplu,dintr-atatea mii care exista:o doamna,la Olanesti ,imi spuse ca Izvorul nr.24 nu functioneaza din cauza ......lui Basescu.Si am intrebat-o:"doamna,dar de unde stiti?"si mi-a raspuns:"ma uit la Antena 3".....Apoi a scos parizerul.....si-atunci,in clipa aceea,a fost inconjurata de agresivii comunitari.
Romania,tara cu cele mai frumoase peisaje,are tara cu oamenii care gandesc cu mintea altora,in loc sa gandeasca cu mintea lor.Daca vei face excursii de genul asta,vei ramane traznit de peisaje si incremenit de neghiobia sau ghiolbanismul unor compatrioti.Desigur,mici insule de normalitate mai sunt,dar eu nu le-am gasit.Calatoria continua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu