Stabilisem cu Laurentiu Popoviciu si cu Dinu Augustin sa mergem in Masivul Piatra Craiului.
Prima schita mentala de traseu se configura cu Padina Sindileriei, insa ne-am dat seama ca la ora la care vom ajunge va fi prea tarziu pentru a o urca.
In fata sediului Parcului National Piatra Craiului suntem la ora zece dimineata, sambata ,4 februarie 2017.
Ma impresoara doua sentimente care nu-mi dau pace:
1. ma simt frustrat ca nu am harta cu masivul;
2.ma simt nostalgic pentru ca aici am tot dat examene de lider montan, impreuna cu Societatea Ghizilor si Liderilor Montani din Romania.
Ca sa ma explic, prost am fost eu ca am dat cu imprumut, cuiva, harta plastifiata,cu masivul Piatra Craiului.
Sa fie asta, oare, o "boala" nationala si internationala, ca atunci cand imprumuti ceva sa nu ti se mai dea inapoi? Eu nu stiu,doar intreb!
Cumparasem harta de la Zenith,de la Adrian Badulescu, de pe internet,si dadusem ceva banisori pe ea,adica nu era ieftina,tinand cont de conditiile de prezentare.
Acuma, ma uitam ca vitelul la poarta noua, la harta expusa la sediul Parcului National,si pe deasupra ,sediul era inchis,la ora aceea.
De nostalgie ce sa mai zic,ca ma pocnise de-a binelea, de-aici plecand in toamna trecuta spre Muntii Tagla, impreuna cu colegii mei Ioan Stoenica si Florin Ocolisan, banateanul. In plus, in acea padurice de pini superbi, Hora cu Brazi, , aflata la vest de Zarnesti, am cautat in prostie niste coli cu numere, tinand cont de azimut si de harta, iar acest lucru a facut parte din examen.Credeti ca o sa uit vreodata Hora cu Brazi? Ha,ha,ha,niciodata.
Mi-aduc aminte o secventa haioasa, atunci cand eu si cu Ocolisan cautam disperati "numarul 4" si a venit un ciobanas ,in varsta de vreo 12-13 ani,la noi, si ne-a intrebat senin, de parca era aievea:" ce cautati,nenea?"
Enervat,i-am raspuns:"caut acul in carul cu fan".
L-am intrebat :"ai vazut niste foi cu numere,pe aici?"
"Cautati numarul 4?"
"L-ai vazut??" l-am intrebat disperat.
"Va duc eu la el".
Crezand ca sunt singurul nebun de pe lume care cauta "numarul 4", in spate veni si Ilinca,care cauta acelasi numar)))))
Ilinca imi spuse sa nu mai ma tin dupa ea,ca ne vad sefii))
La naiba,pana la urma spiritul de solidaritate invinsese, insa cel care ne pusese azimutul "de-amboulea" recunoscu abia la finalul acestui examen.
Imi cer scuze pentru aceasta paranteza, insa nu m-am putut abtine.
Dimineata de 4 februarie 2017 era linistita,calduroasa si senina.
Soarele ma coplesea iar eu ma gandeam la Teodora(nu imparateasa Bizantului,de data asta))) ).
Mergeam prin zapada mare si moale si am dat jos de pe mine pufoaica si am scos urgent caciula.Se incalzise de-a binelea.
In dreapta mea,oblic,imi faceau cu ochii Muntii Tagla, prin care facusem un imens traverseu, impreuna cu colegii amintiti.
Plaiul Rapagus te conducea lent catre baza vailor.
Banda galbena aparea cand si cand,pe cate-un molid mai rasarit.
Dupa doua ore treizeci eram la intrarea in Valea Crapaturii,vale nordica a masivului Piatra Craiului, vale turistica marcata cu banda galbena. Obarsia acestei vai se afla in Saua Crapaturii,la aprovimativ 1650 de metri.Deci aveam de bagat 700 de metri diferenta de nivel.
Daca la ora 13 ne aflam la intrarea invale,la ora 15:10 poposeam in Saua Crapaturii,la loc ferit de vant.
Aici, in acest loc,Dinu scoase o slanina afumata de Salaj, facuta la parintii lui, acasa. Salaj,un judet aproape necunoscut in Romania, dar cu niste obiective turistice science-fiction, vezi "Gradina Zmeilor".
La ora 15:35 plecaram spre Varful Piatra Mica a Craiului.
Acest varf are o altitudine de 1818 metri. In acea zi,fata stancoasa dinspre Curmatura nu avea nici un centimetru de zapada,totul era uscat.Am scos coltarii,ca mai rau ma incurcau.
Pe Valea Crapaturii era bine sa ai totusi coltarii,chiar daca zapada nu era beton.
Mai bine previi ceva rau, decat sa nu mai poti tine sub control, raul.
Eu am urcat la piolet, preferam siguranta. Dar se putea urca si la bete de trekking.
Cateva avalanse de pe fetele muntelui cursesera,dar nu in ziua aceea.
Ca o concluzie,cred totusi ca Valea Crapaturii este mult mai facila iarna,decat vara,pentru ca doar asa poti scapa de un grohotis instabil.
Marcajul,din Saua Crapaturii, pana in Varful Piatra Mica, este punct albastru. Ascensiunea varfului presupune niste mici scramblinguri pe hornulete,dar prizele,asperitatile stancii sunt suficiente pentru a le apuca cu nadejde.Exista si vreo doua lanturi, dar puse pentru cei ce nu-s obisnuiti cu "prizele"stancariilor.
Cand zici ca stanca s-a terminat,urmeaza o ditamai creasta,lunga,ascutita si presarata cand si cand cu jnepeni.
Ajungem pe varf,marcat de trei cruci,semn al credintei si biruintei.
De-aici,de la 1800 de metri,totul este alb,iar Zarnestiul pare dispus in amfiteatru.
Parca am fi in avion.
La ora 17:00 eram pe varf, apoi am inceput coborarea pe partea de nord-est a masivului,prin padurea lunga si intunecata,pe o panta destul de abrupta.Marcajul era acelasi punct albastru, care ne-a scos in Poiana Zanoagei.
La ora 19:30 eram la Fantana Botorog.
Pe la orele 20:30 ajungeam la o pensiune de 3 stele, "Hora cu Brazi",unde am luat cina. Doamna, patroana pensiunii, ne-a primit foarte bine.
Abia pe la orele 22:00 am ajuns la masina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu