Pe Valea Alba am fost ,cred,a saptesprezecea oara, iarna. Mi-am facut un obicei in a urca aceasta vale,fie iarna,fie primavara.Ieri, 28 ianuarie 2017, am gasit-o cu o zapada beton, foarte bine tasata.
Ca sa intri pe o vale,iarna, trebuie sa simti zapada,sa stii daca ar putea pleca ceva de dedesupt,de la suprafata sau de pe fetele muntilor.
Muntii comunica cu tine,ei isi etaleaza pericolele majore.Doar trebuie sa te uiti in jur.
Doar anii multi pe munte iti vor spune ce trebuie sa faci si ce nu.
Zapada a fost asa de buna ,de urcat la coltari si piolet,incat mai m-am si jucat, exersand opriri in piolet.
Echipa nu a fost asa de omogena,de aceasta data, in sensul ca doi din cei cinci cetateni au urcat foarte repede iar unuia i-a fost foarte rau.
Se intampla pe munte aceste situatii si nu trebuie sa disperi,trebuie sa gestionezi.
Starea cetatenilor fiind expusa clar La Verdeata, am decis sa urc doar eu si cu Laurentiu Popoviciu pe Valea Alba.
Atentie,pe orice vale de abrupt din masivul Bucegi suntem expusi pericolelor de tot felul. Experienta noastra reduce cu mult riscul, insa pot interveni si elemente neprevazute.
Am plecat devreme din Bucuresti,adica pe la 6:30.
Pe Florin l-am simtit in neregula,inca din prima ora.Lucrand cu multi clienti,am un mare fler la oameni.Ii citesc,din pacate.
Vremea a fost insorita in Busteni iar temperatura era cam de -5 grade Celsius.
Ne-am echipat la Caminul Alpin,in fata.
Nici nu am ajuns bine la Troita ca 2 cetateni, de la care ma asteptam sa faca gestul cu plecatul inainte, au disparut.Am invatat ca in viata este bine sa lasi in pace oamenii care dispar asa, ultra-rapid, fara a da explicatii. Practic,tu nu ai nici o vina. Nu faceti echipa,nu te pui cu ei,experienta ta de viata nu coincide cu a lor.Nu te enerva,nu dispera.Au alte conceptii despre fair-play si sport. La ei primeaza viteza si performanta.Sa se vada cat mai multe,intr-un timp foarte scurt.Foarte bine,este o alta filozofie de viata, apreciez, dar duca-se.
Ma simteam fericit, pe Plaiul Munticelu. Pe aici am fost de sute de ori,cu sute de cetateni.Aici este ca in propria-mi casa ,este ceva intim,si-n acelasi timp,comun.
Este un nou marcaj spre Valea Alba,o dunga de culoare galbena, ce-i drept, expusa modest pe copaci.
Izvorul din Valea Alba era bocna.
Am ajuns La Verdeata pe la ora 12.
Aici era frig,soarele nu patrunsese.
Albastra avea o culoare maron,la ora aceasta si se afla in plina bataie a soarelui.
Am pus coltarii,casca si am ciugulit cate ceva.Florin ne avertiza ca nu mai poate.Cu cateva zile in urma,Florin dona sange pentru un copil de sase ani, care din pacate,la o zi dupa, a decedat.Cred ca Florin era marcat si de treaba asta.Si pe mine ma impresiona,dar mi-am zis sa fiu tare.Cum zice Siluan Athonitul: :"stai cu mintea in iad si nu dezznadajdui".
Urcaram foarte lejer,relaxati.Asa cum am mai spus, zapada era foarte bine tasata, si cum ne place noua sa spunem,era "beton".
Florin urca doar vreo suta de metri si spuse ca ii este rau.
Am vrut sa-l conduc la Busteni, insa nu a dorit.
Eu am urcat cu Laurentiu iar la saritoarea Carnului ne-am poticnit pentru ca saritoarea din stanga nu era in totalitate acoperita.
Am ajuns deasupra Saritorii Carnului.De sus coborau Octavian Ceama si Catalin Cretu, doi alpinisti foarte buni ai Romaniei.
Am coborat cu greu saritoarea Carnului,ceva de genul descatarat.
Voia buna si bucuria ne-au insotit, pe mine si pe Octavian Ceama.
Si el a fost unul din elevii lui Marian Anghel.
Pe vale s-au produs tot felul de combinatii de n luate cate k, in sensul ca si Laurentiu s-a intalnit cu un cetatean pe care-l vazuse anul trecut, tot pe Valea Alba. Octavian si Catalin Cretu din Iasi coborara cu gasca lor,iar eu m-am indreptat singur spre La Verdeata.De-aici m-am decis sa cobor tot singur,spre Busteni,fiind eu si cu gandurile mele.
Eram foarte relaxat pentru ca mintea imi zbura la cineva drag.
Pluteam prin zapada pufoasa si ma gandeam ca dragostea poate renaste oricand din cenusa proprie.
Ema tocmai implinise sapte anisori dar ea era foarte departe.Insa cel mai aproape de sufletul meu.
Plaiul Munticelu mi-a adus multe nostalgii, pe-aici am fost cu prieteni,pe-aici am carat accidentati in spate,pe-aici am coborat noaptea,in plina bezna, dupa un grroaznic accident din 2010.
Plaiul Munticelu este refugiul meu interior,este insasi motivatia de a exista.
Am coborat la masina lui Florin,langa istoricul Camin Alpin.Doamne,cat am mai locuit aici,pe vremea cand n-avea incalzire si era o ruina.
Prietenul se simtea mai bine.I-am asteptat si pe ceilalti, apoi am pornit spre Bucuresti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu