De la gara din Tbilisi ne-am indreptat spre raul Aragvi,ca sa stam pe unul din maluri.
Ne-am asezat pe un loc plat,sub niste platani.Inca era un aspect de toamna,destul de placut aici,pentru data de 8 ianuarie.Erau plus trei grade.
Dan se chinuia cu reparatul primusului.Este maestru la capitolul tehnica,reparat,mesterit.
In cele din urma ,a reusit sa repare obiectul muncii.Nu era benzina de vina,ci o piesa din primus.
Am si dormit vreo 2 ore,apoi,pe la sase jumate ne-am indreptat spre gara.
Forfota de la metrou incepe.Luam o cartela.Interesant este ca au cartele din plastic,si nu din hartie.Cu alte cuvinte,nu se consuma hartie aiurea.Costa 5 lari si poti sa o reincarci.
La metroul lor este ca si la noi,mereu aglomeratie.Este normal,la cat se lucreaza si in Tbilisi si la cat de full sunt mijloacele celelalte de transport in comun.Diferenta este ca la ei au fost introduse recent maxi taxi,destul de multe.
Ne indreptam spre Didube.De acolo pleaca masinile spre diversele colturi ale lumii(de exemplu,Vladi-kavkaz,chiar si Abhazia) dar si ale tarii(de exemplu:Batumi,Borjomi,Gudauri etc etc).In Didube exista atat taxiuri cat si minibusuri sau marshrutka.La taxi puteti lua teapa la pret,dar sunt sigur ca asta e peste tot in lume,in special in tarile "in dezvoltare".
Taximetristii sunt foarte agasanti aici,ca peste tot in Georgia,insa,cu rabdare,si intr-un mod civilizat,scapati de gura lor.
Minibusul spre satul Kazbeghi nu circula,pentru ca ninsorile abundente din zona Gudauri,pasul Djvari,pusesera capac traficului auto.
Dezamagiti,dar cu speranta,ne-am intors in centru,coborand la o statie de metrou de langa Freedom Square.
De aici ,din acest loc,este placut si interesant sa dai startul unei plimbari cat se poate de lungi,prin capitala Georgiei.Casele sunt foarte vechi,strazile sunt in panta si,daca ar fi sa le urci,ele te conduc fie spre imensul turn de televiziune,fie catre Cetatea orasului,Gradina Botanica fie catre manastiri si biserici,monumente ale arhitecturii georgiene.
Noi am urcat la pas greoi,spre strada Kikodze,si am cautat-o mult,tare mult,invartindu-ne practic pe langa ea.Dar pana la asta,stati,ca n-a fost usor:am cautat si alte strazi pe care se aflau hosteluri.De fapt,asa scria pe unele situri,ca exista pe strada cutare hostelul cutare.
Unele hosteluri nu mai existau,de exemplu OLD TIMES.Am batut la porti,si culmea,chiar arata o placuta cu "Old Times".Nu mai exista asa ceva pentru ca am intrebat lumea de acolo.
Vrand-nevrand,am dat peste un hostel din apropierea strazii cautate de noi:Hostel Nesti.
Am urcat treptele,am dat de administratora,o georgianca;trebaluia prin casa si in timp ce mai punea 2 rufe la uscat ,ne spunea cat costa sederea.
Apoi ne arata camerele:"siii,soc",cum ar fi spus cineva: deschise usa de la o camera(unde ne arata ca acolo ar fi trebuit sa stam)si daduram peste 10 chinezi,care la ora unu ziua,toti dormeau lemn.Fara sa-mi dau seama,am inceput sa-i spun lui Dan,cu voce tare:Dane ,aicea pute,nu imi place".
Chinezii au inceput sa se foiasca,dar nu toti s-au trezit din somnul profund.
Apoi,doamna ne-a aratat veceul."Doar unul?"am intrebat eu."Nu,mai e unul",spuse doamna.In timp ce treceam printr-un hol mare,la stanga era o usa larg deschisa catre o camera plina ochi ,cu .....alti chinezi,cred ca vreo 10.Trebuia sa merg la veceu,si cand sa bat la usa,era ocupat:un chinez.
M-am dus la celalalt veceu si tocmai intra un ....chinez.
Decizia a fost luata atunci "on spot":"Dane,mie nu-mi place aici,plecam".
Intre timp,am facut cunostinta cu un australian de origine germana,care traia in Tbilisi.Hans zicea ca e pictor si asta era adevarat,dar ca sa stai de 15 luni in capitala Georgiei,si sa traiesti doar din pictura,asta chiar mi se parea bizar.Hans a fost amabil si ne-a primit in camera lui,ca sa ne uitam la alte adrese de hosteluri,pe internet.
Aici am dat de un irakian,care dormea, si asta.Cand ne-a auzit ,s-a trezit ca ars si ne-a intrebat de unde suntem.
"Aaaa,Ro-maa-nii-a"zise irakianul.Cred ca habar n-avea unde e Romania pe harta,dar el era mirat.
Intre timp ce Dan cauta hosteluri pe net,Hans imi arata tablourile lui.In oboseala mea ii spuneam doar atat:"nice,very nice".Chinezii facura ochi si venira in camera lui Hans.Se uitau la un film "palpitant",cu morti si raniti,tipete,si mult sange.Erau foarte incantati.....La un moment dat,irakianul capta atentia tuturor,chiar si a chinezilor,care intoarsera capetele lor galbui si mari,pierzand astfel o secventa din film, cu o masina care tocmai sari in aer.
Irakianul lua o lamaie si o taie ,facand un fel de capac.Apoi presa cu degetele,miezul,scoase un borcan cu sare si presara peste continut.Incepu sa soarba dinauntru.Toata lumea se uita ca la spectacol.Chinezii incepura sa rada in hoote,apoi se "intoarsera" la filmul lor.Am plecat cu Dan ,spre centru,cautand Kikodze street.Intr-un final cu "happy-end"(ma rog,discutabil...)am dat de Kikodze.Uraaa.
Zicea "lonely planet" ca la poarta scrie "In vino veritas",si ca acolo trebuie sa intram,pentru Hostel "Solo Laki".Am batut la poarta si ne-a deschis o doamna grasa si cu zambetul pe buze.Era o armeanca,sa tot fi avut 70 de ani.Zambetul ei ne mai linistea temerile si cautarile noastre.A vorbit cu cineva sa vina sa ne preia.
Intre timp,ne uitam ca tampii la o emisiune ruseasca.
Studiam si barul ,destul de straniu si imi parea ca in acea incapere se intamplasera multe lucruri interesante.Hm..
O fetiscana de vreo 18 ani,Daria,veni cu cheile de la Solo Laki.Foarte amabila,ca de,era in interesu ei,ne conduse la hostel,ne arata si ne spuse conditiiile si cat costa.La plecare ne arata "locul ascuns/greu de patruns"(greu pe naiba)unde vom lasa cheile.
Fara rucascii grei,plimbarea prin Tbilisi devenise placere.
Ne-am plimbat pe malul lui Aragvi,care se varsa in Caspica,si am admirat casele cocotate pe niste pereti.Parca erai la Meteora.
Vremea era in stricare si simteam asta din tot organismul.Se racise,batea vantul.Apareau nori.Eu am tot cumparat suveniruri pentru cei dragi si ne-am indreptat spre Ortachala,autogara de unde poti pleca,de exemplu,spre Yerevan,Batumi,Istanbul,Baku.Ortachala e cam departe de centru,sa tot faci o ora,o ora jumate ,pe jos.Cu ocazia asta am vizitat o parte din oras si am facut poze.
Am gasit autogara ,apoi ne-am intors.Ne convinsesem ca e cursa de Istanbul,a doua zi,si cu 40 de dolari,la Mahmut.Un negru,angajat al acestei companii,ne convinsese sa cumparam de la ei bilete,pacalindu-ne ca au ,la fiecare scaun,cate un mic televizor,si mufa pentru bagat cititoul de carduri,in cazul in care aveam(noi aveam,de exemplu).
A doua zi ni se dadea "verdictul":minibusul de Kazbeghi era anulat toata saptamana din cauza ninsorilor.
La ora 12 plecam din Didube,cu strangere de inima.In Tbilisi ningea,era urat,frig.Am mai cumparat cate ceva din bazar,apoi am intins-o catre Ortachala.Am lasat rucsacii la Kazim,africanul care ne convinsese sa cumparam bilete pentru Mahmut,firma ce face curse Tbilisi-Istanbul si invers.
Ne-am mai pierdut vremea prin Tbilisi,vizitand orasul,pana seara tarziu.
Drumul spre Istanbul a fost un calvar.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Am tot citit pana aici capitol dupa capitol si eram hotarata sa comentez la ultimul, insa descrierea de la hostelul cu chinezi e mult prea tare. Ma simteam ca intr-un film, ca intr-o carte de Kafka, iar pentru voi trebuie sa fi fost un moment si mai si (si sunteti barbati, nu-mi imaginez cum s-ar proceda daca ar fi si fete in grup).
RăspundețiȘtergereCert e ca ati avut parte de o adevarata expeditie in necunoscut si nu atat pe munte ci printre oameni si prin astfel de localitati si societati oarecum bizare, diferite.
Cat despre partea cu ascensiunea... e greu e spus care sunt deciziile corecte atunci cand episodul s-a incheiat. Sa mergi inainte te poate costa viata, sa te intorci te costa intrebarile cu care ramai dupa "daca, daca, daca...".
Experienta insa pe care ati dobandit-o este nepretuita si viitoarea voastra expeditie se va baza pe ea cu siguranta, iar succesul pe care vi-l doriti va aparea si el.
Felicitari
- pentru expeditie
- pentru "luptele" date atat pe teren cat si intre voi (impropriu spus, dar nu e de colo ca doi oameni sa formeze o echipa in conditii dificile)
- pentru jurnalele scrise si fotografii, multe dintre ele inedite si in premiera
- pentru munca enorma de documentare pe care ati depus-o
- pentru reusita voastra, pentru curajul de a pleca de acasa in necunoscut si pentru meritul de a va intoarce teferi!
Mult succes mai departe amandurora!
multumesc Claudia.Si eu ma tot uit la blogul tau si la pozele tale,dar nu iti scriu intotdeauna.am revazut excursia din Austria si chiar merita sa mergi la ski acolo.si la voi a fost distractiv si parca as infuleca si acum snitzelul ala si sa beau apoi o bere gigantica.
RăspundețiȘtergereJuralul nu l-am terminat,mai am de scris ceva despre Istanbul,apoi,sa ma gandesc deja la vaile noastre de abrupt.
Iti multumesc inca o data.sunt cu ochii pe blogul tau!!!!