Toata lumea spune la multi ani-ul asta de parca s-ar cunoaste cu toata lumea.
Facebookul a devenit ca o imensa camera sau compartiment lung de vagon in care unii lasa ostentativ sa se vada tot, altii lasa doar putin sa se vada iar altii arunca cu mesaje generoase ,gen urari de bine.
In fond si la urma urmei, daca stau sa ma gandesc bine,toti avem o viata particulara pe care trebuie sa ne-o ducem intr-un fel.Nu cred ca intereseaza pe nimeni, daca eu,un cetatean din Drumul Taberii, urez la multi ani unei cetatence din Ramnicu Sarat, de exemplu.Lumea este generoasa in like-uri si urari ,pana la proba la care tu lansezi pe piata excursiilor, o oferta turistica ,contra-cost, pe niste grupuri de munte.Atunci sa te tii,ca numai la multi ani nu ti-ar ura aia,ci te-ar uri de moarte,pretextand, evident, ca "muntele e gratis si e al tuturor".
Excursia pe care o prezint aici este de informare a publicului care doreste sa faca explorari,excursii,si prin alti munti, nu doar Bucegi,Ciucas ,Crai.Apropo,vad ca sunt la moda marile altitudini, a innebunit lumea de pe fb.cu salutari de pe varful "n" sau creasta "c".Domnule,nu mai stie lumea sa se bucure de o padure,de un drum forestier, de o mlastina,de o balta,de un lac, de o jungla.Daca nu suntem la inaltime, suntem exclusi din joc, ne-interesanti si bine-inteles, ciudati.Din categoria ciudatilor, evident ca fac si eu parte,din acea categorie care merge cu cortul, de revelion,care doarme pe la stane, de revelion, in loc sa stea acasa,unde-i cald si bine,nu-i asa? Sa stiti ca ma simt perfect normal si perfect sanatos, si mental si fizic, si numai unii m-au bagat fortat in aceasta categorie.Acesti unii ma sperie pentru ca ei doresc schimbarea mea, cica in bine.
Dragi "unii",si mai ales unele,care vreti sa ma schimb, aflati pe aceasta cale ca schimbarea mea in bine am facut-o eu,personal,si continui sa o fac.Daca pun watermark mare si rosu,daca am plete, daca nu sunt imbracat de la Prada, daca nu "ma distrez", daca merg cu cortul la -15 grade Celsius, este strict situatia vietii mele. Doar cui ii place de mine, ma va urma in excursii.Cui nu-i place, sa aiba bunavointa sa nu ma citeasca, sa nu ma urmareasca, dar as ruga politicos nici sa arunce cu frustrari,in mine, ca nici eu nu arunc in altii.
Excursia se refera la o tura de 3 zile in Muntii Persanii Centrali.Acesti munti fac parte din Carpatii Orientali, grupa Curburii, adica cea mai sudica grupa a Orientalilor.
Pe 30 decembrie 2016 am plecat singur spre aventura aceasta, fiind in deplinatatea facultatilor mentale si fizice.
Toti te uita de sarbatori, unii sunt preocupati cu nevestele,amantele,"marii prieteni" ,marile grupuri".
Daca as fi avut o singura persoana, careia nu doresc sa ii dau numele aici, as fi fost tare fericit si multumit.
Restul chiar nu mai conta, referindu-ma strict la revelion.
Biletul dus-intors pana la Racos este 109 lei,reducerea fiind destul de buna(de la 120 lei).
Mi-am propus asadar sa cercetez,sa explorez zona cuprinsa intre Racos, la nord, si Dopca, la sud.
Am vizat 7 obiective turistice dar am reusit sa vad doar 3.Bariera mi-a fost pusa de ger si de necunoasterea locurilor.Am pierdut mult timp cu cautarea unor obiective turistice remarcabile, gen Pestera Tolvajos,care se ascund in inima padurilor misterioase ,tacute si intinse.
Fiind pentru prima oara in Muntii Persani,as spune ca sunt multumit sufleteste.Am vazut locuri noi si fericirea poate veni si de aici.
In compartiment am stat cu niste studenti la Teatru/Film, si ma amuzau discutiile lor.In sfarsit, nu am mai dat de mosi si babe,plictisiti de viata, care sa ma dispere cu ghita, basescu, klaus si dragnea.
Trenul a mers foarte incet,atunci cand a intrat in defileul Oltului, la Racos.
Studiasem zona sus-numita timp de 2 saptamani.Nu mi-era frica, eram stapan pe mine si pe denumirile locurilor.
Am traversat liniile ferate ,apoi am mers usurel si cu teama,pe puntea ce uneste malurile Oltului.
Am facut stanga, si m-a abordat un cetatean care era padurarul zonei.Mi-a oferit un loc in Lada Niva,sa ma urce pe deal,inspre Tipia Ormenisului, insa l-am refuzat politicos.
Am dat de o sera ,am cercetat-o pe dinauntru si mi-am spus ca "asta e prea jos,vreau sa dorm intr-un adapost,mai sus".Numai ca subconstientul lucreaza si deja imi spusese ca o sa innoptez ,de fapt,aici!
Am urcat dealul Durduia si am dat de un copil,din Augustin,care era cu caruta si cu 2 cai frumosi(de data asta nu erau 6 cai frumosi!).Copilul a zis sa urc in caruta sa urcam pana in varful dealului si ca nu stie unde e Pestera Tolvajos, dar o sa-mi spuna padurarul.
L-am intrebat:"padurarul e ala cu Lada,4x4?"
"Da,si o sa va arate Pestera Tolvajos".
Asteptandu-l pe padurar ,am vorbit de una,alta.Am aflat ca acest copil poarta in suflet un abandon scolar,ceea ce pentru mine,ca cetatean roman,este o drama.I-am spus sa-l convinga pe taica-su sa il lase sa faca scoala, macar cat sa scrie si sa citeasca.Copilul n-a zis nimic.Daca vreti sa aflati cu ce se confrunta ,in general,compatriotii nostri,faceti si ture din astea,sunt bune pentru suflet,afli cum merge tara in care existi.
Padurarul imi oferi o alternativa de ajuns la pestera ,dar tare intortocheata.E ca si cand l-as lasa pe vreun cetatean sa se descurce singur in Parcul Natural Comana,in 25000 de hectare.Cam asa era si cu mine,acolo.
Omul si-a vazut de-ale lui iar eu,de cautatul pesterii Tolvajos.Citisem articolul despre pestera,cred ca de 10 ori.Realitatea pe teren era alta.Nu am gasit pestera,m-am intors si am dat de padurar.Am facut schimb de numere de telefon ,in speranta ca voi mai veni pe aici.
Am coborat cu bucurie in suflet,data de o zapada proaspat cazuta, de gerul strasnic dar si de tot felul de urme de animale salbatice.Ador padurea, este raiul pe pamant.
Am ajuns pe malul Oltului si parca pluteam, dus de valul intamplarilor.
Ma astepta sera,cu miros de levantica si de salata verde.
Acolo mi-am pus cortul, fiind protejat.
Noaptea mi s-a parut frig si a mai trebuit sa pun o pufoaica pe mine.
Dimineata mi-am urmat tabieturile,adica mi-am pregatit cafeaua la primus si micul dejun.
Am strans cu greu cortul si rucsacul pentru ca erau bocna si mainile abia mi le mai simteam.
Cand sa plec din sera, pe la ora noua, a aparut un cetatean cu o caruta trasa de 2 cai frumosi(iarasi fara 6 cai frumosi!).Sa va spun si contextul actiunii din data de 31 decembrie 2016:vroiam sa ajung la Dopca, in sat,si de acolo,la chei.Aveam 3 variante si anume:peste dealuri, pe Valea Cetatii,foarta lunga si misterioasa si pe drum plat ,intre satele Racos si Dopca,trecand prin Mateias.
Padurarul imi spusese cu o zi in urma sa nu merg pe Valea Cetatii, ca are 30 de kilometri.Padurarul nu stia ca sta de vorba cu un om informat.Masurasem lungimea acestei vai si pentru nimic in lume nu avea 30 de kilometri.
A doua zi aveam sa aflu de ce padurarul nu a dorit sa trec prin Valea Cetatii.Vai,vai,ce mai imi plac mie misterele;eram foarte bun de detectiv.
Am ales varianta cu Valea Cetatii,pentru a face legatura cu satul Dopca,aflat la sud.
Carutasul mi-a spus ca nu sunt 30 de kilometri, sunt doar 10. In final au fost 15 ,dar nu mai conteaza.
M-am urcat in caruta.Carutasul imi arunca priviri tematoare.Ca sa ii iau din temeri,am pornit la un dialog sumar gen de unde sunteti,ce faceti,aveti copii,spuse pe un ton prietenos.Lumii trebuie sa ii arati intentiile tale,asta am invatat de cand sunt calator, ca sa nu zic mic explorator.
I-am spus ca sunt ghid si ca cercetez zona pentru a aduce turisti pe aici.Omul isi mai reveni,traia cu impresia ca o sa-i zic ceva de taiatul padurii.
Am sa emit ipoteza ca un om aflat la ananghie sau la disperare cauta solutii rapide de iesire din impas pentru ca insasi viata sa este in joc.Viata este ca un loc de munca,nu trebuie sa devenim someri sau sa o abandonam.Daca statul,care sta,nu ofera nimic acestor amarati de oameni, atunci ei ce sa mai faca,cum sa-si mai duca traiul?
Si ca nu mai zic ca un politician roman a spus ca elevii au nevoie de tablete(gadgeturi,la asta ma refer)dar sarmanul ,omul asta cu caruta,atunci cand i-am oferit smochine,m-a intrebat:"ce sunt astea?"Deci unii n-au ce pune pe masa si voi va ganditi la tablete.
Omul m-a transportat vreo 3 kilometri cu caruta,apoi fiecare si-a vazut de drum.
Era ger iar pioletul si coltarii stateau aiurea pe rucsac.Pe o astfel de vreme,greu mai repui materialele tehnice la locul lor.Valea era un mister,soarele nici macar nu indraznise sa o patrunda,statea timid dupa dealuri iar eu inca mai ma simtem infrigurat,suflandu-mi mucii si lacrimile care imi curgeau pe obraji.In cele din urma aveam sa descopar misterul interdictiei padurarului ,de a traversa valea Cetatii:in fata mea,pe un coridor lung de cel putin o suta de metri,zaceau stive de lemne,aranjate ca la carte.Am vrut sa filmez asta,dar ceva m-a retinut.
Situatia ma depasea,eu doar eram o molecula in aceasta trecere.
Cand valea s-a terminat brusc,deja pentru mine incepea aventura.M-am intrebat:"acum ce fac?"
Nu vroiam sa dau inapoi. Am ales sa continui in sus, pe dealul din fata mea.Am urcat vreo 40 de minute pana cand am ajuns intr-o creasta.De pe creasta nu se vedea mare lucru.Am scos harta si am calculat azimutul,tinand cont de unde eram si unde vroiam sa ajung.Pentru mine,totul era limpede acum.Adica stiam directia.Scoala de lideri montani internationali mi-a prins tare bine.Eram sigur pe mine.
Am mancat niste halva cu paine.Soarele ma binecuvanta si buna-dispozitie imi reveni.Eram atent la orice copac,si in orice directie,ca un animal de prada.Azimutul si intuitia ma duceau lin catre locul dorit,adica spre satul Dopca.Am avut un sentiment de cuceritor,fie si al inutilului,cand,singur si pentru prima oara in aceste tinuturi,traversasem muntele,fara sa ma ratacesc.
Am uitat sa spun ca in acesti munti ,unde ma aflam,nu erau marcaje.
La capatul nordic al satului am vazut un hambar dichisit,unde mi-as fi putut face revelionul,insa am realizat ca era prea aproape de primele case.
Am continuat prin sat,incepand sa socializez cu localnicii.Deja asta este pentru mine o imensa experienta de viata,sa vorbesti cu oameni pe care in viata ta nu i-ai vazut,si mai ales ca acesti oameni erau si din Secuime!
Am fost ghidat catre pensiunea Anicko,unde,ziceau localnicii,ar fi cazare.Cu doamna vorbisem inainte de revelion cu vreo 2 saptamani si imi spusese ca nu mai avea locuri de cazare.Am fortat situatia, sperand la o minune.
Doamna mi-a spus clar ca nu mai sunt locuri.
Urgent,am continuat spre capatul satului.Am pus ochii pe un hambar,si deja subconstientul lucra maxim.Acolo aveam sa fac marea branza de revelion.
Am continuat totusi spre barajul de acumulare.
Am ajuns acolo si nu mai era nici o stana,nimic in care as fi putut sta.
M-am intors in hambar,mi-am pus cortul pe fan si asa mi-am facut revelionul.Am desfacut o sticla de Porto,am dat un noroc imaginar in cinstea Ancai,Emei lui Dragos si Viorelei,si m-am culcat.
Dimineata mi-am facut bagajul cu mare greutate pentru ca gerul persista si mainile erau inghetate.
Am plecat pe la sapte treizeci,cand casele scoteau un fum gros si lumea deja facea nani.
La traversarea satelor mi s-a parut ca gerul devine din ce in ce mai aspru.
Mateias mi s-a parut un sat frumusel si destul de lung.
Oltul l-am traversat pe podul de beton aflat intre Racos si Mateias.Bucati mari de gheata pluteau.Asa suntem si noi,oamenii:plutim pe fluviul vietii,intre 2 maluri,avand asteptari si figuri in cap.Pana cand,usor usor,ne topim, ca insasi talazurile de gheata.
Partea cea mai chinutoare a fost cand a trebuit sa traversez ,cu plasticii in picioare(sunt niste bocanci mari si grei,rigizi)tot drumul de asfalt,pana la Racos.Acolo am intrat intr-un bar,invocandu-l pe Sfantul Vasile cel Mare sa-mi scoata in cale o cafea calda si buna.O tanti cu parul vopsit in roscat se afla in usa unui bar.Daca nu era usa descchisa,habar n-aveam ca acolo poate fi un bar.Am stat un sfert de ceas sa imi revin,sorbind acea cafea calda si buna.Am vazut ca tanti avea si faimoasa bere a Secuimii,Csiki-sor,pe care am carat-o pana la Bucuresti.
Am fost informat cum sa ajung la Castelul Bethlen si la coloanele de bazalt de la Racos.
Aceste obiective le-am vazut,in sfarsit.
Trenul avea o intarziere de 25 de minute,asa ca ma grabisem degeaba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu