marți, 16 februarie 2016

PADINA TATARULUI,PUIENI SI NEA COSTEL,13 FEBRUARIE 2016

Initial am dorit sa exploram rezervatia Puieni,cea mai mica din Parcul Natural Comana.
Dar gasind in orice planta,frunza,ciuperca,o minunatie a naturii,am mers ca la o plimbarica.
Am pornit de la Eroii Revolutiei,cu acelasi maxi-taxi super aglomerat.Lumea,bastinasii comaneni isi cara paine de la Bucuresti,asta fiind una din metehnele ramase de pe vremea "impuscatului",in prezent "mult-doritului".
Noroc ca in 40 de minutele ajungem la Comana,iar de acolo,vaya con dios,dragi drumeti.
Drumetii,in numar de trei,Domn Profesor,Angela si calauza,adica eu,scriitorul de blog,ne-ndreptam spre Padina Tatarului,urcand strada in panta,pana la ultimele case,apoi traversand printre viile comanenilor.Drumul serpuitor coboara la liniile ferate,acum ruginite.Nu mai insist cu linia ferata ruginita si nefolosita,ca nu se va uita primarul comunei.Suntem oameni care batem la porti ce nu ni se deschid,astea sunt vremurile "democratiei"noastre.Unici in lume.
Drumeagul urca din nou,prin jungla inca adormita de iarna- imitatie.
Ochiul meu cauta avid ghiocei,dorind sa o impresioneze pe doamna Angela,care mi-a dat-o peste nas ca cei de la Promenade Ilfovene au gasit.Ei,si,vom gasi si noi,alta data.Ce,eu sunt la concurenta cu cineva??Doamne-fereste.
Strabatem campia pe care au ramas imprastiate,ca niste cartuse,cartoanele de la ierbicidul lui peste prajit,cu care se vor face mari plantele pe care noi,oamenii,le vom consuma.Ma uit pe cutia ierbicidelor:made in Denmark.Ce ironie a sortii!
Ceata parca ne face sa plutim,parca suntem in alt spatiu.Intram in padure si realitatea ne iese in cale:micii,dar foarte micii,hotii de lemne.Deja este usually sa ii vad mereu.Sunt ca un virus cu care te obisnuieste.Hotii de lemne sunt ca gripa.Apar si dispar,apar si dispar.Gripa,drujba,sau toporul,pot face ravagii.Aici,in Padina Tatarului,doar ciumpavisera salcam,puiet,un fleac,boschetareala.
Am traversat Padina Tatarului si ce credeti ca ne ies la iveala?Trei mistreti.Tacere.Se uita la noi,ne uitam la ei.Cine-i musafir?Tu stii cine e!
Doamne,mistretii s-au uitat lung la noi,m-a fascinat povestea asta.Angelei i-a placut,si eu care credeam ca-i i-e frica,ca o voi strange in brate,ca fat frumos din lacrima o va proteja.Turkish delight.
Mergem pe marcaj punct rosu.Vom iesi in imensa poiana din centrul Padinei Tatarului.Aici vom manca.
La punctul de observatie,loc asa de intim,in care mi-am spus de sute de ori ca raman peste noapte,ocrotit de mica hardughie din lemn,am luat pranzul.
Domn profesor este incantat.
Mergem mai departe,spre sud,spre Puieni.Vrem sa traversam si rezervatia Puieni.
La ora 14:30 dorim sa intram in padurea Puieni Deal,dar planurile sunt date peste cap de microbuzul ce tocmai venea de la Bucuresti.Urcam in el si soferul ne lasa in Puieni.
Aici venim la nea Costel,cunostinta noastra de acum 3 ani,de cand eu si domn profesor ne-am imprietenit cu acest gospodar.Puieni este un mic sat din sudul Romaniei,asezat pe o platforma inalta,de unde se vede Dunarea,in zilele insorite.
Pana la Dunare mai sunt de fapt 10 km.
Nea Costel ne serveste cu vinul sau tare,rosu.In vino veritas.Pe drumul de intoarcere gaina ametita(eu)are curajul sa o sarute pe Angela.Noroc cu a noastra colega de drumetie ca a spus sa punem punct la intalnirea cu Bachus.Ca altfel eram pe jos,lati,in bucataria lui nea Costel.Hai ca m-am facut si cu arpagic,sa-l puna marele agricultor de balcon,in peturi.La ora la care scriu,marele agricultor de balcon deja a insamantat arpagicul.Era bine si sanatos daca insamantam si altceva.
La nea Costel te simti ca-n Rai,pana...dai cu sapa,dai la zecile de gaini sau pana te musca Dichiseanu,marsav,pe la spate!!Mai,Dichiseanu e cainele lui nea Costel!Am nevoie de momente din astea.Sa uit de tot ce-i rau si sa iau viata la misto.

























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu